Art. 2280 Noul cod civil Noţiune Dispoziţii generale Fideiusiunea

Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 1652. Cel ce garantează o obligaţie se leagă către creditor de a îndeplini însuşi obligaţia pe care debitorul nu o îndeplineşte (C. civ. 1662 şi urm.)".

1. Fideiusiunea reprezintă obligaţia prin care una sau mai multe persoane garantează, total ori parţial, executarea unei obligaţii asumate (sau care trebuie să se ia) de una sau mai multe persoane şi care consimt a executa ele însele obligaţia, în ipoteza când acestea nu ar executa-o (D. Alexandresco, Explicaţiuneo teoretică şi practică a dreptului civil român în com-paraţiune cu legile vechi şi cu

Citește mai mult

principalele legislaţiuni străine, Tipografia Naţională, voi. X, laşi, 1898, p. 116).

2. Fideiusiunea (numită şi cauţiune) constituie un contract prin care o persoană numită fideiusor se obligă faţă de creditorul altei persoane să execute obligaţia celui pentru care garantează, în cazul în care acesta nu o va executa. Prin intermediul fideiusiunii pot fi garantate orice obligaţii, inclusiv cele intuitu personae.

3. Fideiusiunea este, de principiu, un contract unilateral (C. Hamangiu, N. Georgean, Codul civil adnotat, voi. IX, Ed. Librăriei „Universala"Alcalay&Co, Bucureşti, 1925, p. 295), întrucât dă naştere unei singure obligaţii, cea a fideiusorului faţă de creditor, de garantare a obligaţiei debitorului principal. însă, atunci când în contractul de fideiusiune şi creditorul garantat îşi asumă vreo obligaţie faţă de fideiusor, contractul devine unul sinalagmatic (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 295).

4. Fideiusiunea este un contract accesoriu, unilateral sau sinalagmatic, după caz, consensual, cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, după caz, prin care o persoană, numită fideiusor, se obligă faţă de creditorul altei persoane să execute obligaţia asumată de acea persoană în situaţia în care respectivul debitor nu-şi va executa, el însuşi, obligaţia la care s-a îndatorat.

5. Fideiusiunea constituie o obligaţie accesorie născută pe lângă şi în legătură esenţială cu o obligaţie principală, căreia îi asigură executarea, ea fiind de neconceput în mod singular, întrucât nu poate avea o existenţă de sine stătătoare. Din acest caracter accesoriu decurg o serie de consecinţe, respectiv: a) fideiusiunea va urma soarta obligaţiei principale, cât priveşte cauzele de validitate şi cele de stingere. în principiu, fideiusiunea nu poate exista decât pentru o obligaţie validă. Cu toate acestea, se poate institui o fideiusiune pentru garantarea unei obligaţii care este anulabilă în virtutea unei excepţii personale debitorului, de exemplu pentru cauză de minoritate. în acest din urmă caz, obligaţia fideiusorului va subzista, chiar dacă obligaţia principală a fost anulată; b) fideiusiunea nu poate întrece ca întindere datoria debitorului şi nici nu poate fi făcută în condiţii mai oneroase. Dacă este contractată în condiţii mai oneroase, ea este valabilă numai în condiţiile obligaţiei principale. Nimic nu împiedică însă ca garanţia să fie constituită numai pentru o parte a datoriei principale ori în condiţii mai puţin oneroase; c) fideiusiunea nedeterminată a unei obligaţii principale se întinde şi la toate accesoriile acelei obligaţii (de exemplu, la dobânzi), precum şi la cheltuielile necesitate de urmărirea silită.

6. Fideiusiunea este, de principiu, un contract cu titlu gratuit, întrucât fideiusorul nu urmăreşte să obţină o contraprestaţie de la creditorul cu care a încheiat contractul de fideiusiune. Cu caracter de noutate însă, fideiusiunea din Codul civil din 2009 permite şi ipoteza în care fideiusorul se poate obliga faţă de creditor să execute obligaţia debitorului principal în schimbul unei remuneraţii, dacă acesta din urmă nu o execută. în acest caz, apreciem că se naşte un contract sinalagmatic, între fideiusor şi creditorul din celălalt raport juridic obligaţional (în care cealaltă parte este debitorul principal). Dacă se naşte un contract sinalagmatic, va fi necesară şi formalitatea multiplului exemplar. Anterior, şi literatura de specialitate recunoştea că se poate stipula un preţ pe care să-l plătească debitorul principal fideiusorului pentru garantarea ce i-o dă, deoarece gratuitatea este numai de natura fideiusiunii, iar nu de esenţa ei (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 296). Acest preţ poate fi plătit nu numai de debitorul principal, ci şi de creditor.

7. Fideiusiunea se deosebeşte şi de obligaţia solidară, prin care mai multe persoane se obligă în principal să plătească aceeaşi datorie (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 296), dar, în ipoteza în care fideiusorul se obligă solidar, acest fapt nu este de natură a schimba caracterul fideiusiunii, care rămâne, oricum, o obligaţie accesorie (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 296).

8. Obligaţiile care se nasc între fideiusor şi debitorul principal rezidă în mandatul tacit sau expres intervenit între ei, iar nu din fideiusiune (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 295). Fideiusiunea nu se confundă nici cu convenţia prin care o persoană îşi asumă obligaţia de „porte fort" pentru altul, întrucât, între alte distincţii, prima constituie o obligaţie accesorie, iar cea de a doua reprezintă o obligaţie principală sui generis (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 296).

9. Fideiusiunea fiind un contract accesoriu, se deosebeşte şi de garanţia vânzătorului care există de drept (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 296), însă în ipoteza în care un terţ ar garanta o vânzare, obligaţia sa este o fideiusiune a obligaţiei vânzătorului (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 296).

10. Fideiusiunea se deosebeşte şi de delegaţie pentru că, în aceasta din urmă, delegatul este de facto un debitor principal (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 296).

11. Fideiusiunea dă naştere unei obligaţii de a face (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 295).

12. în doctrină, există controversă asupra naturii juridice a promisiunii de fideiusiune. într-o opinie la care nu ne raliem (Huc, XII, No. 181; Baudry et Wahl, No. 927; Guillouard, No. 28, apud C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 297), s-a afirmat că promisiunea de fideiusiune făcută creditorului ar echivala cu fideiusiunea, astfel încât creditorul ar putea urmări pe fideiusor, atunci când debitorul principal nu-şi execută obligaţia la termen. într-o altă opinie, la care achiesăm, promisiunea de fideiusiune nu echivalează cu fideiusiunea, ci această promisiune (un antecontract, de facto) dă dreptul creditorului să ceară realizarea ei (Troplong, No. 42; Dalloz, Rep., Cautionnement, No. 36; Suppl., Cautionnement, No. 8; Alexandresco, X, p. 118, 119 apud C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 297), în condiţiile specifice oricărui antecontract.

13. Fideiusiunea poate fi de trei feluri: a) convenţională, b) legală şi c) judecătorească.

Dreptul subiectiv care izvorăşte din fidejusiune este inclus în categoria drepturilor de creanţă accesorii alături de dreptul creditorului de a pretinde de la debitor dobânda aferentă creanţei principale, dreptul născut din convenţia accesorie numită clauză penală, dreptul de a pretinde arvuna etc.