Art. 196 Noul cod civil Cauzele de nulitate Nulitatea persoanei juridice Înfiinţarea persoanei juridice
| Comentarii |
|
Înfiinţarea persoanei juridice
SECŢIUNEA a 2-a
Nulitatea persoanei juridice
Art. 196
Cauzele de nulitate
(1) Nulitatea unei persoane juridice poate fi constatată sau, după caz, declarată de instanţa judecătorească numai atunci când:
a) lipseşte actul de înfiinţare sau nu a fost încheiat în forma autentică în situaţiile anume prevăzute de lege;
b) toţi fondatorii sau asociaţii au fost, potrivit legii, incapabili, la data înfiinţării persoanei juridice;
c) obiectul de activitate este ilicit, contrar ordinii publice ori bunelor moravuri;
d) lipseşte autorizaţia administrativă necesară pentru înfiinţarea acesteia;
e) actul de înfiinţare nu prevede denumirea, sediul sau obiectul de activitate;
f) actul de înfiinţare nu prevede aporturile fondatorilor sau ale asociaţilor ori capitalul social subscris şi vărsat;
g) s-au încălcat dispoziţiile legale privind patrimoniul iniţial sau capitalul social minim, subscris şi vărsat;
h) nu s-a respectat numărul minim de fondatori sau asociaţi prevăzut de lege;
i) au fost nesocotite alte dispoziţii legale imperative prevăzute sub sancţiunea nulităţii actului de înfiinţare a persoanei juridice.
(2) Nerespectarea dispoziţiilor alin. (1) lit. a), c)-g) se sancţionează cu nulitatea absolută.
| ← Art. 195 Noul cod civil Durata persoanei juridice Dispoziţii... | Art. 197 Noul cod civil Aspectele speciale privind regimul... → |
|---|
1. Constituirea parcului industrial se bazează pe asocierea şi/sau colaborarea dintre autorităţile administraţiei publice, agenţii economici, unităţile de învăţământ superior, institutele de cercetare-dezvoltare şi/sau alţi parteneri, parcul fiind administrat de o societate pe acţiuni înfiinţată conform Legii nr. 31/1990, astfel că nu se pune problema unei proceduri derogatorii de înfiinţare a societăţilor comerciale de administrare a parcurilor industriale, ci, dimpotrivă, de constituire a unei societăţi după regulile de drept comun prevăzute de Legea nr. 31/1990, potrivit
Citește mai mult
căreia numărul acţionarilor în societăţile pe acţiuni nu poate fi mai mic de 5. Sancţiunea pentru nerespectarea numărului minim de asociaţi este nulitatea absolută a societăţii, astfel că judecătorul delegat la oficiul registrului comerţului a procedat nelegal la încuviinţarea cererii de înmatriculare a societăţii pe acţiuni cu acţionar unic (C.A. Craiova, s. com., dec. nr. 394/2005, www.legeaz.net).2. Constituirea unei societăţi comerciale pentru a se urmări un alt scop decât cel al „efectuării de acte de comerţ" enunţat expres şi imperativ de art. 1 alin. (1) LSC dovedeşte contrarietatea cu ordinea publică, deoarece nu numai că societatea comercială este creată doar ca interfaţă pentru atingerea scopului contrar legii, ci expune terţii şi piaţa unui risc generat de inducerea în eroare a acestora că tratează şi se pot baza pe garanţia oferită de afacerea comercială exibată aparent de societate. într-o astfel de ipoteză, motivele, chiar rezonabile, ale fondatorilor nu au relevanţă pentru a fi atins scopul stabilit contrar legii (I.C.C.J., s. corn., dec. nr. 4171/2010).
Citește mai mult
patrimonială. în profilul arătat, regulile generale aplicabile actelor juridice vor deveni incidente în toate acele ipoteze în care în dispută se află drepturi şi obligaţii rezultate din actul de constituire al persoanei juridice. în faza de funcţionare, acelaşi act constitutiv este izvorul drepturilor şi obligaţiilor pe care asociaţii şi persoana juridică şi le opun reciproc, în timp ce raporturile juridice ale persoanei juridice cu terţii creditori nu izvorăsc din actul de constituire, ci din alte acte juridice, pe care însă persoana juridică nu le poate încheia decât în baza consimţământului organului de deliberare şi de conducere.2. Actul juridic de constituire a unei persoane juridice are un caracter unilateral, sui generis, deşi mai multe voinţe se leagă juridic, creând un „vinculum iuris" specific, dar toate aceste voinţe converg spre acelaşi scop imediat, de organizare a subiectului de drept, şi spre un scop mediat, de obţinere a rezultatului ideal scontat sau, după caz, a câştigurilor vizate prin derularea activităţii persoanei juridice. Lipsindu-i elementul contra-hendu specific celorlalte acte juridice bilaterale sau multilaterale, la care expres sau implicit doctrina civilă trimite, actul de constituire nu este enunţat în rândul actelor juridice unilaterale (O. Ungureanu, Drept civil. Introducere, ed. a 7-a, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2005, p. 107-119; P. Truşcâ p. 107-114; G. Boroi p. 197-291; C.T. Ungureanu p. 188-205) tocmai datorită specificităţii şi multitudinii efectelor juridice reale şi personale produse prin încheierea lui în mai multe planuri, respectiv în raporturile dintre asociaţi, în raporturile dintre fiecare asociat şi persoana juridică, în raporturile dintre persoana juridică şi terţi, în raporturile dintre membrii persoanei juridice şi creditorii personali ai acestora.
3. Condiţiile de validitate a oricărui act juridic prevăzute de art. 1179 NCC sunt cerute şi în privinţa actului constitutiv al persoanei juridice, numai că acestea acţionează într-un mod particular, în sensul că, deşi cauza nulităţii este consecutivă încheierii actului de constituire, sancţiunea loveşte persoana juridică.
4. Legea exige actului constitutiv condiţii de fond şi de formă a căror respectare face validă constituirea persoanei juridice. în relaţie cu toate aceste condiţii, dispoziţiile noului Cod civil reflectă o aplicaţie specială, în sensul că, indiferent care ar fi cauza şi felul nulităţii, sancţiunea este asanabilă, raţiunea supremă fiind menţinerea în fiinţă a persoanei juridice, cu scopul de a proteja interesele terţilor creditori, ale fondatorilor, asociaţilor şi ale persoanei juridice înseşi.
5. Doctrina a examinat obiectul actului juridic de constituire prin prisma principiilor generale incidente obiectului actelor juridice (C.T. Ungureanu p. 245, 252).
6. Obiectul actului constitutiv este proiectat în viitor şi se verifică sub triplu aspect. Primul se referă la obligaţia asumată de fondatori de a constitui o persoană juridică având forma sau tipul prevăzut de lege, cel de-al doilea se referă la obligaţia de a constitui capitalul social real sau patrimoniul iniţial, iar cel de-al treilea se referă la obligaţia de a respecta activitatea stabilită în sarcina persoanei juridice. Legiuitorul nu acordă importanţă deosebită primului aspect, considerând că nu este posibilă întocmirea unui act constitutiv pentru o persoană juridică a cărei formă ar fi contrară ordinii de drept a ţării. Evident că, dacă s-ar constata organizarea unui tip de persoană juridică interzis prin lege, sancţiunea aplicabilă ar fi nulitatea absolută (dar asanabilă) a acelui act constitutiv.
7. întrucât activitatea persoanei juridice trebuie determinată şi poate fi determinabilă, inexistenţa obiectului în actul constitutiv este considerată o cauză de nulitate.
8. Cum activitatea preconizată a fi desfăşurată de către persoana juridică trebuie să rezulte din actul de constituire, să fie licită şi conformă ordinii publice, încălcarea acestor cerinţe atrage nulitatea persoanei juridice, mai exact nulitatea actului constitutiv şi dizolvarea persoanei juridice. Sancţiunea este aplicabilă şi în cazul în care liceitatea obiectului de activitate este simulată, în fapt persoana juridică derulând operaţiuni contrare ordinii sau moralei publice, sau dacă activitatea în sine este evident irealizabilă.
9. „Obiectul material" al actului constitutiv consistă în banii şi bunurile necesare funcţionării persoanei juridice, promise şi aportate de fondatori şi asociaţi. Neîndeplinirea obligaţiei de vărsământ (în limbajul dreptului civil de „a preda" bunurile) dă naştere dreptului persoanei juridice de a constrânge promitentul sau de a-l exclude din calitatea de membru, cu reducerea capitalului social nominal corespunzător valorii bunurilor promise şi nevărsate sub forma capitalului social real. Omisiunea de a indica obiectul de activitate al persoanei juridice poate fi suplinită în urma controlului de legalitate exercitat la momentul înregistrării.
10. în privinţa formei actului constitutiv, doctrina a susţinut că, spre deosebire de celelalte acte juridice, a căror formă scrisă îndeplineşte doar rolul de mijloc de dovadă, în cazurile anume prevăzute de lege, înscrisul trebuie să îmbrace forma autentică, fiind vorba de cerinţe obligatorii ad validitatem (P. Truşca p. 144-152).
11. Forma scrisă a actului juridic de constituire a unei persoane juridice derivă din necesitatea înregistrării acesteia, formalitate simplă care însă simbolizează naşterea subiectului de drept şi încunoştinţarea publică a acestei calităţi.
12. Lipsa înscrisului de înfiinţare nu poate fi suplinită de recunoaşterea membrilor persoanei juridice, actul juridic de constituire producând efecte personale şi efecte reale, fiind şi mijlocul de dovadă a structurii viitoarei persoane juridice, a proprietăţii dobândite de aceasta asupra bunurilor aportate de fondatorii săi şi asupra legitimării în calitate de fondatori, asociaţi şi de primi creditori ai persoanei juridice cu scop lucrativ.
13. în absenţa înscrisului (instrumentum), persoana juridică poate fi declarată inexistentă, sancţiunea având efecte ex tune, iar răspunderea solidară şi nelimitată pentru obligaţiile faţă de terţi născute din raporturile cu o persoană juridică inexistentă va reveni fondatorilor acesteia.
14. Numai incapacitatea fufurorsemnatariloractuluiconstitutivsauatuturorfondatorilor este sancţionată cu nulitatea persoanei juridice. Aceasta înseamnă că incapacitatea unuia sau a mai multor semnatari ori a unuia sau mai multor fondatori nu influenţează validitatea întregului act constitutiv. Regăsim în materie aplicaţia specială a clauzei nule într-un contract, având ca efect menţinerea validităţii, cu excepţia acelei clauze. Soluţia se întemeiază pe dreptul de retragere a fondatorului lipsit de capacitatea de exerciţiu şi pe dreptul celorlalţi fondatori de a-l exclude şi a-l înlocui.
15. Lipsa autorizaţiei administrative, a cărei obţinere este impusă în considerarea obiectului de activitate propus şi cu scopul asigurării protecţiei anumitor persoane juridice, a membrilor săi şi a terţilor, este sancţionată cu nulitatea actului de constituire şi dizolvarea persoanei juridice (se pot afla în această situaţie: societăţile comerciale bancare, de credit, cooperatiste, de asigurare, cele care operează pe piaţa bursei de valori mobiliare ş.a.).
16. Absenţa din actul de constituire a clauzelor referitoare la aporturi, la capitalul subscris şi vârsat, la capitalul social minim, la patrimoniul iniţial sau la numărul minim de fondatori sau asociaţi creează echivoc cu privire la deţinerea calităţii de fondator sau asociat, la existenţa şi întinderea dreptului la vot şi a altor drepturi care se exercită în „interiorul" persoanei juridice, precum şi cu privire la existenţa autonomiei, a garanţiei generale a terţilor creditori şi chiar a calităţii de subiect de drept.
17. Existenţa persoanei juridice cu scop lucrativ nu poate fi concepută fără capital social, după cum o persoană nu va dobândi calitatea de asociat în absenţa aportului. Aceste condiţii implică obligaţia fiecărui asociat să contribuie la constituirea mijloacelor necesare atingerii scopului social, îndeplinirea obligaţiei de aportare verificându-se prin vărsarea aportului, adică prin „predarea" bunurilor în activul patrimonial al persoanei juridice (I. Turcu, Tratat teoretic şi practic de drept comercial, voi. I, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 359; S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, Drept comercial, ed. a 3-a, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2004, p. 65; St.D. Cârpenaru, Drept comercial român, ed. a 7-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 203-204).
18. Munca nu are o existenţă palpabilă şi nu poate fi „vărsată" în activul patrimonial al societăţii, astfel că, din punct de vedere juridic şi cu atât mai puţin din punct de vedere financiar-contabil, nu poate face obiectul aportului la constituirea sau la majorarea capitalului real al societăţii. Desigur, obligaţia pe care şi-o asumă asociatul de a depune diligenţe sau demersuri pentru constituirea persoanei juridice, de a desfăşura o activitate în interesul persoanei juridice, punând la dispoziţia acesteia cunoştinţe, tehnici profesionale prin care să contribuie la realizările economico-financiare, conferă prestatorului dreptul la o cotă-parte din profit (E. Florescu, A.C. Târşia, Drept comercial, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2007, p. 271).
19. Aporturile reunite formează patrimoniul iniţial al persoanei juridice sau capitalul social „real", care se evidenţiază în activul patrimonial, corespunzător fiind evidenţiat în pasivul patrimonial capitalul social nominal (sub forma unei cifre), spre a reprezenta creanţa fondatorilor şi a asociaţilor faţă de persoana juridică.
20. Conţinutul capitalului social nominal de a fi o cifră numerică explică natura dreptului de creanţă, respectiv obligaţia persoanei juridice (societate comercială) de a da o sumă de bani fondatorilor sau asociaţilor în cazul retragerii sau excluderii. Acest drept, respectiv obligaţie este eventual/ă în cazul lichidării, fiind condiţionat/ă de rămânerea unei sume de bani din fondul de lichidare după plata creanţelor deţinute de terţii creditori ai persoanei juridice.
21. Capitalul social nominal explică inexistenţa vreunui drept real al fondatorilor sau asociaţilor asupra banilor sau bunurilor aportate, care devin proprietatea persoanei juridice de la data înregistrării acesteia, dacă o altă dată a dobândirii proprietăţii nu este prevăzută în actul de constituire.
22. Obligaţia de a lichida persoana juridică, adică de a transforma activul patrimonial într-un fond bănesc (prin vânzare sau alte forme de valorificare), nu este prevăzută în cazul persoanei juridice unipersonale.
23. Din punct de vedere contabil, capitalul se distinge de activul patrimonial. Dacă în faza de geneză a persoanei juridice activul patrimonial este format din aporturile asociaţilor şi reprezintă capitalul social real, disocierea între capital şi patrimoniu apare după efectuarea primelor operaţiuni patrimoniale născute din contracte şi operaţiuni necesare înfiinţării persoanei, care comportă înregistrarea în contabilitate a datoriilor persoanei juridice faţă de terţi (cheltuielile). Ulterior înfiinţării, dacă persoana juridică obţine profit sau acumulează fonduri, activul patrimonial creşte, depăşind capitalul social, iar în ipoteza în care înregistrează pierderi sau distribuie fondurile obţinute în scop de binefacere, activul patrimonial scade.
24. Legea impune ca pe toată durata persoanei juridice valoarea capitalului real să fie egală cu valoarea capitalului nominal, iar în cazul în care înregistrează pierderi, persoana juridică este obligată să decidă fie reducerea capitalului nominal, fie să majoreze capitalul social real, fie reorganizarea sau dizolvarea.
25. Scopul persoanelor juridice este stabilit prin norme imperative ale legii, care astfel fac parte din ordinea publică, adică din ansamblul de reguli obligatorii stabilite prin lege care privesc economia, morala, sănătatea, securitatea, pacea publică, precum şi drepturile şi libertăţile esenţiale ale fiecărei persoane.
Art. 56 şi urm. din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale
Nulitatea unei societăţi înmatriculate în registrul comerţului poate fi declarată de tribunal numai atunci când:
a) lipseşte actul constitutiv sau nu a fost încheiat în formă autentică, în situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (6);
b) toţi fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii societăţii;
c) obiectul de activitate al societăţii este ilicit sau contrar ordinii publice;
d) lipseşte încheierea judecătorului delegat de înmatriculare a societăţii;
e) lipseşte autorizarea legală
Citește mai mult
administrativă de constituire a societăţii;f) actul constitutiv nu prevede denumirea societăţii, obiectul său de activitate, aporturile asociaţilor sau capitalul social subscris;
g) s-au încălcat dispoziţiile legale privind capitalul social minim, subscris şi vărsat;
h) nu s-a respectat numărul minim de asociaţi, prevăzut de lege.