Art. 2217 Noul cod civil Despăgubirea Asigurarea de bunuri Contractul de asigurare
| Comentarii |
|
CAPITOLUL XVI
Contractul de asigurare
SECŢIUNEA a 2-a
Asigurarea de bunuri
Contractul de asigurare
SECŢIUNEA a 2-a
Asigurarea de bunuri
Art. 2217
Despăgubirea
(1) Despăgubirea se stabileşte în funcţie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate depăşi valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei şi nici suma asigurată.
(2) Părţile pot stipula o clauză conform căreia asiguratul rămâne propriul său asigurător pentru o franşiză, în privinţa căreia asigurătorul nu este obligat să plătească despăgubire.
| ← Art. 2216 Noul cod civil Prevenirea producerii riscului asigurat... | Art. 2218 Noul cod civil Asigurarea parţială Asigurarea de... → |
|---|
Citește mai mult
satisfacţii de ordin moral, susceptibile de a le alina suferinţele psihice. Sub aspectul cuantumului daunelor morale, se va urmări ca acestea să nu aibă un caracter pur simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condiţiile de viaţă ale apelanţilor, prin procurarea unor satisfacţii morale, urmând a se avea în vedere şi gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii şi valoarea protejată, respectiv dreptul la viaţă al persoanei. Acordarea unor sume de bani cu titlu de despăgubiri morale nu trebuie să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa psihică şi nici să conducă la îmbogăţirea fără just temei a persoanelor îndreptăţite (I.C.C.J., s. a ll-a civilă, decizia nr. 924/2012, www.scj.ro).1. Legea necuprinzând interdicţia pentru părţi de a stipula că în caz de sinistru o parte a riscului să fie suportată de asigurat, clauze care ar avea drept scop obligarea asiguratului de a se îngriji de bunul asigurat ca un părinte de familie, sunt valabile. De asemenea, clauza prin care asigurătorul este exonerat de plata dobânzilor de întârziere, nefiind interzisă de lege, îşi produce efecte între părţi, în afară de cazul când aceste dobânzi ar constitui o reparaţie de daune cauzate de o purtare abuzivă sau de rea-credinţă din partea asigurătorului. în acest caz, fapta
Citește mai mult
asigurătorului constituie un delict civil şi îl obligă la reparaţie, chiar dacă printr-o clauză contractuală acesta ar fi exonerat de plata dobânzilor (I.C.C.J., s. a lll-a, dec. nr. 1644/1938, în L. lancovici, op. cit., voi. I, p. 22).2. Conform obligaţiilor asumate de părţi prin poliţa de asigurare şi anexa 3 art. 5 la aceasta, franşiza de 100 euro per eveniment trebuia dedusă de asigurator din valoarea daunei. Asigurătorul a făcut dovada că a plătit firmei care a efectuat reparaţia, întreaga sumă ce reprezenta contravaloarea acesteia, fără a deduce din aceasta valoarea franşizei de 100 euro. Astfel, deoarece prin acest fapt licit s-a produs îmbogăţirea fără justă cauză a asiguratului, acesta este îndreptăţit a recupera suma de bani plătită - echivalent a 100 euro reprezentând franşiză, de la asigurat, instanţa apreciind că acţiunea este întemeiată. Pentru considerentele mai sus arătate, urmează a admite acţiunea aşa cum a fost precizată şi a obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 425,53 lei echivalent a 100 euro, reprezentând contravaloare franşiză la contractul de asigurare (Judecătoria Călăraşi, sentinţa nr. 863/4.03.2011, www.portal.just.ro).
3. în speţă, a fost înlăturată apărarea recurentei, în sensul că procesul-verbal de constatare a daunei nu are semnificaţia de recunoaştere a despăgubirii, ci numai o estimare a daunei. în contractele de asigurare, sarcina probei aparţine asigurătorului, în măsura în care acesta contestă cuantumul pagubei solicitate, care se înscrie în suma asigurată şi are în vedere valoarea bunurilor la momentul producerii riscului (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 415/2007).
4. S-a reţinut că nu poate exista o supraasigurare din partea asiguratului, atât timp cât valorile de asigurare, menţionate în contract, au fost stabilite cu acordul asigurătorului, ai cărui reprezentanţi au constatat starea tehnică a bunurilor la încheierea contractelor, astfel încât suma datorată este egală cu valoarea reală a bunului asigurat din momentul producerii evenimentului (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 2976/2007).
5. Despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăşi cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator, şi nu este menită a aduce o îmbogăţire fără justă cauză asiguratului, astfel că, în cazul în care bunul furat a fost găsit, nu se poate acorda o despăgubire integrală, ci doar parţială, în raport cu paguba suferită efectiv (I.C.C.J, s. com., dec. nr. 2469/2005).
6. Coproprietarul care asigură totalitatea lucrului comun contra unui risc determinat se consideră gestor de afaceri faţă de ceilalţi coproprietari pentru părţile lor respective din lucrul asigurat. Prin urmare, întâmplându-se sinistrul, el e dator să dea coproprietarilor partea respectivă din indemnizarea încasată scăzând cheltuielile făcute (Curtea de Casaţie Roma, 7 aprilie 1892, în L. lancovici, op. cit., voi. I, p. 49).
7. Asigurătorul are îndatorirea de a plăti asiguratului dauna pricinuită, iar despăgubirea reprezintă dauna reală încercată de asigurat. în ipoteza în care bunul asigurat a fost evaluat, dovada valorii bunului este considerată acceptată de asigurător, fără ca acesta să mai poată ataca evaluarea. Acceptând un anumit grad de uzură şi încasând prima de asigurare la această uzură, asigurătorul, după producerea evenimentului, nu mai poate ataca evaluarea pe baza unor date teoretice, precum starea medie de întreţinere, gradul de întrebuinţare sau potrivit unor tabele (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 2408/2003, în R.D.C. nr. 9/2004, p. 286).
1. Despăgubirea este suma de bani pe care asigurătorul o
Citește mai mult
datorează asiguratului în vederea compensării pagubei produse de riscul asigurat.2. Despăgubirea poate fi - în limita sumei asigurate - egală sau mai mică decât paguba, în funcţie de principiul aplicat la acoperirea pagubei.
3. în practica asigurărilor de bunuri se întâlnesc trei principii care se aplică la acoperirea pagubelor, respectiv: principiul răspunderii proporţionale; principiul primului risc; principiul răspunderii limitate.
4. în cazul principiului răspunderii proporţionale, despăgubirea de asigurare faţă de pagubă se stabileşte în aceeaşi proporţie în care se află suma asigurată faţă de valoarea bunului asigurat. Prin urmare, în cazul acoperirii pagubei conform principiului răspunderii proporţionale, mărimea despăgubirii de asigurare este influenţată atât de nivelul pagubei, cât şi de raportul dintre suma asigurată şi valoarea bunului asigurat.
5. La acoperirea pagubei după principiul primului risc, despăgubirea este egală cu paguba, fără a putea însă depăşi mărimea sumei asigurate şi nici valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat.
6. Caracteristic principiului răspunderii limitate este faptul că despăgubirea se acordă numai dacă paguba produsă de riscul asigurat depăşeşte o anumită limită, dinainte stabilită. Partea din valoarea pagubei dinainte stabilită, care cade în sarcina asiguratului, poartă denumirea de franşiză, iar cuantumul acesteia este stabilit în contractul de asigurare. Ea poate fi de două feluri: nedeductibilă (simplă) şi deductibilă (absolută).
7. în cazul franşizei simple, asigurătorul acoperă în întregime paguba - până la nivelul sumei asigurate - dacă aceasta este mai mare decât franşiza.
8. în cazul franşizei deductibile despăgubirea se acordă numai pentru partea de pagubă care depăşeşte franşiza.
9. Prin stabilirea franşizei, se evită cheltuielile privind evaluarea, constatarea pagubelor şi stabilirea despăgubirilor de asigurare la pagubele de un volum mai redus, care nu prezintă o importanţă economică deosebită. Totodată, existenţa franşizei îl determină pe asigurat să manifeste mai multă grijă pentru prevenirea pagubelor, deoarece el ştie că dacă acestea se produc, vor fi suportate parţial de către el.
10. în asigurările de bunuri legiuitorul a instituit o triplă determinare a cuantumului despăgubirilor ce trebuie achitate de asigurător.
11. Astfel, se stabileşte în funcţie de starea bunului de la momentul producerii riscului, prin urmare la valoarea bunului de la acel moment, de cuantumul pagubei şi de suma asigurată. Este vorba de o condiţionare cumulativă, astfel că niciodată valoarea pagubei nu trebuie să depăşească cuantumul sumei asigurate, indiferent de valoarea pagubei. Suma asigurată se stabileşte în funcţie de valoarea bunului, ea poate fi egală sau mai mică faţă de valoarea reală a bunului şi reprezintă limita maximă a răspunderii asigurătorului, constituind unul din elementele care stau la baza calculării primei de asigurare. Suma asigurată nu poate fi mai mare decât valoarea bunului asigurat, deoarece asigurarea nu are ca scop creşterea patrimoniului, ci doar acoperirea pierderilor suferite de asiguraţi.
12. Dacă despăgubirea plătită în baza contractului de asigurare acoperă doar în parte dauna, asiguratul, pentru acoperirea integrală a pierderilor suferite se poate îndrepta pentru diferenţă contra terţilor vinovaţi, cu acţiune în răspundere delictuală.