Art. 2633 Noul cod civil Legea aplicabilă Moştenirea

Bună ziua, În 2011, mi-a decedat fiica in SUA, a lasat prin testament o garsonieră surorii ei , bun dobandit in Romania in 1998.Fiica mea, a fost căsătorită,ultima reședință fiind San Francisco,in testament a fost stipulată legea aplicabilă din statul Maryland, unde s-a facut testamentul.Testamentul, a fost executat de soțul ei, care a fost de acord privind moștenirea din Romania. Conform noului cod civil, moștenirea este supusă legii unde a avut ultima reședintă ? Cum pot să fac rost de această lege ? Fiica mea, a fost cetățean roman, care muncea in SUA, cu domiciliul stabil in Romania. Vă multumesc anticipat !

Reglementarea anterioară: Legea nr. 105/1992: „Art. 66. Moştenirea este supusă: a) în ce priveşte bunurile mobile, oriunde acestea s-ar afla, legii naţionale pe care persoana decedată o avea la data morţii; b) în ce priveşte bunurile imobile şi fondul de comerţ, legii locului unde fiecare din aceste bunuri este situat".

Legislaţie conexă:
► Convenţia de la Haga din 1 august 1989 privind legea aplicabilă succesiunilor pentru cauză de moarte. Aceasta a fost semnată de Argentina, Luxemburg, Ţările de Jos şi Elveţia şi a fost ratificată de Ţările de Jos. Nu a intrat încă în vigoare (www.hcch.net);

Citește mai mult

► Convenţia de la Haga din 5 octombrie 1961 privind conflictul de legi în materia formei dispoziţiilor testamentare. A intrat în vigoare la 5 ianuarie 1964. în prezent sunt părţi la această convenţie 38 de state. România nu este parte la această convenţie (www.hcch.net);
► Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi a actelor autentice în materie de succesiuni, precum şi crearea unui certificat european de moştenitor (Comisia comunităţilor europene. Bruxelles, 14.10.2009, nr. CELEX 52011PC0126).

1. în reglementarea anterioară, legea aplicabilă succesiunii era, privitor la bunurile mobile, oriunde acestea s-ar fi aflat, legea naţională pe care persoana decedată o avea la data morţii; iar privitor la bunurile imobile şi fondul de comerţ, legea locului unde fiecare din aceste bunuri este situat. Legea aplicabilă moştenirii stabilea îndeosebi: momentul deschiderii moştenirii; persoanele cu vocaţie de a moşteni; calităţile cerute pentru a moşteni; exercitarea posesiei asupra bunurilor rămase de la defunct; condiţiile şi efectele opţiunii succesorale; întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul; drepturile statului asupra succesiunii vacante (art. 66-67 din Legea nr. 105/1992).

2. Obligaţiile necontractuale care decurg din testamente şi succesiune sunt excluse din domeniul de aplicare a Regulamentului privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale (art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 864/2007 (Roma II)].

JURISPRUDENŢĂ

1. în stadiul actual al legislaţiei aplicabile, sistemul juridic al Uniunii nu conţine în sine norme privind conflictul de legi în materia statutului persoanelor. Astfel, deşi toate sistemele naţionale de soluţionare a conflictelor de legi urmăresc să supună statutul persoanelor dreptului cu care persoana interesată are legăturile cele mai strânse, unele consideră că elementul de legătură adecvat în acest sens este naţionalitatea, altele reşedinţa şi, în sfârşit, altele adoptă soluţii intermediare. Astfel pentru recunoaşterea calităţii de soţ supravieţuitor, până la decesul defunctei, trebuie ca cel puţin din perspectiva dreptului material şi a sistemului juridic, până la data decesului defunctei trebuie consideraţi ca fiind soţi, având în vedere că o căsătorie, chiar încheiată cu încălcarea interdicţiilor legale în vigoare, îşi păstrează legalitatea atât timp cât nu este anulată printr-o hotărâre judecătorească. împrejurarea că o instituţie a Uniunii recunoaşte pentru două persoane calitatea de soţ supravieţuitor al unuia şi acelaşi fost funcţionar decedat, în vederea acordării unui avantaj financiar, nu constituie în niciun fel o acceptare, nici măcar implicită, la nivelul Uniunii, a căsătoriei multiple, acceptare care ar fi de natură să ridice o problemă de compatibilitate cu principiile şi cu normele superioare de drept, în special dacă fiecare dintre persoanele interesate beneficia de totalitatea avantajului financiar prevăzut pentru „soţul" supravieţuitor (T.F.P., Hot. din 01.07.2010, Mandt/Parlamentul European, F-45/07, JO C 274, 09.10.2010).

2. în lipsa unei justificări valabile, art. 43 CE se opune ca o reglementare fiscală a unui stat membru în materie de impozite pe succesiune care exclude de la exonerarea de aceste impozite prevăzută pentru întreprinderile familiale întreprinderile care au, în ultimii 3 ani anteriori decesului lui de cuius, cel puţin 5 lucrători încadraţi în muncă în alt stat membru, în timp ce acordă o astfel de exonerare atunci când lucrătorii sunt încadraţi în muncă într-o regiune a primului stat membru (C.J.C.E., Hot. din 25.10.2007, Mario Geurts şi Dennis Vogten/Administrotie van de BTW, registratie en domeinen şi Belgische Staat, C-464/05, Culegere 2007).

3. Articolul 63 TFUE se opune legislaţiei unui stat membru care rezervă posibilitatea de a beneficia de cota redusă a taxelor asupra succesiunii organismelor fără scop lucrativ care au sediul de funcţionare în acest stat membru sau în statul membru în care de cuius avea efectiv reşedinţa sau în care avea locul de muncă la momentul decesului ori în care anterior a avut efectiv reşedinţa sau locul de muncă (C.J.U.E., Hot. din 10.02.2011, Missionswerk Werner Heukelbach ev/Etat belge, C-25/10, JO C103, 02.04.2011).

4. Articolul 6 alin. (1) din Directiva 2001/84/CE trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei dispoziţii de drept intern ce rezervă beneficiul dreptului de suită numai moştenitorilor legali ai artistului, cu excluderea legatarilor testamentari. în consecinţă, revine instanţei de trimitere, în vederea aplicării dispoziţiei naţionale prin care se transpune art. 6 alin. (1), obligaţia de a ţine seama în mod corect de toate normele pertinente care vizează soluţionarea conflictelor de legi în materia devoluţiunii succesorale a dreptului de suită [C.J.U.E., Hot. din 15.04.2010, Fundacion Gala-Salvador Dalişi Visual Entidad de Gestion deArtistas Plâsticos (VEGAP)/Societe des auteurs dans Ies arts graphiques et plastiques (ADAGP) şi alţii, C-518/08, JO C148, 05.06.2010).

5. Articolele 73b şi 73d din Tratatul CE (devenite art. 56 CE şi, respectiv, art. 58 CE) trebuie să fie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale referitoare la calcularea impozitelor pe succesiune şi pe transferul proprietăţilor imobiliare datorate pentru un bun imobil situat în acest stat membru care, la calcularea impozitelor menţionate, nu prevede caracterul deductibil al datoriilor legate de o atribuire excedentară rezultată dintr-un partaj testamentar de ascendent, în cazul în care persoana a cărei succesiune este deschisă nu avea reşedinţa, la data decesului său, în acest stat, ci în alt stat membru, atât timp cât acest caracter deductibil este prevăzut în cazul în care persoana în cauză, la aceeaşi dată, avea reşedinţa în statul în care este situat bunul imobil care face obiectul succesiunii, în măsura în care o astfel de reglementare aplică un nivel progresiv de impozitare şi atât timp cât neluarea în considerare a datoriilor menţionate coroborată cu acest nivel progresiv ar putea determina o sarcină fiscală superioară pentru moştenitorii care nu se pot prevala de un astfel de caracter deductibil. Această interpretare nu este afectată de împrejurarea că reglementarea statului membru în care persoana a cărei succesiune este deschisă avea reşedinţa la data decesului său prevede în mod unilateral o posibilitate de acordare a unui credit fiscal aferent impozitelor pe succesiune datorate într-un alt stat membru pentru bunuri imobile situate în acest alt stat (C.J.C.E., Hot. din 11.09.2008, D.M.M.A. Arens-Sikken/Staotssecretaris van Financien, C-43/07, JO C 285, 08.11.2008).

6. Articolul 63 alin. (1) TFUE interzice în general restricţiile privind circulaţia capitalurilor între statele membre. Rezultă dintr-o jurisprudenţă constantă a Curţii că măsurile interzise prin art. 63 alin. (1) TFUE, fiind restricţii privind circulaţia capitalurilor, le includ, în cazul succesiunilor, pe cele al căror efect este de a reduce valoarea succesiunii aparţinând unui rezident al unui alt stat decât statul membru în care se află bunurile respective şi în care este impozitată moştenirea bunurilor menţionate (C.J.U.E., Hot. din 10.02.2011, Missionswerk Werner Heukelbach ev/l-tat belge, C-25/10, JO C103, 02.04.2011).

7. în privinţa succesiunii, excluderea unei nepoate de la succesiunea bunicilor pentru motivul caracterului natural al legăturilor de rudenie a încălcat art. 14 coroborat cu art. 8 din Convenţie. Prin Hotărârea Marckx, Curtea a socotit discriminatorie absenţa totală a vocaţiei succesorale bazată numai pe caracterul natural al legăturii de rudenie. O remaniere globală, menită să modifice în profunzime şi de o manieră coerentă ansamblul drepturilor filiaţiei şi succesorilor nu se impune deloc în prealabil şi indispensabil pentru respectarea Convenţiei. Libertatea de alegere recunoscută statului în ce priveşte mijloacele de achitare a obligaţiilor în numele art. 53 nu i-ar permite să suspende aplicarea Convenţiei, aşteptând terminarea unei asemenea reforme, în măsură să constrângă Curtea Europeană să respingă în 1991, pentru o succesiune deschisă în 22.06.1980, reclamaţii identice celor pe care le-a acceptat la 13.06.1979 (C.E.D.O., Hot. din 29.11.1991, Vermeire c. Belgiei, în V. Berger, Jurisprudenţă Curţii Europene a Drepturilor Omului, ed. a Vl-o în limba romând, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Bucureşti, 2008).

8. Moştenirea este supusă, în ce priveşte bunurile imobile, legii locului unde fiecare din aceste bunuri este situat, norma conflictuală stabilind, aşadar, legea aplicabilă, lex rei sitae, respectiv legea română; soluţia se impune ca atare deoarece disputa dintre părţi vizează vocaţia la obţinerea măsurilor reparatorii pentru imobilul din sectorul 2, ca bun succesoral de pe urma autorului iniţial al părţilor. Pe de altă parte, art. 67 din Legea nr. 105/1992 [art. 2636 NCC, n.n.) prevede că legea aplicabilă moştenirii stabileşte îndeosebi: momentul deschiderii moştenirii, persoanele cu vocaţia de a moşteni, calităţile cerute pentru a moşteni, exercitarea posesiei asupra bunurilor rămase de la defunct, condiţiile şi efectele opţiunii succesorale, întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul succesoral, drepturile statului asupra succesiunii vacante (C.A Bucureşti, s. civ., min., dec. nr. 210/2009).

9. Eliberarea certificatului de moştenitor în cazul moştenirilor lăsate de o persoană care nu a avut ultimul domiciliu în România nu este de competenţa exclusivă a jurisdicţiei române. Deoarece înscrierea în certificatul de moştenitor a cotelor ce se cuvin moştenitorilor priveşte interesul succesorilor, şi nu interesul general, prin aplicarea legii statului unde s-a pronunţat hotărârea a cărei recunoaştere se cere nu se încalcă odinea publică de drept internaţional privat român. De altfel, în ultimul alineat al art. 168 din Legea nr. 105/1992 se arată în mod expres că recunoaşterea nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanţa care a pronunţat hotărârea străină a aplicat o altă lege decât cea determinată de dreptul internaţional privat român, afară numai dacă procesul priveşte starea civilă şi capacitatea unui cetăţean român, iar soluţia adoptată diferă de la cea care s-ar fi ajuns potrivit legii române. Prin urmare, certificatului de moştenitor comun fiindu-i aplicabile prevederile primei părţi din textul citat, greşit s-a refuzat recunoaşterea lui, pentru că s-a aplicat o altă lege decât cea română cu privire la cotele succesorale (I.C.C.J., dec. civ. nr. 5652/2006).

10. Susţinerile pârâtei în sensul că reclamanta nu poate pretinde partajarea bunurilor imobile cu excepţia apartamentului X, întrucât prin declaraţia autentică din 29.01.2003, dată în faţa Consulului SUA din Republica Germană, Landul I., a renunţat la drepturile sale asupra acestora, au fost apreciate de către instanţă ca neîntemeiate, aceasta reţinând că, potrivit art. 66 din Legea nr. 105/1992, „moştenirea este supusă în ce priveşte bunurile imobile legii locului unde fiecare din aceste bunuri este situat, iar art. 67 din acelaşi act normativ prevede că legea aplicabilă moştenirii stabileşte inclusiv condiţiile şi efectele opţiunii succesorale". Or, potrivit legii civile române, cel care a acceptat moştenirea în orice mod (tacit sau expres) nu mai poate reveni asupra acceptării, actul de renunţare fiind lipsit de orice efecte asupra acceptării. Mai mult, în dreptul succesoral român, atât renunţarea, cât şi acceptarea sunt acte juridice indivizibile, iar succesibilul nu poate renunţa în parte la dreptul său succesoral pentru a accepta restul (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., dec. nr. 1151/2009, în Jurindex).

11. în prezenţa unui element de extraneitate, devoluţiunea, transmisiunea şi împărţeala moştenirii sunt supuse unor legi succesorale diferite, în funcţie de natura bunurilor care alcătuiesc masa succesorală. Reţinând aspectul de fapt al intrării în puterea de lucru judecat ca urmare a necontestării hotărârii prin apelurile formulate, precum şi împrejurarea că instanţa de fond a stabilit vocaţia succesorală concretă numai prin raportare la bunul imobil ce face obiectul Legii nr. 10/2001, iar nu şi cu privire la alte bunuri, tribunalul a constatat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 66 lit. b) din Legea nr. 105/1992, potrivit cărora moştenirea este supusă legii succesorale române, ca fiind legea locului unde situat bunul imobil (C.A. Bucureşti, s. a IX-a civ., dec. nr. 210/2009).

12. Conform expertizei judiciare întocmită de către B.F., avocat şi notar public din Israel, rezultă că potrivit legislaţiei statului Israel în materie de succesiuni, dovada oficială şi pe deplin competentă a drepturilor de moştenire derivă din ordonanţa de succesiune sau de validitate a testamentului care sunt emise, după caz, de către tribunalul de succesiuni (ca organ statal) sau de către tribunalul de familie. Testamentul depus de apelantă are ataşat ordinul de validare a testamentului emis de Tribunalul regional din U.B. în dosarul succesoral nr. 4067/1987, care priveşte succesiunea defunctei E.N. Aceste acte sunt însoţite de apostilă şi traduse din limba ebraică. Potrivit prevederilor art. 68 din Legea nr. 105/1992 [art. 2634 NCC, n.n.], întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt socotite valabile dacă respectă condiţiile de formă aplicabile, fie la data când a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform uneia din legile următoare: legea naţională a testatorului, legea domiciliului acestuia, legea locului unde actul a fost întocmit, modificat, revocat. Depunând testamentul şi ordinul de validare a acestuia, apelanta-reclamată a făcut dovada descendenţei din defunctă (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., dec. nr. 466/2009, în Jurindex). Notă. Potrivit art. 2633 NCC, moştenirea este supusă legii statului pe teritoriul căruia defunctul a avut la data decesului reşedinţa obişnuită, indiferent de bunurile care compun masa succesorală.