Art. 2541 Noul cod civil Efectele întreruperii prescripţiei Întreruperea prescripţiei extinctive Cursul prescripţiei extinctive
| Comentarii |
|
Cursul prescripţiei extinctive
SECŢIUNEA a 3-a
Întreruperea prescripţiei extinctive
Art. 2541
Efectele întreruperii prescripţiei
(1) Întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit cauza de întrerupere.
(2) După întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie.
(3) Dacă întreruperea prescripţiei a avut loc prin recunoaşterea dreptului de către cel în folosul căruia curgea, va începe să curgă o nouă prescripţie de acelaşi fel.
(4) În cazul în care prescripţia a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată ori de arbitrare, noua prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită nu va începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a acţiunii nu a rămas definitivă.
(5) Dacă întreruperea rezultă din intervenţia făcută în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite, prescripţia va reîncepe să curgă de la data la care există din nou posibilitatea legală de valorificare a creanţei rămase neacoperite.
(6) În cazul în care prescripţia a fost între ruptă potrivit Art. 2537 pct. 3, întreruperea operează până la comunicarea ordonanţei de clasare, a ordonanţei de suspendare a urmăririi penale ori a hotărârii de suspendare a judecăţii sau până la pronunţarea hotărârii definitive a instanţei penale. Dacă repararea pagubei se acordă, potrivit legii, din oficiu, întreruperea operează până la data când cel împotriva căruia a început să curgă prescripţia a cunoscut sau trebuia să cunoască hotărârea definitivă a instanţei penale prin care ar fi trebuit să se stabilească despăgubirea.
| ← Art. 2540 Noul cod civil Punerea în întârziere Întreruperea... | Art. 2542 Noul cod civil Beneficiul întreruperii prescripţiei... → |
|---|
► Decretul nr. 167/1958: „Art. 17. (1) întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o. (2) După întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie. (3) în cazul când prescripţia a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată ori de arbitrare sau printr-un act începător de executare, noua prescripţie nu începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă sau, în cazul executării, până la îndeplinirea ultimului act de executare";
► C. civ. 1864: „Art. 1867. întreruperea, fie civilă, fie
Citește mai mult
naturală, şterge cu totul orice prescripţie începută înaintea sa; în nici un caz acea prescripţie nu mai poate fi continuată. Posesorul sau debitorul pot începe o nouă prescripţie după ce actele constitutive de întrerupere încetează, conform naturii lor şi regulilor aci mai jos stabilite (C. civ. 1864, 1866,1868)".1. întreruperea cursului prescripţiei extinctive produce următoarele efecte: înlăturarea (ştergerea) prescripţiei extinctive scurse anterior momentului apariţiei cauzei de întrerupere; începerea, după încetarea cauzei de întrerupere, a cursului unei noi prescripţii extinctive (6. Boroi, op. cit., p. 329).
2. întreruperea prescripţiei extinctive produce următoarele doua efecte: anterior datei întreruperii, prescripţia este ştearsă, adică înlăturată; deci, toată prescripţia care a curs între momentul ei de început şi data cauzei de întrerupere (recunoaştere ori cerere de chemare în judecată) este socotită ca necursă; se poate observa că, spre deosebire de efectul anterior cauzei de suspendare (unde prescripţia rămâne neatinsă), în cazul întreruperii efectul anterior este radical, constând în înlăturarea ei; posterior întreruperii, efectul care se produce constă în începerea altei prescripţii; prin urmare, după ce a operat întreruperea, un nou termen de prescripţie începe să curgă; şi sub acest al doilea aspect, întreruperea se deosebeşte de suspendare (unde, reamintim, prescripţia îşi reia cursul, urmând a se produce şi efectul special, dacă e cazul); care este felul prescripţiei, după obiectul său, care începe să curgă după ce a operat întreruperea? Răspunsul la întrebare presupune să deosebim două ipoteze, în funcţie de cauza de întrerupere, şi anume: a) dacă întreruperea a operat prin efectul recunoaşterii, noua prescripţie este de acelaşi fel cu cea înlăturată, adică prescripţia dreptului la acţiune (adică o prescripţie de drept civil); b) dacă întreruperea a operat prin efectul cererii de chemare în judecată, noua prescripţie are un alt obiect, şi anume dreptul de a cere executarea silită (fiind deci o prescripţie de drept procesual civil) (Gh. Beleiu, op. cit., p. 291).
3. în ceea ce priveşte felul (natura) noii prescripţii care începe să curgă după ce a operat întreruperea, aceasta depinde, conform alin. (3) şi (4) ale art. 2541, de însăşi cauza de întrerupere: dacă întreruperea s-a produs prin efectul recunoaşterii, va începe să curgă o nouă prescripţie de acelaşi fel cu cea înlăturată, adică prescripţia dreptului la acţiunea condamnatorie (aşa-zisa „prescripţie a dreptului la acţiune în sens material", în terminologia elaborată în lumina Decretului nr. 167/1958); dacă întreruperea s-a produs prin efectul cererii în justiţie, inclusiv al punerii în întârziere, deoarece aceasta trebuia urmată de formularea unei cereri de chemare în judecată pentru a opera efectul întreruptiv, va începe să curgă o nouă prescripţie, având însă un alt obiect, şi anume prescripţia dreptului de a obţine executarea silită (aşa numita „prescripţie a dreptului de a cere executarea silită" conform terminologiei elaborate în baza Decretului nr. 167/1958); dacă întreruperea s-a produs prin constituirea de parte civilă în procesul penal ori prin efectul începerii urmăririi penale, în cazurile prevăzute de art. 2537 pct. 3, iar inculpatul nu a fost condamnat la despăgubiri civile ori la repararea, în alt mod, a prejudiciului cauzat, va începe să curgă o nouă prescripţie de acelaşi fel cu cea înlăturată, adică prescripţia dreptului la acţiunea condamnatorie (iar nu prescripţia dreptului de a obţine executarea silită, deoarece partea civilă nu a obţinut încă un titlu executoriu) (M. Nicolae, op. cit., p. 1185).
4. Atunci când procesul îşi urmează cursul firesc şi este finalizat cu admiterea cererii printr-o hotărâre definitivă sau irevocabilă, „efectul întreruptiv" se consolidează, începând să curgă prescripţia dreptului de a cere executarea silită a hotărârii judecătoreşti. Practic, nu este însă vorba, în acest caz, de o ştergere a prescripţiei începute - ca în cazul recunoaşterii dreptului a cărui acţiune se prescrie ci de o „abandonare" a prescripţiei dreptului la acţiune, urmată de începerea unei noi prescripţii, aceea a dreptului de a cere executarea silită (/. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, op. cit., p. 676).
5. în funcţie de cauza de întrerupere, şi durata noii prescripţii poate fi alta, deoarece, spre deosebire de întreruperea prescripţiei prin recunoaştere, când va curge, invariabil, o nouă prescripţie de aceeaşi întindere, în cazul întreruperii prin cererea de chemare în judecată este posibilă şi o intervertire a termenului de prescripţie iniţial, ori de câte ori termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită este altul decât termenul de prescripţie a dreptului la acţiunea condamnatorie (de regulă, termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită este de 3 ani, cu excepţia titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare, când termenul de prescripţie este mai lung, de 10 ani) (M. Nicolae, op. cit., p. 1185).
6. Dacă în cazul întreruperii prin recunoaştere efectele se produc instantaneu, în cazul întreruperii prin cererea de chemare în judecată efectele se produc definitiv, pe data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de admitere a cererii (ceea ce înseamnă că între data sesizării instanţei şi data rămânerii definitive a hotărârii operează o întrerupere, dar cu titlu provizoriu, mai exact sub condiţia admiterii cererii şi rămânerii definitive a hotărârii) (Gh. Beleiu, op. cit., p. 292).
7. Aşa cum rezultă şi din prevederile art. 2541 alin. (3)-(6), dacă în cazul întreruperii prin recunoaştere efectele se produc, de regulă, instantaneu, respectiv chiar pe data când recunoaşterea a fost făcută [cu excepţia cazului când recunoaşterea ar îmbrăca o formă continuă sau continuată, ca în ipoteza prevăzută de alin. (3) al art. 2538), în cazul întreruperii prescripţiei printr-o cerere în justiţie (şi în cazurile asimilate), noua prescripţie începe să curgă nu de la data formulării cererii de chemare în judecată, ci de la o dată ulterioară, şi anume: din ziua când hotărârea de admitere a acţiunii a rămas definitivă, în cazul în care prescripţia a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată ori de arbitrare [art. 2541 alin. (4)); din ziua în care exista posibilitatea legală de valorificare a creanţei rămase neacoperite, în cazul în care prescripţia a fost întreruptă prin intervenţia făcută în procedura insolvenţei sau a celei de urmărire silită pornită de alţi creditori; din ziua comunicării ordonanţei procurorului ori a hotărârii instanţei penale, în cazul în care prescripţia a fost întreruptă prin constituirea de parte civilă în procesul penal, potrivit art. 2537 pct. 3 teza I, iar urmărirea ori acţiunea penală a încetat fără ca inculpatul să fi fost condamnat [art. 2541 alin. (6) teza I]; din ziua când a fost ori trebuia cunoscută hotărârea definitivă a instanţei penale prin care ar fi trebuit să se stabilească despăgubirea ex officio (art. 2541 alin. (6) teza a ll-a) (M. Nicolae, op. cit., p. 1186).
8. între data sesizării instanţei şi data rămânerii definitive (irevocabile) a hotărârii, întreruperea prescripţiei extinctive este provizorie şi condiţionată, în sensul că definitivarea (consolidarea) efectului întreruptiv este condiţionată de admiterea cererii de chemare în judecată şi de rămânerea definitivă sau, după caz, irevocabilă a hotărârii. însă efectul întreruptiv de prescripţie extinctivă al cererii de chemare în judecată va dispărea cu efect retroactiv (deci se va considera că prescripţia extinctivă nu a fost întreruptă prin introducerea cererii) dacă nu se va ajunge la pronunţarea unei hotărâri (definitive sau irevocabile) de admitere a cererii respective. Tocmai de aceea, se pune întrebarea de a şti care a fost scopul legiuitorului atunci când a atribuit efect întreruptiv de prescripţie extinctivă simplei cereri de chemare în judecată, de vreme ce efectul întreruptiv depinde de soluţia pe care o va da instanţa, deci de hotărârea ce se va pronunţa asupra cererii de chemare în judecată. Se observă însă cu uşurinţă că soluţia legislativă este logică, deoarece, între momentul introducerii cererii de chemare în judecată şi cel al soluţionării definitive sau irevocabile a procesului există un interval de timp, fiind posibil ca termenul prescripţiei extinctive să se împlinească în cursul procesului, astfel încât s-ar ajunge la consecinţa, inechitabilă, că, deşi titularul dreptului subiectiv civil a ieşit din pasivitate înainte de împlinirea termenului de prescripţie extinctivă, instanţa nu ar mai putea pronunţa hotărârea prin care să îi dea câştig de cauză, ceea ce ar însemna deturnarea instituţiei prescripţiei extinctive de la finalitatea sa (G. Boroi, op. cit., p. 330).
9. Dacă întreruperea prescripţiei prin recunoaştere este definitivă şi necondiţională, întreruperea prescripţiei prin cererea de chemare în judecată ori arbitrală (stricto sensu) este provizorie şi condiţională, deoarece ea depinde, pe de o parte, de admiterea în fond a acţiunii, iar pe de altă parte, şi de punerea în executare a hotărârii judecătoreşti ori arbitrale de condamnare, în termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită (M. Nicolae, op. cit., p. 1186).