Art. 2589 Noul cod civil Legea aplicabilă efectelor generale ale căsătoriei Căsătoria Familia
| Comentarii |
|
Familia
SECŢIUNEA 1
Căsătoria
Art. 2589
Legea aplicabilă efectelor generale ale căsătoriei
(1) Efectele generale ale căsătoriei sunt supuse legii reşedinţei obişnuite comune a soţilor, iar în lipsă, legii cetăţeniei comune a soţilor. În lipsa cetăţeniei comune, se aplică legea statului pe teritoriul căruia căsătoria a fost celebrată.
(2) Legea determinată potrivit alin. (1) se aplică atât efectelor personale, cât şi efectelor patrimoniale ale căsătoriei pe care această lege le reglementează şi de la care soţii nu pot deroga, indiferent de regimul matrimonial ales de aceştia.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), drepturile soţilor asupra locuinţei familiei, precum şi regimul unor acte juridice asupra acestei locuinţe sunt supuse legii locului unde aceasta este situată.
| ← Art. 2588 Noul cod civil Legea aplicabilă nulităţii... | Art. 2590 Noul cod civil Legea aplicabilă regimului matrimonial... → |
|---|
Citește mai mult
reşedinţa comună sau cu care întreţin în comun cele mai strânse legături".Legislaţie conexă: Cartea verde a Comisiei Europene (SEC(2006) 952) din 17.07.2006 privind elaborarea unui Regulament european referitor la conflictele de legi în materia regimurilor matrimoniale şi în special cu privire la competenţa şi recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti.
1. Efectele generale personale şi patrimoniale ale căsătoriei sunt supuse legii reşedinţei obişnuite comune a soţilor, iar în lipsă, legii cetăţeniei comune, iar în lipsa cetăţeniei comune, legii statului pe teritoriul căreia căsătoria a fost celebrată.
2. Efectele căsătoriei sunt supuse Convenţiei din 04.07.1905 privitoare la conflictele de legi relative la efectele căsătoriei asupra drepturilor şi datoriilor soţilor în raporturile lor personale şi asupra averilor soţilor.
3. Efectele ataşate căsătoriei, prin dispoziţii de drept fiscal, social sau administrativ, în calitate de condiţie de acordare a unui avantaj sau a unui drept, nu ar trebui să aibă impact cu privire la aplicarea comparării situaţiilor unor persoane legate printr-o căsătorie sau printr-o uniune consensuală înregistrată, întrucât o diferenţiere de tratament stabilită de dispoziţiile respective se aplică mai degrabă ca o precizare a existenţei unei discriminări decât ca un factor care defineşte posibilitatea de a compara situaţiile (Concluziile Av. Gen. Jaaskinen din 15.07.2010, Jurgen Romer/Freie und Hansestadt Hamburg, C-147/08, Culegere 2011).
4. Efectele constatării nulităţii căsătoriei sunt următoarele: în cazul unei căsătorii putative, la încheierea unei căsătorii nule sau anulate, soţul de bună-credinţă păstrează, până la data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă, situaţia de soţ dintr-o căsătorie valabilă. Raporturile patrimoniale dintre foştii soţi sunt supuse, prin asemănare, dispoziţiilor privitoare la divorţ. în ceea ce îi priveşte pe minori, nulitatea căsătoriei nu are niciun efect în privinţa lor: aceştia păstrează situaţia de copii din căsătorie, iar în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile dintre părinţi şi copii, se aplică, prin asemănare, dispoziţiile privitoare la divorţ. Hotărârea judecătorească de constatare a nulităţii sau de anulare a căsătoriei este opozabilă terţelor persoane, în condiţiile legii. Nulitatea căsătoriei nu poate fi opusă unei terţe persoane împotriva unui act încheiat anterior de aceasta cu unul dintre soţi, în afară de cazul în care au fost îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute de lege cu privire la acţiunea în constatarea nulităţii ori în anulare sau terţul a cunoscut, pe altă cale, înainte de încheierea actului, cauza de nulitate a căsătoriei (art. 304-306 NCC).
5. Pensiile facultative pentru limită de vârstă intră în domeniul material de aplicare a Directivei 2000/78/CE. Dispoziţiile coroborate ale art. 1, 2 şi 3 alin. (1) lit. (c) din Directiva 2000/78/CE se opun unei reglementări în temeiul căreia un beneficiar legat printr-o uniune consensuală înregistrată nu dobândeşte o pensie facultativă pentru limită de vârstă echivalentă cu cea acordată unui beneficiar căsătorit care nu este separat în mod permanent, cu toate că, în dreptul naţional, uniunea consensuală ar plasa persoanele de acelaşi sex într-o situaţie asemănătoare cu aceea a soţilor în ceea ce priveşte pensia menţionată. Analiza posibilităţii de a compara trebuie să fie concentrată pe drepturile şi pe obligaţiile soţilor şi ale partenerilor, astfel cum decurg din dispoziţiile interne aplicabile căsătoriei, respectiv din cele aplicabile uniunii consensuale înregistrate, care sunt relevante, ţinând seama de condiţiile de acordare a prestaţiei în discuţie (Concluziile Av. Gen. Jaaskinen din 15.07.2010, Jurgen Romer/Freie und Hansestadt Hamburg, C-147/08, Culegere 2011).
6. Articolul 7 primul paragraf prima liniuţă din Decizia nr. 1/80 a Consiliului de asociere privind dezvoltarea asocierii CEE-Turcia trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să poată să decidă în cursul perioadei de trei ani prevăzute de această dispoziţie că, în cazul în care membrul familiei admis pe teritoriul acestui stat se căsătoreşte, acesta nu mai beneficiază de drepturile conferite de această dispoziţie, chiar dacă el continuă să locuiască împreună cu lucrătorul turc. Primul paragraf al art. 7 din Decizia nr. 1/80 nu se opune ca, după expirarea perioadei de trei ani prevăzute pentru dobândirea unor drepturi în temeiul acestui articol, autorităţile naţionale competente să pună în discuţie un drept de şedere pretins dobândit în temeiul acestui articol (Concluziile Av. Gen. Sharpston din 08.07.2010, Fotma Pehlivon/Staatssecretaris van Justitie, C-484/07, Culegere 2011).
7. JURISPRUDENŢĂ. Prin decizia de returnare nr. 94309/2008 adoptată de pârâtul O.R.I. s-a dispus, în temeiul art. 80 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor (republicată în M. Of. nr. 421/2008, n.n.), returnarea reclamantului în ţara de origine, punându-i-se în vedere să părăsească teritoriul României în termen de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă a deciziei, având în vedere că i-a fost refuzată prelungirea dreptului de şedere temporară, în considerarea existenţei unei căsătorii de convenienţă. în acest sens, s-a reţinut că cei doi soţi au fost inconsecvenţi în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanţelor în care s-au cunoscut ori a altor informaţii relevante despre aceştia. Elementele pe baza cărora se poate constata faptul că o căsătorie este de convenienţă pot fi următoarele: coabitarea matrimonială nu există; soţii nu s-au cunoscut înaintea căsătoriei; lipsa unei contribuţii efective la îndeplinirea obligaţiilor născute din căsătorie; soţii nu vorbesc o limbă înţeleasă de amândoi; există date că anterior unul dintre soţi a încheiat o căsătorie de convenienţă; soţii sunt inconsecvenţi în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanţelor în care s-au cunoscut ori a altor informaţii relevante despre aceştia; încheierea căsătoriei a fost condiţionată de plata unei sume de bani între soţi, cu excepţia sumelor primite cu titlu de dotă. Constatarea elementelor prevăzute la alin. (2) se realizează de către ofiţerul de interviu. Aceste elemente pot rezulta din: datele obţinute în urma interviului; înscrisuri; declaraţiile celor în cauză sau ale unor terţe persoane; controale la domiciliul conjugal ori alte verificări suplimentare (C.A. Bucureşti, s. o Vlll-a de cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1395/2009).
Alin. (2) şi (3) asigură aplicarea dispoziţiilor imperative ale legii astfel determinate, indiferent de alegerea de către soţi a unui regim matrimonial şi protecţia specială a locuinţei familiale.
În situaţia în care soţii aleg o altă lege aplicabilă regimului lor matrimonial, in conformitate cu art. 2.590 NCC, regimul primar va fi cel stabilit de legea determinată potrivit art. 2.589 NCC şi nu de legea pe care ei au
Citește mai mult
ales-o. Mai mult, dispoziţiile ce protejează locuinţa familială şi actele juridice cu privire la acestea sunt cele stabilite de legea locului unde aceasta este situată.De exemplu, doi soţi cetăţeni români, unul cu reşedinţa în Franţa şi unul cu reşedinţa în Italia, aleg ca lege aplicabilă regimului lor matrimonial legea franceză, ca lege a statului pe teritoriul căruia unul dintre soţi are reşedinţa obişnuită în mo mentul alegerii, conform art. 2.590 alin. (2) lit. a) NCC. În temeiul alin. (2) al art. 2.589 NCC, regimul primar este reglementat de legea română. De asemenea, dacă ei achiziţionează o locuinţă familială în România, drepturile soţilor asupra acesteia vor fi cele prevăzute de legea română, chiar dacă regimul lor matrimonial este guvernat de o altă lege.
Atunci când locuinţa familiei este situată în România, indiferent de legea aplicabilă regimului matrimonial, atât noţiunea de locuinţă a familiei, cât şi drepturile soţilor asupra acesteia vor fi stabilite de prevederile art. 321–323 NCC.
Raportul cu prevederea anterioară: prevedere nouă faţă de art. 20 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea rapor tu rilor de drept internaţional privat, cu completările ulterioare.