Art. 2120 Noul cod civil Cazurile de nerestituire a bunului Reguli comune privind contractul de depozit Contractul de depozit
| Comentarii |
|
Contractul de depozit
SECŢIUNEA 1
Reguli comune privind contractul de depozit
Art. 2120
Cazurile de nerestituire a bunului
(1) Depozitarul este apărat de obligaţia de a restitui bunul, dacă acesta i-a fost cerut de către proprietar sau de o altă persoană îndreptăţită ori dacă a fost rechiziţionat de autoritatea publică sau dacă i-a fost în alt mod ridicat potrivit legii ori a pierit prin caz fortuit.
(2) Atunci când în locul bunului care i-a fost ridicat sau care a pierit depozitarul a primit o sumă de bani sau un alt bun, el este obligat să le predea deponentului.
(3) Dacă depozitarul descoperă că bunul depozitat fusese furat ori pierdut, precum şi pe adevăratul proprietar al bunului, el trebuie să îl informeze pe acesta din urmă despre depozitul ce i s-a făcut şi să îl someze să îşi exercite drepturile într-un termen determinat şi îndestulător, fără încălcarea dispoziţiilor penale aplicabile. Numai după expirarea acelui termen depozitarul se poate libera prin restituirea lucrului către deponent. În această perioadă, depozitarul este îndreptăţit să primească aceeaşi remuneraţie ca şi în cursul depozitului. Chiar şi atunci când contractul de depozit fusese încheiat cu titlu gratuit, deponentul datorează, pentru această perioadă, remuneraţie, al cărei cuantum se stabileşte potrivit Art. 2106 alin. (2).
(4) În toate cazurile, depozitarul este ţinut, sub sancţiunea obligării la plata de despăgubiri, să denunţe deponentului procesul care i-a fost intentat de revendicant, intervenirea rechiziţiei sau a altei măsuri de ridicare ori faptul care îl împiedică să restituie bunul.
| ← Art. 2119 Noul cod civil Pluralitatea de deponenţi sau de... | Art. 2121 Noul cod civil Obligaţia moştenitorului... → |
|---|
► „Art. 1610. (1) Depozitarul nu poate pretinde ca deponentul să probeze că lucrul depozitat este proprietatea sa. (2) Cu toate acestea, dacă descoperă că lucrul este de furat şi cine este adevăratul proprietar, trebuie să vestească acestuia depozitul ce i s-a făcut, interpelându-l a-l reclama în un termen determinat şi îndestulător, fără prejudiciul dispoziţiilor codicelui penal. (3) Dacă acela care a fost vestit de aceasta, neglijează reclamarea depozitului, depozitarul este bine liberat prin trădarea depozitului în mâna acelui de la care s-a primit
Citește mai mult
(C. civ. 1596, 1616,1909);► „Art. 1616. Depozitul trebuie să se restituie deponentului îndată ce s-a reclamat, chiar când s-ar fi stipulat prin contract un anume termen pentru restituţiunea lui; se exceptă însă cazul când în formele legale s-a notificat depozitarului un act de sechestru sau de opoziţie la restituţiunea sau la strămutarea lucrului depozitat (C. civ. 1023,1079, 1099,1572)".
1. NCC prevede expres şi limitativ situaţiile în care depozitarul este exonerat de obligaţia de a restitui bunul, cu condiţia de a anunţa deponentului revendicarea bunului de către proprietar, intervenirea rechiziţiei sau a altei măsuri de ridicare ori faptul care îl împiedică să restituie bunul.
2. Există un caz în care se cere iniţiativa depozitarului: situaţia în care el ia cunoştinţă că lucrul este furat. Atunci, dacă el cunoaşte adevăratul proprietar, are datoria de a-l avertiza şi de a-i lăsa timpul necesar pentru a acţiona, astfel că nu va putea restitui deponentului decât dacă adevăratul proprietar nu a făcut reclamaţie în acest timp. Prudenţa îl va obliga pe depozitar să-l interogheze pe adevăratul proprietar de fiecare dată când este posibil, pentru că, altfel, el riscă să răspundă nu numai civil (de exemplu, dacă ştie că lucrul a fost vândut unui terţ de deponent), dar şi penal, ca tăinuitor (dacă el cunoaşte originea delictuoasă a lucrului). Cât despre creditorii deponentului, aceştia pot popri obiectele depuse (practică frecventă pentru depozitele bancare). Şi în acest caz, depozitarul trebuie să respecte măsura de poprire (blocare pentru depozitele bancare) şi să se abţină de a restitui deponentului (I. Dogaru, op. cit., p. 637).
3. Dacă depozitarul descoperă că lucrul a fost furat şi află cine este adevăratul proprietar, el este obligat să-l anunţe să-şi valorifice drepturile într-un termen determinat şi îndestulător, iar dacă acesta nu-şi valorifică dreptul, depozitarul este liberat prin predarea lucrului în mâinile persoanei de la care îl primise (art. 1610 C. civ. 1864). Aceste dispoziţii, deşi vizează numai ipoteza furtului, considerăm că urmează a fi aplicate şi în cazul în care lucrul a fost pierdut (dar nu şi în cazul în care deponentul este un detentor precar, care a depozitat lucrul abuzând de încrederea proprietarului). Iar creditorii deponentului pot urmări lucrul depozitat potrivit dreptului comun în materie de executare silită (Fr. Deak, op. cit., p. 74-75).
4. Depozitarul poate refuza restituirea lucrului numai dacă a fost înştiinţat pe cale legală că asupra acelui lucru s-au făcut forme de urmărire (poprire sau sechestru judiciar -art. 452-462 şi art. 594 şi urm. C. proc. civ.; art. 1632-1634 C. civ. 1864) sau că există opoziţie la restituirea lui din partea unui terţ care se pretinde a fi proprietarul lucrului (art. 1616 C. civ. 1864). în aceste cazuri, lucrul rămâne mai departe în păstrarea depozitarului până la limpezirea drepturilor creditorilor deponentului sau a terţului, el fiind obligat, potrivit legii, extracontractual, să păstreze lucrul (şi dincolo de termenul prevăzut în contract) şi să-l restituie, respectiv să-l consemneze sau să-l vândă prin licitaţie publică, potrivit celor stabilite prin hotărârea instanţei. Depozitarul mai poate refuza restituirea dacă dovedeşte că el este proprietarul lucrului, caz în care se sting toate obligaţiile lui (art. 1617 C. civ. 1864) (Fr. Deak, op. cit., p. 77).
5. în privinţa timpului când trebuie făcută restituirea, art. 1616 C. civ. 1864 arată că depozitarul trebuie să fie oricând gata să predea lucrul depunătorului, la prima sa cerere, chiar când în contract s-ar fi stipulat un termen mai depărtat. într-adevăr, depozitul fiind în general un contract cu caracter gratuit, termenul se presupune a fi stipulat în interesul deponentului, care poate renunţa la el. Se exceptează, adaugă art. 1616 C. civ. 1864, cazul când obiectul depozitat ar fi fost sechestrat de un terţ creditor al depunătorului, sau când s-ar fi notificat depozitarului o opoziţie la restituire (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, A. Bâicoianu, op. cit., p. 628).
6. Obligaţia depozitarului de a-l informa pe adevăratul proprietar al bunului depozitat şi de a-l soma să-şi exercite drepturile ia naştere numai dacă sunt întrunite în mod cumulativ următoarele două condiţii: a) depozitarul descoperă faptul că bunul pe care îl deţine cu titlu de depozit este furat sau pierdut; b) depozitarul descoperă pe adevăratul proprietar al bunului.
7. Prima condiţie nu este îndeplinită dacă depozitarul cunoştea despre furtul sau pierderea bunului depozitat, la momentul încheierii contractului. Pentru a opera obligaţia de informare şi de somare, depozitarul trebuie să descopere acest lucru, după încheierea contractului. Aceasta nu înseamnă că dispoziţiile noului Cod civil trebuie interpretate în sensul că este valabil şi produce efecte juridice depozitul la a cărui încheiere părţile cunosc faptul că bunul depozitat este furat sau pierdut. Un asemenea contract este lovit de nulitate absolută, pentru lipsa caracterului licit al obiectului (art. 1179 alin. (1) NCC). Această sancţiune se impune chiar dacă, de o manieră expresă, noul Cod civil nu reţine ca o condiţie de valabilitate a obiectului depozitului calitatea de proprietar a deponentului, în concluzie, dacă obiectul depozitului este reprezentat de un bun furat sau pierdut, iar depozitarul cunoaşte acest fapt la momentul încheierii contractului, convenţia acestora este nulă. Dimpotrivă, dacă depozitarul descoperă faptul că bunul depozitat este furat sau pierdut ulterior încheierii contractului şi cunoaşte şi pe adevăratul proprietar al bunului, depozitul nu este nul ci, în sarcina depozitarului, ia naştere obligaţia acestuia de a-l informa şi soma pe adevăratul proprietar să-şi exercite drepturile în condiţiile legii. Dacă acesta din urmă nu înţelege să-şi exercite drepturile, depozitul este considerat valabil, depozitarul fiind obligat să restituie bunul depozitat (furat sau pierdut), deponentului (R. Postolache ş.a., op. cit., p. 28).