Art. 2497 Noul cod civil Îndatoririle celui care exercită dreptul de retenţie Dreptul de retenţie

Legislaţie conexă: art. 795-799 NCC.

COMENTARII ŞI DOCTRINĂ

1. Problema raporturilor juridice dintre retentor şi debitor este tranşată prin trimiterea la instituţia administrării bunurilor altuia: retentorul are drepturile şi obligaţiile unui administrator al bunului altuia împuternicit cu administrarea simplă.

2. Prevederile art. 2497 NCC nu sunt singulare; legiuitorul recunoaşte drepturile şi obligaţiile unui administrator al bunului altuia şi creditorului ipotecar (art. 2444), precum şi celui gajist (art. 2487).

3. Dintre principalele drepturi şi obligaţii ale retentorului (asemeni

Citește mai mult

administratorului bunurilor altuia), amintim: a) retentorul va putea să efectueze toate actele necesare pentru conservarea bunurilor, precum şi actele utile pentru ca acestea să poată fi folosite conform destinaţiei lor obişnuite (art. 795 NCC); b) retentorul „este ţinut să culeagă fructele" bu

nurilor şi să exercite drepturile aferente administrării acestora (art. 796 alin. (1) NCC); după cum putem observa, textul de lege nu stabileşte doar un drept al retentorului de a culege fructele, ci instituie în sarcina acestuia obligaţia de a avea o asemenea conduită;

c) retentorul este obligat să continue modul de folosire sau exploatare a bunurilor frugifere, fără a schimba destinaţia acestora (art. 797 NCC); d) retentorul este obligat să investească sumele de bani aflate în administrarea sa; e) în condiţiile expres prevăzute de lege şi, în principiu, cu autorizarea beneficiarului (sau a instanţei judecătoreşti), retentorul va putea face acte de dispoziţie asupra bunului individual determinat (art. 799 NCC);

4. Deşi retentorul este ţinut să culeagă fructele bunului (art. 796 alin. (1) NCC), acestea se cuvin proprietarului; concluzia rezultă din prevederile art. 841 alin. (1) NCC; astfel, când beneficiarul este proprietarul bunului frugifer, fructele se dobândesc potrivit regulilor prevăzute la art. 550 alin. (2) şi (3) NCC. în absenţa unui text de lege, fructele, precum bunul însuşi, urmează să fie păstrate în puterea retentorului, dreptul de retenţie al acestuia extin-zându-se şi asupra fructelor (S.l. Vidu, op. cit., p. 72).

5. JURISPRUDENŢĂ. în conformitate cu dispoziţiile art. 483 C. civ. 1864, fructele naturale sau industriale ale pământului, ca şi fructele civile se cuvin proprietarului, iar potrivit art. 484 din acelaşi cod, proprietarul este obligat să îl despăgubească pe neproprietar cu contravaloarea semănăturilor, arăturilor şi muncii depuse de acesta. Dreptul de retenţie, recunoscut unor persoane, le conferă acestora dreptul de a deţine terenul, respectiv legitimitatea refuzului de a-l preda proprietarului până la data restituirii de către acesta a preţului vânzării. Potrivit dispoziţiilor sus-menţionate, fructele se cuvin proprietarului, bineînţeles după deducerea contravalorii lucrărilor prestate de retentori asupra culturilor de teren (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1912/1989, în Dreptul nr. 7/1990, p. 66).

6. JURISPRUDENŢĂ. Fiind un detentor precar, care nu are dreptul să culeagă fructele pe care le reţine, retentorul, folosind imobilul, este obligat să plătească proprietarului bunului echivalentul folosinţei calculat corespunzător chiriei (C.S.J., s. civ., dec. nr. 1648/1990, în Dreptul nr. 7-8/1991, p. 125). Notă. în prezent, o asemenea soluţie nu ar mai fi legală. Astfel, prin prisma art. 2497 raportat la art. 796 NCC, care prevede că „este ţinut să culeagă fructele bunurilor şi să exercite drepturile aferente administrării acestora", retentorul nu numai că nu poate fi sancţionat pentru culegerea fructelor, ci chiar îi este impusă această obligaţie. îndatorirea rezultă şi din art. 797, care îl obligă „să continue modul de folosire sau de exploatare a bunurilor frugifere fără a schimba destinaţia acestora". Culegerea fructelor se realizează în folosul proprietarului bunului, şi nu al retentorului.