Art. 2545 Noul cod civil Instituirea termenului de decădere Împlinirea prescripţiei
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Împlinirea prescripţiei
Împlinirea prescripţiei
Art. 2545
Instituirea termenului de decădere
(1) Prin lege sau prin voinţa părţilor se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea unui drept sau săvârşirea unor acte unilaterale.
(2) Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condiţiile legii, a săvârşirii lor.
| ← Art. 2544 Noul cod civil Calculul prescripţiei Împlinirea... | Art. 2546 Noul cod civil Limita stabilirii termenelor de... → |
|---|
2.
Citește mai mult
Decăderea, care este pierderea fie a unei facultăţi, fie a unui drept limitat la o anumită durată, fie a unei acţiuni a cărei durată este determinată de lege, cu toate că se aseamănă cu prescripţia, se deosebeşte însă de ea sub mai multe raporturi şi în special că decăderea poate servi de bază unei acţiuni, iar nu numai unei excepţiuni şi apoi ea operează de plin drept, afară de o dispoziţie contrară expresă, pe când prescripţia nu operează de plin drept, ci trebuieşte invocată şi se poate renunţa la dânsa (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., p. 454).3. Decăderea se înfăţişează ca o sancţiune determinată de neexercitarea unui drept subiectiv. Caracteristica esenţială şi definitorie a decăderii constă în faptul că ea conduce la stingerea unui drept (/. Leş, op. cit., p. 160).
4. Termenele de prescripţie sunt cele a căror împlinire - dacă, înlăuntrul lor, dreptul la acţiune în sens material nu a fost valorificat - duce la stingerea acestui drept, fără a determina, însă, pierderea dreptului subiectiv. Există totuşi situaţii în care trecerea unor termene atrage pierderea dreptului subiectiv însuşi, aşadar „decăderea" din acest drept.
5. Datorită consecinţelor deosebit de grave pe care nevalorificarea drepturilor în anumite termene poate să le aibă, astfel, se impune stabilirea criteriilor de distincţie între termenele de prescripţie şi termenele de decădere.
6. într-un prim sens - procesual - se poate vorbi despre termene de decădere în înţelesul de termene imperative, înlăuntrul cărora trebuie să fie îndeplinite anumite acte de procedură şi a căror nerespectare duce la pierderea dreptului de a exercita o cale de atac sau de a îndeplini, în general, alt act de procedură, conform art. 103 CPC. Este, însă, un sens care aici nu interesează.
7. în sensul dreptului substanţial (civil), prin termen de decădere se înţelege intervalul înlăuntrul căruia titularul unui drept subiectiv este obligat de lege să-l exercite într-un anumit mod (în anumite condiţii) sub sancţiunea stingerii (T. lonaşcu, E.A. Barasch ş.a., op. cit., p. 463).
8. Prin efectul său extinctiv, prescripţia se apropie de o altă instituţie civilă, respectiv decăderea. La fel ca prescripţia, decăderea - denumită uneori forcluziune - este o consecinţă pe care trecerea timpului o produce asupra drepturilor subiective (/. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, op. cit., p. 679).
9. Decăderea este acea sancţiune de drept civil ce constă în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de lege sau de părţi, termen cunoscut sub numele de termen „prefix", de „decădere" sau de „forcluziune", ori chiar de „caducitate". „Sancţiunea" decăderii pentru nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept subiectiv civil operează independent de culpa titularului său (M. Nicolae, op. cit., p. 137-138).
10. Decăderea se poate defini ca fiind o măsură de constrângere juridică ce constă în stingerea dreptului subiectiv ca urmare a neexercitării lui într-un anumit termen. Ea se deosebeşte de prescripţie, în principal, prin următoarele trăsături: decăderea face să se stingă însuşi dreptul subiectiv, spre deosebire de prescripţie care face să se stingă numai dreptul la acţiune; decăderea operează de drept şi independent de culpa titularului dreptului subiectiv, în vreme ce prescripţia presupune o pasivitate culpabilă a acestuia; termenele de prescripţie au întotdeauna un caracter legal, în schimb termenele de decădere pot să aibă şi o sorginte convenţională; curgerea termenelor de prescripţie poate fi suspendată în condiţiile legii, în schimb termenele de decădere nu sunt susceptibile de suspendare (...); urmare a decăderii, dreptul subiectiv nu mai poate fi valorificat nici pe cale de acţiune, nici pe cale de excepţie; în schimb, după împlinirea prescripţiei, dreptul subiectiv mai poate fi apărat pe cale de excepţie (/. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, op. cit., p. 680).
11. Decăderea nu constituie o sancţiune propriu-zisă, deoarece ea poate opera şi în lipsa oricărei culpe.
12. în funcţie de izvorul lor, termenele de decădere pot fi legale (instituite prin lege) sau convenţionale (stabilite prin voinţa părţilor). în categoria termenelor de decădere legale, putem distinge între termene instituite prin dispoziţii legale care ocrotesc un interes general şi termene instituite prin dispoziţii legale care ocrotesc interese private (6. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 185).
Cu toate acestea, sunt nule absolut clauzele prin care se instituie termene de
Citește mai mult
decădere care ar putea să facă excesiv de dificilă exercitarea dreptului sau săvârşirea actului de către partea interesată.