Art. 2512 Noul cod civil Invocarea prescripţiei de partea interesată Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Dispoziţii generale
Art. 2512
Invocarea prescripţiei de partea interesată
(1) Prescripţia poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, şi fără a fi ţinut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credinţă.
(2) Organul de jurisdicţie competent nu poate aplica prescripţia din oficiu.
(3) Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripţiei ar fi în interesul statului sau al unităţilor sale administrativ-teritoriale.
| ← Art. 2511 Noul cod civil Întinderea renunţării la... | Art. 2513 Noul cod civil Momentul până la care se poate invoca... → |
|---|
Argumentele de text care cântăresc în favoarea caracterului de ordine privată sunt următoarele:
- potrivit dispoziţiilor art. 2512 alin. (2) şi (3) NCC privind invocarea prescripţiei de partea interesată: „(2) Organul de jurisdicţie competent nu poate aplica prescripţia din oficiu. (3) Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripţiei ar fi în interesul statului sau al unitătilor sale administrativ-teritoriale”]
1. Tribunalele nu pot invoca din oficiu prescripţia, ci ea se invoacă numai de partea interesată (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 459). Prescripţia nu poate fi invocată de judecători din oficiu, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială (D. Alexandresco, op. cit., tom XI, p. 65). „Prescripţia fiind un mijloc de apărare, lăsat cu totul la facultatea părţei, de a voi să se folosească sau nu de beneficiul legei,
Citește mai mult
la care poate renunţa oricând, nu poate fi invocată din oficiu de judecător", zice Curtea noastră de casaţie, şi această decizie adaogă: „Renunţarea la prescripţie poate rezulta şi din recunoaşterea dreptului celui contra căruia prescripţia poate fi invocată, şi aceasta indiferent dacă termenul cerut pentru a prescrie era sau nu împlinit" (D. Alexandresco, op. cit., tom XI, p. 65-66).2. Pentru a opera stingerea, prin prescripţie, a dreptului material la acţiune, este necesară întrunirea a două condiţii de ordin general, aplicabile oricărei prescripţii: inacţiunea prelungită a titularului dreptului material pe întreaga durată a termenului de prescripţie şi invocarea prescripţiei împlinite de către cel interesat.
3. Prescripţia împlinită poate fi opusă, în principiu, numai de titularul dreptului material la acţiune.
4. Cât priveşte mijloacele de invocare a prescripţiei extinctive, aceasta poate fi opusă, de regulă, pe cale de excepţie, ceea ce presupune un proces pendinte (M. Nicolae, op. cit., p. 676).
5. Mijlocul procedural prin care se invocă prescripţia dreptului la acţiune este excepţia. (...). Asupra prescripţiei extinctive instanţa urmează să se pronunţe doar după ce excepţia a format obiect de dezbatere contradictorie. Dacă excepţia este întemeiata instanţa se pronunţă printr-o hotărâre de respingere a acţiunii. în caz contrar, organul de jurisdicţie dispune, prin încheiere, motivată, respingerea excepţiei. împotriva încheierii de respingere a excepţiei se poate exercita, după caz, apel sau recurs, dar numai odată cu fondul cauzei (/. Leş, op. cit., p. 298-299).
6. Fiind vorba de o simplă apărare, reprezentantul părţii nu are nevoie de o procură specială pentru a invoca excepţia prescripţiei.
7. Excepţia de prescripţie este o excepţie de drept material, iar nu de drept procesual, deoarece are ca obiect un drept subiectiv civil (dreptul material la acţiune), şi nu un drept procedural născut în cursul procesului (M. Nicolae, op. cit., p. 679).
8. Prescripţia extinctivă poate fi însă invocată şi pe cale principală, prin formularea unei acţiuni în constatare (...) ori de câte ori subzistă interesul clarificării, pe cale judecătorească, a unei situaţii juridice incerte (M. Nicolae, op. cit., p. 680).
9. Invocarea prescripţiei pe cale de excepţie nu este însă condiţionată de constatarea acesteia pe cale de acţiune.
10. întemeindu-se pe o prezumţie care, în unele cazuri, poate fi contrară realităţei lucrurilor, legea lasă conştiinţei fiecăruia dreptul de a uza sau nu de acest mijloc de apărare care, uneori, poate servi a comite o spoliaţiune. Dacă pârâtul este om cinstit, el nu poate invoca un mijloc întemeiat de cele mai multe ori pe o uzurpare (D. Alexandresco, op. cit., tom XI, p. 66).
11. Legea pune deci prescripţia, ca un mijloc de apărare extrem, la dispoziţia aceluia care este convins de dreptatea şi bunătatea cauzei sale şi care nu se poate apăra altfel (Ibidem).
12. Prin simpla împlinire a prescripţiei (...) cel în folosul căruia curge prescripţia nu este „liberat" automat, nu este exonerat de răspunderea civilă lato sensu, ci dobândeşte numai dreptul, facultatea de a se opune admiterii acţiunii introduse împotriva sa după împlinirea termenului de prescripţie; dreptul de a opune prescripţia extinctivă este un drept potestativ, născut, ex lege, la data împlinirii termenului de prescripţie extinctivă, drept care, în caz de exercitare, înlătură răspunderea civilă a titularului acestui drept (M. Nicolae, op. cit., p. 676-677).
13. Legea este expresă şi judecătorii nu pot să declare o acţiune civilă sau comercială prescrisă, chiar dacă ar fi vorba de minori, interzişi sau alţi incapabili, în cazurile în care prescripţia curge în contra lor, dacă partea în drept nu invoacă acest mijloc de apărare, îndată însă ce prescripţia ar fi invocată, fie chiar în mod greşit, judecătorul este obligat a cerceta acest mijloc esenţial de apărare şi a o aplica dacă, după lege, o găseşte întemeiată. Ar fi deci casabilă, pentru omisiune esenţială şi nemotivare, decizia de fond pentru care nu s'ar pronunţa asupra acestui mijloc peremptor de apărare, atunci când el ar fi fost propus (D. Alexandresco, op. cit., tom XI, p. 66-67).
14. Principiul că prescripţia nu poate fi invocată de către judecători şi din oficiu, fiind general, se aplică tuturor prescripţiilor civile şi comerciale, lungi sau scurte, şi chiar prescripţiilor prevăzute de legi speciale (Idem, p. 67-68).
15. Prescripţia civilă sau comercială va trebui deci să fie invocată de partea în drept, adecă, în genere, de pârât, pentru ca judecătorii s-o poată admite.
16. De cele mai multe ori părţile o vor invoca-o în termeni expreşi. Ea va putea însă fi invocată şi în termeni impliciţi sau virtuali, destul este că aceşti termeni să nu fie echivoci (Idem, p. 69).
17. Partea care n'a invocat prescripţia nici în mod expres, nici în mod tacit în concluziile sale orale, n'o poate invoca în concluziile sale scrise, judecătorii neputându'se pronunţa asupra punctelor care n'au făcut obiectul unor desbateri contradictorii (Idem, p. 70).
18. Când o parte invoacă prescripţia capitalului, implicit invoacă şi prescripţia dobânzilor (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., IX, p. 459).
19. Spre deosebire de reglementarea cuprinsă în fostul art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, în prezent, organul de jurisdicţie competent nu poate aplica prescripţia din oficiu (art. 2512 alin. (2) NCC). Mai mult decât atât, se stipulează în mod expres faptul că prescripţia nu poate fi invocată din oficiu nici măcar în acele situaţii în care ar fi în interesul statului sau al unităţilor sale administrativ-teritoriale [art. 2512 alin. (3) NCC] (G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 152).
Prescripţia nu operează de drept, ea trebuie invocată doar de cel în beneficiul căruia a curs şi s-a împlinit.
Organul de jurisdicţie poate invoca din oficiu excepţia prescripţiei extinctive, dar nu o poate aplica din oficiu, dacă partea interesată nu înţelege să se prevaleze de beneficiul împlinirii prescripţiei.