Art. 2121 Noul cod civil Obligaţia moştenitorului depozitarului Reguli comune privind contractul de depozit Contractul de depozit

Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 1607. Eredele depozitarului care a vândut în bună-credinţă lucrul ce n-a ştiut că este depozitat, este dator numai să restituie preţul primit, sau să cedeze acţiunea sa contra cumpărătorului, dacă preţul nu ar fi fost plătit (C. civ. 996,1899)".

1. Interpretarea per a contrario a articolului - dacă moştenitorul este de rea-credinţă, vânzând bunul, va restitui valoarea acestuia. Potrivit art. 1641 NCC, în cazul pieirii totale sau înstrăinării bunului supus restituirii, debitorul obligaţiei de restituire este ţinut să plătească valoarea bunului,

Citește mai mult

considerată fie la momentul primirii sale, fie la acela al pierderii ori al înstrăinării, în funcţie de cea mai mică dintre aceste valori. Dacă debitorul este de rea-credinţă ori obligaţia de restituire provine din culpa sa, atunci restituirea se face în funcţie de valoarea cea mai mare.

2. în caz de moarte a depozitarului obligaţia de restituire (şi păstrare până la restituire) se transmite, în condiţiile arătate, în cadrul patrimoniului succesoral, asupra moştenitorilor. De la această regulă legea prevede însă o derogare; dacă moştenitorii vând lucrul depozitat cu bună-credinţă, socotind că face parte din masa succesorală, răspunderea lor se rezumă la restituirea preţului primit sau, dacă preţul nu s-a plătit, ei sunt obligaţi să cedeze deponentului acţiunile lor contra cumpărătorului (art. 1607 C. civ. 1864) (Fr. Deak, op. cit., p. 74).

3. Noua reglementare în materie civilă, în efortul de a surprinde cât mai multe dintre ipotezele practice care pot lua naştere în legătură cu contractul de depozit, reglementează în art. 2121 situaţia în care depozitarul decedează înainte de a restitui bunul, caz în care obligaţia de restituire a bunului încredinţat se transmite către moştenitorul acestuia. Dacă însă moştenitorul depozitarului a vândut cu bună-credinţă bunul, fără să fi ştiut că este depozitat, acesta este ţinut să înapoieze numai preţul primit sau să cedeze deponentului acţiunea sa împotriva cumpărătorului, dacă preţul nu i-a fost plătit. Considerăm că soluţia legiuitorului este echitabilă, fiind justificată de buna-credinţă care l-a animat pe moştenitorul depozitarului la momentul înstrăinării bunului depozitat. Per a contrario, dacă moştenitorul depozitarului a fost de rea-credinţă şi a înstrăinat bunul depozitat, cunoscându-i situaţia juridică, acesta va plăti deponentului despăgubiri, al căror cuantum se determină prin raportare la valoarea de înlocuire, iar nu la valoarea pe care acesta a avut-o la momentul încheierii contractului (R. Postolache ş.a., op. cit., p. 22-23).