Art. 322 Noul cod civil Regimul unor acte juridice Dispoziţii comune Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor
| Comentarii |
|
Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune
Art. 322
Regimul unor acte juridice
(1) Fără consimţământul scris al celuilalt soţ, niciunul dintre soţi, chiar dacă este proprietar exclusiv, nu poate dispune de drepturile asupra locuinţei familiei şi nici nu poate încheia acte prin care ar fi afectată folosinţa acesteia.
(2) De asemenea, un soţ nu poate deplasa din locuinţă bunurile ce mobilează sau decorează locuinţa familiei şi nu poate dispune de acestea fără consimţământul scris al celuilalt soţ.
(3) În cazul în care consimţământul este refuzat fără un motiv legitim, celălalt soţ poate să sesizeze instanţa de tutelă, pentru ca aceasta să autorizeze încheierea actului.
(4) Soţul care nu şi-a dat consimţământul la încheierea actului poate cere anularea lui în termen de un an de la data la care a luat cunoştinţă despre acesta, dar nu mai târziu de un an de la data încetării regimului matrimonial.
(5) În lipsa notării locuinţei familiei în cartea funciară, soţul care nu şi-a dat consimţământul nu poate cere anularea actului, ci numai daune-interese de la celălalt soţ, cu excepţia cazului în care terţul dobânditor a cunoscut, pe altă cale, calitatea de locuinţă a familiei.
(6) Dispoziţiile alin. (5) se aplică în mod corespunzător actelor încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (2).
| ← Art. 321 Noul cod civil Noţiune Dispoziţii comune Drepturile... | Art. 323 Noul cod civil Drepturile soţilor asupra locuinţei... → |
|---|
Apartamentul in care locuim a fost cumparat de sot inainte de incheierea casatoriei, el fiind proprietar. Dupa casatorie apartamentul a fost notat in cartea funciara ca locuinta de familie. Nu avem copii, insa sotul are o fiica majora, dintr-o casatorie anterioara, care locuiește cu mama sa.
Intrebarea mea este, in caz de deces al sotului, apartamentul ce este proprietatea lui dar inregistrat in cartea funciara ca locuinta de familie, face obiectul mostenirii, respectiv a impartirii intre mine, in calitate de sotie, si fiica lui?
A doua întrebare, pot locui pe timpul vieții în acest
Citește mai mult
apartament, fără a risca sa fiu dată afară de către fiica soțului?Va multumesc!
1. Drepturile asupra locuinţei familiei se exercită de ambii soţi, fie că este vorba de drepturi reale, fie că este vorba de drepturi de creanţă. Tot astfel, actele prin care este afectată folosinţa locuinţei familiei nu pot fi încheiate decât cu
Citește mai mult
consimţământul scris al ambilor soţi (este vorba de acte de dispoziţie între vii, oricare ar fi acestea, ca vânzarea-cumpărarea, schimbul, donaţia, de acte de administrare, cum ar fi închirierea, denunţarea contractului de închiriere, rezoluţiunea contractului de asigurare a locuinţei, subînchirierea imobilului deţinut în temeiul unui contract de închiriere).2. Este interzis ca unul dintre soţi să exercite drepturi asupra locuinţei familiei sau să încheie acte prin care este afectată folosinţa locuinţei familiei, fără a avea consimţământul celuilalt soţ, care se exprimă în formă scrisă.
3. Tot astfel, un soţ nu poate deplasa din locuinţa familiei bunurile mobile care mobilează ori decorează locuinţa şi nici nu poate dispune de acestea prin încheierea de acte juridice, fără consimţământul scris al celuilalt soţ. Se derogă, aşadar, de la regula consacrată în art. 346 alin. (2) NCC, conform căreia oricare dintre soţi poate dispune singur, cu titlu oneros, de bunurile mobile comune a căror înstrăinare nu este supusă anumitor formalităţi de publicitate. Nu are relevanţă starea bunului, motivul pentru care se impune deplasarea bunului mobil din locuinţa de familie (spre exemplu, poate fi vorba de un bun vechi, de un bun care nu mai este folositor în imobilul locuinţă de familie, dar care şi-ar găsi utilitatea într-un alt imobil al soţilor, cum ar fi casa de vacanţă ori imobilul unei rude a soţilor, de un bun care a fost schimbat cu altul de acelaşi fel, astfel că pentru bunul vechi nu mai există spaţiu de depozitare).
4. Interdicţia operează chiar în ipoteza în care soţul ar fi proprietar exclusiv al imobilului afectat ca locuinţă a familiei, respectiv proprietar exclusiv al bunurilor mobile care decorează sau mobilează locuinţa familiei. Se consacră, aşadar, o limitare a soţului proprietar în exerciţiul dreptului său de proprietate, limitare acceptată însă de acesta în momentul în care a consimţit la notarea în cartea funciară, în condiţiile art. 321 NCC, a imobilului proprietatea sa ca locuinţă de familie.
5. Scopul edictării acestei interdicţii a fost acela de protecţie a familiei, a copiilor faţă de actele păgubitoare ale soţului proprietar.
6. Regula consimţământului expres al ambilor soţi pentru orice act de dispoziţie ce priveşte locuinţa familiei nu înseamnă că acea locuinţă devine insesizabilă. Dimpotrivă, soţul proprietar al imobilului poate dispune de el prin testament, bunul poate fi partajat, dacă acesta constituie proprietate comună indiviză, bunul poate fi urmărit de creditorii soţului proprietar debitor, bunul poate fi expropriat.
7. Nimic nu îl împiedică însă pe soţul proprietar al imobilului locuinţă a familiei sau al bunurilor mobile ce decorează sau mobilează locuinţa de a dispune de acestea prin testament, act juridic mortis causa, ce produce efecte numai după moartea testatorului, deci după încetarea căsătoriei şi, implicit, a regimului matrimonial.
8. Se poate observa faptul că legea nu prevede forma autentică notarială a consimţământului, singurele condiţii de valabilitate ale consimţământului fiind forma scrisă şi caracterul personal. Ca atare, cerinţa formei scrise este o condiţie de formă cerută ad probationem, şi nu ad validitatem, nerespectarea ei atrăgând imposibilitatea dovedirii consimţământului prin alt mijloc de probă (M. Avram, L.M. Andrei p. 161).
9. Totuşi, în ipoteza în care imobilul locuinţă a familiei este bun comun al ambilor soţi, iar cu privire la acest imobil se încheie un act juridic prin care se transmite dreptul de proprietate din patrimoniul soţilor sau se constituie drepturi reale ce trebuie înscrise în cartea funciară, actul juridic respectiv trebuie obligatoriu să îmbrace forma autentică ad validitatem, conform art. 1244 NCC. Ca atare, consimţământul la încheierea unui asemenea act trebuie să îmbrace şi el forma autentică, astfel că în privinţa unor astfel de acte consimţământul trebuie exprimat în formă autentică, condiţie ad validitatem (M. Avram, L.M. Andrei p. 161-162).
10. Atunci când locuinţa familiei este proprietatea unuia dintre soţi, consimţământul celuilalt soţ are valoarea unui act juridic permisiv, a unei autorizări, fiind un consimţământ de neopunere, de neîmpotrivire, fără ca soţul care consimte să devină parte în contractul încheiat de soţul proprietar (M. Avram, L.M. Andrei p. 160).
11. Dacă locuinţa familiei este proprietate comună a soţilor (în devălmăşie sau pe cote-părţi) soţul îşi exprimă consimţământul în calitate de coproprietar, acesta devenind parte în actul juridic încheiat.
12. în cazul în care unul dintre soţi refuză să îşi dea consimţământul, celălalt soţ nu poate exercita drepturile asupra locuinţei familiei şi nici încheia acte prin care este afectată o astfel de locuinţă, nu poate deplasa din locuinţă bunuri care o mobilează sau o decorează, nu poate dispune de acestea, ci se poate adresa instanţei de tutelă (care este judecătoria de la domiciliul soţului chemat în judecată, care a refuzat să-şi dea consimţământul) pentru ca aceasta să autorizeze încheierea actului. Pentru acordarea autorizaţiei este necesară întrunirea următoarelor condiţii cumulative: a) exercitarea drepturilor sau încheierea actelor să privească un imobil cu destinaţia locuinţă a familiei ori bunuri mobile ce servesc pentru mobilarea sau decorarea locuinţei familiei; b) unul dintre soţi să refuze să-şi exprime consimţământul; c) refuzul să fie unul nelegitim (în tăcerea legii, s-a considerat că refuzul nelegitim poate apărea în situaţia în care prin încheierea actului respectiv nu se prejudiciază interesele familiei, lipsa consimţământului având numai scop de şicană - C.M. Crâciunescu, D. Lupaşcu, Regimul primar în reglementarea noului Cod civil român, în P.R. nr. 5/2011, p. 71).
13. Sancţiunea încheierii unui act de dispoziţie în privinţa locuinţei de familie sau a bunurilor mobile ce decorează sau mobilează locuinţa familiei, a încheierii unui act prin care este afectată locuinţa familiei, fără consimţământul scris al celuilalt soţ atrage nulitatea relotivâ a actului, nulitate care poate fi invocată numai de cel vătămat, adică de soţul care nu şi-a exprimat consimţământul.
14. Competenţa revine, după caz: judecătoriei, ca instanţă de tutelă, în a cărei rază teritorială se află domiciliul soţului chemat în judecată, care a încheiat actul fără a avea consimţământul scris al soţului reclamant ori al terţului contractant (când este vorba de un act privitor la bunurile mobile care mobilează sau decorează locuinţa); judecătoriei în a cărei rază teritorială se află imobilul (când este vorba de acte de dispoziţie prin care un soţ dispune de drepturi asupra locuinţei familiei, ca vânzarea-cumpărarea, schimbul, donaţia - art. 13 C. proc. civ.); alternativ, la alegerea reclamantului, judecătoriei de la domiciliul pârâtului ori de la locul imobilului (când este vorba de acte izvorâte dintr-un raport de locaţiune, ce afectează locuinţa familiei - art. 10 pct. 2 C. proc. civ.).
15. Fiind vorba de o nulitate relativă, aceasta poate fi acoperitâ ulterior prin confirmarea (expresă sau tacită) a actului de soţul care nu şi-a dat consimţământul (spre exemplu, se renunţă la acţiunea în anulare; se ratifică actul încheiat; soţul care nu şi-a exprimat consimţământul încasează preţul plătit de terţ etc.).
16. Acţiunea în anularea actului încheiat de un soţ fără consimţământul scris al celuilalt soţ se exercită în termen de un an, care curge de la data la care a cunoscut încheierea actului, dar nu mai târziu de un an de la momentul încetării regimului matrimonial. în situaţia în care încheierea actului nu se cunoaşte în termen de un an calculat de la momentul încetării regimului matrimonial, termenul special de prescripţie de un an începe să curgă de la împlinirea unui an de la momentul încetării regimului matrimonial. Termenul de un an de la data încetării regimului matrimonial nu este un termen de prescripţie extinctivă sau un termen limită până la care trebuie declanşată acţiunea, ci are funcţia de a marca momentul de la care începe să curgă prescripţia pentru ipoteza în care încheierea actului de către un soţ fără consimţământul scris al celuilalt soţ nu a fost cunoscută de acesta din urmă în termen de un an socotit din momentul încheierii actului. Se poate spune că legea a instituit o prezumţie absolută, conform căreia încheierea actului a fost cunoscută ori trebuia să fie cunoscută de cel interesat să invoce nulitatea relativă cel mai târziu la expirarea termenului de un an de la momentul încetării regimului matrimonial.
Se observă că această regulă, la fel ca regula generală privind începutul prescripţiei extinctive (art. 2523 NCC), stabileşte „două momente alternative de la care prescripţia poate începe să curgă, şi anume un moment subiectiv, principal, constând în data la care titularul a cunoscut naşterea dreptului la acţiune, precum şi un moment obiectiv, subsidiar, constând în data la care, după împrejurări, titularul trebuia să cunoască naşterea dreptului său la acţiune" (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 300).
17. Termenul de un an prevăzut pentru exercitarea acţiunii în anulare este unul special de prescripţie, derogatoriu de la cel de drept comun. Acesta începe să curgă de la data cunoaşterii de către soţ a încheierii actului fără consimţământul său, cel târziu, de la expirarea unui termen de un an calculat de la data încetării regimului matrimonial (ca efect al încetării căsătoriei prin constatarea nulităţii, prin anularea ei, prin divorţ sau prin moartea unuia dintre soţi). Ca atare, dacă soţul interesat în anularea actului nu a promovat acţiunea în anulare în termenul de un an socotit de la împlinirea unui an de la data încetării regimului matrimonial, acesta nu mai poate promova acţiunea în anulare, fiind deja prescris dreptul la acţiune.
18. Suntem de părere că acţiunea în anulare poate fi promovată atunci când nu existâ autorizarea instanţei de tutelă dată unuia dintre soţi pentru a dispune de drepturi asupra locuinţei familiei, a încheia acte juridice cu privire la locuinţa familiei, a deplasa din locuinţă bunuri mobile ce decorează sau mobilează locuinţa familiei sau pentru a încheia acte de dispoziţie cu privire la aceste bunuri mobile. Aceasta întrucât autorizaţia emisă are rolul de a suplini de fapt consimţământul celuilalt soţ, ori de câte ori se constată că refuzul său este nelegitim.
19. Acţiunea în anularea actului juridic (încheiat fie cu privire la imobilul locuinţă a familiei, fie cu privire la bunurile mobile ce decorează sau mobilează locuinţa familiei) poate fi promovată numai atunci când în cartea funciară s-a făcut menţiunea că imobilul cu privire Io care se exercită drepturi sau se încheie acte juridice este locuinţă a familiei. Numai printr-o asemenea notare terţii pot cunoaşte faptul că imobilul cu privire la care contractează este locuinţă de familie, iar actul este valabil încheiat numai cu consimţământul scris al ambilor soţi. Ca atare, într-o asemenea situaţie, există posibilitatea ca bunul să revină înapoi soţilor, în cazul în care cerinţa notării nu a fost îndeplinită, soţul care nu şi-a dat consimţământul are doar dreptul la daune-interese, cu excepţia cazului în care dovedeşte că terţul a fost de rea-credinţă, în sensul că a cunoscut pe altă cale faptul că imobilul este locuinţă a familiei.
20. Tot astfel, în cazul în care un soţ a dispus de bunurile mobile care decorează sau mobilează locuinţa familiei fără consimţământul scris al celuilalt soţ, soţul care nu şi-a dat consimţământul poate promova acţiunea în anulare dacă imobilul în care se află bunurile mobile obiect al actului juridic încheiat a fost notat în cartea funciară ca locuinţă de familie ori, în lipsa notării, dacă terţul contractant a fost de rea-credinţă, în sensul că a cunoscut faptul că bunul mobil decorează sau mobilează locuinţa familiei. Numai în aceste situaţii există posibilitatea de a se readuce bunurile în locuinţa familiei. Altfel, dacă terţul contractant a fost de bună-credinţă, iar imobilul în care se află bunurile mobile obiect al actului juridic încheiat de unul dintre soţi fără consimţământul scris al celuilalt soţ nu a fost notat în cartea funciară ca locuinţă a familiei, soţul care nu şi-a dat consimţământul nu are decât dreptul la daune-interese din partea soţului contractant, fără a putea exercita acţiunea în anularea actului încheiat, competenţa revenind instanţei de tutelă (judecătoria sau tribunalul, în funcţie de valoarea obiectului litigiului) în a cărei rază teritorială se află domiciliul soţului chemat în judecată, de la care se pretind daune-interese.
21. în cazul în care soţul încheie un act juridic de dispoziţie cu titlu oneros în privinţa unui bun mobil care mobilează sau decorează locuinţa familiei, proprietate a celuilalt soţ (singur sau împreună cu terţe persoane), terţul contractant de bună-credinţă, care încheie actul juridic translativ de proprietate, cu titlu oneros, cu un neproprietar poate invoca posesia de bună-credinţă pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra bunului de la data intrării în posesie, conform art. 937 alin. (1) NCC.
22. Norma este aplicabilă şi în cazul căsătoriilor în fiinţă la data intrării în vigoare a noului Cod civil, dacă actele de dispoziţie asupra locuinţei familiei ori asupra bunurilor care mobilează sau decorează locuinţa familiei ori deplasarea acestora din locuinţă au intervenit după data de 1 octombrie 2011.
Se poate preciza în act că soţii au luat cunoştinţă de prevederile art. 321-322 NCC.
Notarul public va înregistra sarcina de locuinţă a familiei ori de câte ori aceasta se modifică şi acest lucru i se solicită.
Potrivit prevederilor art. 30 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil:
Dispoziţiile art. 322
Citește mai mult
sunt aplicabile şi în cazul căsătoriilor în fiinţă la data intrării în vigoare a Codului civil, dacă actele de dispoziţie asupra locuinţei familiei ori asupra bunurilor care mobilează sau decorează locuinţa familiei ori deplasarea acestora din locuinţă au intervenit după această dată.