Art. 2559 Noul cod civil Retrimiterea Împlinirea prescripţiei
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Împlinirea prescripţiei
Împlinirea prescripţiei
Art. 2559
Retrimiterea
(1) Legea străină cuprinde dispoziţiile de drept material, inclusiv normele conflictuale, cu excepţia unor dispoziţii contrare.
(2) Dacă legea străină retrimite la dreptul român sau la dreptul altui stat, se aplică legea română, dacă nu se prevede în mod expres altfel.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), legea străină nu cuprinde şi normele ei conflictuale în cazul în care părţile au ales legea străină aplicabilă, în cazul legii străine aplicabile formei actelor juridice şi obligaţiilor extracontractuale, precum şi în alte cazuri speciale prevăzute de convenţiile internaţionale la care România este parte, de dreptul Uniunii Europene sau de lege.
| ← Art. 2558 Noul cod civil Calificarea Împlinirea prescripţiei | Art. 2560 Noul cod civil Sistemele plurilegislative Împlinirea... → |
|---|
1. Dispoziţiile Regulamentului (CEE) nr. 1408/71, ce determină legislaţia aplicabilă, formează un sistem de norme conflictuale al cărui caracter complet are ca efect deposedarea legiuitorilor naţionali de puterea de a stabili întinderea şi condiţiile de aplicare a legislaţiei naţionale în acest domeniu cu privire la persoanele supuse acesteia şi la teritoriul în interiorul căruia dispoziţiile naţionale îşi produc efectele. Or, întrucât normele conflictuale prevăzute de Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 se impun în mod imperativ statelor membre, cu atât mai mult nu se poate admite că
Citește mai mult
persoanele asigurate social ce intră sub incidenţa acestor norme pot să contracareze efectele lor dispunând de posibilitatea de a opta să se sustragă de la aplicare. Astfel, aplicarea sistemului privind conflictul de legi instituit de Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 nu depinde decât de situaţia obiectivă în care se găseşte lucrătorul interesat (C.J.U.E., Hot. din 14.10.2010, J.A. van Delft şi alţii/College voor zorgverzekeringen, C-345/09, Culegere 2010).2. Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, în măsura în care nu reglementează decât competenţa judiciară, dar nu prevede norme conflictuale, pare desigur susceptibil să incite soţii să sesizeze rapid una dintre instanţele competente pentru a beneficia de avantajele dreptului material în materia divorţului, aplicabil în temeiul dreptului internaţional privat al forului. Cu toate acestea, o astfel de împrejurare nu poate, prin ea însăşi, să aibă drept consecinţă ca sesizarea unei instanţe competente în temeiul art. 3 alin. (1) lit. (b) din acelaşi regulament să fie considerată abuzivă [C.J.C.E., Hot. din 16.07.2009, Laszlo Hadadi (Hadady)/Csilla Marta Mesko, C-168/08, JO C 220, 12.9.2009).
3. Articolul 3 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 trebuie interpretat în sensul că instanţa unui stat membru care este sesizată cu procedura de insolvenţă este competentă să se pronunţe asupra unei acţiuni revocatorii formulate în cadrul procedurii de insolvenţă şi îndreptate împotriva unui pârât domiciliat într-un alt stat membru. Dreptul comunitar derivat şi jurisprudenţă Curţii s-au preocupat de acţiunea pauliană în dreptul civil şi de corespondentul acesteia în dreptul insolvenţei. S-a constatat că, în cadrul Uniunii, distincţia dintre acţiunea prevăzută în dreptul general al obligaţiilor şi cea specifică domeniului insolvenţei s-a menţinut. Această distincţie este deosebit de importantă pentru normele conflictuale, întrucât calificarea într-un sens sau în altul conduce la rezultate diferite (Concluziile Av. Gen. Ruiz-Jarabo Colomer din 16.10.2008, Christopher Seagon/Deko Marty Belgium NV, C-339/07, Culegere 2009).
4. Articolul 14 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 trebuie interpretat în sensul că regimul prevăzut de acesta se aplică numai desenelor şi modelelor industriale realizate de salariat în cadrul unui raport de muncă ce prezintă un caracter de subordonare. Articolele 14 şi 88 din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 trebuie interpretate în sensul că titularul dreptului asupra desenelor şi modelelor industriale create în cadrul unui raport contractual altul decât un raport de muncă cu caracter de subordonare, precum desenele şi modelele industriale realizate de un prestator pentru un comitent, trebuie să fie stabilit în conformitate cu voinţa expresă a părţilor şi cu legea aplicabilă contractului. Legislaţia unui stat membru care asimilează, pentru a stabili titularul dreptului asupra desenului sau modelului industrial, desenele sau modelele industriale realizate de un prestator pentru un comitent cu desenele sau modelele industriale create de salariat în cadrul unui raport de muncă ce prezintă un caracter de subordonare nu este contrară art. 14 alin. (3) din regulamentul menţionat (Concluziile Av. Gen. Mengozzi din 26.03.2009, Fundacion Espafiola para la Innovacidn de Io Artesonia (FEIA)/Cul de Sac Espacio Creativo SL şi Acierto Product & Position SA, C-32/08, Culegere 2009).
5. în litigiile de drept internaţional privat, competenţa instanţei judecătoreşti este, în principiu, de ordine publică. însuşi dreptul comun în materie de litigii de drept internaţional privat în sistemul românesc de drept prevede posibilitatea ca, prin convenţie, părţile să stabilească competenţa unei alte instanţe în soluţionarea litigiilor dintre ele, fără să se aducă atingere competenţei exclusive a instanţelor române. Din interpretarea dispoziţiilor art. 149 din Legea nr. 105/1992, se reţine că norma arătată nu reglementează competenţa exclusivă a instanţelor din România, ci prevede mai multe cazuri de competenţă alternativă (C.A. Bucureşti, s. a Vl-a com., dec. nr. 495/2009).
6. Numai dacă este vorba despre o cerere cu care este învestită o autoritate jurisdicţională română prezintă relevanţă normele pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept internaţional privat, întrucât autorităţile străine în mod firesc soluţionează cauzele deduse judecăţii în faţa acestora potrivit dreptului lor naţional, inclusiv în ceea ce priveşte normele conflictuale. în acest din urmă caz, pentru ca actul emis de o autoritate străină să poată fi avut în vedere de către autorităţile române, se pune problema recunoaşterii efectelor sale. în al doilea rând, se va verifica, pe cale incidentală, în temeiul art. 170 alin. (2) din Legea nr. 105/1992, dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru recunoaşterea certificatului de calitate de moştenitor, ca act de jurisdicţie al unui notariat străin, conform art. 165. Se constată îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 105/1992, în cauză nefiind incident vreunul dintre cazurile de refuz al recunoaşterii hotărârii străine prevăzute de art. 168 din Legea nr. 105/1992. Recunoaşterea nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanţa care a pronunţat hotărârea străină a aplicat o altă lege decât cea determinată de dreptul internaţional privat român, soluţie care rezultă expres din conţinutul art. 168 alin. (2) din Legea nr. 105/1992 (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., pt. min. şi fam., dec. nr. 167/2009, în Jurindex).
Legislaţie conexă: Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11.07.2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale (Roma II) (JO L199,31.7.2007, p. 40-49).
1. Este de competenţa instanţei naţionale să verifice dacă un obiect determinat
Citește mai mult
îndeplineşte condiţiile impuse de dreptul său naţional; în cazul în care acest obiect se întemeiază pe legeo unui alt stat membru, instanţa din statul în care se solicită protecţia este obligată să examineze ordinea juridică străină în conformitate cu normele sale de procedură privind proba drepturilor din străinătate [Concluziile Av. Gen. Ruiz-Jarabo Colomerdin 22 mai 2008, Sony Music Entert.GmbH/Falcon Neue Medien Vertrieb GmbH, C-240/07, Culegere 2009].2. în situaţia în care legea străină, stabilită ca fiind aplicabilă din punct de vedere al dreptului material, pe calea calificării legislative, stabileşte prin normele sale de drept internaţional privat aplicabilitatea unei alte legi raportului juridic concret, făcând trimitere la legea română sau la o altă lege şi atribuind competenţa acesteia, este incidenţă retrimiterea, situaţie în care se aplică legea română, potrivit art. 2559 alin. (2) NCC. în situaţia în care este incidenţă alegerea de către părţi a legii străine aplicabile, se aplică legea străină şi nu regulile de la retrimitere, faţă de excepţia prevăzută la art. 2559 alin. (3) NCC (I.P. Filipescu, A.l. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008).
3. Directiva 96/71/CE are ca obiect coordonarea normelor conflictuale din legile statelor membre cu scopul de a determina dreptul naţional aplicabil unei prestări de servicii la nivel transfrontalier, în situaţia unei detaşări temporare a lucrătorilor în cadrul Comunităţii, fără a armoniza nici normele materiale ale statelor membre privind dreptul muncii şi condiţiile de muncă şi de încadrare în muncă referitoare în special la salariu, nici dreptul de a recurge la acţiunea colectivă (Concluziile Av. Gen. Verica Trstenjak din 13.09.2007, Comisia Comunităţilor Europene/Marele Ducat al Luxemburgului, C-319/06, Culegere 2008).
Alin. (3) enumeră cazurile în care nu este admisă retrimiterea, nici de gradul I, nici de gradul II. Acesta este şi cazul materiei obligaţiilor contractuale reglementate de Regulamentul „Roma I” [Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale], unde, conform art. 20, retrimiterea este exclusă.
Raportul cu prevederea anterioară: reformulare şi completare a art. 4 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, cu completările ulterioare.