Art. 220 Noul cod civil Răspunderea membrilor organelor persoanei juridice Capacitatea de exerciţiu şi funcţionarea persoanei juridice Capacitatea civilă a persoanei juridice
| Comentarii |
|
Capacitatea civilă a persoanei juridice
SECŢIUNEA a 2-a
Capacitatea de exerciţiu şi funcţionarea persoanei juridice
Art. 220
Răspunderea membrilor organelor persoanei juridice
(1) Acţiunea în răspundere împotriva administratorilor, cenzorilor, directorilor şi a altor persoane care au acţionat în calitate de membri ai organelor persoanei juridice, pentru prejudiciile cauzate persoanei juridice de către aceştia prin încălcarea îndatoririlor stabilite în sarcina lor, aparţine, în numele persoanei juridice, organului de conducere competent, care va decide cu majoritatea cerută de lege, iar în lipsă, cu majoritatea cerută de prevederile statutare.
(2) Hotărârea poate fi luată chiar dacă problema răspunderii persoanelor prevăzute la alin. (1) nu figurează pe ordinea de zi.
(3) Organul de conducere competent desemnează cu aceeaşi majoritate persoana însărcinată să exercite acţiunea în justiţie.
(4) Dacă s-a hotărât introducerea acţiunii în răspundere împotriva administratorilor, mandatul acestora încetează de drept şi organul de conducere competent va proceda la înlocuirea lor.
(5) În cazul în care acţiunea se introduce împotriva directorilor angajaţi în baza unui alt contract decât a unui contract individual de muncă, aceştia sunt suspendaţi de drept din funcţie până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
| ← Art. 219 Noul cod civil Răspunderea pentru fapte juridice... | Art. 221 Noul cod civil Răspunderea persoanelor juridice de... → |
|---|
1. Un stat membru - inclusiv prin cooperarea cu statul membru în care s-a constituit - poate lua măsuri de prevenire ori sancţionare a unei societăţi pentru fraudele comise de societate sau a asociaţilor, în cazul în care se constată că prin constituirea societăţii au urmărit în realitate să eludeze îndeplinirea obligaţiilor faţă de creditorii de drept privat sau de drept public aflaţi pe teritoriul statului respectiv (C.J.C.E., C-212/97, Centros, 9 martie 1999, curia.europa.eu).
2. Acţiunea reclamantului având ca obiect nulitatea hotărârii consiliului de administraţie prin care a
Citește mai mult
fost schimbat din funcţia de preşedinte al acestui consiliu este inadmisibilă, de vreme ce A.G.A. l-a revocat din mandat, iar mandatarii nu pot obliga pe mandant să îi menţină în această calitate. Prin urmare, administratorii care sunt mandatari sociali nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie, după cum nici instanţa nu poate obliga societatea să îi repună în mandat (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 542/2010).3. Raţiunea pentru care hotărârea adunării generale privind revocarea din funcţie nu poate fi atacată este aceea că mandatul administratorului societăţii comerciale se acordă intuita personae şi are la bază încrederea reciprocă dintre părţi, iar dacă această motivaţie încetează, nici contractul nu mai poate fi menţinut. în aceste condiţii, administratorul nu ar putea opune adunării generale a acţionarilor un drept care să fie ocrotit prin accesul la justiţie (C.C., dec. nr. 643/2005, M. Of. nr. 71/2006).
4. Hotărârea adunării generale ordinare prin care administratorul a fost împuternicit să achiziţioneze valori mobiliare de portofoliu (acţiuni ş.a.) este contrară dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, iar nelegalitatea nu se referă exclusiv la depăşirea mandatului de către administrator, ci la neîndeplinirea de către acest mandatar a obligaţiei de a face numai acele operaţiuni cu care a fost însărcinat de adunarea generală şi care sunt cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii, astfel că este nulă hotărârea adunării generale ordinare de care s-a prevalat administratorul societăţii (C.A. Alba lulia, dec. com. nr. 309/2000, nepublicatâ).
5. Este admisibilă acţiunea administratorului asociat prin care solicită anularea hotărârii adunării generale a asociaţilor, dacă prin hotărâre s-au dispus, pe lângă revocarea administratorului, şi alte măsuri privind societatea sau adunarea generală s-a desfăşurat cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative ori a celor care protejează drepturile asociatului reclamant (C.A. Bacău, s. com., cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4/CC/2008, www.ovocaturo.com). Notă. Avem rezerve cu privire la soluţia instanţei, întrucât aceasta avea obligaţia să aplice fine de neprimire cererii privind anularea revocării mandatului, iar cu referire la celelalte chestiuni asupra cărora AGA a deliberat, instanţa era obligată să verifice dacă reclamantul a exercitat un vot dizident şi a fost consemnat în procesul-verbal al şedinţei sau dacă a fost absent de la şedinţă.
6. în cazul în care interesele proprii ale acţionarilor nu mai coincid cu interesul general al societăţii, iar acţiunile acestora urmăresc doar realizarea intereselor proprii, fiind încălcat elementul esenţial de ordin psihologic al contractului de societate - affectio societatis -, reprezentat de voinţa acţionarilor de a colabora la desfăşurarea activităţii comerciale pentru care a fost constituită societatea, se ajunge la încălcarea interesului general al societăţii, ceea ce are ca efect împiedicarea funcţionării societăţii şi în final dispariţia ei. în această situaţie, devin funcţionale dispoziţiile art. 1361 LSC, a căror aplicare permite sancţionarea abuzului acţionarilor, fie ei majoritari sau minoritari, ca un ultim remediu în încercarea de a pune de acord interesele personale ale acţionarilor cu interesul general al societăţii (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 4199/2010). Notă. Nu împărtăşim soluţia instanţei, ţinând cont că este inadmisibilă atragerea răspunderii asociaţilor pentru refuzul de a vota într-un anumit fel sau contrar propriei convingeri. Cu alte cuvinte, dreptul personal-nepatrimonial al asociaţilor nu poate fi direcţionat de către alţi asociaţi sau de către administrator şi, cu atât mai puţin, de către instanţă. Cât priveşte modificarea actului constitutiv prin majorarea capitalului social, dreptul de vot nu constituie o obligaţie de vot, iar deliberarea este actul de voinţă liberă a fiecărui asociat, formată pe baza prezentării situaţiei financiare a societăţii împreună cu raportul administratorilor şi al cenzorilor din care să rezulte inclusiv acumulările de capital din rezerve şi din alte resurse, identificarea cauzelor care au provocat pierderi de capital real şi justificarea temeinică şi concretă a necesităţii majorării capitalului social prin noi aporturi. Simplele alegaţiuni că în absenţa majorării de capital societatea este în pericolul dizolvării nu constituie un just temei al operaţiunii, întrucât legea oferă posibilitatea transformării formei juridice pentru care nu exige un anumit nivel minim de capital social. Pe de altă parte, în practică, majorarea de „exuberanţă" este utilizată frecvent pentru a urmări reducerea cotei de participare la capitalul social al asociaţilor şi astfel a fi preluat controlul societăţii, o asemenea conduită reprezentând un abuz în administrarea societăţii care dă loc acţiunii în anularea hotărârii adunării generale şi a revocării mandatarilor.
7. Renunţarea de către asociatul administrator la dreptul de creanţă pe care societatea îl avea faţă de debitoare - în condiţiile în care nu s-a realizat nicio compensare a eventualelor datorii reciproce dintre cele două societăţi - constituie o conduită care nu respectă coordonatele şi rigorile interesului societar şi reprezintă o faptă delictuală intenţionată, săvârşită în dauna societăţii datorită calităţii sale de administrator, sancţionată cu excluderea administratorului în sensul art. 222 alin. (1) lit. d) LSC (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 173/2008). Notă. în condiţiile în care Legea nr. 82/1991 obligă persoanele juridice la organizarea şi ţinerea evidenţei contabile, renunţarea de către administratorul societăţii creditoare la dreptul de creanţă faţă de o altă persoană juridică nu produce efecte juridice nici în patrimoniul creditoarei şi nici în cel al societăţii debitoare, astfel că sentinţa civilă prin care s-a luat act de renunţare este obţinută prin fraudă la Legea nr. 82/1991 şi prin comiterea infracţiunii prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind folosirea creditului societăţii în interesul altuia.
2. Unii autori au susţinut
Citește mai mult
că „majoritatea persoanelor juridice prezintă caracteristica de a avea mai multe organe de conducere, dintre care unul unipersonal, iar celelalte colegiale sau colective, de aceea, este necesar să se respecte delimitarea atribuţiilor între diferitele organe de conducere ale aceleiaşi persoane juridice, deoarece actul juridic este considerat ca fiind al persoanei juridice numai dacă a fost încheiat de organul de conducere în limitele puterilor conferite organului respectiv" (G. Boroi p. 419).3. în principiu, membrilor organului de conducere al persoanei juridice nu le este atrasă răspunderea personală pentru voturile exprimate pe baza cărora s-a format hotărârea adunării generale, chiar dacă hotărârea ar fi anulată pentru neconformitate cu legea şi/sau cu actul constitutiv. Legiuitorul nu a optat nici pentru o răspundere solidară, deoarece, pe de o parte, fiecare vot este exprimat în baza propriei convingeri, astfel că nu se poate prezuma că există o „cooperare" în vederea comiterii unei fapte ilicite, iar, pe de altă parte, este relevantă juridic numai „voinţa" rezultată din calculul tuturor voturilor, concretizată în hotărârea organismului persoanei juridice din care fac parte cei care au votat şi care, în privinţa actului deliberativ, rămân „anonimi".
4. Administratorii sau alte persoane, expres desemnate de lege, deşi aflaţi în subordinea organului de conducere, sunt obligaţi să îndeplinească „exact' numai acele hotărâri legale, să nu le execute pe cele nelegale şi să le atace în justiţie pentru a fi anulate, în caz contrar vor răspunde contractual, delictual, contravenţional sau penal.
5. Regimul juridic aplicabil răspunderii membrilor organului de control este similar, iar în anumite cazuri identic celui aplicat administratorilor, întrucât şi ei au calitatea de mandatari, fiind obligaţi, fiecare separat, să vegheze ca dispoziţiile legii şi/sau ale actului constitutiv să fie îndeplinite întocmai de către administratori şi să controleze modul în care este gestionat patrimoniul persoanei juridice şi felul în care persoana juridică este administrată.
6. Cu titlu de excepţie, membrul unui organ de conducere al persoanei juridice răspunde de daunele rezultate din operaţiunea care a făcut obiectul deliberării la care a participat prin votul său, deşi avea obligaţia să se abţină, întrucât, personal sau ca mandatar al altei persoane, avea un interes contrar celui al persoanei juridice.
7. Faţă de creditorii persoanei juridice sau de alte persoane, răspunderea administratorilor şi a cenzorilor este indirectă, întrucât, pentru neîndeplinirea obligaţiei de asigurare a funcţionării şi de conservare a statutului persoanei juridice sau a integrităţii patrimoniului
acesteia, creditorii declanşează acţiunile împotriva persoanei juridice, care la rându-i se va regresa împotriva mandatarilor sau altor persoane dovedite a fi în culpă (pentru neefec-tuarea vărsămintelor promise, pentru întocmirea unui bilanţ fals sau utilizarea altor mijloace frauduloase, cum ar fi supraevaluarea bunurilor cu scopul de a crea aparenţă de prosperitate persoanei juridice).
8. Responsabilitatea administratorilor pentru vigilenţa în gestionarea corectă şi cu maximă diligenţă a persoanei juridice are caracter solidar, inclusiv în ipoteza gestionării disjuncte a persoanei juridice, tuturor revenind obligaţia de control al operaţiunilor efectuate de ceilalţi şi de a se disocia de acţiunile sau activităţile pe care le consideră dăunătoare persoanei juridice, membrilor acesteia şi/sau terţilor creditori ai acesteia.
9. Ignorarea puterii de decizie a organului de conducere sau recurgerea la manopere prin care să fie alterată decizia acestui organism şi/sau încheierea unor operaţiuni ori săvârşirea unor fapte care afectează integritatea patrimoniului persoanei juridice atrag sancţiunea nulităţii actelor juridice încheiate, administratorii cu sau fără puteri de reprezentare, directorii, directorii executivi şi cenzorii urmând să răspundă pentru faptele comise atât anterior deliberării adunării generale, cu scopul de a altera convingerea acestui organism, cât şi posterior acestei hotărâri, când s-a produs rezultatul păgubitor sau urmarea prevăzută de lege.
10. Nesocotirea hotărârii organului de conducere, încheierea de acte juridice ori comiterea de fapte prejudiciabile persoanei juridice constituie temei al promovării acţiunii civile sau penale împotriva administratorilor şi/sau a cenzorilor, simpla decizie de a promova acţiunea având ca efect „încetarea de drept" a mandatului acestor persoane, aceeaşi adunare generală urmând să îi înlocuiască. Supremaţia în decizia luată asupra mandatului administratorilor sau cenzorilor aparţine deci organului de conducere, aspect sub care instanţa nu are puterea de a interveni şi a repune în funcţie mandatarii, care pot doar pretinde despăgubiri în cazul în care revocarea s-a decis fără culpă.
Art. 155 Legea nr.31/1990
(1) Acţiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere, precum şi a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru daune cauzate societăţii de aceştia prin încălcarea îndatoririlor lor faţă de societate, aparţine adunării generale, care va decide cu majoritatea prevăzută la art. 112.
(2) Adunarea generală desemnează cu aceeaşi majoritate persoana însărcinată să exercite acţiunea în justiţie.
(3) Când adunarea generală decide cu privire la situaţia financiară
Citește mai mult
anuală, poate lua o hotărâre referitoare la răspunderea administratorilor sau directorilor, respectiv a membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere, chiar dacă această problemă nu figurează pe ordinea de zi.(4) Dacă adunarea generală decide să pornească acţiune în răspundere contra administratorilor, respectiv a membrilor directoratului, mandatul acestora încetează de drept de la data adoptării hotărârii şi adunarea generală, respectiv consiliul de supraveghere, va proceda la înlocuirea lor.
(5) Dacă acţiunea se porneşte împotriva directorilor, aceştia sunt suspendaţi de drept din funcţie până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
(6) Dacă adunarea generală decide să pornească acţiune în răspundere contra membrilor consiliului de supraveghere cu majoritatea prevăzută la art. 115 alin. (1), mandatul membrilor respectivi ai consiliului de supraveghere încetează de drept. Adunarea generală va proceda la înlocuirea lor.
(7) Acţiunea în răspundere împotriva membrilor directoratului poate fi exercitată şi de către consiliul de supraveghere, în urma unei decizii a consiliului însuşi. Dacă decizia este luată cu o majoritate de două treimi din numărul total de membri ai consiliului de supraveghere, mandatul membrilor respectivi ai directoratului încetează de drept, consiliul de supraveghere procedând la înlocuirea lor.