Art. 2072 Noul cod civil Noţiune Contractul de agenţie

Reglementarea anterioară: Legea nr. 509/2002: „Art. 1. (1) Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre agenţii comerciali permanenţi şi comitenţii acestora. (2) în sensul prezentei legi, prin agent comercial permanent, denumit în continuare agent, se înţelege comerciantul, persoană fizică sau juridică, care, în calitate de intermediar independent, este împuternicit în mod statornic: a) să negocieze afaceri pentru o altă persoană fizică sau juridică, denumită în continuare comitent; sau b) să negocieze şi să încheie afaceri în numele şi pe seama comitentului. (3) împuternicirea

Citește mai mult

prevăzută la alin. (2) se poate exercita în una sau mai multe regiuni determinate, astfel cum se stabileşte în contract. (4) Agentul prestează serviciul caracteristic cu titlu principal sau accesoriu şi contra unei remuneraţii. (5) Agentul nu este prepusul comitentului".

1. în absenţa unei reglementări legale a acestei categorii de intermediari, condiţia juridică a agenţilor comerciali a fost stabilită pe baza dispoziţiilor Codului comercial referitoare la comişii călători pentru negoţ - art. 402 C. com. (St.D. Cărpenaru, Contractul de agenţie în reglementarea Legii nr. 509/2002, în C.J. nr. 11/2003, p. 84).

2. Contractul de agenţie a fost reglementat, ca tip de contract comercial, prin Legea nr. 509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi [abrogată de art. 230 lit. w) din Legea nr. 71/2011], act normativ apreciat pozitiv prin prisma reglementării clauzei de neconcu-renţă, precum şi a posibilităţii instanţei judecătoreşti de a reduce cuantumul clauzei penale, în condiţiile legii. Astfel, au fost reglementate raporturile juridice dintre agenţii comerciali permanenţi şi comitenţii lor, până la data apariţiei acestui act normativ neexistând o reglementare a activităţii agenţilor comerciali în Codul comercial sau în alte acte normative. Legea nr. 509/2002 avea drept fundament juridic Directiva Consiliului din 18 decembrie 1986 privind coordonarea legislaţiei statelor membre referitoare la agenţii comerciali independenţi (86/653/CEE) (JO L 382, 31.12.1986).

3. în sensul acestei legi, agentul comercial permanent era comerciantul - persoană juridică sau fizică - care, în calitate de intermediar independent, era împuternicit în mod statornic să negocieze sau să negocieze şi să încheie afaceri în numele şi pe seama comitentului. Contractul de agenţie astfel reglementat prezintă caracterele mandatului comercial. Cauza intermedierii trebuia cu necesitate să fie una comercială.

4. Contractul de agenţie a fost caracterizat ca fiind unul comercial, atât prin prisma art. 3 alin. (4) C. com., ca faptă obiectivă de comerţ, cât şi prin prisma art. 4 C. com., deoarece convenţia se încheia între două persoane dintre care cel puţin una, este vorba de agent, era întotdeauna comerciant, el acţionând cu titlu profesional.

5. în noul Cod civil, contractul de agent este reglementat în Capitolul X din Titlul IX, devenind astfel un contract civil numit.

6. în esenţă, deosebirea principală dintre cele două reglementări se referă la eliminarea noţiunii de „comerciant" din definiţia dată „agentului permanent". Astfel, spre deosebire de reglementarea din Legea nr. 509/2002, legiuitorul noului Cod civil înţelege să abordeze acest contract ca având natură civilă, agentul fiind definit ca un intermediar independent -nu comerciant -, dar care acţionează cu titlu profesional. Art. 3 NCC defineşte categoria juridică a „profesioniştilor" ca fiind „toţi cei care exploatează o întreprindere", respectiv exercită sistematic o activitate organizată ce constă în: producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri; prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.

7. Pe de o parte, prin raportare la art. 3 NCC şi art. 8 din Legea nr. 71/2011, rezultă că agentul este un profesionist care prestează servicii de intermediere, activitatea sa organizată în acest sens având caracter lucrativ. Pe de altă parte, comitentul îl împuterniceşte în mod statornic pe agent, ceea ce denotă, mai degrabă, o relaţie de afaceri şi, implicit, împrejurarea că, în fapt, comitentul este deopotrivă un profesionist.

8. Desfăşurarea activităţii de intermediere cu titlu profesional şi permanent („în mod statornic") este o condiţie menţinută de noul Cod civil şi deosebeşte agentul de un simplu intermediar.

9. Potrivit art. 1 din Legea nr. 91-593/1991, care reglementează în dreptul francez statutul agenţilor comerciali, se menţionează că agentul comercial este un mandatar care, cu titlu de profesie independentă, este însărcinat în mod permanent să negocieze şi, eventual, să încheie contracte în numele şi în contul producătorilor, industriaşilor, comercianţilor (C. Roşu, Reglementarea agenţilor comerciali potrivit Legii nr. 509/2002, în R.D.C. nr. 12/2002, p. 193).

10. Contractul de agenţie în noul Cod civil este definit prin raportare la trei elemente definitorii: a) existenţa unei împuterniciri fie de negociere, fie de negociere şi de încheiere contracte, în una sau mai multe regiuni determinate, în numele şi pe seama comitentului;

b) agentul să desfăşoare activitatea de negociere cu titlu profesional, în mod independent şi în schimbul unei remuneraţii (aşadar, activitatea de intermediere trebuie să aibă caracter profesional); c) împuternicirea dată agentului trebuie să aibă caracter statornic, adică de durată, nu ocazional.

11. Activitatea agentului se poate reduce la negocierea contractului, în literatura de specialitate exprimându-se opinia că în această ipoteză ne aflăm în prezenţa unui mandat fără reprezentare (St.D. Cărpenaru, Contractul de agenţie, în C.J. nr. 11/2003, p. 86). Totodată, a fost exprimată şi opinia conform căreia negocierile nu pot fi privite ca acte, ci doar ca operaţiuni (fapte) juridice: „Mandatul presupune îndeplinirea de acte juridice, fie ele şi nomine proprio. Or, negocierile comerciale nu pot fi privite ca acte, ci doar ca operaţiuni juridice (7: Prescure, R. Crişan, Contractul de agenţie - un nou contract numit în dreptul comercial român, în Dreptul nr. 7/2003, p. 44).

12. Tot în doctrină s-a reţinut că activitatea agentului poate privi fie doar o activitate de negociere, fără încheierea unui contract, fie în urma negocierii, finalitatea urmărită să fie cea a încheierii de afaceri, deci de a contracta în numele şi pe seama comitentului (C. Roşu, Reglementarea..., în R.D.C. nr. 12/2002, p. 194).

13. în dreptul comerţului internaţional s-a afirmat că, de fapt, „contractul de agenţie este o formă distinctă a contractelor de intermediere, iar nu un caz particular de mandat sau comision" (D.AI. Sitaru, C.P. Buglea, Ş-AI. Stânescu, Dreptul comerţului internaţional, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p. 313).

14. Caracteristica esenţială a activităţii desfăşurate de agent este independenţa de care acesta beneficiază, caracteristică de natură a diferenţia agenţia de mandat, între părţi neputând exista un raport de prepuşenie. Art. 2072 NCC precizează cu caracter imperativ că agentul nu poate fi prepusul comitentului. Aşadar, dacă un astfel de raport de subordonare există, contractul dintre părţi nu poate fi de agenţie.

15. Noua reglementare menţine denumirea părţilor, respectiv agentul şi comitentul. în dreptul anglo-saxon se folosesc termenii de „principal" şi „agent" (D.AI. Sitaru, C.P. Buglea, Ş.AI. Stânescu, op. cit., p. 313).

16. Comitentul, în lipsa vreunei distincţii, poate fi orice persoană fizică sau juridică interesată să apeleze la serviciile unui intermediar independent pentru negocierea şi/sau încheierea unor contracte. în reglementarea anterioară, calitatea de comitent o putea avea comerciantul care apela la un agent pentru realizarea obiectului său de activitate, de exemplu, prestarea unor servicii.

17 .Agentul poate fi orice persoană fizică sau juridică şi care acţionează cu titlu profesional şi independent, desfăşurând o activitate de prestare de servicii de intermediere în una sau în mai multe regiuni determinate. în reglementarea anterioară, calitatea de agent o putea avea un comerciant, persoană fizică sau juridică care, în mod independent, permanent şi profesional, desfăşoară activitate de intermediere în favoarea comercianţilor „specializaţi în activitatea de intermediere cu caracter profesional" (St.D. Cărpenaru, L Stănciulescu, V. Nemeş, Contracte civile şi comerciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 369).

18. împuternicirea într-un contract de agenţie are o deosebită importanţă, deoarece trebuie stabilit de părţi, cu acurateţe, obiectul contractului.

19. în acest sens în doctrină se arată că: „în contractul de agenţie trebuie să se prevadă clauze referitoare la obiectul împuternicirii date de comitent agentului: negocierea cu terţii a condiţiilor unor contracte sau negocierea şi încheierea contractelor cu terţii, în numele şi pe seama comitentului. Se înţelege că în contract trebuie să se menţioneze şi elementele esenţiale ale viitoarelor acte juridice avute în vedere (bunurile şi serviciile, preţurile lor). Aceste elemente vor putea fi concretizate sau adaptate, ţinând seama de interesele şi posibilităţile comitentului, de conjunctura activităţii comerciale etc. în contractul de agenţie se poate stabili zona geografică de exercitare a împuternicirii, prin precizarea uneia sau mai multor regiuni unde va acţiona agentul" (St.D. Cărpenaru, L. Stănciulescu, V. Nemeş, Contracte, p. 369). în prezent, din cuprinsul art. 2072 alin. (1) şi art. 2074 alin. (1) NCC rezultă că regiunea în care va acţiona agentul trebuie determinată prin contract, cu necesitate, nefiind lăsată la aprecierea ulterioară a părţilor.