Art. 2508 Noul cod civil Felurile renunţării la prescripţie Dispoziţii generale

Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 1839. (1) Renunţarea la prescripţie este sau expresă sau tacită. (2) Renunţarea tacită rezultă dintr-un fapt care presupune delăsarea dreptului câştigat".

1. Dar chiar după ce prescripţia s-a împlinit, debitorul care e în drept să o invoce sau să n-o invoce, poate renunţa expres sau tacit, adică explicit sau implicit la efectele ei, renunţare care va trebui să fie neîndoielnică, căci renunţările nu se presupun, şi făcută în stare de capacitate de a înstrăina dreptul prescris (M. Cantacuzino, p. 493).

2. Renunţarea tacită la prescripţie nu poate să

Citește mai mult

rezulte decât din acte şi fapte care să arate în mod vădit intenţiunea debitorului de a renunţa la prescripţia dobândită (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., IX, p. 458).

3. Renunţarea la prescripţia îndeplinită poate fi atât expresă, cât şi tacită. Ea este expresă când se face printr-un act scris sau în mod verbal; tacită când rezultă dintr-un fapt sau dintr-o împrejurare care lasă a se presupune abandonarea prescripţiei îndeplinite.

4. Chestiunea de a şti dacă o împrejurare lasă sau nu a se presupune renunţarea la prescripţie, este o chestie de fapt, de suverană atribuţie a instanţelor de fond, care nu cade sub controlul Curţei de casaţie (D. Alexandresco, op. cit., tom XI, p. 59-60).

5. Dacă însă Tribunalele au denaturat caracterul actelor din care au dedus renunţare la prescripţie, instanţa de recurs va avea dreptul să-şi exercite controlul său (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 458).

6. Pentru ca să existe renunţare tacită trebue ca faptul invocat să nu fie echivoc şi să nu poată primi altă interpretare decât acea de a renunţa la un drept dobândit; căci dacă faptul invocat ar putea fi conciliat cu intenţia de a conserva dreptul dobândit, judecătorii vor trebui să dea această din urmă interpretare, fiindcă renunţările sunt de drept strict (D. Alexandresco, op. cit., tom XI, p. 60-61).

7. Nu se poate induce renunţarea la prescripţie din o simplă nebăgare de seamă comisă de creditor (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 457). Renunţarea la prescripţie nu poate rezulta dintr-un fapt pasiv (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 458).

8. Un fapt care necontestat, ar atrage după sine renunţarea la prescripţia îndeplinită, ar fi plata datoriei făcută de debitor (D. Alexandresco, op. cit., tom XI, p. 61). Constituie o puternică prezumţiune de renunţare la prescripţie, plata unei datorii prescrise (Ibidem).

9. Pentru ca să nu se conchidă dint'un act al părţii că ea a renunţat la prescripţie, ea poate face rezervă expresă, cu condiţia ca această rezervă să nu fie inconciliabilă cu actul făcut (Ibidem).

10. Rezervele ce ar fi făcut debitorul în chitanţa de plată, prin care el ar fi făcut să se înscrie în acea chitanţă că înţelege a nu renunţa la prescripţie, n'ar produce niciun efect, aceste rezerve fiind incompatibile cu însuş faptul plăţei (D. Alexandresco, op. cit., tom XI, P- 61).

11. Tot ca o renunţare la prescripţie vor fi considerate: plata unui acont sau a unei părţi din datorie; oferta de plată sau cererea unui termen de plată; cererea unei expertize pentru regulare de socoteli, cererea de a exercita retractul litigios; darea unei ipoteci sau a unei cauţiuni; recunoaşterea datoriei etc. (Idem, p. 62).

12. Când debitorul plăteşte o parte din datoria prescrisă, înseamnă că renunţă la prescripţie şi pentru restul datoriei, afară de cazul când el declară că recunoaşte datoria numai la ceea ce a plătit (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 458). Când debitorul plăteşte dobânzile sau ratele unei datorii sau rente stinse prin prescripţie, înseamnă că renunţă la prescripţie pentru capital sau rentă (Ibidem).

13. Constituie o renunţare virtuală la prescripţie acceptarea compensaţiei unei datorii prescrise (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 458). De asemenea, constituie o renunţare la prescripţie, novaţiunea unei creanţe prescrise (Ibidem). De asemenea, faptul debitorului de a da o garanţie pentru plata datoriei sale prescrise (Ibidem).

14. Renunţarea tacită la prescripţie poate rezulta şi din acte de procedură făcute de partea care poate invoca prescripţia (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi IX, p. 458). Este vorba de un act procesual de dispoziţie, respectiv de o achiesare a pârâtului debitor la pretenţia reclamantului creditor.

15. De asemenea, poate rezulta renunţarea tacită la prescripţie din oferte reale făcute de debitor (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 458).

16. Nu atrag însă renunţarea la prescripţie: faptul de a fi propus o excepţie de nulitate sau de plată, nici faptul de a cere executarea unei obligaţii rezultând dintr'un contract sinalagmatic, în privinţa obligaţiei corelative, ce impune acest contract. Cu alte cuvinte, acel care cere executarea unei obligaţii rezultând dintr'un contract sinalagmatic, nu este

presupus că a renunţat la facultatea de a opune prescripţia obligaţiei corelative ce-i impune acel contract (D. Alexandresco, op. cit., tom IX, p. 62).

17. Renunţarea fie expresă, fie tacită, la prescripţia îndeplinită, fiind o manifestaţie unilterală de voinţă a renunţătorului, n'are nevoe de a fi acceptată de proprietarul sau creditorul chemat a se folosi de ea, fiind suficient ca ea să nu fie repudiată de acest din urmă (Ibidem).

18. Renunţarea la prescripţie nefiind, după unii, o liberalitate, acel care se foloseşte de ea nu are nevoe de a avea capacitatea să primească cu titlu gratuit; nici nu este supus raportului şi reducţiunei în privinţa foloaselor ce trage din ea; (...) Toate aceste consecinţe rezultă din împrejurarea că renunţarea la prescripţia îndeplinită nu este o înstrăinare, ci numai recunoaşterea dreptului altuia. în adevăr, cel care renunţă la o prescripţie îndeplinită nu înstrăinează nimic, iar renunţarea sa nu face ca bunul să iasă din patrimoniul său, ci îl împiedică numai de a intra în acest patrimoniu (D. Alexandresco, op. cit., tom XI, p. 63).

19. Dacă prescripţia este invocată, dreptul material la acţiune se stinge. în aceste cazuri, renunţarea la prescripţia deja operată (aplicată) rezultă fie din executarea obligaţiei, în tot sau în parte, fie din promisiunea de a o executa. Este vorba aşadar, de acte sau fapte juridice care anihilează efectul distructiv al prescripţiei extinctive. Mai mult, deoarece dreptul subiectiv a supravieţuit stingerii, prin prescripţie, a dreptului material la acţiune, plata nu constituie în sine o liberalitate, astfel încât nu sunt aplicabile regulile de formă şi de fond din materia donaţiilor, şi nici regimul general al acestor acte (reducţiune, raport etc.) (M. Nicolae, op. cit., p. 684).

20. în ce priveşte promisiunea de a executa obligaţia după ce dreptul material la acţiune s-a prescris, nici în acest caz nu este vorba de o liberalitate, ci de un „contract de servicii gratuite", care are drept efect consolidarea raportului juridic existent prin redobândirea de către beneficiarul acestei promisiuni a dreptului la acţiune, căci, în caz de neplată, beneficiarul promisiunii are din nou la dispoziţie un drept la acţiune pentru a obţine condamnarea promitentului la executarea prestaţiei datorate, în cadrul unui nou termen de prescripţie (Idem, p. 685).