Art. 1952 Noul cod civil Regimul aporturilor Asocierea în participaţie Contractul de societate
| Comentarii |
|
CAPITOLUL VII
Contractul de societate
SECŢIUNEA a 3-a
Asocierea în participaţie
Contractul de societate
SECŢIUNEA a 3-a
Asocierea în participaţie
Art. 1952
Regimul aporturilor
(1) Asociaţii rămân proprietarii bunurilor puse la dispoziţia asociaţiei.
(2) Ei pot conveni ca bunurile aduse în asociere, precum şi cele obţinute în urma folosirii acestora să devină proprietate comună.
(3) Bunurile puse la dispoziţia asocierii pot trece, în tot sau în parte, în proprietatea unuia dintre asociaţi pentru realizarea obiectului asocierii, în condiţiile convenite prin contract şi cu respectarea formalităţilor de publicitate prevăzute de lege.
(4) Asociaţii pot stipula redobândirea în natură a bunurilor prevăzute la alin. (3) la încetarea asocierii.
| ← Art. 1951 Noul cod civil Personalitatea juridică Asocierea în... | Art. 1953 Noul cod civil Raporturile dintre asociaţi şi faţă... → |
|---|
1. Contractul de asociere în participaţiune are temei de drept art. 251 şi urm. C. com. şi priveşte constituirea unei societăţi lipsite de personalitate juridică; bunurile aduse de asociaţi nu formează un capital social, aceştia având dreptul ca la încetarea asocierii să le fie restituite bunurile pentru care nu şi-au pierdut dreptul de proprietate (I.C.C.J., s. com. dec. nr. 132/2011).
2. în cazul contractelor de asociere în participaţiune ce au ca obiect imobile ce aparţin domeniului public, încheiate fără acordul titularului dreptului de proprietate publică şi chiar în pofida
Citește mai mult
interdicţiei pentru cei care deţineau bunurile în administrare de a încheia astfel de contracte, se justifică interesul personal, născut şi actual al proprietarului în promovarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a contractelor în cauză. De asemenea, se reţine că este nesemnificativ faptul că recurentul, proprietar al spaţiilor în cauză, nu este parte în contractele de asociere în participaţiune atacate, încheiate fără acordul său, câtă vreme el este proprietarul acelor spaţii, care fac parte din domeniul proprietăţii publice şi care, în urma constatării nulităţii absolute a acelor contracte, vor reveni în posesia şi folosinţa sa (I.C.C.J., dec. com. nr. 2338/2009).1. Una dintre principalele
Citește mai mult
obligaţii ale asociaţilor este obligaţia de aport, dar art. 1952 NCC se referă în mod direct numai la aportul constând în bunuri. Cu toate acestea, apreciem că nimic nu interzice ca aporturile să fie băneşti, cunoştinţe specifice sau prestaţii, noţiunea de „bunuri" având în acest context un sens larg.2. Obligaţia de aport este văzută de legiuitorul noului Cod civil ca fiind o condiţie de validitate a contractului de societate, în art. 1882 alin. (3) prevăzându-se că fiecare asociat trebuie să contribuie la constituirea societăţii prin aporturi băneşti, în bunuri, în prestaţii sau cunoştinţe specifice. Din această prevedere rezultă fără putinţă de tăgadă că asociaţii sunt răspunzători unii faţă de alţii de subscrierea aportului, iar prin contract părţile pot stabili şi sancţiuni pentru neîndeplinirea acestei obligaţii esenţiale. în Codul comercial nu era prevăzută obligaţia de aport în mod expres, dar în literatura de specialitate s-a arătat că „în absenţa unui aport din partea asociaţilor participanţi, nu există niciun temei ca asociatul titular să le acorde participarea la beneficii" (St.D. Cărpenaru, Tratat, p. 430).
3. întrucât legea nu distinge, pot fi aportate orice tip de bunuri, corporale sau incorporale şi care se află în circuitul civil.
4. De asemenea, acestea pot fi aduse în asociere cu titlu de proprietate sau doar în folosinţă.
5. întrucât asocierea nu devine subiect de drept, aceasta nu poate dobândi vreun drept în legătură cu bunurile aportate, iar în lipsa unor dispoziţii contractuale contrare, asociaţii rămân proprietarii bunurilor aduse în asociere. Se observă astfel că legiuitorul derogă de la art. 1883 alin. (1), care prevede că, în cazul unei societăţi cu personalitate juridică, aporturile intră în patrimoniul societăţii, iar în cazul unei societăţi fără personalitate juridică, aporturile devin coproprietatea asociaţilor, afară de cazul în care au convenit, în mod expres, că vor trece în folosinţa lor comună. Totodată, este evidentă - din punct de vedere al regimului juridic al bunului adus ca aport - diferenţa faţă de reglementarea anterioară, potrivit căreia bunul în natură adus ca aport trecea în proprietatea asociatului titular, dacă prin contract părţile nu hotărau altfel (St.D. Cărpenaru, Tratat, p. 431). în doctrină, art. 254 C. com. a fost interpretat şi în sensul că „bunurile aportate sunt încredinţate asociatului titular, care are dreptul să le utilizeze în scopul iniţierii şi derulării unei afaceri profitabile, fără a dobândi un drept de proprietate asupra lor. Respectivele bunuri rămân în proprietatea asociatului care le-a adus ca miză, iar în caz de dizolvare, asociatul le va primi înapoi" (St.D. Cărpenaru, Tratat, p. 431).
6. Punerea la dispoziţia asociaţiei a bunurilor de către persoanele asociate are semnificaţia aducerii bunurilor pentru realizarea obiectului asocierii, neimplicând cu necesitate un transfer de drepturi. Aşa cum s-a menţionat în literatura de specialitate: „nu este necesar transferul dreptului de proprietate sau de folosinţă, ci doar se va realiza o afectaţiune specială a bunurilor" (St.D. Cărpenaru, Tratat, p. 500).
7. Bineînţeles că, prin contract, părţile pot hotărî ca bunurile aportate să devină proprietate comună. O asemenea prevedere trebuie să fie expresă pentru că presupune schimbarea regimului juridic al bunului. în ipoteza în care bunul adus ca aport şi care permite realizarea obiectului asocierii aduce anumite foloase, tot părţile asociate pot conveni ca aceste foloase să devină proprietate comună (proprietatea comună este reglementată în art. 631 şi urm. NCC).
8. Pentru evitarea oricăror dispute legate de cotele-părţi, apreciem că, prin contract, părţile ar trebui să detalieze aspecte legate de modul de folosinţă şi cota-parte deţinută. Amintim că art. 634 NCC prevede că fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părţi din dreptul de proprietate şi poate dispune în mod liber de aceasta în lipsă de stipulaţie contrară. Cotele-părţi sunt prezumate a fi egale, până la proba contrară. Dacă bunul a fost dobândit prin act juridic, proba contrară nu se va putea face decât prin înscrisuri.
9. în scopul realizării obiectului asocierii, părţile pot stabili ca bunurile puse la dispoziţia asocierii să treacă în proprietatea unuia dintre asociaţi (de exemplu, un asociat care poate folosi mai bine bunul sau îl poate administra în condiţii mai bune), dar acest transfer trebuie reglementat prin contract şi trebuie respectate formalităţile prevăzute de lege.
10. La încetarea asocierii, părţile pot hotărî ca bunul să se reîntoarcă în natură la foştii proprietari. Aşadar, la data încetării contractului, bunurile nu reintră de drept în patrimoniul celui care le-a aportat, ci numai dacă există o clauză în acest sens în contract. în reglementarea anterioară, art. 254 alin. (2) C. com. prevedea că asociaţii pot să stipuleze ca lucrurile ce au adus să li se restituie în natură, având dreptul în caz că restituirea nu s-ar face, la reparaţiunea daunelor suferite. Prin interpretarea acestei dispoziţii s-a ajuns la concluzia că este posibilă restituirea numai dacă s-a stipulat astfel în convenţie. în literatura juridică s-a emis opinia conform căreia nu există impedimente legale ca bunurile să fie redobândite de foştii asociaţi la încetarea asocierii (St.D. Cărpenaru, L. Stănciulescu, V. Nemeş, Contracte, p. 503).
11. „Cât priveşte riscul pieirii fortuite a bunurilor aportate, doctrina face o distincţie: riscul îl suportă toţi asociaţii, dacă bunul a pierit cu ocazia desfăşurării activităţii; riscul îl suportă asociatul titular, dacă bunul a pierit fără legătură cu desfăşurarea activităţii" (Sf.D. Cărpenaru, Tratat, p. 431). în prezent, la o primă vedere se pare că riscul va fi suportat de asociatul care este proprietarul bunului. Dacă este incidenţă ipoteza de la alin. (3) devine aplicabil art. 1274 NCC, care reglementează riscul în contractul translativ de proprietate.