Art. 2561 Noul cod civil Reciprocitatea Împlinirea prescripţiei

Reglementarea anterioară: Legea nr. 105/1992: „Art. 6. (1) Aplicarea legii străine este independentă de condiţia reciprocităţii, afară numai dacă dispoziţiile ce urmează sau legi speciale nu prevăd altfel. (2) în cazul în care se cere condiţia reciprocităţii de fapt, îndeplinirea ei este prezumată până la dovada contrară. Dovada se solicită Ministerului Justiţiei, care stabileşte situaţia reală, prin consultare cu Ministerul Afacerilor Externe".

Legislaţie conexă:
► art. 6 din Legea nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini

Citește mai mult

şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine (M. Of. nr. 1008/2005);
► art. 8 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (republicată în M. Of. nr. 827/2005);
► art. 2 şi art. 13 din Legea nr. 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială (republicată în M. Of. nr. 543/2009);
► art. 82 din Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect (M. Of. nr. 195/2001);
► art. 4 alin. (4) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă (republicată în M. Of. nr. 743/2009);
► art. 162, art. 163 şi art. 167 din Legea nr. 105/1992 (M. Of. nr. 245/1992);
► art. 50 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor (republicată în M. Of. nr. 421/2008).

1. Reciprocitatea este relaţia specială dintre state ce constă în asigurarea făcută de către un stat altui stat, cu care dezvoltă relaţii de natură diplomatică, culturală, comercială, de a avea un tratament egal sau echivalent cu acela, pe care acest din urmă stat îl oferă, implicând obligaţia statelor de a-şi aplica acelaşi tratament în legătură cu anumite avantaje de natură fiscală, în materia dreptului de dobândire a proprietăţii pe teritoriul altui stat etc.

2. în ordinea juridică comunitară instituită de tratat, aplicarea dreptului comunitar de către statele membre nu poate face, însă, obiectul unei condiţii de reciprocitate. Un stat membru al Uniunii Europene nu se poate întemeia însă pe faptul că alte state membre nu şi-au îndeplinit obligaţiile pentru a-şi justifica neîndeplinirea obligaţiilor care îi revin în temeiul tratatului.

3. JURISPRUDENŢĂ. Reclamanta a solicitat recunoaşterea hotărârii arbitrale pronunţate de Tribunalul de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie din Ucraina, pârâta persoană juridică română fiind obligată să-i plătească reclamantei societate ucraineană pe acţiuni de tip deschis suma de bani reprezentând principalul datoriei. Hotărârea a cărei recunoaştere se solicită este definitivă. Instanţa era competentă să soluţioneze litigiul, întrucât în contractul comercial încheiat între părţi acestea au prevăzut în mod expres o clauză compromisorie. Instanţa arbitrală, la rândul său, şi-a verificat competenţa de a judeca respectiva cauză, iar drepturile procesuale ale pârâtei au fost respectate, fiindu-i comunicate toate actele de procedură. în plus, între Romania şi Ucraina există reciprocitate în privinţa efectelor hotărârilor străine, astfel cum rezultă din art. 40 din Tratatul încheiat între cele două ţări la 30.01.2002 [C.A. Bucureşti, dec. nr. 123/2009, în Jurindex).