Art. 1955 Noul cod civil Noţiune Dispoziţii generale Contractul de transport
| Comentarii |
|
CAPITOLUL VIII
Contractul de transport
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Contractul de transport
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 1955
Noţiune
Prin contractul de transport, o parte, numită transportator, se obligă, cu titlu principal, să transporte o persoană sau un bun dintr-un loc în altul, în schimbul unui preţ pe care pasagerul, expeditorul sau destinatarul se obligă să îl plătească, la timpul şi locul convenite.
| ← Art. 1954 Noul cod civil Forma şi condiţiile asocierii... | Art. 1956 Noul cod civil Dovada contractului Dispoziţii... → |
|---|
1. Contractul de transport se încadrează, în raport cu dispoziţiile art. 1470 alin. (2) C. civ. 1864 în categoria locaţiunii de lucrări, iar potrivit art. 1474 C. civ. 1864, este o locaţiune de servicii, în realitate, contractul de transport nu este numai de locaţiune (o închiriere) a mijlocului de transport, ci mai ales o prestaţie de servicii, deoarece obiectul de activitate constă în deplasarea în spaţiu a unor persoane sau mărfuri. De remarcat că, în orice transport găsim următoarele elemente ale locaţiunii de servicii: o prestaţie, o remuneraţie a serviciului prestat,
Citește mai mult
independenţa juridică a cărăuşului. Cărăuşul, prin urmare, îşi oferă serviciile sale şi un vehicul propriu expeditorului, în vederea transportării unui lucru la o destinaţie indicată de expeditor. Remuneraţia pe care o primeşte cărăuşul include şi preţul închirierii vehiculului, nu numai a serviciului în sine. Dacă aceste caracteristici sunt reunite convenţia este un contract de transport, orice denumire i-ar da părţile (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 923/2008).2. Prin geneza lor, tarifele sunt un element al contractului, deci au o natură contractuală. însă, prin aprobarea lor de către o autoritate publică, ele primesc o consacrare oficială, îmbracă o fizionomie juridică nouă, care le imprimă caracterul de acte administrative (făcând corp comun cu decizia de aprobare). Ca atare, atât în raport cu puterea lor obligatorie, cât şi cu modul lor de interpretare strict, pot fi comparate cu legile de ordine publică (Cos., dec. nr. 385/1939, în C. Turianu, V. Pdtulea, Drept comercial. Culegere de practică judiciară, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 571).
3. Contractul de transport, fiind autonom, se încheie şi se execută independent de eventualele convenţii existente între predător sau destinatar şi terţi. în consecinţă, partea care reclamă daune de la cărăuş, în baza unui contract de transport, are a dovedi doar calitatea sa de parte contractantă (în contractul de transport), adică aceea de expeditor sau de destinatar, nu şi titlul de proprietar asupra lucrului predat spre transport (Cos., dec. nr. 1926/1936, în C. Turianu, V. Pdtulea, op. cit., p. 608).
4. Nu se poate vorbi de o prelungire tacită a contractului decât în cazurile admise de lege, ca de exemplu în materie de închiriere. Contractul de transport nu este susceptibil de prelungire tacită (Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 303/1959, în I.G. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu 1952-1969, p. 247).
5. Transportatorul este cel care execută transportul şi încheie, în nume propriu, contractul de transport. Un agent de voiaj care nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele de mai sus nu poate fi deci calificat ca fiind un transportator, în sensul legii [Lambert c. Minerve Canada, compagnie de transport aerien inc. (C.A., 16.09.1998, rectific, la 03.08.1998), în J.L. Baudouin, Y. Renaud, op. cit., p. 2866).
Reglementarea anterioară: C. com.: „Art. 413. (1) Contractul de transport are loc între expeditor sau acela care dă însărcinarea pentru transportul unui lucru şi întreprinzătorul care se obligă a-l face în numele său propriu şi în socoteala altuia, ori între unul din aceştia şi cărăuşul ce se însărcinează a-l face. (2) Se numeşte „cărăuş" persoana care îşi ia însărcinarea ca într-un mod oarecare să transporte sau să facă a se
Citește mai mult
transporta un obiect oarecare. (3) Obligaţiile între expeditor şi întreprinzătorul de transporturi pe apă şi căpitan sau patron sunt reglementate prin dispoziţii prevăzute în cartea a ll-a a acestui cod".1. Una din marele surprize (deşi, în opinia mea, este ceva firesc) în nou Cod civil este includerea contractului de transport în contractele speciale. Nu putem omite faptul că, în prezent, există un curs cu titlul de Dreptul transporturilor, care se referă la diferitele legi speciale şi care, în mod cert „nu se va perima" prin includerea transporturilor în noul Cod civil.
2. Apoi, până la intrarea în vigoare a noului Cod civil, transportul a fost considerat o activitate comercială, dar trebuie menţionat că şi vânzarea era o activitate comercială, dar putea să fie şi una civilă (depinzând de criterii obiective şi subiective folosite la analiza actului juridic încheiat).
3. Apreciem că era necesară o unificare a tuturor dispoziţiilor legale aplicabile contractului de transport, în condiţiile în care vechile dispoziţii erau insuficiente pentru a asigura cadrul juridic necesar (corespunzător) unei activităţi foarte importante pentru economia naţională, cum este activitatea de transport. Nu putem omite nici faptul că, în mare parte, carenţele vechiului Cod civil în reglementarea contractului de transport au fost înlăturate prin interpretările date de doctrină şi jurisprudenţă. De altfel, vechiul legiuitor nu îşi propusese, la momentul edictării normelor, să facă o reglementare sistematică şi completă a contractului de transport, ci s-a limitat în a se referi la acesta în câteva texte izolate (art. 1470 pct. 2 şi art. 1473-1477 C. civ. 1864). Aceste dispoziţii legale se refereau în principal la transportul de mărfuri şi doar în mod incidental (art. 1470 pct. 2 C. civ. 1864) la transportul de persoane, cele două categorii de transporturi deosebindu-se între ele prin particularităţi specifice.
4. Legislaţia recentă foloseşte termenul de „transportator" în locul celui de cărăuş [noul Cod civil foloseşte sintagma „cărăuş" la art. 1767 alin. (3)).
5. Deşi contractul de transport prezintă un număr mare de varietăţi, care se deosebesc între ele fie datorită specificului pe care îl presupune obiectul activităţii desfăşurate de cărăuş (transport de călători, de mărfuri, bagaje), fie datorită varietăţii şi specificităţii mijloacelor de transport folosite (feroviar, rutiere - auto sau hipo-aerian, pe apă), fie datorită particularităţilor pe care le implică transporturile internaţionale faţă de cele interne, acesta are următoarele trăsături esenţiale (comune celor două contracte reglementate de noul Cod civil): este un contract bilateral (sinalagmatic), cu titlu oneros şi comutativ.
6. Tarifele pe baza cărora se stabileşte preţul transportului cuvenit transportatorului (cărăuşului) sunt aprobate de regulă prin acte normative cu caracter imperativ şi sunt obligatorii pentru toţi participanţii la activitatea de transport, nefiind susceptibile de negociere. Din acest motiv, putem spune că acest contract este un contract de adeziune, datorită faptului că părţile nu pot stabili conţinutul unor clauze ale contractului de transport, prin negocieri (cu privire la termen, la viteza de deplasare a mărfurilor etc.) care pot fi stabilite fie de transportator, fie de expeditor.
7. Contractul de transport de persoane este un contract, în principiu, consensual, deoarece el se încheie valabil prin simplul consimţământ al părţilor, dovada încheierii lui se face însă printr-un înscris (biletul sau legitimaţia de călătorie).
8. Formularea „cu titlu principal" din definiţia legală subliniază distincţia dintre contractul de transport şi alte contracte în care, printre alte obligaţii, se asumă, cu titlu accesoriu, şi obligaţia de transport (de exemplu, contractul de furnizare) (Proiect 2004).
9. Contractul de transport de bunuri (mărfuri) încheiat între agenţii economici este un contract cu conţinut economic.
10. Transportatorul (cărăuşul) este persoana care îşi ia însărcinarea ca într-un mod oarecare să transporte sau să facă să se transporte un obiect oarecare. Codul comercial (abrogat în mare parte de actualul Cod civil) avea în vedere două accepţiuni ale noţiunii de cărăuş: prima se referea la întreprinderea de transport care îşi asuma obligaţia de a executa deplasarea de bunuri sau persoane în nume propriu; cea de a doua accepţiune se referea la întreprinderile care transportau mărfuri sau persoane în mod succesiv şi la aşa-zişii comisionari.
11. întreprinderile de transport sunt cele care desfăşoară organizat şi sistematic, deplasarea persoanelor şi bunurilor, în scopul obţinerii unui profit în beneficiul întreprinzătorului, care are sarcina de a organiza şi efectua activitatea de cărăuşie.
12. Alături de condiţia capacităţii depline de exerciţiu, transportatorului (cărăuşului) i se mai impune calitatea de "profesionist (comerciant)" în condiţiile art. 6 şi 8 NCC.
13. Pentru a avea calitatea de transportator nu este necesar ca persoana care se obligă să efectueze transportul să deţină, ea însăşi, un permis de conducere (J.L Baudouin, Y. Renaud, Code civil du Quebec annote, 14' ed., Wilson & Lafleur Ltee, Montreal, 2011, p. 2866).
14. în conformitate cu prevederile art. 9 şi art. 10 pct. 5 C. proc. civ., instanţa de judecată de la locul de plecare sau de sosire este competentă să soluţioneze o cerere izvorâtă dintr-un contract de transport, chiar dacă cererea este îndreptată împotriva mai multor pârâţi, iar aceştia îşi au sediul în circumscripţia unor instanţe diferite.