Art. 2067 Noul cod civil Obligaţiile expeditorului Mandatul fără reprezentare Contractul de mandat
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IX
Contractul de mandat
SECŢIUNEA a 3-a
Mandatul fără reprezentare
Contractul de mandat
SECŢIUNEA a 3-a
Mandatul fără reprezentare
Art. 2067
Obligaţiile expeditorului
(1) În alegerea traseului, mijloacelor şi modalităţilor de transport al mărfii expeditorul va respecta instrucţiunile comitentului, iar dacă nu există asemenea instrucţiuni, va acţiona în interesul comitentului.
(2) În cazul în care expeditorul îşi asumă şi obligaţia de predare a bunurilor la locul de destinaţie, se prezumă că această obligaţie nu este asumată faţă de destinatar.
(3) Expeditorul nu are obligaţia de a asigura bunurile decât dacă aceasta a fost stipulată în contract sau rezultă din uzanţe.
(4) Premiile, bonificaţiile şi reducerile tarifelor, obţinute de expeditor, aparţin de drept comitentului, dacă nu se prevede altfel în contract.
| ← Art. 2066 Noul cod civil Contraordinul Mandatul fără... | Art. 2068 Noul cod civil Răspunderea expeditorului Mandatul... → |
|---|
2. Respectarea instrucţiunilor date de comitent este o problemă ce ţine de protejarea intereselor comitentului. Abaterea de la instrucţiunile date de comitent a fost privită tot din această perspectivă: evaluarea intereselor comitentului. în literatura juridică italiană, potrivit unor autori (Franco Bile, II mandato, la commissione, la spedizione, Roma, Jandi Sapi, 1961, p. 302), posibilitatea pentru expeditor de a se abate de la instrucţiunile primite este
Citește mai mult
limitată la situaţiile neprevăzute în condiţiile art. 1711 C. civ. it. (2048 NCC, n.a.). în conformitate cu o altă interpretare (Minervini, Tratat de drept civil italian, Torino, 1952, p. 54), expeditorul poate acţiona în afara instrucţiunilor primite, cu condiţia ca acest lucru să se facă cu respectarea obligaţiei sale de diligenţă şi în interesul comitentului.3. La rândul sau, jurisprudenţă italiană a subliniat că, în lipsa unor instrucţiuni de la persoana care i-a încredinţat sarcina, expeditorul este obligat să acţioneze în conformitate cu interesele comitentului. Expeditorul dispune în acest caz de o marjă mai mare de acţiune în ceea ce priveşte modul efectiv de îndeplinire a sarcinii date (Cos. Civ. It, s. I, 315/75).
4. în acord cu cele de mai sus, legiuitorul român a preluat această soluţie, prevăzând obligaţia expeditorului de a respecta instrucţiunile comitentului, în special în ceea ce priveşte alegerea traseului, mijloacelor şi modalităţilor de transport al mărfii, operaţiunile de care depinde buna desfăşurare a transportului. în cazul lipsei acestora, expeditorul va acţiona în interesul comitentului.
5. Soluţia codului, corectă la nivel teoretic, pare uşor îndepărtată de realităţile practice, lăsând impresia că expeditorul este un simplu executor al instrucţiunilor comitentului, având libertatea de a decide doar atunci când acestea lipsesc. în realitate însă, expeditorul este cel care organizează transportul; acest lucru este în concordanţă cu dinamica relaţiei, dacă se are în vedere că expeditorul este un profesionist, ales tocmai pentru cunoştinţele sale superioare în domeniu.
6. S-a arătat astfel, în doctrină, că informaţiile cu privire la modalităţile de transport cele mai eficiente, rutele cele mai sigure, solvabilitatea şi profesionalismul cărăuşilor nu sunt întotdeauna la îndemna oricărei persoane, fiind apanajul profesioniştilor în domeniu, respectiv casele de expediţie. Pe de altă parte, expediţionarul este informat cu privire la formalităţile vamale, nivelul şi rabatul costurilor de transport, practicile porturilor maritime şi aeroporturilor, pe care le pune la dispoziţia clientului (Gh. Piperea, op. cit., p. 74).
7. lată deci că, în realitate, acţiunea expeditorului se petrece de cele mai multe ori în lipsa unor instrucţiuni precise. în acest caz, răspunderea expeditorului în alegerea modului de executare a expedierii se va face prin raportare la interesul comitentului, acesta fiind obligat să acţioneze ca un bun profesionist.
8. în afară de convenţie contrară, expeditorul alege liber modul de transport şi transportatorul şi încheie în nume propriu diferitele contracte necesare. El trebuie să verifice dacă transportatorul pe care l-a ales este apt să realizeze transportul mărfurilor în bune condiţii şi să aleagă un mijloc adaptat caracteristicilor particulare ale mărfii transportate (C.A. Paris, dec. din 14 mai 1984, Bull. Transp., 1985, p. 207).
9. în ceea ce priveşte calificarea obligaţiei expeditorului ca fiind una de mijloace sau una de rezultat, anterior reglementărilor din noul cod, în doctrina română s-a susţinut că expeditorul este ţinut de o obligaţie de rezultat. S-a arătat în acest sens că, prin contractul de expediţie, expeditorul îşi asumă o obligaţie de rezultat, şi nu de diligenţe: obligaţia că marfa va ajunge în condiţiile cele mai bune la destinatar. Deşi la prima vedere obligaţia expeditorului pare mai mult una de diligenţe, decât una de rezultat, raţiunea pentru care comitentul angajează un expediţionar este nu numai aceea de a se degreva de o serie de formalităţi, ci, în special, de a avea certitudinea că încărcătura va ajunge la destinaţie în bune condiţii (C. Stanciu, op. cit., p. 194; O. Câpdţînd, Gh. Stancu, op. cit., p. 26; Gh. Piperea, Dreptul transporturilor, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2003, p. 82).
10. în sens contrar, doctrina italiană, susţinută de jurisprudenţă, în analiza acestei probleme, porneşte de la premisa potrivit căreia obligaţia principală a expeditorului este de a încheia contractul de transport şi de a îndeplini operaţiile accesorii. Expeditorul nu este responsabil, prin urmare, de executarea „contractului de transport încheiat prin el, de livrarea mărfurilor de către transportator destinatarului" (Cass. civ., s. III., 5286/80). S-a decis în acest sens că „într-un caz, cum ar fi transportul cu vaporul, expeditorul nu este
obligat să verifice dacă mărfurile au fost încărcate pe vas (Cass. Civ., Sec.. 1, 1741-1776). De asemenea „în lipsa unor convenţii contrare, prin care expeditorul şi-a asumat şi obligaţiile ce incumbă, ca regulă, transportatorului, obligaţia expeditorului este una de rezultat" (Cass. Civ., Sec. Eu. 5881/82).
11. Problema este tranşată destul de clar prin noua reglementare; alin. (2) al textului comentat reglementează situaţia în care „expeditorul îşi asumă şi obligaţia de predare a bunurilor la locul de destinaţie"; rezultă aşadar că o asemenea asumare trebuie să rezulte în mod expres dintr-o clauză contractuală, ea nefiind implicită. Soluţia este cât se poate de logică şi porneşte de la diferenţele care există între contractul de transport şi cel de expediţie. Astfel, diferenţa esenţială faţă de contractul de transport derivă din faptul că, dacă transportatorul se obligă să livreze bunurile la destinaţie şi răspunde pentru daunele sau dispariţia bunurilor şi predarea lor către destinatar, expeditorul îşi îndeplineşte obligaţia ce derivă din contract prin semnarea contractului de transport şi nu răspunde de neexecutarea sau executarea defectuoasă a acestuia din urmă.
12. Expeditorul îşi poate asuma răspunderea pentru executarea contractului de transport prin inserarea în contractul de expediţie a unei clauze star del credere [a se vedea art. 2052 alin. (2) şi comentariile la acesta).
13. Chiar şi în situaţia în care expeditorul îşi asumă obligaţia de predare a bunurilor faţă de comitent, această obligaţie îi incumbă doar faţă de acesta, se prezumă că această obligaţie nu este asumată faţă de destinatar. Destinatarul nu are nici un fel de raporturi contractuale cu expeditorul, el este un simplu beneficiar al acestuia faţă de care expeditorul nu îşi angajează, ca regulă, răspunderea. Textul instituie o prezumţie legală în acest sens; pentru ca expeditorul să răspundă de predarea mărfurilor şi faţă de destinatar, este nevoie de o clauză contractuală specială în acest sens.
14. în ceea ce priveşte obligaţia de asigurare a bunurilor, atâta vreme cât, după cum s-a arătat mai sus, răspunderea pentru daunele sau dispariţia bunurilor şi predarea lor către destinatar revine transportatorului, şi nu expeditorului, concluzia firească este aceea că asigurarea bunului nu îi revine expeditorului decât în condiţiile în care aceasta derivă dintr-o clauză contractuală sau din uzanţe.
15. Contractul de comision este încheiat de expeditor în numele său, însă pe seama comitetului, acesta fiind adevăratul stăpân al afacerii. Ca atare, toate beneficiile rezultate se cuvin acestuia; ultimul alineat prevede în mod expres acest lucru. în lipsa unor stipulaţii contrare în contract, premiile, bonificaţiile şi reducerile tarifelor, obţinute de expeditor, aparţin de drept comitentului.