Art. 2515 Noul cod civil Regulile aplicabile prescripţiei extinctive Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
Dispoziţii generale
Art. 2515
Regulile aplicabile prescripţiei extinctive
(1) Prescripţia extinctivă este reglementată prin lege.
(2) Este interzisă orice clauză prin care fie direct, fie indirect o acţiune ar fi declarată imprescriptibilă, deşi, potrivit legii, aceasta este prescriptibilă, sau invers, o acţiune declarată de lege imprescriptibilă ar fi considerată prescriptibilă.
(3) Cu toate acestea, în limitele şi condiţiile prevăzute de lege, părţile care au capacitatea deplină de exerciţiu pot, prin acord expres, să modifice durata termenelor de prescripţie sau să modifice cursul prescripţiei prin fixarea începutului acesteia ori prin modificarea cauzelor legale de suspendare ori de întrerupere a acesteia, după caz.
(4) Termenele de prescripţie pot fi reduse sau mărite, prin acordul expres al părţilor, fără însă ca noua durată a acestora să fie mai mică de un an şi nici mai mare de 10 ani, cu excepţia termenelor de prescripţie de 10 ani ori mai lungi, care pot fi prelungite până la 20 de ani.
(5) Dispoziţiile alin. (3) şi (4) nu se aplică în cazul drepturilor la acţiune de care părţile nu pot să dispună şi nici acţiunilor derivate din contractele de adeziune, de asigurare şi cele supuse legislaţiei privind protecţia consumatorului.
(6) Orice convenţie sau clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol este lovită de nulitate absolută.
| ← Art. 2514 Noul cod civil Invocarea prescripţiei de către alte... | Art. 2516 Noul cod civil Domeniul de aplicare Dispoziţii... → |
|---|
Ma intereseaza sa aflu care sunt actiunile care trebuiesc intreprinse de un debitor pt a putea prescrie o datorie catre un furnizor.
1- să modifice durata termenelor de prescripție;
2- să modifice cursul prescripției fixarea începutului acestei
3- modificarea cauzelor legale de suspendare/ întrerupere.
Condiții de validitate ce trebuie îndeplinite pentru ca respectivele clauze să fie valabile:
1.Părțile trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu.
2.Este necesar existența unui acord expres al părților contractante.
3.Convențiile trebuie să privească:
• drepturi la acțiune prescriptibile și cesibile;
• durata termenelor de prescripție;
• înce
Citește mai mult
putul prescripției;• modificarea cauzelor legale de suspendare sau de întrerupere a prescripției.
1. în considerarea caracterului de ordine privată al instituţiei prescripţiei extinctive, art. 2515 alin. (3) NCC permite părţilor care au capacitate deplină de exerciţiu să modifice, prin acord expres, durata termenelor de prescripţie sau cursul prescripţiei prin fixarea începutului acesteia ori prin modificarea cauzelor legale de suspendare sau de întrerupere, în privinţa modificării
Citește mai mult
termenelor de prescripţie prin acordul expres al părţilor, alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că acestea pot fi reduse sau mărite fixând însă anumite limite în sensul că, în cazul termenelor de prescripţie (legale) mai mici de 10 ani, noua durată a acestora, convenită de părţi, nu poate fi mai mică de un an şi nici mai mare de 10 ani, iar în cazul termenelor de prescripţie (legale) de cel puţin 10 ani, noua durată a acestora poate fi stabilită până la 20 ani.2. Cu toate acestea, nicio astfel de modificare nu poate opera în cazul drepturilor la acţiune de care părţile nu pot să dispună şi nici în cazul acţiunilor derivate din contractele de adeziune, de asigurare şi cele supuse legislaţiei privind protecţia consumatorului (art. 2515 alin. (5) NCC].
3. Prin excepţie de la caracterul de ordine privată al instituţiei prescripţiei extinctive în ansamblul ei, există şi dispoziţii legale de ordine publică. Astfel, alin. (2) al art. 2515 NCC interzice orice clauză prin care fie direct, fie indirect o acţiune ar fi declarată imprescriptibilă, deşi, potrivit legii, aceasta este prescriptibilă, sau invers, o acţiune declarată de lege imprescriptibilă ar fi considerată prescriptibilă. De asemenea, alin. (6) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea absolută orice convenţie sau clauză contrară dispoziţiilor art. 2515 NCC (6. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 152-153).
4. Dispoziţiile art. 2515 NCC vor da probabil naştere unei controverse cu privire la caracterul normelor care reglementează prescripţia. în ceea ce ne priveşte, apreciem că acestea au caracter legal, parţial imperativ şi parţial dispozitiv. Altfel spus, părţilor le este permis să deroge prin convenţie de la regulile stabilite de lege, doar în măsura şi sub condiţiile prevăzute de aceasta, depăşirea acestor limite atrăgând sancţiunea nulităţii absolute a convenţiei privitoare la prescripţie şi, implicit, aplicarea regulilor prevăzute de lege în acest sens.
5. Fiind vorba despre o nulitate absolută, ea poate fi invocată şi din oficiu de către instanţă, ceea ce însă nu face ca şi prescripţia să capete acelaşi regim. Spre exemplu, instanţa poate invoca din oficiu nulitatea unei clauze contractuale prin care termenul de prescripţie este stabilit la 20 de ani, deşi potrivit legii este de 3 ani, dar nu poate din oficiu să invoce prescripţia dreptului material pentru acţiunea introdusă după expirarea termenului legal de prescripţie. în măsura în care convenţia de prelungire a termenului de prescripţie este lovită de nulitatea absolută prevăzută de alin. (6) al art. 2515, pârâtul trebuie să invoce prescripţia in limine litis, potrivit cu art. 2513 NCC.
6. Din redactarea alin. (4) al art. 2515 se desprind următoarele concluzii: prescripţiile al căror termen este mai mic sau egal cu un an nu pot fi micşorate; clauza de mărire sau micşorare a termenului trebuie să fie expresă şi este supusă regulilor generale privitoare la probe; prescripţiile mai mari de un an pot fi prelungite doar până la maxim 10 ani; prescripţiile mai mari sau egale cu 10 ani nu pot fi prelungite mai mult de 20 de ani. încălcarea acestor reguli atrage nulitatea absolută, potrivit alin. (6). Efectul acesteia este revenirea la aplicarea termenelor prevăzute de lege, şi nu aplicarea termenelor maximale sau minimale prevăzute de alin. (4) [spre exemplu, dacă termenul de prescripţie legal este de 3 ani, iar prin convenţia părţilor se stabileşte un termen de 6 luni, nulitatea acestei clauze atrage aplicabilitatea termenului legal de 3 ani, şi nu a termenului minimal de 1 an prevăzut de alin. (4)].
7. Potrivit alin. (3) al art. 2515, părţile pot deroga de la dispoziţiile legale doar în ceea ce priveşte durata termenelor (în acest sens fiind stabilite o serie de limite, aşa cum am văzut şi mai sus) şi cu privire la cursul termenului. în legătură cu această ultimă chestiune, părţile pot deroga de la dispoziţiile legale referitoare la începutul termenului (putând, de exemplu, stabili un moment maxim de la care acesta începe să curgă). De asemenea, pot modifica situaţiile de suspendare şi de întrerupere a termenului de prescripţie, prin aceasta înţelegându-se că părţile pot modifica doar condiţiile în care acestea operează, neputând însă stabili că anumite cauze de suspendare sau de întrerupere nu se aplică raporturilor dintre ele, nici prevedea cauze de suspendare sau întrerupere diferite faţă de cele prevăzute de lege.
Potrivit prevederilor art. 202 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil:
Dispoziţiile art. 2.515 din Codul civil nu
Citește mai mult
validează convenţiile având ca obiect modificarea regimului legal al prescripţiei încheiate anterior intrării în vigoare a Codului civil.