Art. 2282 Noul cod civil Forma fideiusiunii Dispoziţii generale Fideiusiunea

Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 1656. Fidejusiunea trebuie să fie expresă şi nu se poate întinde peste marginile în care s-a contractat".
1. Fideiusiunea trebuie să fie expresă, să nu lase vreo îndoială asupra intenţiei manifestate de fideiusor. Fideiusiunea trebuie să fie exprimată în mod expres şi cere pentru valabilitatea ei, ca şi pentru orice alt contract, consimţământul părţilor (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 297). De altfel, inclusiv în art. 1656 C. civ. 1864 se stipula cu claritate că fideiusiunea trebuie să fie expresă, sub acest aspect noua legislaţie

Citește mai mult

neaducând modificări.

2. Fideiusiunea trebuie stipulată în mod expres, deoarece are consecinţe grave (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 300). Astfel, s-a arătat că nu poate fi considerat drept fideiusor, ci va fi considerat un simplu sfătuitor, acela care s-a limitat să invite o persoană să împrumute o sumă de bani sau să dea nişte mărfuri unui terţ pe care îl indica ca fiind solvabil (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 300). în caz de îndoială, tribunalele vor decide că nu există fideiusiune, deoarece ea nu se prezumă (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 300).

3. Spre deosebire de reglementarea anterioară, noul Cod civil instituie forma scrisă (înscris autentic sau sub semnătură privată) ca o condiţie ad validitatem, şi nu numai ad probationem. Fideiusiunea trebuie exprimată obligatoriu în scris, sub sancţiunea nulităţii absolute; deci, în concepţia legiuitorului noului Cod civil nu mai putem admite fideiusiunea exprimată expres, în mod verbal, aşa cum era admisă în sistemul Codului civil de la 1864 (Pont, II, No. 91; Dalloz, Rep., Cautionnement, No. 156; Suppl., Cautionnement No. 35; Laurent, XXVIII, No. 157; Huc, XII, No. 181; Baudryet Wahl, No. 926; Guillouard, No. 40, 66; Alexandresco, X, p. 128, opud C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 300). Desigur, ţinând cont de aplicarea legii civile în timp, fideiusiunile constituite anterior datei de 1 octombrie 2011, în mod expres, dar verbal, pot produce efecte, potrivit legii sub care s-au instituit, însă, pe scară largă, putem constata că fideiusiunile s-au încheiat predominant în formă scrisă. însă, primirea unei oferte de fideiusiune poate fi tacită (Dalloz, Rep., Cautionnement, No. 23; Suppl., Cautionnement, No. 4, apud C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 300).

4. Sub un alt aspect, subliniem că, de principiu, nu apreciem necesară utilizarea vreunor formule sacramentale pentru stipularea fideiusiunii, fiind suficient ca din actul juridic încheiat să rezulte cu claritate intenţia de garantare a debitorului principal de către fideiusor, iar fideiusiunea să fie expresă şi în limitele permise de lege (art. 2289 NCC). Cu toate acestea, dacă ne situăm în sfera unui act juridic unilateral, putem admite, la fel ca în trecut, şi necesitatea unei formule de tipul «bun şi aprobat» (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 300).

5. Tribunalele vor aprecia în mod suveran dacă intenţiunea părţilor a fost să stipuleze o fideiusiune (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 300).