Art. 200 Noul cod civil Înregistrarea persoanei juridice Înregistrarea persoanei juridice Înfiinţarea persoanei juridice

CAPITOLUL II
Înfiinţarea persoanei juridice

SECŢIUNEA a 3-a
Înregistrarea persoanei juridice

Art. 200

Înregistrarea persoanei juridice

(1) Persoanele juridice sunt supuse înregistrării, dacă legile care le sunt aplicabile prevăd această înregistrare.

(2) Prin înregistrare se înţelege înscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice altă formalitate de publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii personalităţii juridice sau al luării în evidenţă a persoanelor juridice legal înfiinţate, după caz.

(3) Înregistrarea se face la cerere sau, în cazurile anume prevăzute de lege, din oficiu.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 200 Noul cod civil Înregistrarea persoanei juridice Înregistrarea persoanei juridice Înfiinţarea persoanei juridice




Nelson Denisa 11.01.2014
JURISPRUDENŢĂ

Conform practicii sale constante (Gorzelik şi alţii c. Poloniei, 17 februarie 2004; Sidiropoulos şi alţii c. Greciei, 10 iulie 1998, şi APEH Ulddzdtteinek Szdvetsege şi alţii c. Ungariei, 31 august 1999), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că refuzul instanţei interne de a-l înscrie pe reclamant ca asociaţie, chiar înainte de începerea funcţionării asociaţiei, apare disproporţionat în raport cu scopul urmărit, de vreme ce reclamantul a luat măsuri imediate pentru a remedia presupusele nereguli şi a folosit procedura prevăzută de lege pentru înscrierea
Citește mai mult modificărilor aduse statutului, astfel încât scopul asociaţiei nu a mai fost de a desfăşura activităţi similare celor ale avocaţilor, care, prin natura lor, erau incompatibile cu profesia de consilier juridic. Bazat pe aceste motive, cererea a fost privită ca admisibilă, întrucât încălcarea dreptului de asociere prevăzut de art. 11 din Convenţie nu poate fi considerată necesară într-o societate democratică (C.E.D.O., Colegiul Consilierilor Juridici Argeş c. României, 8 martie 2011, M. Of. nr. 569/2011).
Răspunde
Nelson Denisa 11.01.2014
1. în registrul comerţului din judeţul (sau municipiul Bucureşti) în care şi-au stabilit sediul se înmatriculează persoanele juridice de drept privat cu scop lucrativ, spre a dobândi personalitate juridică şi a face publică dobândirea calităţii de subiect de drept (Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată în M. Of. nr. 49/1998).

2. în registrul ţinut de instanţa judecătorească (judecătoria pentru asociaţii şi fundaţii şi sindicate, tribunalul pentru federaţii) în a cărei rază de jurisdicţie îşi au sediul se înregistrează persoanele juridice fără scop lucrativ, spre a dobândi
Citește mai mult personalitate juridică şi a face publică dobândirea calităţii de subiect de drept (O.G. nr. 26/2000, Legea nr. 62/2011).

3. Partidul politic dobândeşte personalitate juridică de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii instanţei (Tribunalului Bucureşti) prin care s-a admis cererea de înregistrare, iar pentru a deveni public se înscrie în Registrul partidelor politice (Legea nr. 14/2003 privind partidele politice, M. Of. nr. 25/2003).

4. Refuzul nejustificat al instanţei judecătoreşti de a admite cererea de constituire a persoanei juridice constituie încălcarea art. 11 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

5. Anunţul privind înmatricularea la registrul comerţului a unei societăţi europene, transmis de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului pentru a fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, este o formalitate care intră în conţinutul noţiunii de înregistrare.
Răspunde
Nelson Denisa 11.01.2014
Legislaţie conexă: ► art. 270^2b alin. (3) LSC; ► art. 14 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2157/2001 din 8 octombrie 2001 privind statutul societăţii europene (SE) (J.O. L 294/2001).
Răspunde
mihaela stroe 31.12.2013
Reglementarea anterioară

Decretul nr. 31/1954: Art. 32. Persoanele juridice sunt supuse înregistrării sau înscrierii, dacă legile care le sunt aplicabile reglementează această înregistrare sau înscriere.
Răspunde