Art. 2285 Noul cod civil Condiţiile pentru a deveni fideiusor Dispoziţii generale Fideiusiunea
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Fideiusiunea
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Fideiusiunea
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 2285
Condiţiile pentru a deveni fideiusor
(1) Debitorul care este obligat să constituie o fideiusiune trebuie să prezinte o persoană capabilă de a se obliga, care are şi menţine în România bunuri suficiente pentru a satisface creanţa şi care domiciliază în România. Dacă vreuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, debitorul trebuie să prezinte un alt fideiusor.
(2) Aceste reguli nu se aplică atunci când creditorul a cerut ca fideiusor o anumită persoană.
| ← Art. 2284 Noul cod civil Beneficiarul fideiusiunii Dispoziţii... | Art. 2286 Noul cod civil Substituirea fideiusiunii legale sau... → |
|---|
► „Art. 1659. Debitorul obligat a da siguranţă trebuie să prezinte o persoană capabilă de a contracta, care să posede avere îndestulă spre a garanta o obligaţie, şi care să aibă domiciliul în teritoriul jurisdicţional al tribunalului judeţean, la care trebuie să se dea";
► „Art. 1661. (1) Dacă fidejusorul, căpătat de creditor de bună-voie sau judecătoreşte, a devenit apoi nesolvabil, trebuie să se dea un altul. (2) Această regulă nu se aplică în singurul caz în care fidejusorul s-a dat numai în puterea unei convenţii prin care creditorul a cerut de
Citește mai mult
fidejusor o anume persoană".1. Fideiusiunea fiind un contract, trebuie îndeplinite condiţiile generale de validitate ale oricărui contract, însă, pe lângă condiţiile generale, trebuie îndeplinite şi două condiţii speciale: a) fideiusorul să fie o persoană solvabilă. Dacă fideiusorul a devenit insolvabil, trebuie adus un altul, care să întrunească aceleaşi condiţii impuse de norma legală, afară de cazul în care fideiusorul devenit insolvabil a fost stabilit în temeiul unei convenţii prin care persoana fideiusorului a fost indicată chiar de către creditor (art. 2285 alin. (2)); b) fideiusorul să aibă domiciliul în România. Observăm că, în concepţia legiuitorului Codului civil din 2009, s-a extins aria teritorială în care trebuie executată obligaţia la întreg teritoriul ţării, nemaiexistând limitarea la raza teritorială a tribunalului, cum dispunea fostul art. 1659.
2. Fideiusorul trebuie să fie capabil a se obliga (Dalloz; Rep., Cautionnement, No. 126; Baudry et Wahl, No. 935; Alexandresco, X, p. 125, 126, 127, 134 nota 4, 135 apud C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 303). După altă părere, fideiusorul trebuieşte să aibă capacitatea de a înstrăina (Laurent, XXVIII, No. 160 apud C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 303), iar într-o a treia opinie, fideiusorul trebuie să aibă capacitatea de a face o donaţie (Pont, II, No. 57,115; Guillouard No. 45 apud C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 303).
3. Şi un cetăţean străin poate fi fideiusor (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 303), însă, pentru a îndeplini condiţiile cumulative ale art. 2285 alin. (2), credem că acesta ar trebui să aibă domiciliul în România. Opinăm că ar fi suficientă şi existenţa unei reşedinţe în România, cât timp creditorul consimte o astfel de garanţie, chestiune care va depinde, probabil, şi de existenţa unei averi (a unui patrimoniu) în România.
4. Minorul, chiar emancipat, nu poate fi fideiusor (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 303).
5. în literatura de specialitate, s-a subliniat că solvabilitatea fideiusorului se apreciază numai după bunurile imobile, afară de cazul când datoria este mică sau afacerea este comercială (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 304). Fideiusorul, dacă nu are imobile sau nu are imobile suficiente, poate da în garanţie bani sau rente asupra statului (Aubry et Rau, ed. 5-a, III, § 294, text şi notele 84 ter, 85, p. 877; Dalloz, Rep., Cautionnement, No. 130, apud C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 304; contra: D. Alexandresco, tom. X, p. 138). în acest caz însă, nu sunt admise alte valori mobiliare decât bani sau rente de stat (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 305).
6. Aprecierea solvabilităţii nu poate fi limitată exclusiv la bunuri imobile, indiferent de valoarea creanţei garantate sau de raportul juridic de drept substanţial, deoarece este îndeobşte cunoscut că pot exista bunuri mobile extrem de valoroase (tablouri, sculpturi şi alte opere de artă, dar şi autoturisme, utilaje, bijuterii etc.) şi chiar anumite bunuri incorporale de tipul titlurilor de valoare, în condiţiile legii speciale.
7. în privinţa garantării cu bunuri imobile, doctrina a mai precizat faptul că acestea trebuie să fie libere de sarcini sau, cel puţin, după scăderea sarcinilor, să aibă o valoare care să garanteze îndeajuns obiectul obligaţiei (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 304), iar, în legătură cu această cerinţă, s-a mai arătat că prin imobile în litigiu nu trebuie înţeleasă definiţia din art. 1403 C. civ. 1864, potrivit căruia lucrul este litigios când este proces început asupra lui. Pentru aceasta, instanţele de judecată vor aprecia în mod suveran, după împrejurări, dacă imobilele sunt sau nu în litigiu (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 304) ori dacă sunt sau nu libere de sarcini.
8. Astfel, imobilele a căror proprietate este rezolubilă în mâinile garantului nu vor fi admise drept garanţie (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 304). De asemenea, nu se pot constitui garanţie imobilele supuse unui drept real de folosinţă, care izvorăşte dintr-o locaţiune perpetuă sau de lungă durată (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 304) ori pentru care garantul are doar un drept de uzufruct. Imobilele, proprietatea fideiusorului, pot constitui garanţie, însă, în ipoteza în care sunt grevate de un drept de uzufruct, uz sau abitaţie, vor fi socotite scăzându-se din valoarea lor, valoarea acestor drepturi reale (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 304). Tot astfel, imobilele ipotecate vor fi admise drept garanţie dacă valoarea lor, după ce se scade ipoteca, este suficientă (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 304). Debitorul care prezintă garanţia trebuie să probeze că imobilele nu sunt ipotecate, iar nu pârâtul (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 304).
9. Imobilele aflate în coproprietate cu una sau mai multe persoane nu pot constitui garanţie (în acelaşi sens şi literatura de specialitate clasică: C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 304). Din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) NCC cu art. 641 alin. (4) NCC. şi cu art. 682 NCC, rezultă că, în materia actelor de dispoziţie, între care este inclusă şi grevarea cu sarcini reale a unui bun, se aplică regula unanimităţii, în sensul că niciun coproprietar nu poate dispune singur de bunul coproprietate. Astfel, după ce art. 634 alin. (1) NCC stabileşte cu titlu general că „fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părţi din dreptul de proprietate şi poate dispune în mod liber de aceasta în lipsă de stipuloţie contrară", art. 641 alin. (4) NCC prevede expres că „orice acte juridice de dispoziţie cu privire la bunul comun (...) nu se pot încheia decât cu acordul tuturor coproprietarilor", iar cum, din punctul de vedere al topografiei textelor, această ultimă dispoziţie este situată după cea dintâi, rezultă că aceasta din urmă este o normă specială, care derogă de la cea dintâi, care are doar caracter general. Tot astfel, şi norma art. 682 NCC dispune expres, tot cu caracter derogatoriu de la cea instituită de art. 634 alin. (1) NCC, că, în ceea ce priveşte garanţiile constituite de un coproprietar asupra cotei sale părţi, acestea „se strămută de drept asupra bunului atribuit acestuia sau, după coz, a sumelor de bani care i-au fost atribuite prin partaj”, iar art. 642 alin. (1) NCC stabileşte şi sancţiunea nerespectării regulii unanimităţii, dispunând că: „actele juridice făcute cu nerespectarea regulilor prevăzute la art. 641 sunt inopozabile coproprietarului care nu a consimţit, expres ori tacit, la încheierea actului".
10. Este posibil ca debitorul principal să-i plătească fideiusorului un preţ pentru garanţia ce i-o dă, deoarece gratuitatea este numai de natura fideiusiunii, iar nu de esenţa ei (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 296). Acest preţ poate fi plătit atât de debitorul principal, cât şi de creditor.
11. Potrivit dispoziţiilor art. 2285 alin. (2) teza a ll-a (care reia norma din art. 1661C. civ. 1864), dacă garantul devine insolvabil, debitorul trebuie să dea un altul, deoarece în general, el răspunde de solvabilitatea viitoare a garantului. Aceste dispoziţii îşi găsesc aplicarea indiferent de felul fideiusiunii: convenţională, legală sau judiciară. Cu toate acestea, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 2285 alin. (2) teza a ll-a, este necesar ca debitorul principal să fi promis fideiusiunea anterior, ceea ce implică faptul ca acesta să fi avut cunoştinţă atât de fideiusiune, cât şi de intenţia creditorului de a face din fideiusiune o condiţie a contractului {în acest sens, a se vedea şi doctrina clasică: C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, P- 305).
12. Creditorul va putea cere un alt fideiusor, chiar dacă fideiusorul iniţial era insolvabil în momentul încheierii contractului, însă el nu cunoştea insolvabilitatea acestuia (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 305). însă, când fideiusorul a încetat din viaţă, creditorul nu poate cere să se da o altă cauţiune (Ibidem). Tot în doctrină s-a apreciat că, în ipoteza în care fideiusorul a devenit insolvabil, creditorul are dreptul nu doar să ceară o nouă fideiusiune, ci poate ceare fie plata datoriei, fie rezilierea contractului cu daune-interese (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 305).
13. Când solvabilitatea fideiusorului este doar micşorată, creditorul poate cere debitorului să dea o fideiusiune suplimentară.
Elementele conţinute în definiţia stării de solvabilitate prevăzute de art. 1.417 alin.
Citește mai mult
(2) pot fi luate în considerare şi în cazul fideiusiunii.Fideiusorul trebuie să îndeplinească cumulativ trei condiţii:
1. să aibă capacitatea de a se obliga;
2. să aibă şi să menţină în România bunuri suficiente pentru a satisface creanţa;
3. să domicilieze în România.
Condiţia privind menţinerea unor bunuri suficiente în vederea satisfacerii creanţei are în vedere solvabilitatea debitorului. Din interpretarea textului, rezultă că aceasta trebuie să existe nu numai la încheierea fideiusiunii, dar trebuie menţinută pe toată durata contractului.