Art. 194 Noul cod civil Modurile de înfiinţare Dispoziţii comune Înfiinţarea persoanei juridice
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Înfiinţarea persoanei juridice
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune
Înfiinţarea persoanei juridice
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune
Art. 194
Modurile de înfiinţare
(1) Persoana juridică se înfiinţează:
a) prin actul de înfiinţare al organului competent, în cazul autorităţilor şi al instituţiilor publice, al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi al operatorilor economici care se constituie de către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale. În toate cazurile, actul de înfiinţare trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea publică sau instituţia publică este persoană juridică;
b) prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii;
c) în orice alt mod prevăzut de lege.
(2) Dacă prin lege nu se dispune altfel, prin act de înfiinţare se înţelege actul de constituire a persoanei juridice şi, după caz, statutul acesteia.
| ← Art. 193 Noul cod civil Efectele personalităţii juridice... | Art. 195 Noul cod civil Durata persoanei juridice Dispoziţii... → |
|---|
Legea nr. 514/2003 nu prevede dreptul consilierilor juridici de a constitui societăţi comerciale cu obiectul de activitate prevăzut la codul 7411CAEN, astfel că statutul profesiei, ce face trimitere la constituirea unei societăţi comerciale în baza Legii nr. 31/1990, încalcă dispoziţiile legii. Actul normativ menţionat stabileşte expres modalităţile de exercitare a profesiei de consilier juridic, la art. 2 şi art. 4, fie ca numit în funcţie, fie ca angajat cu contract de muncă, numirea în funcţie realizându-se în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice, iar raportul de
Citește mai mult
muncă încheindu-se cu persoane juridice. Aşadar, consilierii juridici pot desfăşura activităţi juridice, însă numai în modalităţile prevăzute de lege, respectiv în baza contractului de muncă încheiat cu angajatorul sau în exercitarea calităţii de funcţionar public (C.A. Craiova, s. com., dec. nr. 4411/2005, portal.just.ro).Citește mai mult
Constituţională (Legea nr. 47/1992) etc. Fac parte din actele de dispoziţie şi hotărârile prin care Guvernul înfiinţează persoane juridice de interes public.2. în doctrină s-a susţinut că „înfiinţarea" este un mod specific de creare a anumitor persoane juridice, statul român fiind declarat persoană juridică prin Decretul nr. 31/1954 (în prezent abrogat - n.n.), misiunile diplomatice şi oficiile consulare fiind înfiinţate prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Guvernului, conform Legii nr. 37/1991 privind înfiinţarea, desfiinţarea şi schimbarea rangului misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare (G. Boroi p. 568-571). Noul Cod civil nu a preluat vechile dispoziţii legale (Decretul nr. 31/1954) în care statul român era declarat persoană juridică, dar Tratatul Uniunii Europene, Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi ordinea juridică internaţională recunosc implicit calitatea de persoană juridică a statului, în timp ce art. 47 TUE a consacrat expres calitatea de persoană juridică Uniunii Europene.
3. Doctrina românească a criticat practica Guvernului de a înfiinţa fundaţii prin hotărâri, susţinând că ar fi contrară prevederilor legale care conferă această facultate doar persoanelor juridice (şi fizice) private (Fr. Deak, L. Mihai, Legalitatea înfiinţării fundaţiilor de către mai mulţi fondatori prin acte între vii, în Dreptul nr. 3/1995, p. 3 şi urm.; M.D. Bocşan, Discuţii cu privire la unele probleme controversate cu privire la fundaţii, în Dreptul nr. 10/1999, p. 28; D. Lupaşcu, Constituirea asociaţiilor şi fundaţiilor, în Dreptul nr. 5-6/1994, p. 94 şi urm.).
4. în cazul persoanelor juridice de drept privat şi de utilitate publică sau al celor de drept privat, actul de înfiinţare este actul juridic de constituire pe care trebuie să îl întocmească atât persoanele juridice de drept public (denumite autorităţi ale administraţiei publice centrale sau locale) sau de drept privat, cât şi persoanele fizice, fiind obligatorie în toate situaţiile îndeplinirea formalităţii de înregistrare-înmatriculare (de exemplu, SC „Fondul Proprietatea" SA a fost înfiinţată prin H.G. nr. 1481/2005 şi a fost înmatriculată la ORC Bucureşti sub nr. J40/21901/28.12.2005; SA Tursib Sibiu a fost înfiinţată prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Sibiu nr. 79/1998 şi înregistrată la ORC Sibiu sub nr. J32/ 1024/1998 etc.).
5. Sintagma „înfiinţarea prin actul de înfiinţare autorizat" utilizată în lege şi doctrină se referă de fapt la înscrisul în care sunt stipulate toate clauzele referitoare la persoana juridică, procedura în cadrul căreia se exercită controlul de legalitate, iar pentru persoanele juridice cu un anumit profil de activitate şi efectuarea controlului ex-ante al clauzelor actului de constituire şi emiterea acordului sau autorizării care atestă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru ca persoana juridică să fie constituită valid (Gh. Beleiu p. 369-371; G. Boroi p. 559 şi urm.; P. Truşcă, Drept civil. Introducere în dreptul civil. Persoana fizică. Persoana juridică, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 418).
6. Controlul de legalitate exercitat de către instanţa judecătorească (judecătorie sau tribunal) prin judecătorul desemnat nu se confundă cu actul administrativ de autorizare prealabilă a înfiinţării.
7. Sub influenţa polemicii juriştilor de la începutul secolului al XlX-lea şi a emiterii celor două terorii privitoare la existenţa persoanei juridice (pentru detalii, A.C. Târşia p. 19-26), doctrina a apreciat că este necesară recunoaşterea persoanei juridice, susţinând că înregistrarea sau înscrierea în registrul persoanelor juridice ori înregistrarea fiscală are semnificaţia recunoaşterii actului de înfiinţare (P. Truşcâ p. 417), iar actul constitutiv al unei societăţi comerciale ar avea natura de act de înfiinţare autorizat (idem, p. 419). în realitate, fie că se înfiinţează printr-un act de putere (oct ius imperio auctoritas) sau se constituie printr-un înscris privat, persoana juridică există „inter partes" potrivit legii, iar pentru a face publică şi a deveni opozabilă terţilor, se înregistrează sau se înmatriculează în registrele speciale, aceste formalităţi (care amintesc de înregistrarea nou-născutului în registrul de stare civilă) neavând semnificaţia recunoaşterii. în privinţa actului constitutiv al unei societăţi comerciale, trebuie precizat că, în afara controlului de legalitate care se exercită de tribunal prin judecătorul delegat la registrului comerţului, nu este cerută autorizaţia administrativă prealabilă decât pentru anumite societăţi comerciale (bancare, de asigurare ş.a.) prevăzute în mod expres în actele normative speciale.
8. Pentru înfiinţarea anumitor persoane juridice, legea specială exige, pe lângă actul constitutiv, şi obţinerea autorizaţiei administrative din partea persoanei juridice de drept public competente (de exemplu. Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor pentru spitale; Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Superior pentru universităţi; Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru înfiinţarea societăţilor comerciale de asigurare/reasigurare; Banca Naţională a României pentru societăţile comerciale bancare; Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare pentru societăţile comerciale care operează pe o piaţă a valorilor mobiliare reglementată).
9. Pentru prestarea unor activităţi educative, culturale, de formare, consiliere, recrutare, plasare a forţei de muncă, protecţiei mediului şi IT, persoanele juridice fără scop lucrativ, dar de interes public, trebuie să obţină autorizaţia, prealabil iniţierii activităţilor, din partea unor persoane juridice de drept public (de exemplu, pentru servicii de mediere a muncii pe piaţa internă, persoana juridică fără scop lucrativ trebuie să obţină autorizaţie din partea Autorităţii Naţionale pentru Calificări, înfiinţată prin reorganizarea Consiliului Naţional al Calificărilor şi Formării Profesionale a Adulţilor (CNCFPA) şi a Unităţii Executive a Consiliului Naţional al Calificărilor şi Formării Profesionale a Adulţilor, conform art. 340 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale].
10. Unele persoane juridice de drept privat se înfiinţează prin acte juridice între vii sau pentru cauză de moarte (fundaţiile se pot înfiinţa prin act constitutiv, dar şi prin testament).
11. Fuziunea sau divizarea constituie modalităţi specifice de înfiinţare a persoanelor juridice de drept privat. Copenetrarea patrimoniilor persoanelor juridice implicate în operaţiunile de fuziune sau divizare patrimonială a unei persoane juridice au ca rezultat înfiinţarea unei noi persoane juridice, care va fi înregistrată în respectivul registru al persoanelor juridice.
12. Persoanele juridice străine fără scop lucrativ (patrimonial) şi cele cu scop lucrativ pot fi sau sunt recunoscute în România, dacă îndeplinesc condiţiile enunţate expres în respectivele legi speciale.
Decretul nr. 31/1954: Art. 28. Persoana juridică ia fiinţă, după caz: a) prin actul de dispoziţie al organului competent al puterii sau administraţiei de stat; b) prin actul de înfiinţare al celor care
o constituie, recunoscut de organul puterii sau administraţiei de stat, competent a verifica numai dacă sunt întrunite cerinţele legii pentru ca acea persoană juridică să poată lua fiinţă; c) prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, cu prealabila autorizare a organului puterii sau administraţiei de stat. competent a aprecia oportunitatea înfiinţării ei; d)
Citește mai mult
printr-un alt mod reglementat de lege.Legislaţie conexă:
Art. 14 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei (M. Of. nr. 172 din 28 februarie 2005).
(1) Societatea cooperativă se constituie prin contract de societate şi statut, care pot fi încheiate sub forma unui înscris unic denumit act constitutiv.
(2) Actul constitutiv se încheie sub semnătură privată şi se semnează de către toţi membrii fondatori.
(3) Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie când printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren.
(4) Oricare dintre membrii fondatori, administratori sau persoanele împuternicite de aceştia va solicita, în termen de 15 zile de la data semnării actului constitutiv, înmatricularea societăţii cooperative în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul societatea cooperativă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în vederea obţinerii certificatului unic de înregistrare, prin încheiere a judecătorului-delegat.
(5) În cazul în care există aporturi în natură, judecătorul-delegat numeşte, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, unul sau mai mulţi experţi din lista experţilor autorizaţi. Aceştia vor întocmi un raport cuprinzând descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat şi vor evidenţia dacă valoarea acestuia corespunde numărului şi valorii părţilor sociale acordate în schimb, precum şi alte elemente indicate de judecătorul-delegat. Pentru bunurile mobile noi va fi luată în considerare valoarea din factură.
(6) Raportul va fi depus în termen de 15 zile la oficiul registrului comerţului şi va putea fi examinat de creditorii personali ai asociaţilor sau de alte persoane. La cererea şi pe cheltuiala acestora li se pot elibera copii integrale sau parţiale de pe raport.
(7) Nu pot fi numiţi experţi:
a) rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv ori soţii acelora care au constituit aporturi în natură sau ai fondatorilor;
b) persoanele care primesc, sub orice formă, pentru funcţiile pe care le îndeplinesc, altele decât aceea de expert, un salariu sau o remuneraţie de la fondatori ori de la cei care au constituit aporturi în natură.
(8) După verificarea îndeplinirii condiţiilor stabilite prin prezenta lege, judecătorul-delegat va dispune, prin încheiere, înmatricularea societăţii cooperative în registrul comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a VII-a, în conformitate cu prevederile Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare.
(9) Societatea cooperativă este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerţului.
Potrivit art. 194 alin. (1) C.civ., persoana juridică se înfiinţează: prin actul de înfiinţare al organului competent, în cazul autorităţilor şi al instituţiilor publice, al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi al operatorilor economici care se constituie de către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale; prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii; în orice alt mod prevăzut de lege.
Cât priveşte începutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, dispoziţiile înscrise în art. 205
Citește mai mult
C.civ. disting între persoanele juridice supuse înregistrării şi celelalte persoane juridice (adică persoanele juridice nesupuse înregistrării). Astfel, persoanele juridice care sunt supuse înregistrării dobândesc capacitatea de folosinţă de la data înregistrării lor. Persoanele juridice nesupuse înregistrării dobândesc capacitatea de folosinţă, în funcţie de modul de înfiinţare aplicabil, după caz, de la data actului de înfiinţare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii altei cerinţe pe care legea o prevede.Prin excepţie, unele persoane juridice au o capacitate de folosinţă anticipată (numită şi limitată sau restrânsă), în cazurile şi în condiţiile prevăzute de art. 205 alin. (3) C.civ., potrivit căruia persoanele juridice supuse înregistrării pot, chiar de la data actului de înfiinţare, să dobândească drepturi şi să îşi asume obligaţii, însă numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil.
Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice este determinat de scopul (obiectul de activitate) pentru care a fost înfiinţată. Cum scopul nu este acelaşi la fiecare persoană juridică, rezultă că nici capacitatea de folosinţă nu este aceeaşi pentru toate persoanele juridice, ci diferă după specialitatea fiecăreia.
Aşadar, capacitatea de folosinţă a persoanei juridice cuprinde aptitudinea generală şi abstractă de a avea toate acele drepturi şi obligaţii civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice. în ceea ce priveşte persoanele juridice fără scop lucrativ, acestea pot avea doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut (art. 206 C.civ.).
Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice se sfârşeşte odată cu încetarea fiinţei (desfiinţarea) acesteia. încetarea persoanei juridice poate avea loc printr-unul dintre următoarele moduri: constatarea ori declararea nulităţii, fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desfiinţare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege (art. 244 C.civ.).