Art. 2557 Noul cod civil Obiectul reglementării Împlinirea prescripţiei
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Împlinirea prescripţiei
Împlinirea prescripţiei
Art. 2557
Obiectul reglementării
(1) Prezenta carte cuprinde norme pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept internaţional privat.
(2) În înţelesul prezentei cărţi, raporturile de drept internaţional privat sunt raporturile civile, comerciale, precum şi alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate.
(3) Dispoziţiile prezentei cărţi sunt aplicabile în măsura în care convenţiile internaţionale la care România este parte, dreptul Uniunii Europene sau dispoziţiile din legile speciale nu stabilesc o altă reglementare.
| ← Art. 2556 Noul cod civil Prezumţia efectuării în termen a... | Art. 2558 Noul cod civil Calificarea Împlinirea prescripţiei → |
|---|
1. Pronunţarea, de către o instanţă dintr-un stat membru, a unei somaţii prin care se interzice unei persoane să iniţieze sau să continue o procedură la instanţele dintr-un alt stat membru, pentru motivul că o asemenea procedură ar fi contrară unei convenţii de arbitraj, este incompatibilă cu Regulamentul (CE) nr. 44/2001 (C.J.C.E., Hot. din 10.02.2009, Allianz SpA şi Generali Assicurazioni Generali SpA/West Tankers Inc., C-185/07, JO C 82, 4.4.2009).
2. Excepţia prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. (b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 trebuie interpretată în sensul că se aplică
Citește mai mult
unei decizii pronunţate de o instanţă a unui stat membru A privind înscrierea dreptului de proprietate asupra părţilor sociale emise de o societate având sediul social în statul membru A, potrivit căreia cesiunea respectivelor părţi sociale trebuie considerată ca fiind nulă pentru motivul că instanţa statului membru A nu recunoaşte competenţa unui lichidator al unui stat membru B în cadrul unei proceduri de faliment aplicate şi închise în statul membru B (C.J.C.E., Hot. din 02.07.2009, SCTIndustriAB ilikvidation/Alpenblume AB, C-lll/08, JO C 205, 29.8.2009).3. Articolul 5 pct. 1 lit. (b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că, în cazul unui transport aerian de persoane dintr-un stat membru cu destinaţia într-un alt stat membru, efectuat în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, care este operatorul de transport efectiv, instanţa competentă să judece o cerere de compensaţii întemeiată pe acest contract de transport şi pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 este, la alegerea reclamantului, instanţa în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, astfel cum aceste locuri sunt convenite în contractul respectiv (C.J.C.E., Hot. din 09.07.2009, Peter Rehder/Air Baltic Corporation, C-204/08, JO C 20, 29.8.2009).
4. Articolul 5 pct. 3 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că, în cadrul unui litigiu, expresia „locul unde s-a produs fapta prejudiciabilă" desemnează locul unde s-a produs prejudiciul iniţial ca urmare a utilizării normale a produsului potrivit destinaţiei sale (C.J.C.E., Hot. din 16.07.2009, Zuid-Chemie BV/Philippo's Mineralenfabriek NV/SA, C-189/08, JO C220, 12.9.2009).
5. într-o situaţie în care în acţiunea principală, în care un consumator urmăreşte, în temeiul legislaţiei statului membru pe teritoriul căruia îşi are domiciliul şi în faţa instanţei de la locul în care este situat acesta, obligarea unei societăţi de vânzare prin corespondenţă stabilită într-un alt stat membru la remiterea unui premiu aparent câştigat de acesta, normele de competenţă prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 44/2001 trebuie interpretate în modul următor: o astfel de acţiune în justiţie introdusă de consumator intră sub incidenţa art. 15 alin. (1) lit. (c) din regulamentul menţionat cu condiţia ca vânzătorul profesionist să se fi angajat din punct de vedere juridic să plătească acest premiu consumatorului; atunci când această condiţie nu este îndeplinită, o astfel de acţiune nu intră sub incidenţa aceleiaşi dispoziţii din Regulamentul nr. 44/2001 decât în ipoteza în care consumatorul a transmis în mod efectiv o comandă acestui vânzător profesionist (C.J.C.E., Hot. din 14 mai 2009, Renate llsinger/Martin Dreschers, C-180/06, JO C153, 4.7.2009).
6. Articolul 267 TFUE trebuie interpretat în sensul că sunt de competenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene interpretarea noţiunii „clauză abuzivă", menţionată la art. 3 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE şi în anexa la aceasta, precum şi criteriile pe care instanţa naţională poate sau trebuie să le aplice la examinarea unei clauze contractuale în raport cu dispoziţiile directivei, avându-se în vedere că este de competenţa instanţei menţionate să se pronunţe, ţinând cont de aceste criterii, asupra calificării concrete a unei clauze contractuale specifice în funcţie de împrejurările proprii fiecărei speţe. Instanţa naţională trebuie să dispună din oficiu măsuri de cercetare judecătorească pentru a stabili dacă o clauză prin care se atribuie competenţă jurisdicţională teritorială exclusivă, ce figurează în contractul care face obiectul unui litigiu cu care este sesizată şi care a fost încheiat între un vânzător sau un furnizor şi un consumator, intră în domeniul de aplicare a Directivei 93/13/CEE şi, în caz afirmativ, trebuie să aprecieze din oficiu eventualul caracter abuziv al unei astfel de clauze (C.J.U.E., Hot. din 09.11.2010, VB Penziigyi Lizing Zrt./Ferenc Schneider, C-137/08, JO C13,15.1.2011).
7. Notificarea şi comunicarea, în lipsa unei proceduri judiciare, a unui act notarial intră în domeniul de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind notificarea şi comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă şi comercială (C.J.C.E., Hot. din 25.06.2009, Roda Go//& Beach Resort SL, C-14/08, JO C 205, 29.8.2009).
8. Desfăşurarea de activităţi pe teritoriile a cel puţin două state de către angajatorul aflat în stare de insolvabilitate a fost interpretată în sens larg de C.J.C.E., privitor la cazurile referitoare la relaţii salariale cu caracter transnaţional în domeniul de aplicare a art. 8a din Directiva 80/987/ CEE, ca minimum de protecţie a drepturilor lucrătorilor salariaţi victime ale insolvabilităţii angajatorului, în sensul că aceştia se găsesc într-o situaţie cu element de extraneitate (C.J.C.E., Hot. din 16.10.2008, Svenska staten genom/Tillsynsmyndigheten i Konkurser/Anders Holmqvist, C-310/07, JOC313, 6.12.2008).
9. Curtea a interpretat domeniul de aplicare a libertăţilor de circulaţie garantate prin tratat; interpretarea poate fi utilă instanţei în ipoteza în care aceasta este obligată să acorde unui resortisant naţional aceleaşi drepturi pe care un resortisant al unui alt stat membru aflat în aceeaşi situaţie le-ar dobândi în temeiul dreptului comunitar (C.J.C.E., Hot. din 05.12.2000, proces penal împotriva lui Jean-Pierre Guimont, C-448/98, Culegere 2000).
10. Raţionamentul urmat de Curte în materia libertăţii de stabilire este acela că simplul fapt de a locui într-un stat membru, fără ca o persoană să se stabilească efectiv acolo, nu constituie un element de extraneitate suficient pentru a putea invoca art. 43 CE; o persoană se poate prevala de prevederile art. 39 CE împotriva unui stat membru al cărui resortisant este, cu condiţia să îşi fi exercitat drepturile de liberă circulaţie, pentru a exercita o activitate profesională şi nu numai pentru a locui în alt stat membru. Exercitarea acestor drepturi trebuie să corespundă mutării într-un alt stat membru în scopul exercitării sau al continuării exercitării unei activităţi economice sau, cel puţin, să existe un raport cu o activitate profesională, viitoare sau nu. Nelucrând niciodată în afara ţării sale, o persoană nu poate fi considerată că şi-ar fi exercitat drepturile de liberă circulaţie (C.J.C.E., Hot. din 11.09.2007, D.P.W. Hendrix/Road van Bestuur van het Uitvoeringsinstituut Werknemersverzekeringen, C-287/05, Culegere 2007).
11. Executarea pe teritoriul României a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele străine este supusă unor reguli distincte faţă de cele privitoare la executarea hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată autohtone, deoarece acestea nu sunt opozabile instanţelor româneşti decât ca elemente de fapt, ce urmează să fie avute în vedere într-o hotărâre judecătorească pronunţată în România. Astfel, hotărârile judecătoreşti străine pot produce efecte
juridice în România numai ca urmare a recunoaşterii şi încuviinţării executării lor, în condiţiile stabilite de textele de lege criticate, iar instituirea acestei proceduri este consecinţa aplicării principiului suveranităţii naţionale. Pe teritoriul României, executarea hotărârilor străine care nu sunt aduse la îndeplinire de bunăvoie de către cei obligaţi a le executa se încuviinţează dacă „dreptul de a cere executarea silită nu este prescris potrivit legii române" (C.C., dec. nr. 29/2003, M. Of. nr. 131/2003).
12. Referitor la excepţia necompetenţei generale a instanţelor româneşti, contractul fiind încheiat în forma N. 91, formă ce intră, în mod exclusiv, sub jurisdicţia instanţelor judecătoreşti engleze, acesta este supus normelor legale engleze. Din examinarea conţinutului poliţei de asigurare, nu rezultă faptul că părţile au prevăzut în mod expres jurisdicţia instanţelor din România sau din orice alt stat, astfel încât devine aplicabilă regula competenţei exclusive a instanţelor engleze, impusă de tipul de poliţă de asigurare pentru care au optat părţile. însuşi art. 154 din Legea nr. 105/1992 [art. 2640 NCC, raportat la art. 2637 NCC, n.n.) prevede posibilitatea ca, prin convenţie, părţile să stabilească competenţa unei alte instanţe în soluţionarea litigiilor dintre ele; fără să se aducă atingere competenţei exclusive a instanţelor române, norma nu reglementează competenţa exclusivă a instanţelor din România, ci prevede mai multe cazuri de competenţă alternativă (C.A. Bucureşti, s. com., dec. 27/2010, în Jurindex).
13. Conform art. 5 din Legea nr. 10/2001, nu sunt îndreptăţite la restituire în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie enumerate în anexa 1, care face parte integrantă din lege. Anexa 1 nu menţionează vreun tratat încheiat între România şi Germania. Pârâţii-intimaţi au beneficiat, conform celor două adeverinţe, de sume de bani, reprezentând despăgubirea acordată de Consiliul local Ravensburg - Administraţia Ajutor de Integrare, întreţinere şi Despăgubiri, în temeiul legii germane de constatare şi al legii asupra despăgubirilor. Rezultă că sumele achitate nu au la bază vreun acord internaţional încheiat între cele două state. Deşi în adeverinţă se menţionează despăgubiri pentru casa individuală, suma totală acordată în mod evident nu poate reprezenta despăgubire pentru niciun fel de imobil, în consecinţă, suma acordată intimaţilor în Germania, în baza legilor germane de integrare, nu constituie despăgubire pentru imobilul situat în Satu Mare, în accepţiunea Legii nr. 10/2001, nefiind de natură să înlăture calitatea acestora de persoane îndreptăţite la beneficiile Legii nr. 10/2001 (Trib. Satu Mare, s. civ., dec. nr. 4/2010, nepublicatâ).
14. Instanţele naţionale nu sunt competente să judece acţiunile intentate împotriva unui stat străin. Imunitatea de jurisdicţie a statului străin exprimă principiul par in părem non habet iuridic-tionem. în alţi termeni, nu există competenţă jurisdicţională între egali. Un litigiu născut dintr-un contract internaţional cu un stat străin nu va putea fi supus de o persoană fizică jurisdicţiei instanţelor interne ale ţării sale de cetăţenie, fără ca o asemenea acţiune să nu fie expusă riscului inadmisibilităţii, în virtutea imunităţii de jurisdicţie şi de execuţie recunoscute în mod tradiţional statului străin (C.S.J., s. civ., dec. nr. 1292/2003, înŞ.-AI. Stănescu, Drept internaţional privat. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008).
15. Clauza compromisorie, prin care părţile au desemnat competenţa unei instanţe străine pentru a soluţiona litigiile născute din contractul de navlosire în care aceasta este inserată, nu este operantă în cazul unei acţiuni în răspundere civilă delictuală. Intimata-reclamantă a solicitat, prin acţiunea sa, despăgubiri civile ca urmare a săvârşirii de către pârâtă a unui delict civil, invocând prevederile art. 998 C. civ. (art. 1349 şi art. 1357 NCC, n.n.], situaţie în care competenţa materială aparţine tribunalului, conform art. 149 pct. 5 şi 6 din Legea nr. 105/1992, şi nu instanţelor engleze, conform clauzei contractului de navlosire (C.S.J., s. com., dec. nr. 1202/1998, In Ş.-AI. Stânescu, Drept internaţional privat...).
16. Prin libera manifestare de voinţă, părţile au stipulat expres în contractul de asistenţă tehnică la art. 6, intitulat „Arbitraj", că oricare divergenţă determinată în executarea prezentului contract va fi soluţionată de C.I.C. din Perugia, hotărârea arbitrală având la bază legea italiană din domeniu. Faţă de obiectul litigiului, apare fără putere de tăgadă că soluţionarea lui este circumscrisă arbitrajului, prin clauza compromisorie convenindu-se excluderea competenţei instanţelor judecătoreşti (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 3111/2009).
17. în măsura în care raportul juridic s-a născut anterior aderării, normele din dreptul Uniunii Europene nu sunt aplicabile, în caz contrar se încalcă principiul neretroactivităţii legii civile. Spre exemplificare, în situaţia în care returnarea pe baza acordului de readmisie s-a făcut anterior aderării României la Uniunea Europeană, normele din dreptul Uniunii Europene nu sunt incidente (I.C.C.J., s. civ. şipropr. int., dec. nr. 6288/2007).
2. Elementul de extraneitate, care poate conduce la existenţa unui conflict între două sau mai multe legi aplicabile şi atrage incidenţa aplicabilităţii dreptului internaţional
Citește mai mult
privat, poate consta în cetăţenia ori naţionalitatea străină a uneia dintre părţi sau a ambelor părţi ale raportului juridic dedus judecăţii, situarea bunului ce face obiectul litigiului în străinătate, domiciliul sau sediul uneia sau ambelor părţi ori existenţa unei competenţe alternative, cum este cea în materie comercială/raporturilor dintre profesionişti privind locul încheierii sau executării unui contract ori locul plăţii este în străinătate.3. S-a reţinut ca element de extraneitate şi reşedinţa beneficiarului transmisiunii unor bunuri imobile, pe calea unei succesiuni sau a unei donaţii, situată într-un alt stat membru decât statul membru în care sunt situate imobile, unui cetăţean al Uniunii care locuieşte într-un alt stat membru (Concluziile Av. Gen. Bot din 09.12.2010, Ulrich Schrdder/Finanzamt Hameln, C-450/09, Culegere 2011).
4. Criteriile de repartizare a competenţei fiscale sunt întemeiate pe principiul teritorialităţii; în particular, s-a recunoscut că reşedinţa este cea care constituie, în dreptul fiscal internaţional, factorul de legătură pe care se bazează, în principiu, repartizarea competenţei fiscale între statele membre în situaţiile care prezintă un element de extraneitate (Concluziile Av. Gen. Mozâk din 13.03.2008, D.M.M.A. Arens-Sikken/Staatssecretoris von Finoncien, C-43/07, Culegere 2008).
5. Tot un element de extraneitate îl constituie şi deţinerea unei diplome obţinute într-un stat membru a cărei recunoaştere se solicită într-un alt stat membru, se poate considera că situaţia sa prezintă în mod vădit o legătură cu dreptul comunitar, astfel încât diferenţele dintre versiunile lingvistice trebuie interpretate în realitate ca amintind cerinţa unui element de extraneitate în vederea aplicării dreptului comunitar (Concluziile Av. Gen. Poiares Maduro din 28.02.2008, Consiglio Nazionale degli Ingegneri/Ministero della Giustizia, Marco Cavallera, C-311/06, Culegere 2009).
6. Aplicarea prevederilor tratatului care privesc libertăţi de circulaţie este subordonată existenţei unui element de extraneitate, însă resortisantul unui stat membru nu se poate prevala de dreptul comunitar dacă nu şi-a exercitat profesia sau nu şi-a dobândit formarea într-un alt stat al Uniunii Europene (Concluziile Av. Gen. Bot din 22.11.2007, Procureur du Roi/loannis Doulamis, C-446/05, Culegere 2008).
7. Activitatea de plasare a forţei de muncă reprezintă un serviciu în sensul art. 49 şi 50 CE şi situaţia poate prezenta un element de extraneitate în situaţia în care serviciul ar fi fost furnizat de către o societate cu sediul în Germania unui solicitant de loc de muncă rezident în acelaşi stat membru (Concluziile Av. Gen. Leger din 05.10.2006, ITC Innovative Technology Center GmbH/Bundesagentur fur Arbeit, C-208/05).
8. Drepturile şi obligaţiile izvorâte din acordurile internaţionale încheiate de statele membre şi state terţe înainte de 01.01.1958 nu vor fi afectate de dispoziţiile tratatului (O. Monolache, Tratat de drept comunitar, ed. a V-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2005, p. 617).
► Art. 207. (1) Dispoziţiile cărţii a Vll-a „Dispoziţii de drept internaţional privat" a Codului civil se aplică numai în cauzele deduse instanţei judecătoreşti sau autorităţii competente după data intrării în vigoare a Codului civil, având ca obiect raporturi juridice cu elemente de extraneitate, indiferent de data şi locul încheierii actelor ori producerii sau săvârşirii faptelor generatoare ale respectivelor raporturi juridice. (2) în cazul raporturilor de drept internaţional privat stabilite anterior intrării în vigoare a Codului civil, competenţa legii determinate
Citește mai mult
potrivit alin. (1) poate fi înlăturată dacă aplicarea sa conduce la consecinţe vădit injuste. (3) în cauzele privind raporturi cu elemente de extraneitate aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau al autorităţilor competente, legea aplicabilă se determină conform normelor de drept internaţional privat aplicabile până la data intrării în vigoare a Codului civil. (4) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător ori de câte ori ar interveni o modificare a regulilor de drept internaţional privat stabilite în cartea a Vll-a a Codului civil;► Art. 208. (1) Când dreptul substanţial aplicabil unor raporturi cu elemente de extraneitate, desemnat de părţi sau, după caz, de autorul actului unilateral, conform dispoziţiilor cărţii a Vll-a a Codului civil, a cunoscut modificări până la data aplicării sale, se aplică normele pertinente ale acestuia în vigoare la data desemnării, în lipsă de prevederi contrare în cartea a Vll-a a Codului civil. (2) Dacă în dreptul străin stabilit conform regulilor cărţii a Vll-a a Codului civil ca fiind dreptul aplicabil în cauză a avut loc o tranziţie legislativă, normele de drept substanţial aplicabile în cauză se determină potrivit regulilor de drept tranzitoriu prevăzute în acest sistem de drept. (3) în cazurile de acceptare a retrimiterii, în condiţiile prevăzute la art. 2.559 din Codul civil, regula de drept internaţional privat străină este luată în considerare în forma şi conţinutul existente la momentul identificării dreptului străin aplicabil;
► Art. 209. Dispoziţiile art. 34 şi 35 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, cu completările ulterioare, sunt aplicabile până la data începerii aplicării Regulamentului (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18.12.2008 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere, JO L 7, 10.1.2009, p. 1-79, respectiv a începerii aplicării în Uniunea Europeană a Protocolului de la Haga din 2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor alimentare.
Reglementarea anterioară: Legea nr. 105/1992:
► „Art. 1. (1) Prezenta lege cuprinde: a) norme pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept internaţional privat; b) norme de procedură în litigii privind raporturi de drept internaţional privat. (2) în înţelesul prezentei legi, raporturile de drept internaţional privat sunt raporturile civile, comerciale, de muncă, de procedură civilă şi alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate";
► „Art. 10. Dispoziţiile prezentei legi sunt aplicabile în măsura în care convenţiile internaţionale la care România este parte nu stabilesc o altă reglementare".
Legislaţie internaţională incidenţă în raporturile cu statele membre UE:
► Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentul (CE) nr. 1347/2000, JO L 338, 23.12.2003;
► Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui Titlu Executoriu European pentru creanţele necontestate, JO L 143, 30.4.2004;
► Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată, JO L 399, 30.12.2006;
► Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă, JO L 199, 31.7.2007;
► Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvenţă, JO L 160, 30.6.2000;
► Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale (Roma II), JO L 199, 31.7.2007;
► Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma I), JO L 177, 4.7.2008;
► Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere, JO L 7,10.1.2009;
► Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 al Consiliului din 20 decembrie 2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorţului şi separării de corp;
► Decizia 2009/941/CE a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind încheierea de către Comunitatea Europeană a Protocolului de la Haga din 23 noiembrie 2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor de întreţinere, JO L 331, 16.12.2009;
► Directiva 2003/8/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de îmbunătăţire a accesului la justiţie în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciară acordată în astfel de litigii, JO L 26,31.3.2003;
► Directiva 2004/80/ CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracţionalităţii, JO L 261,6.8.2004;
► Convenţia de la Roma din 1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (România a aderat la 15 ianuarie 2008 prin Decizia 2007/856/CE a Consiliului din 8 noiembrie 2007 privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Convenţia privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980, JO L 347, 29.12.2007);
► Decizia 2001/470/CE a Consiliului din 28 mai 2001 de creare a unei Reţele Judiciare Europene în materie civilă şi comercială, JO L174,27.6.2001;
► Convenţia de la Lugano din 30 octombrie 2007 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, JO L 339, 21.12.2007;
► Decizia 2007/712/CE a Consiliului din 15 octombrie 2007 privind semnarea, în numele Comunităţii, a Convenţiei privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, JO L 339, 21.12.2007;
► Decizia 2009/430/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind încheierea Convenţiei privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială, JO L 147,10.6.2009;
► Convenţia europeană în domeniul informaţiei asupra dreptului străin, semnată la Londra la 7 iunie 1968, şi Protocolul adiţional la convenţie, semnat la Strasbourg la 15 martie 1978, ratificate prin H.6. nr. 153/1991 (M. Of. nr. 63/1991);
► Convenţia europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încredinţării copiilor, adoptată la Luxemburg la 20 mai 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 216/2003 (M. Of. nr. 367/2003);
► Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii, adoptată la Strasbourg la 15 mai 2003, ratificată prin Legea nr. 87/2007 (M. Of. nr. 257/2007);
► Convenţia Consiliului Europei privind despăgubirea victimelor infracţiunilor violente, adoptată la Strasbourg la 24 noiembrie 1983, ratificată prin Legea nr. 304/2005 (M. Of. nr. 960/2005);
► Acordul european asupra transmiterii cererilor de asistenţă judiciară, adoptat la Strasbourg la 27 ianuarie 1977, ratificat prin Legea nr. 356/2005 (M. Of. nr. 1103/2005);
► Convenţia europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei, încheiată la Strasbourg la 15 octombrie 1975, la care România a aderat prin Legea nr. 101/1992 (M. Of. nr. 243/1992).
Legislaţie internaţională incidenţă în raporturile cu statele non-membre UE:
► Convenţia privind notificarea şi comunicarea în străinătate a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială, adoptată la Haga la 15 noiembrie 1965, la care România a aderat prin Legea nr. 124/2003 (M. Of. nr. 265/2003) şi Anexa la convenţie - Formulare de cerere şi de dovadă, elementele esenţiale ale actului (prevăzute la art. 3, 5, 6 şi 7 din convenţie);
► Convenţia privind obţinerea de probe în străinătate în materie civilă sau comercială, adoptată la Haga la 18 martie 1970, la care România a aderat prin Legea nr. 175/2003 (M. Of. nr. 331/2003) şi Formular cerere recomandat pentru aplicarea Convenţiei privind obţinerea de probe în străinătate în materie civilă sau comercială;
► Convenţia privind facilitarea accesului internaţional la justiţie, încheiată la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 215/2003 (M. Of. nr. 375/2003) şi Anexa la convenţie - Formularul de transmitere a cererii de asistenţă judiciară, cu Anexa nr. 11 la formular - Cererea de asistenţă judiciară;
► Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992 (M. Of. nr. 243/1992);
► Convenţia privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, adoptată la Haga la 19 octombrie 1996, ratificată de România prin Legea nr. 361/2007 (M. Of. nr. 895/2007);
► Convenţia de la Haga din 23 noiembrie 2007 privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate pentru copii şi alţi membri ai familiei (nu este în vigoare).
Cooperare judiciară internaţională în materie civilă şi comercială:
► Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, JO L 12, 16.1.2001;
► Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială, JO L 174, 27.6.2001;
► Regulamentul (CE) nr. 1496/2002 al Comisiei din 21 august 2002 de modificare a anexei I (normele de competenţă interne prevăzute la art. 3 alin. (2) şi art. 4 alin. (2)] şi a anexei II (lista instanţelor judecătoreşti şi a autorităţilor competente) la Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, JO L 225, 22.8.2002;
► Regulamentul (CE) nr. 2245/2004 al Comisiei din 27 decembrie 2004 de modificare a anexelor I, II, III şi IV la Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, JO L 381, 28.12.2004;
► Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 al Consiliului din 20 noiembrie 2006 de adaptare a unor regulamente şi decizii adoptate în domeniile liberei circulaţii a mărfurilor, liberei circulaţii a persoanelor, dreptului societăţilor comerciale, politicii în domeniul concurenţei, agriculturii (inclusiv legislaţia sanitar-veterinară şi fitosanitară), politicii în domeniul transporturilor, fiscalităţii, statisticii, energiei, mediului, cooperării în domeniile justiţiei şi afacerilor interne, uniunii vamale, relaţiilor externe, politicii externe şi de securitate comune şi instituţiilor, având în vedere aderarea Bulgariei şi României, JO L 363, 20.12.2006;
► Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European şi a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă şi comercială (notificarea sau comunicarea actelor) şi abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului, JO L 324, 10.12.2007;
► Regulamentul (CE) nr. 1103/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008 de adaptare la Decizia 1999/468/CE a Consiliului a anumitor acte care fac obiectul procedurii prevăzute la articolul 251 din tratat, în ceea ce priveşte procedura de reglementare cu control - Adaptare la procedura de reglementare cu control - Partea a lll-a, JO L 304, 14.11.2008;
► Regulamentul (CE) nr. 280/2009 al Comisiei din 6 aprilie 2009 de modificare a anexelor I, II, III şi IV la Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, JO L 93, 7.4.2009;
► Regulamentul (UE) nr. 416/2010 al Comisiei din 12 mai 2010 de modificare a anexelor I, II şi III la Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, JO L 119, 13.5.2010;
► Decizia nr. 568/2009/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 18 iunie 2009 de modificare a Deciziei 2001/470/CE a Consiliului de creare a unei Reţele Judiciare Europene în materie civilă şi comercială, JO L 168, 30.6.2009;
► Convenţia europeană privind suprimarea cerinţei legalizării pentru documentele întocmite de agenţii diplomatici şi funcţionarii consulari, adoptată la Londra la 7 iunie 1968 şi semnată de România la Strasbourg la 21 mai 2010, ratificată de România prin Legea nr. 114/2011, promulgată prin Decretul nr. 573/2011, aplicabilă în relaţiile cu Statele membre ale Consiliului Europei.
Convenţii bilaterale încheiate de România cu state terţe, aplicabile în relaţiile cu statele ne-membre ale Uniunii Europene:
► Tratat între Republica Populară Română şi Republica Populară Albania privind asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale, ratificat prin Decretul nr. 463/1960, B. Of. nr. 4/1961; Convenţie din 28 iunie 1979 de asistenţă juridică în materie civilă, familială şi penală dintre Republica Socialistă România şi Republica Algeriană Democratică şi Populară, ratificată prin Decretul nr. 418/1979, B. Of. nr. 97/1979;
► Tratat între Republica Socialistă Română şi Republica Populară Federativă Iugoslavia privind asistenţa juridică, ratificat prin Decretul nr. 24/1961, B. Of. nr. 6/1961, Bosnia şi Herţegovina (prin declaraţie de succesiune), prin Nota verbală a Ministerului Afacerilor Externe bosniac nr. 943/1995 a notificat succesiunea la Tratat;
► Tratat de asistenţă juridică în materie civilă şi penală dintre România şi Republica Populară Chineză, semnat la Beijing la 16 ianuarie 1991, ratificat prin Legea nr. 12/1992, M. Of. nr. 32/1992;
► Acord între Republica Socialistă România şi Republica Populară Democrată Coreeană cu privire la asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale, ratificat prin Decretul nr. 305/1972, B. Of. nr. 87/1972;
► Protocol dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Croaţia privind succesiunea la acordurile încheiate între România şi Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, semnat la Bucureşti la 5 martie 2004, aprobat prin H.G. nr. 951/2004, M. Of. nr. 605/2004; Croaţia este succesoare la Tratatul dintre Republica Socialistă Română şi Republica Populară Federativă Iugoslavia privind asistenţa juridică, ratificat prin Decretul nr. 24/1961, B. Of. nr. 6/1961;
► Convenţie între Republica Socialistă România şi Republica Cuba privind asistenţa juridică în materie civilă, familială şi penală, ratificată prin Decretul nr. 67/1981, B. Of. nr. 19/1981;
► Convenţie privind asistenţă judiciară în materie civilă, comercială şi de statut personal dintre Republica Socialistă România şi Republica Arabă Egipt, semnată la Bucureşti la 14 octombrie 1976, ratificată prin Decretul nr. 82/1977, B. Of. nr. 34-35/1977;
► Convenţia dintre România şi Republica Macedonia privind asistenţa juridică în materie civilă, semnată la Bucureşti la 12 noiembrie 2003, ratificată prin Legea nr. 356/2004, M. Of. nr. 839/2004;
► Convenţie între Republica Socialistă România şi Regatul Maroc privind asistenţa juridică în materie civilă şi penale, ratificată prin Decretul nr. 291/1973, B. Of. nr. 79/1973;
► Tratat între România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, semnat la Chişinău la 6 iulie 1996, ratificat prin Legea nr. 177/1997, M. Of. nr. 310/1997;
► Tratat între Republica Populară Română şi Republica Populară Mongolă cu privire la asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale, ratificat prin Decretul nr. 415/1973, B. Of. nr. 116/1973;
► Tratat între Republica Populară Română şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind acordarea asistenţei juridice în cauzele civile, familiale şi penale. Rusia (prin declaraţie de succesiune), ratificat prin Decretul nr. 334/1958, B. Of. nr. 30/1958;
► Tratat între Republica Populară Română şi Republica Populară Federativă Iugoslavia privind asistenţa juridică, ratificat prin Decretul nr. 24/1961, 8. Of. nr. 6/1961;
► Convenţie între Republica Socialistă România şi Republica Arabă Siriană privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, ratificat prin Decretul nr. 70/1979, 8. Of. nr. 19/1979;
► Convenţie între Republica Socialistă România şi Republica Tunisiană privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, ratificată prin Decretul nr. 483/1971,8. Of. nr. 11/1972;
► Acord între România şi Republica Turcia privind asistenţa judiciară în materie civilă, semnat la Ankara la 28 septembrie 2005, ratificat prin Legea nr. 214/2006, M. Of. nr. 462/2006;
► Tratatul dintre România şi Ucraina privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în cauzele civile, semnat la Bucureşti la 30 ianuarie 2002, ratificat prin Legea nr. 3/2005, M. Of. nr. 183/2005;
► Rectificare din 11.6.2011 la Decizia 2011/334/Euratom a Consiliului Uniunii Europene, JO L 154, 11.6.2011; Decizia 209/2011 a Consiliului din 28 februarie 2011 privind semnarea, în numele Uniunii, şi aplicarea provizorie a Memorandumului de cooperare NAT-l-9406 între Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană, JO L 89, 5.4.2011;
► Convenţia privind procedura civilă, încheiată la Haga la 01.03.1954, la care România a aderat prin Decretul nr. 81/1971 (B. Of. nr. 37/1971). Notă. Convenţia este aplicabilă şi raporturilor cu următoarele state terţe, non-membre ale UE (comunicări acte) care nu sunt contractante la Convenţia de la Haga din 1965 şi cu care România nu a încheiat niciun tratat bilateral: Armenia, Kîrgîzstan, Liban, Muntenegru, Surinam, Uzbekistan, Vatican, (obţinere de probe) care nu sunt contractante la Convenţia de la Haga din 1970 şi cu care România nu a încheiat niciun tratat bilateral: Armenia, Kîrgîzstan, Liban, Surinam, Uzbekistan, Vatican, care sunt contractante la Convenţia de la Haga din 1970, dar nu au acceptat expres aderarea României la Convenţia de la Haga din 1970: Islanda, Japonia, Muntenegru. Modalitatea de transmitere a cererilor de asistenţă judiciară internaţională prevăzută de convenţie este pe cale diplomatică (consulară).
Legislaţie internă conexă:
► Constituţia României, art. 148;
► Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, cu excepţia dispoziţiilor art. 1-33 şi 36-147, care au fost abrogate începând cu data intrării în vigoare a noului Cod civil, potrivit art. 230 alin. (1) lit. q) din Legea nr. 7/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, M. Of. nr. 409/2011;
► Legea nr. 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială, republicată în M. Of. 543/2009;
► Legea nr. 191/2007 pentru aprobarea O.U.G. nr.119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, M. Of. nr. 425/2007;
► Ordinul ministrului justiţiei nr. 2888/C/2003 pentru aprobarea Metodologiei de aplicare a prevederilor Legii nr. 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă, M. Of. nr. 717/2003;
► Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992, M. Of. nr. 888/2004;
► Ordin nr. 509/C/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind modalităţile de exercitare a atribuţiilor ce revin Ministerului Justiţiei, în calitatea sa de autoritate centrală, desemnată prin Legea nr. 100/1992 pentru aderarea României la Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, M. Of. nr. 349/2005;
► Legea nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în domeniul insolvenţei, M. Of. 931/2002;
► O.U.G. nr. 123/2007 privind unele măsuri pentru consolidarea cooperării judiciare cu statele membre ale Uniunii Europene, M. Of. nr. 751/2007;
► Legea nr. 85/2008 pentru aprobarea O.U.G. nr. 123/2007 privind unele măsuri pentru consolidarea cooperării judiciare cu statele membre ale Uniunii Europene, M. Of. nr. 292/2008;
► Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, cu modificările şi completările aduse prin O.U.G. nr. 113/2007, aprobată prin Legea nr. 45/2008, M. Of. nr. 505/2004;
► Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în M. Of. nr. 260/2010;
► O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în M. Of. nr. 194/2002;
► Legea nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine, M. Of. nr. 1008/2005;
► Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, M. Of. nr. 682/2005;
► Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, M. Of. nr. 428/2006;
► Hotărâre nr. 1251/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, M. Of. nr. 805/2006;
► Hotărâre nr. 94/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, M. Of. nr. 76/2006;
► O.U.G. 56/2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, M. Of. nr. 424/2007;
► O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, M. Of. nr. 327/2008;
► Legea nr. 361/2007 pentru ratificarea Convenţiei privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, adoptată la Haga la 19 octombrie 1996, M. Of. nr. 895/2007;
► O.U.G. nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, aprobată prin Legea nr. 191/2007, M. Of. nr. 425/2007;
► Codul de procedură civilă, art. 607.
Conform art. 230 lit. q) din Legea nr. 71/2011, se abrogă dispoziţiile art. 1–33 şi 36–147 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, cu completările ulterioare.
Astfel, în materia obligaţiei de întreţinere se vor aplica, în continuare, art. 34 şi 35 din Legea nr. 105/1992
Citește mai mult
rămase în vigoare.Normele de procedură în materie de drept internaţional privat, în lipsa unor dispoziţii cuprinse în dreptul Uniunii Europene sau în legi speciale, sunt cele stabilite de art. 148–181 din Legea nr. 105/1992 rămase în vigoare. Noul Cod civil nu conţine în materie de drept internaţional privat reguli de procedură.
Regulile de competenţă ale notarilor publici în raporturile cu elemente de extraneitate rămân cele cuprinse în Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, iar în materia succesiunilor internaţionale se va face aplicarea dispoziţiilor art. 954 NCC.
Alin. (3) se corelează cu dispoziţiile art. 5 NCC, care, la rândul său, reia dispoziţiile art. 148 din Constituţia României. Astfel, normele dreptului Uniunii Europene se aplică prioritar faţă de dispoziţiile din noul Cod civil, ca drept intern al României, ceea ce înseamnă că, în materiile ce cad sub incidenţa dreptului Uniunii Europene, se vor aplica acestea din urmă, chiar dacă raportul juridic cu element de extraneitate implică un stat terţ, nemembru al Uniunii Europene. În general, regulamentele Uniunii Europene consacră principiul aplicării universale.
Cu toate acestea, în situaţiile în care România a încheiat convenţii internaţionale şi acestea cuprind dispoziţii de drept material sau procedural în raporturile de drept internaţional privat, diferite faţă de cele cuprinse în cartea a VII-a NCC, se vor aplica cele dintâi, în raporturile cu celelalte state semnatare ale acelei convenţii internaţionale. Aceasta este situaţia unora dintre convenţiile bilaterale de asistenţă juridică reciprocă încheiate de România, precum şi cazul convenţiilor încheiate de Uniunea Europeană cu state terţe (Elveţia).
Raportul cu prevederea anterioară:
– alin. (1) restrânge conţinutul dispoziţiilor noului Cod civil doar la norme conflictuale pentru determinarea legii aplicabile, spre deosebire de dispoziţiile anterioare ale art. 1 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat,cu completările ulterioare, care va continua să reglementeze competenţa în litigiile privind raporturi de drept internaţional privat;
– alin. (3) preia şi completează art. 10 din Legea nr. 105/1992.