Art. 221 Noul cod civil Răspunderea persoanelor juridice de drept public Capacitatea de exerciţiu şi funcţionarea persoanei juridice Capacitatea civilă a persoanei juridice
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Capacitatea civilă a persoanei juridice
SECŢIUNEA a 2-a
Capacitatea de exerciţiu şi funcţionarea persoanei juridice
Capacitatea civilă a persoanei juridice
SECŢIUNEA a 2-a
Capacitatea de exerciţiu şi funcţionarea persoanei juridice
Art. 221
Răspunderea persoanelor juridice de drept public
Dacă prin lege nu se dispune altfel, persoanele juridice de drept public sunt obligate pentru faptele licite sau ilicite ale organele lor, în aceleaşi condiţii ca persoanele juridice de drept privat.
| ← Art. 220 Noul cod civil Răspunderea membrilor organelor... | Art. 222 Noul cod civil Independenţa patrimonială Capacitatea... → |
|---|
1. Jurisdicţiile naţionale sunt obligate, în limitele competenţelor lor, să aplice şi să dea efect deplin dispoziţiilor dreptului comunitar (al Uniunii Europene - n.n.) şi să protejeze drepturile pe care aceste norme le conferă particularilor (C.J.C.E., 106/77, Simmenthol, 9 martie 1978; C-213/89, Brasserie du pecheur c. Factortame, 19 iunie 1990, curia.europa.eu).
2. Violarea dreptului Uniunii Europene poate decurge din interpretarea operată de judecătorul naţional care este în mod manifest eronată, mai ales în privinţa jurisprudenţei pertinente a Curţii de Justiţie (C.J.C.E.,
Citește mai mult
C-173/03, Traghetti del Mediterraneo, 3 iunie 2006, curia.europa.eu).3. Răspunderea delictuală a statului român este angajată pentru fapta judecătorilor de a nu fi repus reclamantul în posibilitatea de a obţine redeschiderea procesului, reţinând că un aspect al „dreptului la o instanţă" este dreptul de acces care, în special, este supus unor limitări ce nu ar trebui să restricţioneze sau să reducă accesul unei persoane, în aşa fel sau într-o aşa măsură încât esenţa însăşi a dreptului să fie atinsă (C.E.D.O., Vişan c. României, 24 aprilie 2008, www.echr.coe.int).
4. O hotărâre de constatare a unei încălcări creează pentru statul pârât obligaţia juridică de a pune capăt încălcării şi de a anula consecinţele, astfel încât să restabilească, în măsura posibilităţilor, situaţia anterioară acesteia (Metaxas c. Greciei şi latridis c. Greciei), prin satisfacţie echitabilă. Curtea, constatând încălcarea drepturilor reclamantei prin neexecutarea unei hotârâri judecătoreşti definitive prin care administraţia a fost obligată să o pună în posesia unui apartament şi că refuzul de a executa hotărârea definitivă de punere a reclamantei în posesie este de 9 ani şi 10 luni, timp în care autorităţile naţionale au lipsit-o pe reclamantă de un acces efectiv la justiţie, a concluzionat că a fost încălcat art. 6 parag. 1 din Convenţie (C.E.D.O., Costin c. României, 26 mai 2005; în acelaşi sens, Abâluţâ c. României, 15 iunie 2006, www.jurisprudentacedo.com). Refuzul autorităţilor de a plăti despăgubirile constituie o atingere adusă drepturilor ce decurg din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie (C.E.D.O., Şandor c. României, 24 martie 2005, www.jurisprudentacedo.com).
5. Modul în care un avocat îşi exercită atribuţiile de apărare nu poate angaja răspunderea statului decât în circumstanţe excepţionale. Un avocat, chiar numit din oficiu pentru a reprezenta o persoană în cadrul unei proceduri penale îndreptate împotriva sa, nu poate fi considerat un organ de stat. Independenţa avocaţilor faţă de stat implică faptul că modul de exercitare a apărării ţine în mod esenţial de acuzat şi de apărătorul său, indiferent dacă acesta a fost ales sau numit din oficiu. De aceea, modul în care un avocat îşi exercită atribuţiile de apărare nu poate angaja răspunderea statului decât în circumstanţe excepţionale (C.E.D.O., Rutkowskic. Poloniei, 19 octombrie 2000, www.jurisprudentacedo.com).
6. Dispoziţiile legale nu exclud din sfera lor de reglementare nici statul, fie că este vorba despre ipostaza sa de subiect de drept public, fie de cea de subiect de drept privat, dar în contextul regimului juridic al răspunderii pentru fapta proprie statul nu răspunde pentru obligaţiile organelor de stat, dacă ele sunt persoane juridice. Acestea au o răspundere proprie pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii, răspundere care funcţionează atât faţă de persoana juridică, precum şi faţă de victima prejudiciului (I.C.C.J., s. civ. şi depropr. int., dec. nr. 3027/2010).
7. Persoana vătămată prin erorile judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale nu are acţiune împotriva judecătorului, ci va putea exercita acţiunea în despăgubire numai împotriva statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi numai dacă s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară (C.A. Timişoara, s. civ., dec. nr. 6/2009, www. jurisprudentacedo.com).
2. Persoanele juridice de drept public sunt subiecte în răspunderea delictuală întemeiată pe noţiunea de culpă constând nu doar în acţiune, abstenţiune, neglijenţă sau imprudenţă, dar şi în riscul la care este expusă persoana sau o pluralitate de persoane ori o colectivitate, provocat de activitatea sau lucrul periculoasă/periculos şi care dă naştere
Citește mai mult
obligaţiei de a repara în natură sau prin echivalent.3. Responsabilitatea civilă prezintă conotaţii specifice în cazul responsabilităţii statului pentru activitatea jurisdicţională, care este atrasă pentru o eroare de drept comisă de autoritatea judecătorească, chiar dacă acest organ al său nu poate fi personal responsabil.
4. Răspunderea administrativă este angajată cu scopul de a concilia puterile persoanelor de drept public cu drepturile persoanelor de drept privat şi se fundamentează pe nelegalitatea sau anormalitatea unui act, a unui comportament sau a prestării defectuoase a unor servicii de interes public. întrucât în administraţie procesul decizional este complex, fiind dificilă identificarea persoanei în culpă (disfuncţionalităţile unui serviciu public nu pot fi atribuite unei persoane sau în unele cazuri persoanele făptuitoare se bucură de imunitate), legea specială a creat ideea de culpă a sistemului şi posibilitatea atragerii răspunderii persoanei juridice de drept public, inclusiv pentru fapta funcţionarului acesteia şi, doar în măsura în care poate fi probat că fapta personală a funcţionarului a concurat la paguba produsă altuia, este atrasă şi răspunderea lui alături de persoana juridică de drept public. Acţiunile în responsabilitatea extra-contractuală a persoanelor de drept public intră în competenţa jurisdicţiilor administrative, nefiind supuse regulilor de drept privat.
5. în cadrul răspunderii persoanei juridice de drept public, este necesară disocierea între fapta organului care angajează direct administraţia şi fapta personală a acestui organ, în acest sens, puterea executivă acţionează cu vinovăţie dacă depăşeşte limitele puterilor de reglementare fixate prin lege, iar împrejurarea că toţi funcţionarii ministerelor sau ai altor persoane juridice de drept public au adoptat aceeaşi interpretare eronată a legii nu exonerează Guvernul de responsabilitatea sa pentru excesul de putere comis.
6. Nefiind de conceput statul în afara cetăţenilor săi şi ţinând cont de interesul public urmărit de persoanele juridice de drept public încă de la creaţia lor, care prevalează cu permanenţă, devine explicabilă lipsa calităţii statului şi a celorlalte persoane juridice de drept public de subiect activ într-un raport de drept penal, nefiind posibilă atragerea răspunderii penale a acestor persoane juridice şi sancţionarea prin „dizolvare" sau interzicerea unor activităţi, deşi toate acestea sunt destinate satisfacerii interesului general.
7. în ordinea juridică internaţională, răspunderea aparţine statului privit ca unitate în sine, chiar dacă este antrenată consecutiv faptei de violare a angajamentului internaţional imputabile unei alte persoane juridice aparţinând puterii legislative, puterii judiciare sau puterii executive. Similar, în cadrul ordinii juridice a Uniunii Europene, statul membru răspunde pentru îndeplinirea sarcinilor privitoare la respectarea normelor impuse de dreptul Uniunii în privinţa drepturilor particularilor, chiar dacă faptele aparţin celorlalte persoane de drept public care formează puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească.