Art. 2127 Noul cod civil Depozitul hotelier Contractul de depozit
| Comentarii |
|
Contractul de depozit
SECŢIUNEA a 3-a
Depozitul hotelier
Art. 2127
(1) Persoana care oferă publicului servicii de cazare, denumită hotelier, este răspunzătoare, potrivit regulilor privitoare la răspunderea depozitarului, pentru prejudiciul cauzat prin furtul, distrugerea sau deteriorarea bunurilor aduse de client în hotel.
(2) Sunt considerate ca fiind aduse în hotel:
a) bunurile aflate în hotel pe perioada cazării clientului;
b) bunurile aflate în afara hotelului, pentru care hotelierul, un membru al familiei sale ori un prepus al hotelierului îşi asumă obligaţia de supraveghere pe perioada cazării clientului;
c) bunurile aflate în hotel sau în afara acestuia, pentru care hotelierul, un membru al familiei sale ori un prepus al hotelierului îşi asumă obligaţia de supraveghere pentru un interval de timp rezonabil, anterior sau ulterior cazării clientului.
(3) Hotelierul răspunde şi pentru vehiculele clienţilor lăsate în garajul sau în parcarea hotelului, precum şi pentru bunurile care, în mod obişnuit, se găsesc în acestea.
(4) În lipsă de stipulaţie contrară, dispoziţiile prezentei secţiuni nu se aplică în cazul animalelor de companie.
| ← Art. 2126 Noul cod civil Regim juridic Depozitul necesar... | Art. 2128 Noul cod civil Răspunderea limitată Depozitul... → |
|---|
1. Noul Cod civil reglementează depozitul hotelier, separat de depozitul necesar, doctrina anterioară definind depozitul hotelier sub noţiunea de depozit asimilat celui necesar.
2. Depozitul asimilat celui necesar sub forma depozitului hotelier este, de fapt, un accesoriu al contractului hotelier, al contractului de turism ori al altor
Citește mai mult
raporturi juridice. Reglementarea acestui depozit, separat de raportul juridic al cărui accesoriu este, se impune totuşi (Fr. Deak, op. cit., p. 83).3. Proprietarii de hoteluri sau hanuri sunt depozitari pe toată durata sejurului pentru lucrurile clienţilor lor lăsate în camere şi, totodată, şi pentru maşinile garate în parcările private ale hotelurilor (I. Dogaru, op. cit., p. 639).
4. Deoarece depozitul asimilat celui necesar este cu plată, răspunderea hotelierului este apreciată cu mai multă severitate şi anume, el răspunde de orice culpă (culpa levis in abstracto), ca şi în cazul depozitului obişnuit cu plată. Pe de altă parte, hotelierul răspunde nu numai pentru furtul sau stricăciunea - totală sau parţială - a lucrurilor călătorului săvârşite de prepuşi, dar şi de străinii care frecventează hotelul, indiferent că au fost ori nu cazaţi acolo sau identificaţi ori nu. Legea nu distinge în această privinţă (Fr. Deak, op. cit., p. 87).
5. Pentru furtul săvârşit de străini, hotelierul este exonerat de răspundere numai dacă dovedeşte (in exceptione reus fit actor) că s-a comis „cu mână înarmată sau în alt fel, cu forţă majoră", de exemplu, cu ocazia cutremurului, inundaţiei etc. Noţiunea de forţă majoră este folosită aici în sensul propriu-zis al cuvântului (vis maior, nu şi casus, deci numai cauză exterioară cu caracter extraordinar, imprevizibil şi de nebiruit), ceea ce rezultă din exemplul utilizat de legiuitor şi regimul sever al responsabilităţii aplicat hotelierului (Fr. Deak, op. cit., p. 87).
6. în numeroase legislaţii este reglementată separat situaţia oaspeţilor din hoteluri, pensiuni, camere din case de odihnă, care sunt nevoiţi, în temeiul unor alte raporturi contractuale (antrepriză, contract de călătorie etc.), să-şi lase bunurile personale în camera pusă la dispoziţie, respectiv în garaj, dacă este vorba despre un vehicul.
7. Deşi contractul dintre hotelier (gazdă) şi oaspete este complex, presupunând elemente ale locaţiunii, antreprizei (de pildă, curăţenia camerei, schimbarea aşternuturilor, servirea micului dejun etc.), reglementarea separată a componenţei depozitului a fost considerată necesară. De pildă, C. civ. german, în art. 701-704 sau C. civ. olandez, în art. 7-609 sau C. civ. fr., în art. 1952-1953. Toate aceste ţări şi-au adaptat dispoziţiile anterioare pentru a fi compatibile cu Convenţia europeană privind răspunderea hotelierilor privind obiectele aduse de călători (STE 41/1962, în Conseil de l'Europe, Conventions et acords europeens, voi. II, Strasbourg, 1972, p. 75) (C. Toader, Contracte speciale, p. 275).
8. în mod just, legiuitorul denumeşte hotelier orice persoană care oferă servicii de cazare, aşadar are în vedere nu numai hotelurile, ci şi orice alte locaţii de acest gen, precum motelurile, hanurile, vilele, pensiunile etc. Arătând că hotelierul răspunde potrivit regulilor care guvernează răspunderea depozitarului, noul Cod civil califică depozitul hotelier o varietate a depozitului (R. Postolache ş.a., op. cit., p. 41).
9. Persoana care, fără a fi cazată, depozitează în hotel anumite lucruri nu beneficiază de dispoziţiile codului civil referitoare la depozitul hotelier.
10. Dispoziţiile privitoare la depozitul asimilat celui necesar (depozit hotelier) sunt aplicabile şi în privinţa autovehiculului (şi lucrurilor care obişnuit se lasă în autovehicul: scule, aparat de radio-casetofon etc.) parcat în garajul hotelului. Considerăm însă că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în privinţa autovehiculului parcat în apropierea hotelului, chiar în locuri special amenajate, întrucât nu reprezintă „localul" hotelierului. Dacă însă parcarea este cu plată (fie şi inclusă în preţul camerei) şi paza asigurată de întreprinderea hotelieră, răspunderea acesteia se poate angaja în condiţiile prevăzute de lege pentru depozitul obişnuit cu plată. De regulă, hotelierii aduc la cunoştinţă că cei cazaţi beneficiază gratuit de păstrarea obiectelor de valoare prin depozitare în dulapuri metalice, individuale sau încredinţarea acestora administraţiei. Această dispoziţie nu are semnificaţia de a califica acest depozit neremunerat, contravaloarea acestui serviciu fiind inclusă în preţul cazării (Fr. Deak, op. cit., p. 86).
11. Reglementarea legală a depozitului hotelier este foarte utilă, cazurile în care subiectele de drept apelează la serviciile publice de cazare fiind foarte frecvente. în acest context, acelaşi caracter prezintă şi enumerarea de către legiuitor a bunurilor cu privire la care poate fi angajată răspunderea hotelierului. Aceasta, prezentând caracter limitativ, vizează toate ipotezele care pot fi întâlnite în practică, în condiţiile actuale de dezvoltare a societăţii româneşti, de la bunurile pe care clientul le are asupra sa şi care se pot păstra în hotel, până la bunurile care, prin natura lor, nu pot fi păstrate în interiorul unităţii de cazare, ci numai în afara acesteia. De asemenea, sunt avute în vedere nu numai autoturismele, ci şi orice alte vehicule ale clientului, precum şi bunurile care în mod normal se pot găsi în acestea, precum casetofon, roata de schimb, scule, aparat pentru detectarea radarului, calculatoare de bord şi altele asemenea. Legiuitorul a avut în vedere chiar şi animalele de companie, însă, nu cu titlu de regulă, ci cu titlu de excepţie. Astfel, pentru a fi angajată răspunderea hotelierului pentru animalele de companie, este necesară existenţa unei stipulaţii contractuale exprese în acest sens (R. Postolache ş.a., op. cit., p. 42-43).
JURISPRUDENŢĂ
1. Condiţiile de folosire a camerelor în care sunt cazaţi beneficiarii biletelor de trimitere în staţiuni balneo-dimaterice sunt asimilabile acelora în care sunt folosite camerele de hotel, deoarece ei sunt nevoiţi să-şi păstreze obiectele personale în camerele în care sunt cazaţi. Cum aceste camere se găsesc în grija şi sub supravegherea prepuşilor întreprinderii balneoclimaterice respective, concluzia care se impune este aceea că au în depozit acele bunuri pe timpul în care beneficiarii lipsesc din camere şi nu pot asigura personal paza lor, aşa că urmează să răspundă de dispariţia lor (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1760/197S, in CD, 1975, p.77).
2. în cazul păstrării bunurilor pasagerilor în hotelul în care sunt cazaţi, are loc un depozit asimilat cu depozitul necesar. Unitatea hotelieră răspunde pentru furtul sau degradarea bunurilor pasagerului, în cazul în care acestea au fost săvârşite ori provocate de către personalul hotelului sau de către alţi pasageri ai hotelului respectiv (Trib. jud. Maramureş, dec. nr. 311/1978, în R.R.D. nr. 4/1979, p. 56).
3. Faptul unui muzicant de a-şi lăsa instrumentul la plecarea din restaurant nu este de natură să atragă răspunderea unităţii în caz de furt, atât timp cât nu s-a constatat o culpă a organelor sau prepuşilor ei, iar muzicanţii nu erau obligaţi să-şi lase instrumentele, la plecare, în restaurant (Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 67/1959, în Repertoriu 1952-1969, p. 386).
4. în cazul de pierdere a fişei, depozitarul nu răspunde faţă de cel care şi-a pierdut fişa, decât în situaţia în care pierderea este anunţată din timp, mai înainte ca bunurile să fi fost ridicate de la garderoba hotelului de alte persoane (Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 673/1977, în R.R.D. nr. 11/1977, p. 62).
5. Dacă întreprinderea hotelieră a încasat taxă de parcare şi de pază a autovehiculului, răspunde pentru lucrurile furate de autori necunoscuţi din autovehicul (Trib. Jud. Caraş-Severin, dec. civ. nr. 607/1985, în R.R.D. nr. 2/1986, p. 77).