Art. 2513 Noul cod civil Momentul până la care se poate invoca prescripţia Dispoziţii generale

In art. 2550 Invocarea decăderii, (1) Decăderea poate fi opusă de partea interesată în condiţiile Art. 2513. Deci si decaderea poate fi invocata doar in prima instanta sau la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

1. Aceste norme (au) caracter dispozitiv, părţile interesate fiind libere să le folosească sau nu, astfel încât, din punct de vedere procesual, excepţia prescripţiei (este) una relativă, care trebuie ridicată de partea interesată in limine litis şi, în niciun caz nu (poate) fi ridicată prima dată într-o cale de atac (V. Lozneonu, Excepţiile de fond în procesul civil, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003, p. 210-211).

2. Faptul de a nu fi invocat prescripţia în primă instanţă nu constituie o renunţare tacită (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, voi. I, Ed.

Citește mai mult

AII, Bucureşti, 1998, p. 403).

3. Articolul 2513 instituie o sancţiune de natură procedurală, respectiv o decădere din dreptul a mai invoca excepţia dirimantă a prescripţiei dreptului material la acţiune, în cazul în care aceasta nu este valorificată de către debitorul pârât in limine litis. Deşi este peremptorie, excepţia prescripţiei are aşadar în noua reglementare caracter relativ. Fiind vorba despre o regulă de procedură, ea este de imediată aplicare.

4. Prescripţia nu mai poate fi invocată după ce s'au închis desbaterile şi instanţa de judecată deliberează (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 458-459).

5. în sistemul vechiului Cod civil, prescripţia putea fi invocată în tot cursul judecăţii, în faţa instanţelor de fond (prima instanţă şi apel). Prescripţiunea poate fi invocată în orice stare a procesului până la pronunţarea unei hotărâri definitive şi înainte de închiderea desbaterilor (Idem, p. 460).

6. în actuala reglementare, excepţia prescripţiei poate fi ridicată doar in limine litis, trecerea la faza cercetării procesului, fără ca pârâtul să o fi invocat, ducând la decăderea acestuia din dreptul de a o mai valorifica. Această regulă se aplică însă doar pârâtului. în cazul în care excepţia prescripţiei ar fi invocată de codebitor, fideiusor, creditor sau altă persoană interesată, potrivit art. 2514, aceştia o pot face prin intermediul unei cereri de intervenţie în interesul pârâtului, deci până la închiderea dezbaterilor în faţa instanţei de fond. Aceasta deoarece art. 2513 prevede sancţiunea decăderii în legătură cu întâmpinarea, respectiv legala citare a părţilor. Or, atâta timp cât nu ar figura în proces în calitate de pârâte, persoanele arătate la art. 2514 nu ar putea nici face întâmpinare, nici să fie citate în acel proces. Dreptul lor de a invoca prescripţia rămâne, aşadar, condiţionat doar de regulile şi termenele procedurale referitoare la formularea cererii de intervenţie.

7. Prescripţia nu poate fi invocată pentru prima oară în faţa instanţei de recurs (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 458-459).

8. Dacă decizia pronunţată în ultim resort a fost casată, părţile vor putea invoca pentru prima oară prescripţia înaintea instanţei de trimetere, de câteori n'au renunţat la acest mijloc de apărare (D. Alexandresco, op. cit., tom XI, p. 72).

9. în caz de casare, se poate invoca prescripţia în faţa instanţei de trimitere, dacă nu s-a renunţat la ea (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 458-459).

10. Considerăm că trebuie făcută distincţie între cazul în care casarea cu trimitere are loc pentru nelegala citare a pârâtului şi situaţia în care se face pentru necercetarea fondului. Doar în primul caz considerăm că, raportat la actuala reglementare, se poate invoca excepţia prescripţiei în faţa instanţei de fond, după casarea cu trimitere.