Art. 2221 Noul cod civil Asigurările de credite şi garanţii Asigurările de credite şi garanţii şi asigurările de pierderi financiare Contractul de asigurare

Art. 2221

Asigurările de credite şi garanţii

(1) Asigurările de credite şi garanţii pot avea ca obiect acoperirea riscurilor de insolvabilitate generală, de credit de export, de vânzare cu plata preţului în rate, de credit ipotecar, de credit agricol, de garanţii directe sau indirecte, precum şi altele asemenea, conform normelor adoptate de organul de stat în a cărui competenţă, potrivit legii, intră supravegherea activităţii din domeniul asigurărilor.

(2) Dacă s-a convenit ca printr-un contract de asigurare directă de credite şi garanţii să se acopere riscul ca un debitor al asiguratului să nu plătească un credit care i s-a acordat, asigurătorul nu poate condiţiona plata indemnizaţiei de asigurare de declanşarea de către asigurat împotriva acelui debitor a procedurilor de reparare a prejudiciului, inclusiv prin executare silită.

Comentarii despre Art. 2221 Noul cod civil Asigurările de credite şi garanţii Asigurările de credite şi garanţii şi asigurările de pierderi financiare Contractul de asigurare

Ionita Cristina 24.02.2014

Reglementarea anterioară: Legea nr. 136/1995: „Art. 441. (1) Asigurările de credite şi garanţii au ca obiect acoperirea riscurilor de insolvabilitate generală, de credit de export (cu excepţia celor reglementate prin legi speciale), de vânzare cu plata preţului în rate, de credit ipotecar, de credit agricol, precum şi de garanţii directe sau indirecte. (2) La încheierea tipurilor de contracte prevăzute la alin. (1), prin metoda folosită în evaluarea riscurilor de credit şi a riscului la subscrierea unei garanţii, trebuie să rezulte că asiguratul îndeplineşte condiţiile necesare pentru a putea

Citește mai mult

fi angajată răspunderea asigurătorului. (3) Dacă s-a convenit ca printr-un contract de asigurare directă de credite şi garanţii să se acopere riscul neplăţii de către un debitor al asiguratului pentru un credit acordat acestuia, asigurătorul nu poate condiţiona acordarea indemnizaţiei de asigurare de începerea acţiunii de recuperare a prejudiciului, inclusiv prin executare silită, de la respectivul debitor. (4) Urmărirea debitorului dintr-un contract de credit pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute în acesta, inclusiv de plată la scadenţă a creditului, înainte de producerea riscului asigurat sau învestirea cu formulă executorie a unui contract de credit bancar, precum şi a garanţiilor reale şi personale, după producerea riscului asigurat, nu constituie acţiune de recuperare a prejudiciului în sensul prevederilor alin. (3)".

1. Nu există credit în cazul în care o parte contractuală beneficiază de un termen iar prestaţia trebuie să se execute în natură. (...) Nu intră în sfera asigurării creditului acoperirea riscului de nelivrare a mărfurilor. De asemenea, asigurarea creditului nu acoperă situaţia în care un preţ plătit trebuie restituit, integral sau parţial, ca efect al retroactivităţii unei cauze de ineficacitate a contractului. De aceea se spune că asigurarea creditului acoperă creanţa monetară primară, deoarece ea este însuşi obiectul asigurării. De regulă, asigurarea creditului vizează două situaţii mai des întâlnite în practică. Prima se referă la un contract de împrumut de bani, iar cea de a doua la situaţia unui contract sinalagmatic în care debitorul beneficiază de un termen pentru plata unei sume de bani (I. Sferdian, op. cit., p. 329).

2. După plata indemnizaţiei de asigurare, asigurătorul se subrogă în drepturile asiguratului său şi exercită toate acţiunile pentru recuperarea creanţei. Asiguratul poate să mobilizeze creanţele clienţilor către bănci, care ar putea fi interesate de faptul că aceste creanţe sunt asigurate. Contractul de asigurare a creditului este autonom şi nu poate fi considerat accesoriu creanţelor scontate de bancă, adică transferat automat prin girarea efectelor scontate, trase de asigurat asupra debitorului său. (...) în cazul transferului beneficiului poliţei de asigurare a creditului către bancă, asiguratul rămâne debitorul plăţii primelor de asigurare, însă este posibil ca banca să preia această sarcină (I. Sferdian, op. cit., p. 338).

3. Asigurarea creditelor pentru export se face atât de societăţile de asigurare, cât de către EXIMBANK SA (reglementată de Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-lmport a României EXIMBANK SA, republicată succesiv în M. Of. nr. 128/2005 şi M. Of. nr. 260/2007), care acţionează atât în nume propriu, cât şi în contul şi în numele statului, pentru credite neasigurabile pe piaţa privată. Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-lmport a României şi instrumentele specifice de susţinere a comerţului exterior cuprinde dispoziţii referitoare la activitatea de asigurare a creditelor desfăşurată de această instituţie, definind noţiunea de „exporturi complexe" (art. 13 din Legea nr. 96/2000, republicată), corespunzătoare asigurării creditelor provenind din aceste exporturi, arătând că asigurarea se face pentru credite pe termen scurt, mediu sau lung împotriva riscurilor comerciale şi de ţară şi indicând faptul că operaţiunile de asigurare şi reasigurare desfăşurate în numele şi în contul statului se acordă, de regulă, în limita a 85% din valoarea contractelor de export (S. Petrina Gavrilă, Contractul de asigurare a creditelor pentru export, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 64).

4. Adevărata distincţie între garantare (cauţiune, fidejusiune) şi asigurarea creditelor o constituie caracterul de contract unilateral (cu excepţia scrisorii de garanţie bancară, care, aşa cum rezultă din Regulile uniforme privind garanţiile la cerere este independentă faţă de contractul ce a dat naştere obligaţiei garantate, având deci caracterul unui act juridic principal), accesoriu şi comutativ al garanţiei, opus caracterului de contract sinalagmatic, principal şi aleatoriu al asigurării creditelor. Astfel, contractul de garanţie încheiat de către creditor cu instituţia garantă este un contract unilateral, întrucât indiferent dacă garantul îşi asumă obligaţia de garanţie contra unei sume de bani plătită de către debitor sau gratuit, beneficiarul garanţiei nu are nicio obligaţie faţă de garant. Spre deosebire de acesta, contractul de asigurare a creditelor pentru export are caracter sinalagmatic, părţile având obligaţii reciproce una faţă de cealaltă: asigurătorul se obligă să acorde despăgubiri la apariţia cazului asigurat, iar asiguratul să achite prima de asigurare, să facă declaraţii de risc exacte etc. (Idem, p. 90).

5. Iniţial, prin contractele de asigurare a creditului pentru export erau acoperite „riscurile comerciale normale", fiind excluşi atât debitorii publici care, prin definiţie, nu pot fi recunoscuţi ca insolvabili, cât şi riscuri provenind din catastrofe, cataclisme naturale etc. Actualmente, în cele mai multe contracte de asigurare a creditului sunt incluse şi aceste riscuri, cea mai mare parte a doctrinei clasificând aceste riscuri în funcţie de originea lor în: riscuri comerciale (insolvenţă debitorului, neplata prelungită a creanţei de către debitor-subiect de drept privat); riscuri politice (revoluţie, rebeliune, războaie, neplata prelungită a creanţelor de către debitori-subiecte de drept public); riscuri catastrofice (ciclon, inundaţie, cutremur, erupţie vulcanică etc.); riscuri monetare sau de netransfer (Idem, p. 70).

Răspunde