Art. 2131 Noul cod civil Obligaţii ale hotelierului Depozitul hotelier Contractul de depozit
| Comentarii | 
  | 
Contractul de depozit
SECŢIUNEA a 3-a
Depozitul hotelier
Art. 2131
Obligaţii ale hotelierului
(1) Hotelierul este obligat să primească în depozit documente, bani sau alte obiecte de valoare aparţinând clienţilor săi.
(2) Hotelierul nu poate refuza depozitul acestor bunuri decât în cazul în care, ţinând seama de importanţa şi condiţiile de exploatare ale hotelului, acestea sunt excesiv de valoroase ori sunt incomode sau periculoase.
(3) Hotelierul poate să examineze bunurile care îi sunt predate spre depozitare şi să ceară depozitarea acestora într-un loc închis sau sigilat.
| ← Art. 2130 Noul cod civil Lipsa răspunderii Depozitul hotelier... | Art. 2132 Noul cod civil Cazul special Depozitul hotelier... → | 
|---|









2. Pentru angajarea răspunderii hotelierului, este suficient ca deponentul să facă dovada valorii bunului şi a împrejurării că acesta a fost adus în hotel, nefiind necesară dovada că ele au fost predate spre supraveghere la recepţie. Faptul că, de regulă, clienţii hotelului sunt înştiinţaţi că hotelierul nu-şi asumă răspunderea pentru lucrurile de valoare care nu sunt depuse la recepţie nu este, credem, o practică în concordanţă cu prevederile legale, această posibilitate de exonerare a hotelierului nereieşind din nici o prevedere a
Citește mai mult
Codului civil sau a altei legi (I. Dogaru, op. cit., p. 640). Notă. A se vedea şi supra, comentariul nr. 2 de la art. 2129.3. Depozitarului îi era interzis să încerce să vadă lucrurile ce i s-au depozitat, dacă i s-au încredinţat în o ladă închisă sau sub o copertă sigilată, prevedea art. 1603 din fostul Cod civil. Această interdicţie nu se mai regăseşte în noul Cod civil. Credem că nu este vorba despre o omisiune întâmplătoare, ci despre faptul că depozitarul poate cere deponentului să îi arate bunul pe care îl primeşte în depozit, tocmai pentru a preîntâmpina depozitarea unor bunuri produs al unor infracţiuni sau cu care ar putea fi săvârşite infracţiuni. După această verificare intră în funcţiune, fireşte, obligaţia depozitarului de a păstra secretul faţă de terţi. încălcarea obligaţiei de păstrare a secretului depozitului este sancţionată cu plata despăgubirilor civile, în măsura în care nu ar constitui şi o infracţiune. Legile speciale privind varietăţi ale depozitului (în primul rând, depozitul bănesc, la bancă) reiau şi dezvoltă obligaţia păstrării faţă de terţi a secretului depozitului şi a operaţiunilor pe care le-ar face deponentul (D. Florescu, op. cit., p. 276).