Art. 2636 Noul cod civil Domeniul de aplicare a legii moştenirii. Succesiunea vacantă Moştenirea
| Comentarii |
|
Moştenirea
Art. 2636
Domeniul de aplicare a legii moştenirii. Succesiunea vacantă
(1) Legea aplicabilă moştenirii stabileşte îndeosebi:
a) momentul şi locul deschiderii moştenirii;
b) persoanele cu vocaţie de a moşteni;
c) calităţile cerute pentru a moşteni;
d) exercitarea posesiei asupra bunurilor rămase de la defunct;
e) condiţiile şi efectele opţiunii succesorale;
f) întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul;
g) condiţiile de fond ale testamentului, modificarea şi revocarea unei dispoziţii testamentare, precum şi incapacităţile speciale de a dispune sau de a primi prin testament;
h) partajul succesoral.
(2) În cazul în care, conform legii aplicabile moştenirii, succesiunea este vacantă, bunurile situate sau, după caz, aflate pe teritoriul României sunt preluate de statul român în temeiul dispoziţiilor legii române privitoare la atribuirea bunurilor unei succesiuni vacante.
| ← Art. 2635 Noul cod civil Legea aplicabilă formei testamentului... | Art. 2637 Noul cod civil Legea aplicabilă condiţiilor de fond... → |
|---|
În reglementarea anterioară, legea aplicabilă moştenirii stabilea printre altele şi drepturile statului asupra succesiunii vacante. în urma modificării
Citește mai mult
aduse prin art. 2636 alin. (2) NCC, în cazul în care, conform legii aplicabile moştenirii, legea statului pe teritoriul căruia defunctul a avut la data decesului reşedinţa obişnuită, succesiunea este vacantă, bunurile situate sau, după caz, aflate pe teritoriul României sunt preluate de statul român în temeiul dispoziţiilor legii române privitoare la atribuirea bunurilor unei succesiuni vacante, astfel că, dacă defunctul a lăsat bunuri pe teritoriul mai multor state, numai bunurile situate pe teritoriul României sunt preluate de statul român [sintezâ comparativă a art. 67 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 105/1992 şi a art. 2636 alin. (2) NCC],Alegerea nu este nouă, căci Codul Calimach (1817) ţinuse seama de reglemetarea franceză a succesiunilor. Câţiva ani mai târziu, Proiectul de Cod civil pentru Basarabia, întocmit în 1824-1825 de jurisconsultul Petru Manega, preluase deja ad litteram toate textele napoleoniene în materie. Opţiunea lui Vemescu a fost însă una nuanţată. El a ţinut seama de
Citește mai mult
observaţiile profesorului Victor Marcade, a inclus soluţii din proiectul lui Pisanelli, care ulterior avea să devină Codul civil italian din 1865 (spre exemplu, faptul că legatele nu se raportează), respectiv a încercat să amelioreze regulile franceze ale moştenirii legale, ce consfinţeau prioritatea familiei de sânge, grupate în jurul autorităţii şefului acesteia.Astfel, preluarea modelului francez făcuse ca numai copiii din căsătorie să aibă drepturi în succesiunea legală. Pe baza tradiţiei juridice a vechiului drept românesc, cu rădăcini în dreptul
clasic roman (Orfitian şi Tertulian), Codul civil român a prevăzut în art. 652 al. 2, 677 şi 678 drepturi succesorale reciproce între copiii naturali şi mama acestora. Fiind descendenţi din afara căsătoriei, ei nu puteau pretinde rezerva în moştenirea tatălui lor. Codul familiei din 1954, în aplicarea prevederilor constituţionale din 1948 şi 1952, a eliminat în art. 63 discriminarea între copiii din căsătorie şi din afara acesteia; ca urmare, toţi descendenţii vin azi la moştenire cu drepturi egale în clasa întâia. Aşa se explică de ce, în momentul de faţă, dispoziţiile art. 841 şi 842 C.civ. sunt înţelese ca acordând rezerva fară deosebire tuturor descendenţilor defunctului, indiferent de provenienţa lor.
In acelaşi sens, traducerea Codului Napoleon a produs o ruptură faţă de tradiţia vechiului drept românesc cutumiar şi scris, preluând regimul succesoral defavorabil conferit soţului supravieţuitor de modelul francez. Tradiţia cutumiară română acorda de regulă soţiei o porţiune succesorală în plină proprietate şi egală cu aceea a unui copil. Codurile din sec. XVII-XIX, mergând pe tradiţia romano-bizantină, au mai redus din aceste drepturi: fie le-au acordat în uzufruct, fie le-au condiţionat de existenţa sau nu a zestrei ori a descendenţilor necomuni. Codul civil a plasat însă soţia supravieţuitoare în categoria moştenitorilor neregulaţi, alături de stat şi de copiii naturali. Ca urmare, aceasta venea la moştenire numai dacă nu exista nici o altă rudă cu chemare efectivă la moştenire (art. 679). Vemescu a ameliorat acet regim, păstrând din vechiul nostru drept scris o prevedere favorabilă văduvei sărace: celebrul art.684. Acesta îi acordă fie o porţiune de copil în uzufruct (când concurează cu descendenţii defunctului), fie o treime în uzufruct (în concurs cu un singur descendent), fie un sfert în proprietate (când vine la moştenire cu ascendenţii sau colateralii).
Dispoziţia art. 684 fusese receptată în vechile legiuiri româneşti din Novelele 53, 54 şi 117 ale lui Iustinian. Problemele practice ce le-a produs s-au referit la determinarea calităţii de văduvă săracă în cazurile concrete. Iustinian facea diferenţa în funcţie
de cum soţia supravieţuitoare adusese sau nu o zestre cu ocazia căsătoriei. în absenţa unui asemenea criteriu legislativ, Curtea de Casaţie de la Bucureşti a decis să aplice art. 684 C.civ. când condiţiile de viaţă ale văduvei s-au înrăutăţit după decesul soţului -raportat la standardul ei de viaţă din timpul căsătoriei. Soţia supravieţuitoare nu era însă nici rezervatară, nici nu avea sezina. Avea un drept de abitaţie asupra fostului domiciliu conjugal, limitat la durata anului de doliu şi privit ca o sarcină a succesiunii (facea parte din pasivul succesoral).
Criticile aduse acestei reglementări în practică şi în doctrină au vizat ruptura nejustificată cu tradiţia dreptului român şi rolul central jucat în familia modernă de partenerul de viaţă. Acestea au condus la adoptarea Legii nr. 319/1944, cu privire la drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor, inspirată din art. 1928 şi 1932 BGB.
Succesiunile vacante erau şi anterior în domeniul de aplicare al legii succesiunii, dar alin. (2) extinde dreptul statului român de a culege nu numai bunurile imobile, dar şi bunurile mobile ale cetăţenilor străini ale căror succesiuni sunt declarate vacante prin
Citește mai mult
aplicarea legii române (spre exemplu cetăţeni străini cu reşedinţa obişnuită în România la momentul decesului sau cetăţeni români cu reşedinţa în străinătate, dar care au ales ca aplicabilă legea română).Acest articol trebuie coroborat şi cu art. 553 alin. (3) NCC, în temeiul căruia, dacă legea aplicabilă este legea română şi conform acestei legi succesiunea este vacantă, atunci statul român va culege şi moştenirile vacante şi imobilele din acestea care se află în străinătate.
În moştenirile internaţionale vacante, statul român participă prin Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul prevederilor art. 223 alin. (1) NCC, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens.
Raportul cu prevederea anterioară: prevedere modificată faţă de art. 67 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, cu completările ulterioare.