Art. 2070 Noul cod civil Expeditorul transportator Mandatul fără reprezentare Contractul de mandat

1. Examinarea definiţiei citate relevă că se dedublează funcţiile comisionarului, atri-buindu-i atât activitatea uzuală de expediţionar, cât şi vocaţia adiţională, cu caracter potenţial, de cărăuş. Nu rareori aceeaşi întreprindere lucrează totodată atât cu titlu de comisionar, cât şi de transportator. Distincţia între cele două calităţi este însă importantă, deoarece regimul juridic nu este acelaşi în ambele cazuri (G. Ripert, R. Roblot, op. cit., voi. 2, p. 664; O. Câpâţînâ, Dreptul transporturilor, Contractul de expediţie a mărfurilor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997, P- 21).

2. Astfel,

Citește mai mult

activitatea de transport de mărfuri se distinge prin caracterul său autonom şi omogen, în sensul că, prin această activitate, cărăuşul deplasează marfa din staţia (portul, aeroportul) de plecare în staţia (portul, aeroportul) de sosire, indicate în contractul de transport. în această deplasare (şi numai în aceasta) constă esenţa activităţii de transport. Orice altă activitate premergătoare, concomitentă sau ulterioară, prin care, în primul rând, cea de expediţie, - chiar dacă este strâns legată de transportul propriu-zis, sub aspect economic sau faptic - se situează în afara obiectului contractului de transport, nu este deci parte componentă a întreprinderii cărăşului. Aşadar, din punct de vedere juridic, transportul şi expediţia constituie două prestaţii diferite, care se efectuează pe baza a două contracte distincte: contractul de transport, pe de-o parte şi contractul de expediţie, pe de altă parte (S. Sipos, A. Deak, op. cit., p. 82).

3. Din punct de vedere juridic, faptul că expeditorul „ia asupra sa obligaţia executării transportului" are semnificaţia încheierii unui contract cu sine însuşi, operaţiune permisă în mod implicit de acest text. Preluarea obligaţiei de transport poate fi totală sau parţială. Expeditorul va avea în acest caz o dublă răspundere faţă de comitent - una ce derivă din contractul de expediţie şi una ce derivă din contractul de transport, obligaţiile fiind distincte şi specifice fiecărui tip de contract. Fireşte, expeditorul va avea şi drepturile corelative născute din contractul de transport.

4. în această situaţie, în caz de daune produse comitentului, răspunderea expeditorului se angajează pe două temeiuri diferite: fie în temeiul contractului de expediţie, fie în temeiul contractului de transport. Distincţia este importantă, regulile şi condiţiile angajării răspunderii în cele două tipuri de contracte fiind diferită.

5. Mai mult, în practică pot apărea dificultăţi în distingerea acestui tip de contract, neexistând standarde precise şi obiective pentru a stabili când ne aflăm în prezenţa unui expeditor propriu zis şi când ne aflăm în prezenţa unui expeditor transportator. Problema se pune mai ales atunci când suntem ab initio în prezenţa unui contract complex, ce include atât servicii de expediere, cât şi de transport. în această situaţie se vor avea în vedere mai multe elemente pentru a stabili intenţia părţilor: modul de redactare a documentelor de transport, corespondenţa dintre părţi, existenţa unui preţ forfetar (ce ar putea constitui un indiciu al unui contract de transport).

JURISPRUDENŢĂ

În cadrul contractului de expediţie, expediţionarul se obligă să procedeze în numele său propriu şi pe socoteala sa la încheierea contractului de transport cu un cărăuş şi la îndeplinirea prestaţiilor accesorii expedierii, în schimbul unui comision, putând efectua el însuşi transportul cu mijloace proprii sau cu ale altora, în care caz răspunde ca un cărăuş, având dreptul - în afară de comision - şi la preţul transportului după tarifele legale (Trib. Suprem, dec. nr. 937/1957, în I. Mihuţă, Repertoriu...., voi. 2, p. 386).