Art. 2637 Noul cod civil Legea aplicabilă condiţiilor de fond Actul juridic
| Comentarii |
|
CAPITOLUL V
Actul juridic
Actul juridic
Art. 2637
Legea aplicabilă condiţiilor de fond
(1) Condiţiile de fond ale actului juridic sunt stabilite de legea aleasă de părţi sau, după caz, de autorul său.
(2) Alegerea legii aplicabile actului trebuie să fie expresă ori să rezulte neîndoielnic din cuprinsul acestuia sau din circumstanţe.
(3) Părţile pot alege legea aplicabilă totalităţii sau numai unei anumite părţi a actului juridic.
(4) Înţelegerea privind alegerea legii aplicabile poate fi modificată ulterior încheierii actului. Modificarea are efect retroactiv, fără să poată totuşi:
a) să infirme validitatea formei acestuia; sau
b) să aducă atingere drepturilor dobândite între timp de terţi.
| ← Art. 2636 Noul cod civil Domeniul de aplicare a legii... | Art. 2638 Noul cod civil Legea aplicabilă în lipsa alegerii... → |
|---|
► „Art. 69. (1) Condiţiile de fond ale actului juridic unilateral sunt stabilite de legea aleasă de către autorul său. (2) în lipsă, se aplică legea statului cu care actul juridic prezintă legăturile cele mai strânse, iar dacă această lege nu poate fi identificată, se aplică legea locului unde actul juridic unilateral este întocmit";
► „Art. 74. Alegerea legii aplicabile contractului trebuie să fie expresă ori să rezulte neîndoielnic din cuprinsul acestuia sau din circumstanţe";
► „Art. 75. Părţile pot alege legea aplicabilă totalităţii sau numai
Citește mai mult
unei anumite părţi a contractului";► „Art. 76. (1) înţelegerea privind alegerea legii aplicabile, potrivit art. 73, poate fi modificată prin acordul părţilor. (2) Modificarea acordului asupra legii aplicabile, convenită ulterior datei încheierii contractului, are efect retroactiv, fără să poată totuşi: a) să infirme validitatea formei acestuia; sau b) să aducă atingere drepturilor dobândite între timp de terţi".
1. în reglementarea anterioară, legea aplicabilă condiţiilor de fond ale actului juridic era legea aleasă de autorul actului unilateral ori de părţile contractului, iar în lipsă, se aplica legea statului cu care actul juridic prezenta legăturile cele mai strânse, iar dacă această lege nu putea fi identificată, se aplica legea locului unde actul juridic unilateral a fost întocmit, actul juridic accesoriu fiind cârmuit de legea care se aplica fondului actului juridic principal, în lipsa unei manifestări de voinţă diferite (sinteza dispoziţiilor art. 69-70 din Legea nr. 105/1992).
2. Contractul este guvernat de legea aleasă de către părţi. Această alegere trebuie să fie expresă sau să rezulte, cu un grad rezonabil de certitudine, din clauzele contractuale sau din împrejurările cauzei. Prin alegerea lor, părţile pot desemna legea aplicabilă întregului contract sau numai unei părţi din acesta. Părţile pot conveni, în orice moment, să supună contractul altei legi decât cea care îl guverna anterior, fie în baza unei alegeri anterioare, fie în temeiul altor dispoziţii ale regulamentului. Orice modificare efectuată de către părţi cu privire la legea aplicabilă, care intervine ulterior încheierii contractului, nu aduce atingere validităţii formei contractului în sensul art. 11 şi nu afectează în mod negativ drepturile terţilor. în cazul în care toate elementele relevante pentru situaţia respectivă, în momentul în care are loc alegerea, se află în altă ţară decât aceea a cărei lege a fost aleasă, alegerea făcută de părţi nu aduce atingere aplicării dispoziţiilor legii acelei alte ţări, de la care nu se poate deroga prin acord. în cazul în care toate elementele relevante pentru situaţia respectivă, în momentul în care are loc alegerea, se află în unul sau mai multe state membre, alegerea de către părţi a unei legi aplicabile, alta decât cea a unui stat membru, nu aduce atingere aplicării în mod corespunzător a dispoziţiilor de drept comunitar, de la care nu se poate deroga prin convenţie, după caz, astfel cum au fost transpuse în statul membru al instanţei competente. Existenţa şi valabilitatea consimţământului părţilor cu privire la alegerea legii aplicabile se determină în conformitate cu dispoziţiile art. 10, art. 11 şi art. 13 [art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 593/2008 (Roma I)).
3. JURISPRUDENŢĂ. Obligaţia de motivare reprezintă o normă fundamentală de procedură care trebuie deosebită de temeinicia motivării, aceasta din urmă reprezentând un aspect care ţine de legalitatea în fond a actului în litigiu. Motivarea impusă de art. 253 CE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză şi trebuie să menţioneze în mod clar şi neechivoc raţionamentul instituţiei care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoştinţă de temeiurile măsurii luate, iar instanţei competente să îşi exercite controlul. Cerinţa motivării trebuie apreciată în funcţie de împrejurările cauzei, în special de conţinutul actului, de natura motivelor invocate şi de interesul de a primi explicaţii, propriu destinatarului sau altor persoane vizate în mod direct şi individual de acest act. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt şi de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condiţiile impuse de art. 253 CE trebuie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci şi în raport cu contextul său, precum şi cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă [T.P.I., Hot. din 12.09.2007, Republica Italiano (T-239/04) şi Brandt Italia SpA (T-323/04)/Comisiei Comunităţilor Europene, cauzele conexate T-239/04 şi T-323/04, Culegere 2007).
4. JURISPRUDENŢĂ. Condiţiile de fond ale actului juridic unilateral sunt stabilite de legea aleasă de către autorul său. în lipsă, se aplică legea statului cu care actul juridic prezintă legăturile cele mai strânse, iar dacă această lege nu poate fi identificată, se aplică legea locului unde actul juridic unilateral este întocmit. Cum prin confirmare emitenţii nu au stabilit legea aplicabilă şi cum actul juridic prezintă cele mai strânse legături cu statul român (întrucât actele juridice încheiate au ca obiect drepturi şi obligaţii referitoare la bunuri imobile aflate pe teritoriul României, raporturile juridice se desfăşoară preponderent pe teritoriul statului român, iar SC T. SRL este o societate română), este evident că legea aplicabilă este legea română. Dacă nu ar fi fost astfel, recurenta nu ar fi avut niciun temei legal să solicite înscrierea ei la masa credală a unei societăţi române, aflată în procedura insolvenţei (C.A. Bucureşti, s. a V-a com., dec. nr. 1588/2009).