Art. 2254 Noul cod civil Noţiune Contractul de întreţinere

Buna ziua , la Contractul de întretinere este posibilà clauza : " Întretinàtorul intrà automat în posesia proprietatii (creditorului) în ziua decesului creditorului". Và multumesc pentru ràspuns

Ce se înâmplă cu contractele de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere a terenurilor agricole situate în extravilan având în vedere Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan??

1. Noul Cod civil reglementează contractul de întreţinere; în condiţiile în care acesta era des întâlnit în practică şi a dat naştere unei bogate jurisprudenţe, reglementarea sa legală nu era doar utilă, ci absolut necesară.

2. Prin contractul de întreţinere una din părţi înstrăinează un bun sau plăteşte o sumă de bani, iar cealaltă parte se obligă să-i asigure întreţinerea (locuinţă, hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale etc.) pe timpul cât va trăi iar după moarte să o înmormânteze (Fr. Deak, op. cit., p. 303).

3. Contractul de întreţinere este acordul de voinţă al părţilor prin care, una

Citește mai mult

înstrăinează un bun ori plăteşte o sumă celeilalte, iar aceasta din urmă se obligă să-i asigure primei întreţinerea, respectiv hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, îngrijiri medicale ş.a., pe timpul cât va trăi şi după moarte se obligă s-o înmormânteze (I. Dogaru, op. cit., p. 823).

4. Definiţia dată de noul Cod civil se depărtează puţin de la cea consacrată de doctrină şi jurisprudenţă, prin două elemente, unul formal şi unul de substanţă. în ceea ce priveşte aspectul formal, opţiunea legiuitorului a fost de a defini contractul doar din perspectiva obligaţiilor debirentierului, similar contractului de rentă viageră. Corelativ, trimiterea la reglementarea acestui din urmă contract va completa definiţia prin raportare la modul de constituire a întreţinerii. întreţinerea poate fi constituită cu titlu oneros, în schimbul unui capital de orice natură, sau cu titlu gratuit şi este supusă regulilor proprii ale actului juridic de constituire.

5. Ca atare, întreţinerea va fi contract cu titlu oneros atunci când ambele părţi contractante încheie contractul pentru a obţine un folos patrimonial. în cazul în care o parte s-ar obliga să asigure celeilalte întreţinerea, dar fără să primească nimic în schimb, acordul intervenit între părţi reprezintă o liberalitate, urmând regimul juridic al actului prin care se realizează (donaţie, stipulaţie pentru altul, testament).

6. Din punct de vedere al fondului, legiuitorul a intervenit stabilind durata determinată ca regulă a întinderii contractului. Doar în cazul în care în contract nu s-a stipulat un termen sau s-a prevăzut numai caracterul viager al acesteia, contractul se va considera datorat pe toată durata vieţii credirentierului.

7. Cu toate acestea, contractul de rentă viageră îşi păstrează caracterul aleatoriu, sub un dublu aspect. în primul rând, conţinutul obligaţiei de întreţinere este el însuşi obligatoriu, depinzând de factori ce exced controlului părţilor (starea de sănătate a credirentierului, costurile vieţii, variabile în funcţie de starea economiei etc.). în al doilea rând, şi întinderea în timp a prestaţiei este incertă; chiar dacă părţile au stabilit un termen fix de durată a obligaţiei de întreţinere, acesta poate fi întrerupt de moartea credirentierului, caz în care contractul va înceta, iar obligaţia de întreţinere va fi mai puţin oneroasă decât o anticipase debirentierul şi mai puţin fructuoasă decât o sperase credirentierul.

8. Este un contract intuitu personae, fiind încheiat în considerarea atât a persoanei între-ţinătorului, cât şi a persoanei întreţinutului. în cazul contractului de întreţinere, caracterul intuitu personae se manifestă pregnant, specificul obligaţiei de întreţinere făcând ca un asemenea contract să se încheie numai în contextul anumitor calităţi ale părţilor, indiferent că acestea privesc moralitatea, starea materială sau fizică a acestora (C. Macovei, op. cit., p. 310). într-adevăr, prepararea hranei, schimbarea lenjeriei, acordarea îngrijirilor medicale, accesul zilnic în locuinţa creditorului (chiar convieţuirea părţilor), toate pe fondul stresului vieţii cotidiene şi al susceptibilităţilor persoanelor vârstnice, fac ca executarea unui asemenea contract să nu fie tocmai uşor de realizat. Păstrarea încrederii între părţi este esenţială şi, de aceea, în practica judiciară şi în doctrină se subliniază în mod constant că obligaţia de a face, asumată de debitorul întreţinerii, are un caracter pronunţat personal.

JURISPRUDENŢĂ

1. Dacă înstrăinarea bunului se face numai în schimbul întreţinerii, cu toate că se foloseşte uneori noţiunea de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, contractul nu poate fi confundat cu vânzarea-cumpărarea, din moment ce înstrăinarea bunului nu se face în schimbul unui preţ în bani. Problema delimitării faţă de vânzare se pune însă în cazul în care bunul se înstrăinează în schimbul întreţinerii şi al unei sume de bani, situaţie care prezintă importanţă în ipoteza neexecutării obligaţiei de întreţinere, în privinţa acordării termenului de graţie şi a punerii în întârziere a debitorului, a interpretării clauzelor neclare din contract ori în legătură cu suportarea cheltuielilor contractului. Pentru rezolvarea problemei naturii juridice a contractului, trebuie să se stabilească obligaţia principală, scopul principal urmărit de către părţi la încheierea contractului. Astfel, întrucât raportul dintre preţul în bani şi cel în natură nu poate fi calculat, valoarea întreţinerii fiind aleatorie, în lipsă de alte criterii, urmează ca prestaţia în bani să fie raportată la valoarea bunului; contractul va fi de întreţinere dacă prestaţia în bani reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea bunului înstrăinat, iar în caz contrar va fi de vânzare-cumpă-rare. Dacă obligaţia principală a dobânditorului este prestarea întreţinerii, contractul va fi de întreţinere, chiar dacă în contract s-a stipulat preţul imobilului înstrăinat, această împrejurare fiind irelevantă şi neputând modifica natura juridică a contractului. Este lipsit de echivoc faptul că în contractul de vânzare-cumpărare contestat s-a inserat o clauză de întreţinere prin care cumpărătorul, debitor al obligaţiei de întreţinere, a declarat că se obligă să asigure vânzătorilor îngrijirea necesară, care constă în asigurarea de hrană, medicamente, asistenţă medicală, îmbrăcăminte, ajutor în gospodărie, precum şi suportarea cheltuielilor de înmormântare şi respectarea datinilor creştineşti. Chiar dacă în contract s-a făcut menţiunea cu privire la preţ, fără a se face vreo referire la obligaţia de întreţinere, instanţa a constatat că din declaraţiile cumpărătorului rezultă că acesta a cumpărat nuda proprietate asupra imobilului, că este de acord cu rezervarea dreptului de uzufruct viager în favoarea vânzătorilor şi că, totodată, s-a obligat să asigure vânzătorilor îngrijirea necesară, cu indicarea expresă a conţinutului acestei obligaţii. Procedând la interpretarea clauzelor contractului, unele prin altele, conform dispoziţiilor art. 982 C. civ. 1864, dar şi gramatical, ţinând cont de construcţia lor, şi semantic, instanţa a constatat că înţelesul ce rezultă din întregul act este acela că pârâtul cumpărător şi-a asumat şi obligaţia de întreţinere, dar că, întrucât bunul s-a înstrăinat atât în schimbul întreţinerii, cât şi al unei sume de bani, se impune a se stabili dacă în cauză este vorba de un contract de întreţinere sau de vânzare-cumpărare. Prin urmare, se impune casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea spre rejudecare, pentru efectuarea unei expertize de specialitate, urmând a se stabili dacă prestaţia în bani reprezintă mai puţin sau mai mult de jumătate din valoarea bunului înstrăinat (Trib. Bucureşti, s. a lll-a civ., dec. nr. 370/R/2011, în C. Stoica, op. cit., p. 1-2).