Art. 2129 Noul cod civil Răspunderea nelimitată Depozitul hotelier Contractul de depozit

Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 1624. Ei răspund de furtul sau stricăciunea lucrurilor călătorului, în caz când furtul sau stricăciunea s-a comis de servitori, ori de cei însărcinaţi cu direcţia ospătăriilor, ori de străinii ce le frecventează (C. civ. 1000,1156,1623)”.

1. Credem că se impune prevederea, pe de o parte, că răspunderea este nelimitată dacă obiectele au fost depozitate chiar în mâna hotelierului (i-au fost încredinţate direct) ori acesta a refuzat să le preia; pe de altă parte, există regula că oaspetele trebuie să semnaleze de îndată pierderea sau deteriorarea, sub

Citește mai mult

sancţiunea de a nu fi indemnizat. în funcţie de natura bunurilor, diferitele legislaţii prevăd anumite limite ale indemnizării, ţinând cont de reglementările din Convenţia Consiliului Europei privind răspunderea hotelierilor privind obiectele aduse de călători. Aceasta prevede şi nulitatea absolută a declaraţiei unilaterale sau chiar a clauzei contractuale prin care răspunderea hotelierului este în avans exclusă sau limitată (art. 6 din Anexa Convenţiei). Aplicând dispoziţiile dreptului comun al depozitului în privinţa restrângerii sau exonerării, în doctrina noastră anterioară noului Cod civil s-a subliniat că răspunderea prevăzută de Codul civil nu poate fi restrânsă printr-un ordin ministerial, iar în jurisprudenţă s-a reţinut că nu este suficientă inserarea clauzei de excludere a răspunderii într-un pliant depus în camera clientului, fără a se stabili dacă acesta a cunoscut-o şi acceptat-o (C. Toader, Contracte speciale, p. 276).

2. în proiectul codului civil din 1940 exista o prevedere la art. 1726, potrivit căreia „răspunderea hotelierului nu va putea fi suprimată sau micşorată pe cale de afiş sau prin alte clauze imprimate". Legiuitorul contemporan a preferat soluţia înlăturării acestei interdicţii, după modelul art. 1953 C. civ. fr., ceea ce, pe de o parte, permite hotelierului afişarea ori inserarea în materiale informative a unor clauze de suprimare ori limitare a răspunderii sale, iar pe de alta parte, conform jurisprudenţei constante în materie, nu recunoaşte efecte juridice acestor clauze decât dacă hotelierul face dovada că ele au fost cunoscute şi acceptate de client (Proiect 2004). Această soluţie rezultă, de altfel, şi din cuprinsul art. 1356 NCC.

3. Cu titlu de excepţie, limita stabilită prin dispoziţiile art. 2128 NCC nu este respectată, răspunderea hotelierului fiind nelimitată, în următoarele cazuri, expres şi limitativ prevăzute de noua reglementare în materie civilă, în art. 2129.

4. Prima condiţie: dacă prejudiciul este cauzat din culpa hotelierului sau a unei persoane pentru care acesta răspunde. Aşadar, dacă autoturismul clientului aflat în garajul hotelierului este furat, iar hotelierul nu poate face dovada că a luat toate măsurile de siguranţă, încuind garajul, desemnând personal de pază, activând sistemele de siguranţă pe care le deţine, răspunderea acestuia va fi nelimitată, suportând echivalentul autoturismului clientului.

5. Condiţia a doua: dacă bunurile au fost încredinţate spre păstrare hotelierului. Sunt avute în vedere, în acest caz, acele bunuri de valori mari (sume de bani, titluri de valoare, bijuterii, obiecte de artă etc.) despre a căror existenţă trebuie să cunoască hotelierul şi care trebuie depuse în case de valori individuale sau care trebuie să fie încredinţate administraţiei unităţii de cazare.

6. Condiţia a treia: dacă hotelierul a refuzat primirea în depozit a bunurilor clientului pe care, potrivit legii, era obligat să le primească. Indirect, noul Cod civil consacră şi în materia depozitului hotelier obligaţia hotelierului de a nu refuza primirea bunului clientului, în măsura în care acesta face parte din categoriile enumerate de legiuitor în art. 2127 (R. Postolache ş.a., op. cit., p. 43-44).

7. Plafonul legal al răspunderii este eliminat dacă călătorul îşi depusese obiectele în mâinile hotelierului (art. 1953 alin. (2) C. civ. fr.) sau dacă hotelierul îşi luase un angajament special sau dacă acesta comisese o greşeală în cadrul pazei, admisă cu uşurinţă astăzi de tribunale. Atunci când clauzele exoneratorii sunt excepţional valabile, ele vor trebui să fi fost cunoscute şi acceptate de client. Ex.: Cass. civ., 1'*, 14 februarie 1990, Bull. civ. I, n° 44: depozit de bijuterii în seiful hotelierului la care clientul nu putea accede decât însoţit de un angajat al hotelului; s-a hotărât că, în caz de furt, răspunderea hotelierului era nelimitată (P. Malaurie, L. Aynes, P. Gautier, op. cit., p. 490).