Art. 2495 Noul cod civil Noţiune Dreptul de retenţie
| Comentarii |
|
CAPITOLUL VI
Dreptul de retenţie
Dreptul de retenţie
Art. 2495
Noţiune
(1) Cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl reţină cât timp creditorul nu îşi execută obligaţia sa izvorâtă din acelaşi raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubeşte pentru cheltuielile necesare şi utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.
(2) Prin lege se pot stabili şi alte situaţii în care o persoană poate exercita un drept de retenţie.
| ← Art. 2494 Noul cod civil Aplicarea regulilor privitoare la... | Art. 2496 Noul cod civil Excepţii Dreptul de retenţie → |
|---|
Citește mai mult
dreptul sa schimbe yala de la intrarea principala, accesul urmând a se face numai cu acceptul acestora”. Nu vor sa părăsească apartamentul, iar soțul chiriaș nu pleacă niciodată dun apartament, astfel ca ma aflu in imposibilitatea de a schimba yala, fără sa apăra conflicte. Cum pot proceda fără a încalcă legea. Mulțumesc anticipat!1. Condiţia esenţială a invocării dreptului de retenţie este aceea ca datoria pe care deţinătorul bunului o pretinde de la creditorul restituirii să se afle în legătură cu lucrul şi să fie prilejuită de acesta (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 1916/2008, în Dreptul nr. 6/2009, p. 248).
2. Deşi dreptul de retenţie nu conferă retentorului alte prerogative decât aceea de conservare şi întreţinere a bunului, el are scopul de a garanta creanţa şi a sancţiona debitorul rău platnic. Neavând dreptul la fructe pe întreaga perioadă de exercitare a acestui drept, reclamanţilor le lipseşte vocaţia
Citește mai mult
de a primi despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, indiferent de faptele şi actele retentorului. Ei au însă opţiunea, prin mijloace procesuale distincte, de a limita eventualele abuzuri ale retentorului în exerciţiul drepturilor sale (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 890/2008, în Dreptul nr. 3/2009, p. 242).3. Dacă un apartament a fost adjudecat în favoarea unei persoane, aceasta este îndreptăţită să ceară evacuarea deţinătorului, care nu poate să exercite dreptul de retenţie cu privire la acel bun pe motivul că ar fi achitat ratele şi dobânzile pentru achiziţionarea lui, deoarece, prin efectul adjudecării, fostul proprietar şi-a pierdut dreptul. într-o atare situaţie, prima instanţă, la cererea adjudecatarului, a dispus evacuarea deţinătorului pentru lipsa titlului locativ, iar recursul pârâtului împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat, cu motivarea că reclamantului, devenit proprietar al bunului în baza ordonanţei de adjudecare definitive, nu i se poate opune de către pârât dreptul de retenţie (Trib. Mun. Bucureşti, dec. nr. 92/1992, în V. Pătulea, C. Turianu, Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale. Voi. I. Patrimoniul. Dreptul de proprietate, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008, p. 186).
Aplicaţii particulare ale dreptului de retenţie în Codul civil din 1864:
► „Art. 771. Coeredele care raportează
Citește mai mult
imobilul în natură poate să reţină posesiunea până la plata efectivă a sumelor ce-i sunt datorite pentru cheltuieli sau amelioraţiuni (C. civ. 766)";► „Art. 1322. Vânzătorul nu este dator să predea lucrul, dacă cumpărătorul nu plăteşte preţul şi nu are dat de vânzător un termen pentru plată (C. civ. 1023, 1361 şi urm.)";
► „Art. 1323. El nu va fi dator să facă predarea, chiar de ar fi şi dat un termen pentru plată, dacâ de la vânzare încoace, cumpărătorul a căzut în faliment sau în nesolvabilitate, încât vânzătorul se află în pericol de a pierde preţul, afară numai dacă cumpărătorul va da cauţiune că va plăti la termen";
► „Art. 1444. Arendaşul ori locatarii nu pot fi daţi afară mai înainte de a fi dezdăunaţi de către locator, iar când acesta nu o face, de către cumpărător";
► „Art. 1619. Depozitarul poate să oprească depozitul până la plata integrală cuvenită lui din cauza depozitului (C. civ. 1147,1689)";
► „Art. 1730. Creanţele privilegiate asupra oarecăror mobile sunt: (...) 7. Creanţa cheltuielilor de transport şi a cheltuielilor accesorii asupra lucrului transportat, întrucât timp acela ce l-a transportat, il are în posesiunea sa, şi în cele 24 ore ce vor urma trădării lucrului la destinatarul său, dacă acesta din urmă a conservat posesiunea lucrului".
► „Art. 1910. Dacă posesorul actual al lucrului furat sau pierdut l-a cumpărat la bâlci sau la târg, sau la o vindere publică, sau de la un neguţător care vinde asemenea lucruri, proprietarul originar nu poate să ia lucrul înapoi decât întorcând posesorului preţul ce l-a costat".
1. Textul nu are un corespondent în Codul civil din 1864, unde nu a fost formulată o definiţie a dreptului de retenţie, fiind consacrate doar aplicaţii ale acestuia. în doctrină au fost formulate următoarele definiţii: dreptul de retenţie este „un adevărat drept real de garanţie imperfect, în virtutea căruia cel care deţine un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie să îl restituie, are dreptul să reţină lucrul respectiv, să refuze deci restituirea, până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreţinerea ori îmbunătăţirea acelui bun" (C. Stâtescu, C. Bîrsan, op. cit., p. 428); „acel drept real care conferă creditorului, în acelaşi timp debitor al obligaţiei de restituire sau de predare a bunului altuia, posibilitatea de a reţine acel bun în stăpânirea sa şi de a refuza restituirea lui până când debitorul său, creditor al lucrului, va plăti datoria ce s-a născut în sarcina lui în legătură cu lucrul respectiv" (L. Pop, Drept civil român. Teoria generalâ a obligaţiilor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 451). „Dreptul de retenţie este o măsură de asigurare a executării obligaţiei principale, o garanţie de plată, funcţionând şi ca o cauză de preferinţă specială care se exercită asupra unui bun individual determinat" (I. Adam, Drept civil. Teoria generalâ a obligaţiilor, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2004, p. 637).
2. Uneori, „dreptul de retenţie poate constitui o expresie a excepţiei de neexecutare a contractului, aplicabilă nu numai în cadrul contractelor sinalagmatice propriu-zise, dar şi în cazul aşa-numitelor contracte sinalagmatice imperfecte. Sfera sa de aplicare depăşeşte însă sfera menţionatei excepţii" (C. Stâtescu, C. Bîrsan, op. cit., p. 428). Excepţia de neexecutare şi dreptul de retenţie în situaţia conexităţii juridice reprezintă unul şi acelaşi mecanism de garanţie. Aceasta justifică asimilarea dreptului de retenţie, în cazul conexităţii juridice, de către exceptio non adimpleti contractus (S.l. Vidu, Dreptul de retenţie în raporturile juridice civile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 31 şi urm.).
3. Dreptul de retenţie este un drept real; astfel, el este reglementat de Cartea a V-a, în Titlul XI, între garanţiile reale, iar art. 551 pct. 10 NCC încadrează drepturile reale de garanţie între drepturile reale. Ca drept real, dreptul de retenţie este opozabil tuturor fără îndeplinirea vreunei formalităţi (art. 2498 NCC). în cazul deposedării involuntare, retentorul va putea urmări bunul (art. 2499 alin. (2) NCC]. Retentorul bunului mobil are o creanţă privilegiată asupra acestuia (art. 2339 alin. (1) lit. b) NCC], fiind astfel preferat altor creditori (a se vedea şi art. 2335 NCC).
4. Din dispoziţiile art. 2495 alin. (1) NCC rezultă următoarele condiţii ale invocării dreptului de retenţie: a) este recunoscut debitorului obligaţiei de a remite sau restitui bunul; b) întrucât textul de lege nu distinge, obiect al dreptului de retenţie poate fi orice bun mobil sau imobil; nu pot constitui obiect al dreptului de retenţie bunurile proprietate publică sau alte bunuri care nu sunt susceptibile de urmărire silită [art. 2496 alin. (1) partea finală NCC]. „Persoana fizică nu poate face obiectul dreptului de retenţie, deoarece o executare asupra persoanelor fizice nu este permisă de lege" (I. Adam, op. cit., p. 636). Potrivit noului Cod civil, dreptul de retenţie nu se poate constitui asupra unor bunuri insesizabile (art. 2496 NCC); c) pentru a putea exercita dreptul de retenţie, bunul trebuie să se afle în detenţia creditorului retentor, întrucât textul de lege se referă la cel „dator să remită sau să restituie un bun". „Pentru a putea refuza predarea unui bun, creditorul trebuie să aibă mai întâi în puterea sa lucrul asupra căruia se invocă retenţia; este indiferent dacă stăpânirea exercitată de către creditor este realizată cu titlu precar sau ea corespunde unei veritabile posesii" (S.l. Vidu, op. cit., p. 55). „Detenţia nu implică animus domini, caracterizându-se prin precaritate şi limitată fiind numai la corpus, ea putându-se realiza şi printr-un terţ, în contul creditorului" (I. Deleanu, Părţile şi terţii. Relativitatea şi opozabilitatea efectelor juridice, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2002, p. 198); d) de principiu, dreptul de retenţie poate fi invocat doar dacă creditorul nu îşi execută obligaţia sa izvorâtă din acelaşi raport de drept, pentru o creanţă născută din efectuarea unor cheltuieli necesare şi utile pentru bun sau pentru prejudiciile pe care bunul le-a cauzat; în consecinţă, dreptul de retenţie nu poate fi invocat în legătură cu obligaţii care derivă din alt raport juridic; e) dreptul de retenţie poate fi invocat doar „atât timp cât creditorul nu îşi execută obligaţia sau nu îl despăgubeşte pe debitor pentru cheltuielile necesare şi utile" ori „pentru prejudiciile pe care bunul l-a cauzat"; în consecinţă, dacă aceste cheltuieli sunt restituite de către creditor, invocarea dreptului de retenţie nu mai are temei legal.
5. Pentru recunoaşterea unui drept de retenţie în favoarea debitorului obligaţiei de restituire a bunului se mai cer a fi întrunite următoarele condiţii (L. Pop, op. cit., p. 453; I. Deleanu, op. cit., p. 186-187; R.l. Motica, E. Lupan, Teoria generala a obligaţiilor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 369): a) creanţa retentorului să fie certă, lichidă şi exigibilă; pentru condiţia ca creanţa garantată să fie posterioară sau concomitentă intrării bunului în stăpânirea retentorului, I. Deleanu, op. cit., p. 186; S.l. Vidu, op. cit., p. 52; b) dreptul de retenţie să fie invocat faţă de proprietarul exclusiv şi actual al bunului respectiv (C. Stâtescu, C. Bîrsan, op. cit., p. 429); „creanţa trebuie să existe faţă de proprietarul bunului deţinut, deşi, uneori, este posibil ca bunul să aparţină unui terţ sau chiar creditorului" (I. Deleanu, op. cit., p. 186); c) între lucru şi creanţă să existe o conexiune, adică datoria să aibă o legătură cu lucrul, deci să fie un debitum cum re iunctum; conexitatea poate fi contractuală sau extracontractuală, materială sau juridică; „noţiunea de conexitate a datoriei cu lucrul este interpretată foarte larg, legătura putând fi materială sau juridică. Prin urmare, va exista drept de retenţie nu numai în cazul în care creanţa s-a născut în legătură cu lucrul, ci şi în situaţia în care deţinerea lucrului de către retentor şi creanţa izvorăsc din acelaşi raport juridic" (I. Adam, op. cit., p. 641).
6. Alineatul (2) al art. 2495 NCC dă posibilitatea ca prin lege să fie instituite şi alte cazuri de exercitare a dreptului de retenţie decât cele prevăzute la alin. (1). Dintre acestea amintim: a) în materia relaţiilor patrimoniale dintre soţi: soţul care a plătit o datorie comună, peste cota-parte ce i-ar reveni din comunitatea de bunuri, are un drept de retenţie asupra bunurilor celuilalt soţ până la acoperirea integrală a creanţelor pe care acesta i le datorează [art. 352 alin. (2)); la încetarea regimului separaţiei de bunuri, fiecare dintre soţi are un drept de retenţie asupra bunurilor celuilalt până la acoperirea integrală a datoriilor pe care le au unul faţă de celălalt (art. 365); b) în cazul exercitării acţiunii în revendicare, pârâtul are un drept de retenţie asupra produselor până la restituirea cheltuielilor făcute pentru producerea şi culegerea acestora (art. 566 alin. (6)); c) administratorul are drept de retenţie asupra bunului administrat până la plata integrală a datoriei faţă de el (art. 856 alin. (2)]; d) posesorul de bună-credinţă care a cumpărat un bun pierdut sau furat dintr-un loc ori de la o persoană care vinde în mod obişnuit bunuri de acelaşi fel ori dacă bunul a fost adjudecat la o licitaţie publică poate reţine bunul până la indemnizarea sa integrală pentru preţul plătit vânzătorului (art. 937 alin. (3)); e) în cazul raportului donaţiilor, donatarul poate reţine bunul până la plata efectivă a sumelor ce îi sunt datorate pentru cheltuielile făcute cu bunul - cheltuielile rezonabile pe care le-a făcut cu lucrările adăugate, precum şi cu lucrările autonome necesare şi utile până la data raportului (art. 1154 alin. (3)]; e) mandatarul are un drept de retenţie asupra bunurilor primite cu ocazia executării mandatului de la mandant ori pe seama acestuia, pentru garantarea tuturor creanţelor sale împotriva mandantului izvorâte din mandat (art. 2029); f) comisionarul are un drept de retenţie asupra bunurilor comitentului, aflate în detenţia sa, pentru creanţele sale asupra acestuia [art. 2053 alin. (1)]; g) hotelierul are un drept de retenţie asupra bunurilor aduse de client, în cazul neplăţii de către acesta a preţului camerei şi a serviciilor hoteliere prestate (art. 2135). De asemenea, potrivit art. 144 din Statutul profesiei de avocat (M. Of. nr. 898/2011), dacă există riscul ca un client să dea fondurilor deţinute de avocat o astfel de destinaţie încât avocatul să nu îşi mai poată încasa onorariul cuvenit, avocatul are un drept de retenţie asupra acestora pentru acoperirea onorariului datorat.
7. în toate cazurile în care dreptul de retenţie este prevăzut expres de lege în favoarea unui creditor, care este în acelaşi timp debitorul obligaţiei de restituire a bunului altuia, el operează ex lege. De aceea, instanţa de judecată sesizată sau în faţa căreia se invocă excepţia dreptului de retenţie este obligată să îl recunoască (L. Pop, op. cit., p. 453).
Ca aplicaţii legale ale dreptului de retenţie, menţionăm: art. 352 alin. (2) C.civ.
Citește mai mult
potrivit căruia „soţul care a plătit datoria comună (din bunurile proprii) are un drept de retenţie asupra bunurilor celuilalt soţ până la acoperirea integrală a creanţelor pe care acesta i le datorează”; art. 566 alin. (4) C.civ. potrivit căruia, în cazul admiterii acţiunii în revendicare, „pârâtul are un drept de retenţie asupra produselor până la restituirea cheltuielilor făcute pentru producerea şi culegerea acestora, cu excepţia cazului în care proprietarul furnizează pârâtului o garanţie îndestulătoare”; art. 2029 C.civ., potrivit căruia, „pentru garantarea tuturor creanţelor sale împotriva mandantului izvorâte din mandat, mandatarul are un drept de retenţie asupra bunurilor primite cu ocazia executării mandatului de la mandant ori pe seama acestuia”; art. 2053 alin. (1) C.civ., potrivit căruia, „pentru creanţele sale asupra comitentului, comisionarul are un drept de retenţie asupra bunurilor acestuia, aflate în detenţia sa”.