Art. 2344 Noul cod civil Caracterele juridice Dispoziţii generale Ipoteca

Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 1746. (2) Ipoteca este din natura ei nedivizibilă şi subzistă în întregimea ei asupra tuturor imobilelor afectate, asupra fiecărui şi asupra fiecărei porţiuni din aceste imobile".

1. Ipoteca este un drept accesoriu unui drept de creanţă asupra bunului altuia; cauza proximă a constituirii unei ipoteci este asigurarea executării altei obligaţii.

2. Pe de altă parte, legiuitorul dezvoltă conceptul de accesorialitate, arătând în teza următoare că ipoteca subzistă cât timp există obligaţia pe care o garantează. Accesorialitatea semnifică dependenţa

Citește mai mult

garanţiei de obligaţia considerată principală, existenţa sa depinzând de soarta raportului juridic principal.

3. Desigur, în principiu, suntem obişnuiţi să ataşăm raportului complex de garanţie un raport juridic de creanţă imutabil. Astfel, debitorul obligaţiei principale afectează în favoarea creditorului său o garanţie reală, iar această construcţie juridică îşi păstrează configuraţia până la stingerea obligaţiei principale şi, implicit, a garanţiei.

4. Noua reglementare a Codului civil preia în parte concepţia art. 43 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999 (M. Of. nr. 236/1999) care reglementa cesiunea garanţiei reale, de aceea, s-a considerat că între obligaţia principală, care constituie cauza ipotecii, şi ipotecă există o anumită autonomie.

5. Totuşi, noul Cod civil rămâne în principiu la concepţia că ipoteca este, prin natura ei, accesorie, chiar în prezenţa posibilităţii cesionării garanţiei.

6. Cesiunea ipotecii presupune strămutarea dreptului real de garanţie de la creditorul iniţial, ca cedent, către un terţ care devine, ca cesionar, creditorul obligaţiei de garanţie.

Aşadar, în măsura în care disociem în persoana debitorului iniţial cele două obligaţii care intră în componenţa raportului complex de garanţie, respectiv, obligaţia principală - indiferent de obiect - şi obligaţia de garanţie născută din ipotecă, prin efectul cesiunii ipotecii, cele două obligaţii rămân în fiinţă în aceeaşi configuraţie, dar vor avea creditori diferiţi: creditorul cedent va putea pretinde faţă de debitor numai executarea obligaţiei principale, iar creditorul cesionar va putea impune debitorului numai obligaţiile născute din raportul de garanţie. Aspectele referitoare la cesiunea ipotecii, adică întinderea drepturilor şi obligaţiilor dintre creditorii cedent, cesionar şi debitorul cedat în acord cu opozabilitatea şi relativitatea efectelor contractelor vor fi dezvoltate mai pe larg în comentariile referitoare la art. 2358 NCC.

7. De asemenea, prin novaţia ipotecii, în situaţia stingerii creanţei garantate, ipoteca poate supravieţui pentru garantarea unei noi garanţii, aşa cum se va vedea în dispoziţiile art. 2428 alin. (3) NCC.

8. Ipoteca este indivizibilă. Regula indivizibilităţii este preluată din vechea reglementarea materiei ipotecilor imobiliare a Codului civil din 1864. Noua dispoziţie legală dezvoltă caracterul indivizibil al ipotecii, arătând că aceasta poartă în întregime asupra tuturor bunurilor grevate, asupra fiecăruia dintre ele şi asupra fiecărei părţi din acestea, chiar şi în cazurile în care proprietatea este divizibilă sau obligaţiile sunt divizibile.

9. Caracterul indivizibil al ipotecii semnifică faptul că garanţia acoperă în toată întinderea sa obligaţia garantată, atât cu privire la capital, cât şi la accesoriile sale, precum şi orice alte cheltuieli de conservare a bunului care face obiectul garanţiei.

10. De asemenea, indivizibilitatea ipotecii presupune păstrarea integrală a garanţiei în cazul unei reduceri a obligaţiei garantate, dacă reducerea nu are ca izvor anularea parţială a actului juridic care determină obligaţia principală. Cu alte cuvinte, o plată parţială sau altă modalitate de stingere în parte a obligaţiei principale lasă intactă ipoteca şi drepturile reale ale creditorului născute din aceasta.

11. Indivizibilitatea ipotecii semnifică pentru creditorul garantat avantajul că garanţia poartă asupra întregului cuantum al obligaţiei garantate, indiferent de natura acesteia. Dacă în cazul obligaţiilor indivizibile şi solidare acoperirea ipotecii este previzibilă după natura obligaţiei garantate, în cazul obligaţiilor divizibile legiuitorul a reglementat expres problema indivizibilităţii ipotecii.

12. De aceea, poate, este necesar a reaminti că obligaţia divizibilă (sau conjunctă) reprezintă regula în dreptul civil şi semnifică obligaţia cu pluralitate de subiecte - în cazul nostru interesează obligaţia cu mai mulţi debitori - între care datoria se împarte de plin drept în raportul cu creditorul.

13. Distingem în această situaţie faptul că oricare dintre debitori poate constitui ipotecă, fie pentru garanţia executării obligaţiei integrale, fie doar pentru garantarea acelei părţi din obligaţia totală pentru care debitorul garant este ţinut la plată. Este firesc să raportăm indivizibilitatea garanţiei doar la întinderea obligaţiei garantate dacă stipulaţia părţilor în contractul de garanţie se limitează la aceasta.

14. Indivizibilitatea ipotecii nu este atenuată nici atunci când după executarea parţială a obligaţiei, părţile consimt restrângerea ipotecii prin liberarea unora dintre bunurile iniţial afectate de garanţie. Aceasta semnifică un nou acord de garanţie şi are ca premise o voinţă nouă, valabil exprimată, a părţilor.

15. în fine, ipoteca este indivizibilă, chiar dacă proprietatea este divizibilă, iar de această dată divizibilitatea priveşte dreptul de proprietate asupra bunului care face obiectul ipotecii.

16. Vom aminti doar cu acest prilej că ipoteca poate avea ca obiect şi drepturi de creanţă sau uzufructul, de exemplu, ca dezmembrământ al proprietăţii, şi îşi păstrează caracteristica indivizibilităţii, chiar dacă legiuitorul o reaminteşte având în vedere situaţia specifică a ipotecii asupra proprietăţii. în aceste condiţii, ipoteca este şi rămâne indivizibilă, chiar dacă proprietatea este divizibilă.

17. înţelegem prin proprietate divizibilă coproprietatea, astfel că indivizibilitatea ipotecii înseamnă că aceasta se menţine asupra bunului pentru care a fost constituită în întreg, chiar dacă bunul se transmite divizibil (să spunem, către succesori).

18. Deşi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare (M. Of. nr. 611/1999) reprezintă o dispoziţie specială, el nu reprezintă decât o reconfirmare a dispoziţiei legale analizate, în sensul că ipoteca imobiliară constituită pentru garantarea creditului ipotecar pentru investiţii imobiliare durează până la rambursarea integrală a tuturor sumelor datorate în temeiul respectivului contract de credit ipotecar.