Art. 204 Noul cod civil Înregistrarea modificărilor aduse actului de înfiinţare Înregistrarea persoanei juridice Înfiinţarea persoanei juridice
Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Înfiinţarea persoanei juridice
SECŢIUNEA a 3-a
Înregistrarea persoanei juridice
Înfiinţarea persoanei juridice
SECŢIUNEA a 3-a
Înregistrarea persoanei juridice
Art. 204
Înregistrarea modificărilor aduse actului de înfiinţare
Dispoziţiile art. 200-203 sunt aplicabile şi în cazul înregistrării modificărilor aduse actului de înfiinţare a persoanei juridice, realizate cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege sau de actul de înfiinţare a acesteia, după caz.
← Art. 203 Noul cod civil Răspunderea pentru neefectuarea... | Art. 205 Noul cod civil Data dobândirii capacităţii de... → |
---|
Judecătorul delegat la oficiul registrul comerţului are atribuţii de verificare a legalităţii actelor de constituire, de modificare a actului constitutiv sau a altor înscrisuri cuprinzând operaţiuni sau fapte pentru care legea cere înregistrarea. în aceste condiţii, soluţia prin care judecătorul delegat a respins cererea având ca obiect înregistrarea modificării actului constitutiv, pe motiv că decizia AGA de majorare a capitalului social nu a fost valabil adoptată, deoarece a fost luată cu votul a doi asociaţi dintre cei patru, şi nu cu votul tuturor asociaţilor, excede
Citește mai mult
controlului de legalitate al judecătorului delegat prevăzut Legea nr. 26/1990. întrucât cauzele de nulitate sau anulare a hotărârii adunării generale a unei societăţi comerciale nu pot fi tranşate de judecătorul delegat, aceste cauze aflându-se în competenţa instanţei de judecată învestite cu cererea în anulare sau în nulitate, recursul petentei a fost admis, încheierea judecătorului delegat a fost casată, iar cererea petentei a fost admisă, în sensul că s-a dispus înregistrarea în registrul comerţului a modificărilor actului constitutiv (C.A. Alba lulia, s. com., dec. nr. 92/2008, în C.P.J. 2008, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 352-354).2. Răspunderea pentru îndeplinirea obligaţiei de publicitate a
Citește mai mult
modificărilor actului constitutiv aparţine mandatarilor cu puteri de reprezentare, membrii adunării generale sau ai altui organ de conducere având posibilitatea de a cere îndeplinirea acestei obligaţii sau să îndeplinească ei înşişi formalităţile de înregistrare a modificărilor actului constitutiv.Art. 37 Legea nr. 31/1990
(1) Controlul legalităţii actelor sau faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în registrul comerţului se exercită de justiţie printr-un judecător delegat.
(2) La începutul fiecărui an judecătoresc, preşedintele tribunalului va delega la oficiul registrului comerţului unul sau mai mulţi judecători ai tribunalului.
(3) Judecătorul delegat va putea dispune, prin încheiere motivată, efectuarea unei expertize, în contul părţilor, precum şi administrarea altor dovezi.
Art. 60 Legea nr. 31/1990
(1) Încheierile judecătorului delegat privitoare la
Citește mai mult
înmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul comerţului sunt executorii de drept şi sunt supuse numai recursului.(2) Termenul de recurs este de 15 zile şi curge de la data pronunţării încheierii pentru părţi şi de la data publicării încheierii sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate.
(3) Recursul se depune şi se menţionează în registrul comerţului unde s-a făcut înregistrarea. În termen de 3 zile de la data depunerii, oficiul registrului comerţului înaintează recursul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul societăţii, iar în cazul sucursalelor înfiinţate în alt judeţ, curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sucursalei.
(4) Motivele recursului se pot depune la instanţă, cu cel puţin două zile înaintea termenului de judecată.
(5) În cazul admiterii recursului, decizia instanţei de recurs va fi menţionată în registrul comerţului, fiind aplicabile dispoziţiile art. 48-49 şi 56-59.
Art. 123 Legea nr. 31/1990
(1) La adunările generale, acţionarii care posedă acţiuni la purtător au drept de vot numai dacă le-au depus la locurile arătate prin actul constitutiv sau prin înştiinţarea de convocare, cu cel puţin 5 zile înainte de adunare. Secretarul tehnic, desemnat potrivit art. 129 alin. (5), va constata, printr-un proces-verbal, depunerea la timp a acţiunilor. Acţiunile vor rămâne depuse până după adunarea generală, dar nu vor putea fi reţinute mai mult de 5 zile de la data acesteia.
(2) Consiliul de administraţie, respectiv directoratul, va stabili o dată de referinţă pentru acţionarii îndreptăţiţi să fie înştiinţaţi şi să voteze în cadrul adunării generale, dată ce va rămâne valabilă şi în cazul în care adunarea generală este convocată din nou din cauza neîntrunirii cvorumului. Data de referinţă astfel stabilită va fi ulterioară publicării convocatorului şi nu va depăşi 60 de zile înainte de data la care adunarea generală este convocată pentru prima oară.
(3) Acţionarii îndreptăţiţi să încaseze dividende sau să exercite orice alte drepturi sunt cei înscrişi în evidenţele societăţii sau în cele furnizate de registrul independent privat al acţionarilor, corespunzătoare datei de referinţă.
Art. 1, art. 6, art. 61, art. 21 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată (M. Of. nr. 49/1998).