Art. 2219 Noul cod civil Asigurarea multiplă Asigurarea de bunuri Contractul de asigurare
| Comentarii |
|
CAPITOLUL XVI
Contractul de asigurare
SECŢIUNEA a 2-a
Asigurarea de bunuri
Contractul de asigurare
SECŢIUNEA a 2-a
Asigurarea de bunuri
Art. 2219
Asigurarea multiplă
(1) Asiguratul trebuie să declare existenţa tuturor asigurărilor referitoare la acelaşi bun, această obligaţie revenindu-i atât la data încheierii contractelor de asigurare, cât şi pe parcursul executării acestora.
(2) Atunci când există mai multe asigurări încheiate pentru acelaşi bun, fiecare asigurător este obligat la plată proporţional cu suma asigurată şi până la concurenţa acesteia, fără ca asiguratul să poată încasa o despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv, consecinţă directă a riscului.
| ← Art. 2218 Noul cod civil Asigurarea parţială Asigurarea de... | Art. 2220 Noul cod civil Înstrăinarea bunului asigurat... → |
|---|
1. Când pentru acelaşi bun şi acelaşi risc s-au contractat mai multe asigurări, care la un loc depăşesc valoarea bunului, fiecare asigurător este ţinut doar în proporţie cu suma asigurată şi până la concurenţa acestei sume, asiguratul neputând să încaseze o despăgubire mai mare decât dauna suferită. Rezultă, aşadar, că, în caz de asigurare multiplă, asiguratul nu poate reclama de la un asigurător decât cota care rezultă din raportul dintre suma asigurată la toţi asigurătorii şi suma asigurată la acel asigurător. în lipsa reglementării regresului asigurătorului care a plătit tot
Citește mai mult
contra celorlalţi asigurători pentru cota lor proporţională din daună, ci doar a regresului pentru cazul când vreunul dintre asigurători este insolvabil, când cota sa s-ar repartiza între ceilalţi asigurători, în caz de asigurare multiplă, asigurătorul nu este ţinut, faţă de asigurat, pentru tot, ci numai pentru cota sa proporţională, peste aceasta el nefiind obligat să plătească decât cota proporţională ce i-ar reveni din cota asigurătorului insolvabil (I.C.C.J., s. l-a, dec. nr. 701/1945, în L. lancovici, op. cit., voi. I, p. 21).2. Societatea de asigurare fiind o terţă persoană în privinţa contractelor încheiate de asiguraţii săi cu altă societate poate dovedi asigurarea a doua făcută de asiguraţi, prin martori şi prezumţiuni, conform art. 1198 C. civ. 1864 (Curtea de Apel Craiova, în „Dreptul", Bucureşti, 1915, p. 574, în L. lancovici, op. cit., voi. I, p. 62).
1. Această obligaţie are ca finalitate cunoaşterea
Citește mai mult
de către asigurător a unor eventuale coasigurări, pentru a se preveni supraasigurarea. Se previne astfel, încasarea despăgubirilor peste valoarea pagubei suportate de asigurat. Această prevedere legală se completează cu dispoziţiile legale care reglementează coasigurarea.2. Efectul esenţial al declaraţiei asiguratului este, fără doar şi poate, proba bunei sale credinţe. Dar obligaţia de declarare a cumulului de asigurări nu poate fi întotdeauna îndeplinită în mod practic, rămânând mai mult teoretică, pentru că, adesea, asiguratul neglijent ignoră conţinutul garanţiilor prevăzute în contractele pe care le-a încheiat la diverşi asiguratori. De altfel, neîndeplinirea acestei obligaţii rămâne nesancţionabilă până în momentul producerii riscului. Dacă asiguratul descoperă, după momentul producerii sinistrului, că există mai multe contracte susceptibile de a garanta riscul produs, atunci va trebui să declare fiecărui asigurător existenţa celorlalte contracte de asigurare, probând astfel buna lui credinţă. Dimpotrivă, va fi de rea credinţă dacă nu se va achita de această obligaţie, ci va încerca să cumuleze indemnizaţiile (R. Catană, Dreptul asigurărilor, Ed. Sfera, 2006, p. 227).
3. Dacă asigurătorul poate proba că intenţia frauduloasă a existat încă de la încheierea contractului, sancţiunea aplicabilă este nulitatea tuturor asigurărilor cumulative, iar dacă intenţia dolosivă se formează abia în momentul producerii sinistrului, sancţiunea va fi decăderea asiguratului din dreptul de a primi despăgubirea (I. Sferdian, op. cit., p. 234).
4. în alin. (2) se stabileşte plata proporţională în raport cu suma asigurată de fiecare asigurător, în cazul existenţei mai multor asigurări pentru acelaşi bun. Nu se precizează dacă se aplică aceeaşi proporţionalitate şi în cazul existenţei mai multor asigurări asupra aceluiaşi bun însă nu cu privire la acelaşi risc. întrucât nu se distinge între aceste două situaţii, apreciem că în situaţia existenţei mai multor asigurări însă pentru riscuri diferite, împărţirea proporţională nu se mai aplică, întrucât obligaţia de plată a daunei se naşte doar în sarcina asigurătorului care acoperă riscul ce s-a produs.
5. în cazul apariţiei unui cumul de garanţii care nu a avut la bază intenţia de fraudă, indemnizaţia va fi plătită proporţional de către asigurători, fără a se încălca principiul despăgubirii. Asigurătorul care l-a despăgubit pe beneficiar se va îndrepta în regres împotriva celorlalţi asigurători, care vor răspunde potrivit raportului dintre angajamentul propriu şi totalul sumelor asigurate. (...). în lipsa unei solidarităţi convenţionale între diverşi asigurători, în cazul pluralităţii de asigurători, obligaţia de plată a despăgubirii nu poate fi decât divizibilă (I. Sferdian, op. cit., p. 234).