Art. 2588 Noul cod civil Legea aplicabilă nulităţii căsătoriei Căsătoria Familia

CAPITOLUL II
Familia

SECŢIUNEA 1
Căsătoria

Art. 2588

Legea aplicabilă nulităţii căsătoriei

(1) Legea care reglementează cerinţele legale pentru încheierea căsătoriei se aplică nulităţii căsătoriei şi efectelor acestei nulităţi.

(2) Nulitatea unei căsătorii încheiate în străinătate cu încălcarea condiţiilor de formă poate fi admisă în România numai dacă sancţiunea nulităţii este prevăzută şi în legea română.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 2588 Noul cod civil Legea aplicabilă nulităţii căsătoriei Căsătoria Familia




isac.violeta 5.03.2014
Reglementarea anterioară: Legea nr. 105/1992: „Art. 24. (1) Legea care reglementează cerinţele legale pentru încheierea căsătoriei se aplică nulităţii căsătoriei şi efectelor acestei nulităţi. (2) Nulitatea unei căsătorii încheiată în străinătate cu încălcarea condiţiilor de formă poate fi admisă în România numai dacă sancţiunea nulităţii este prevăzută şi în legea română".

1. Potrivit reglementării actuale (art. 293-295 NCC), căsătoria este lovită de nulitate absolută în cazul lipsei consimţământului la căsătorie, în cazul încheierii unei noi căsătorii de către persoana care este căsătorită,
Citește mai mult în cazul căsătoriei între rudele în linie dreaptă, precum şi între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv, de către alienatul mintal şi debilul mintal, precum şi în situaţia neprezentării celor doi viitori soţi împreună la sediul primăriei, pentru a-şi da consimţământul la căsătorie în mod public, în prezenţa a 2 martori, în faţa ofiţerului de stare civilă, pentru lipsa vârstei matrimoniale, în cazul căsătoriei fictive încheiate în alte scopuri decât acela de a întemeia o familie. în cazul în care soţul unei persoane declarate moarte s-a recăsătorit şi, după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, noua căsătorie rămâne valabilă, dacă soţul celui declarat mort a fost de bună-credinţă. Prima căsătorie se consideră desfăcută pe data încheierii noii căsătorii (art. 293 NCC).

2. Potrivit reglementării actuale (art. 297-300 NCC), căsătoria este lovită de nulitate relativă în situaţia lipsei încuviinţărilor sau a autorizării prevăzute la art. 272 alin. (2), (4) şi

(5) NCC, la cererea soţului al cărui consimţământ a fost viciat prin eroare, prin doi sau prin violenţă (eroarea constituie viciu de consimţământ numai atunci când priveşte identitatea fizică a viitorului soţ), pentru lipsa discernământului, precum şi căsătoria încheiată între tutore şi persoana minoră aflată sub tutela sa.

3. Motivele de nulitate ale căsătoriei, cât şi efectele nulităţii se analizează în raport de cerinţele legale aplicabile pentru încheierea căsătoriei, respectiv de legea naţională a fiecăruia dintre viitorii soţi de la data căsătoriei lor.

4. Pentru constatarea nulităţii sau anularea căsătoriei se aplică legea părţii contractante care, potrivit art. 26, este valabilă pentru încheierea căsătoriei. în privinţa competenţei jurisdicţionale se aplică în mod corespunzător prevederile art. 28 (ort. 29 din Tratatul din 11.07.1994 încheiat între România şi Republica Cehâ privind asistenţa judiciară în materie civilă).

5. JURISPRUDENŢĂ. Nerespectarea dispoziţiilor legale privind încheierea căsătoriei de către o persoană deja căsătorită este sancţionată cu nulitatea absolută. Raportul juridic dedus judecăţii prezintă un element de extraneitate, pârâtul fiind cetăţean turc. Potrivit art. 24 raportat la art. 18 din Legea nr. 105/1992 [articole abrogate de art. 230 lit. q) din Legea nr. 71/2011, n.n.], impedimentele la căsătorie (condiţii de fond negative) sunt supuse cumulului de legi naţionale ale celor doi soţi. Cu alte cuvinte, căsătoria încheiată trebuie să fie în acord cu legile naţionale ale ambilor soţi. Nulitatea prevăzută prin dispoziţiile de mai sus are ca scop apărarea principiului monogamiei căsătoriei, astfel că cea de-a doua căsătorie este lovită de nulitate. Nulitatea nu se acoperă prin încetarea cauzei ei după încheierea căsătoriei, ceea ce înseamnă că cea de-a doua căsătorie este lovită de nulitate, chiar dacă prima căsătorie a fost desfăcută prin divorţ după data încheierii celei de-a doua căsătorii, până la constatarea nulităţii acesteia (Jud. Sect. 1 Bucureşti, s. civ., sent. nr. 3384/2009).
Răspunde