Art. 324 Noul cod civil Atribuirea beneficiului contractului de închiriere Dispoziţii comune Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor
| Comentarii |
|
Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune
Art. 324
Atribuirea beneficiului contractului de închiriere
(1) La desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuinţei de către ambii soţi şi aceştia nu se înţeleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soţi, ţinând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei şi de posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi.
(2) Soţul căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere este dator să plătească celuilalt soţ o indemnizaţie pentru acoperirea cheltuielilor de instalare într-o altă locuinţă, cu excepţia cazului în care divorţul a fost pronunţat din culpa exclusivă a acestuia din urmă. Dacă există bunuri comune, indemnizaţia se poate imputa, la partaj, asupra cotei cuvenite soţului căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere.
(3) Atribuirea beneficiului contractului de închiriere se face cu citarea locatorului şi produce efecte faţă de acesta de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod similar şi în cazul în care bunul este proprietatea comună a celor 2 soţi, atribuirea beneficiului locuinţei conjugale producând efecte până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj.
| ← Art. 323 Noul cod civil Drepturile soţilor asupra locuinţei... | Art. 325 Noul cod civil Contribuţia soţilor Dispoziţii comune... → |
|---|
1. La desfacerea căsătoriei prin divorţ soţii se pot înţelege în privinţa folosinţei locuinţei familiei, deţinută de soţi în temeiul unui contract de închiriere sau în proprietate comună. Dacă soţii nu se înţeleg, locuinţa familiei deţinută în baza unui contract de închiriere sau în proprietate comună poate fi atribuită de instanţă ambilor soţi spre
Citește mai mult
folosinţă comună. Dacă acest lucru nu este posibil (bunăoară, nu pot fi create două unităţi locative distincte ori se apreciază că nu este moral ca foştii soţi să mai locuiască împreună, ori unul dintre soţi are o altă locuinţă) şi dacă soţii nu se înţeleg căruia dintre ei să-i revină locuinţa, beneficiul contractului de închiriere sau beneficiul locuinţei conjugale, după caz, se atribuie de instanţa de tutelă unuia dintre soţi.2. Competenţa soluţionării acţiunii având ca obiect atribuirea beneficiului contractului de închiriere sau al locuinţei conjugale revine judecătoriei învestite cu soluţionarea acţiunii de divorţ (dacă cererea se formulează în cadrul procesului de divorţ) sau judecătoriei de la locul unde se află bunul imobil, fiind vorba de o acţiune în partajarea folosinţei unui imobil [art. 2 pct. 1 lit. b) raportat la art. 13 C. proc. civ.], dacă cererea se formulează pe cale separată, ulterior divorţului soţilor.
3. Atribuirea beneficiului locuinţei conjugale este în competenţa exclusivă a instanţei de judecată (instanţa de tutelă), chiar dacă divorţul s-a pronunţat pe cale administrativă sau notarială.
4. Atribuirea beneficiului contractului de închiriere se face obligatoriu cu citarea locatorului şi produce efecte faţă de acesta de la data la care hotărârea judecătorească a rămas definitivă.
5. în privinţa sintagmei „hotărâre definitivă" trebuie avute în vedere prevederile art. 222 din Legea nr. 71/2011, conform cărora, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, referirea la hotărârea judecătorească definitivă se înţelege ca fiind făcută la hotărârea irevocabilă.
6. La atribuire se au în vedere anumite criterii, şi anume: a) interesul superior al copiilor minori; în funcţie de acest criteriu locuinţa se va atribui soţului la care s-a stabilit locuinţa minorilor; b) culpa în desfacerea căsătoriei; c) posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi. Criteriile expres prevăzute de lege trebuie aplicate în ordinea enumerării lor. Aceasta rezultă din cuprinsul alin. (1) al textului analizat, unde se arată că beneficiul contractului de închiriere (sau al locuinţei conjugale, conform alin. (4)) poate fi atribuit unuia dintre soţi, ţinând seama în ordine de interesul superior al copiilor, de culpa în desfacerea căsătoriei şi de posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi.
7. Pornind de la faptul că legea prevede aplicarea criteriilor menţionate în ordinea enumerării lor, în cazul în care se constată culpa exclusivă a unuia dintre soţi în desfacerea căsătoriei, care nu are posibilităţi locative proprii, beneficiul contractului de închiriere sau al locuinţei conjugale nu poate fi atribuit soţului culpabil, chiar dacă celălalt soţ are posibilităţi locative proprii. Numai în cazul în care se reţine culpa comună a soţilor, iar unul dintre aceştia are posibilităţi locative proprii, beneficiul contractului de închiriere sau al locuinţei conjugale, în caz de neînţelegere între soţi, va fi atribuit soţului care nu are posibilităţi locative.
8. Textul nu reglementează modalitatea de atribuire a beneficiului contractului de închiriere sau al locuinţei conjugale, după caz, în situaţia în care niciunul dintre criterii nu poate fi aplicat. Spre exemplu, soţii nu au copii minori, ambii sunt culpabili de destrămarea relaţiilor de căsătorie ori divorţul se pronunţă prin acordul soţilor şi niciunul nu are posibilităţi locative proprii ori, dimpotrivă, ambii au posibilităţi locative proprii. într-o asemenea ipoteză se pune întrebarea care este criteriul după care se va partaja folosinţa locuinţei familiei. Suntem de părere că într-o astfel de situaţie, în care soţii nu au copii minori, ambii sunt vinovaţi de destrămarea căsătoriei şi nu au niciunul posibilităţi locative proprii, în caz de neînţelegere, atribuirea se va face în funcţie de împrejurările cauzei, ţinându-se seama de anumite criterii ca: posibilitatea de a-şi procura o locuinţă proprie; conduita soţilor în privinţa locuinţei, luându-se în considerare elemente ca neefectuarea reparaţiilor, provocarea de stricăciuni locuinţei, faptul utilizării locuinţei de către unul dintre soţi o perioadă mai îndelungată de timp. Tot astfel se va proceda şi atunci când ambii soţi au posibilităţi locative proprii, nu au copii minori, căsătoria s-a desfăcut din culpa comună sau prin acordul soţilor.
9. Ordinea aplicării criteriilor este obligatorie atât pentru soţi, cât şi pentru instanţa de judecată sesizată cu acţiunea în partajarea folosinţei bunului. Această ordine nu poate fi schimbată nici convenţional de părţi, prin inserarea în cuprinsul convenţiei matrimoniale a unor alte criterii de prioritate la atribuire.
10. Indemnizaţia de instalare reprezintă o sumă de bani menită să acopere cheltuielile de instalare într-o nouă locuinţă a soţului căruia nu i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere sau al locuinţei conjugale şi care nu este exclusiv culpabil de destrămarea relaţiilor de familie.
11. Acordarea indemnizaţiei este condiţionată de lipsa culpei exclusive a soţului beneficiar în destrămarea relaţiilor de căsătorie. Ca atare, o astfel de indemnizaţie se acordă în următoarele ipoteze: în cazul în care divorţul s-a pronunţat din culpa exclusivă a soţului căruia i s-a atribuit beneficiul contractului deînchiriere; în cazul în care divorţul s-a pronunţat din culpa comună a ambilor soţi; în cazul divorţului pronunţat de instanţa de judecată prin acordul soţilor; în cazul divorţului pronunţat la cererea soţului a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei; în cazul divorţului pe cale administrativă sau notarială când soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii minori. Indemnizaţia nu se acordă atunci când divorţul s-a pronunţat din culpa exclusivă a soţului căruia nu i s-a acordat beneficiul contractului de închiriere sau al locuinţei conjugale, după caz.
12. Obligaţia de plată cade în sarcina soţului căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere sau beneficiul locuinţei conjugale, după caz.
13. Beneficiar al indemnizaţiei este soţul căruia nu i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere sau beneficiul locuinţei conjugale, după caz, cu condiţia ca acesta să nu fie culpabil exclusiv de desfacerea căsătoriei.
14. Indemnizaţia se stabileşte de comun acord de soţi sau, în caz de neînţelegere, de instanţa de tutelă sesizată cu acţiunea în partajarea folosinţei locuinţei închiriate sau a locuinţei proprietate comună a foştilor soţi. Competenţa revine, aşadar, judecătoriei (ca instanţă de tutelă) competente să soluţioneze acţiunea de divorţ (dacă cererea de atribuire a beneficiului contractului de închiriere sau al locuinţei conjugale se formulează în cadrul procedurii de divorţ), respectiv judecătoriei (ca instanţă de tutelă) de la domiciliul pârâtului (dacă cererea se formulează pe cale separată).
15. Ea cuprinde toate cheltuielile necesare şi utile pentru ca soţul căruia nu i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere sau beneficiul locuinţei conjugale, după caz, să se poată instala într-o nouă locuinţă.
16. Indemnizaţia poate fi plătită odată cu partajarea folosinţei locuinţei sau poate fi imputată la partaj, atunci când soţii au bunuri comune, asupra cotei-părţi din bunurile comune a soţului căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere sau beneficiul locuinţei conjugale, după caz.
17. Din coroborarea prevederilor alin. (1) şi (4) ale normei analizate se poate observa că, în timp ce atribuirea beneficiului contractului de închiriere are caracter definitiv, atribuirea beneficiului locuinţei conjugale este provizorie, măsura încetând odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de partaj.
18. în privinţa sintagmei „hotărâre definitivă" trebuie avute în vedere prevederile art. 222 din Legea nr. 71/2011, conform cărora, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, referirea la hotărârea judecătorească definitivă se înţelege ca fiind făcută la hotărârea irevocabilă.
19. Norma este aplicabilă şi în cazul căsătoriilor în fiinţă la data intrării în vigoare a noului Cod civil, deci încheiate anterior datei de 1 octombrie 2011, dar numai dacă atribuirea beneficiului contractului de închiriere se face după această dată.
20. Drepturile soţilor asupra locuinţei familiei, precum şi regimul unor acte juridice asupra acestei locuinţe sunt supuse legii locului unde aceasta este situată.
Dispoziţiile art. 324 sunt aplicabile şi în cazul căsătoriilor în fiinţă la data intrării în vigoare a Codului civil, dacă atribuirea beneficiului contractului de închiriere se face după această dată.