Art. 346 Noul cod civil Actele de înstrăinare şi de grevare Regimul comunităţii legale Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor
Comentarii |
|
Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor
SECŢIUNEA a 2-a
Regimul comunităţii legale
Art. 346
Actele de înstrăinare şi de grevare
(1) Actele de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale având ca obiect bunurile comune nu pot fi încheiate decât cu acordul ambilor soţi.
(2) Cu toate acestea, oricare dintre soţi poate dispune singur, cu titlu oneros, de bunurile mobile comune a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit legii, anumitor formalităţi de publicitate. Dispoziţiile art. 345 alin. (4) rămân aplicabile.
(3) Sunt, de asemenea, exceptate de la prevederile alin. (1) darurile obişnuite.
← Art. 345 Noul cod civil Actele de conservare, de folosinţă şi... | Art. 347 Noul cod civil Nulitatea relativă Regimul... → |
---|
Reglementarea anterioară: C. fam.: „Art. 35. (2) (...J Cu toate acestea, niciunul dintre soţi nu poate înstrăina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimţământul celuilalt soţ".
1. Norma constituie o menţinere a mecanismului gestiunii colective în privinţa actelor de înstrăinare şi de
Citește mai mult
grevare, mecanism întemeiat pe acordul ambilor soţi.2. în ceea ce priveşte forma pe care trebuie să o îmbrace acordul soţilor, legea nu cuprinde nicio prevedere. Ca atare, acordul poate fi expres (în formă scrisă sau verbal) ori tacit, cu condiţia ca acesta să fie neîndoielnic, lipsit de echivocitate. Se exceptează actele de dispoziţie privitoare la bunurile comune ca aport la o societate sau pentru dobândirea de părţi sociale ori, după caz, de acţiuni, unde art. 349 alin. (1) NCC prevede expres forma scrisă a consimţământului.
3. Alineatul (1) al normei, prin excepţie de la regula gestiunii paralele, conform căreia oricare dintre soţi care administrează sau foloseşte un bun comun o poate face singur, fără a avea nevoie de consimţământul celuilalt soţ, s-a prevăzut necesitatea acordului ambilor soţi în cazul următoarelor acte, strict şi limitativ prevăzute: a) de înstrăinare a unui bun comun; b) de grevare cu drepturi reale a unui bun comun.
4. Această regulă a acordului comun în cazul încheierii celor două categorii de acte (de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale a unui bun comun) nu este absolută. Dimpotrivă, derogatoriu de la acest principiu, acordul comun în cazul actelor de înstrăinare cu titlu oneros nu este necesar atunci când obiectul actului îl constituie darurile obişnuite ori bunuri mobile nesupuse vreunei formalităţi de publicitate. în cazul acestor categorii de bunuri mobile (daruri obişnuite, bunuri mobile nesupuse formalităţilor de publicitate), actul de înstrăinare poate fi încheiat de un singur soţ.
5. Ca atare, din coroborarea alin. (1) cu alin. (2) şi (3) ale textului analizat, rezultă că acordul comun al soţilor este necesar exclusiv în cazul actelor de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale având ca obiect un bun imobil sau un bun mobil supus unei formalităţi de publicitate, altul decât darurile obişnuite, sintagmă care se analizează în funcţie de nivelul de viaţă al soţilor, de sistemele lor de valori, de nivelul de evoluţie a societăţii.
6. în cazul în care prin actul juridic încheiat de un soţ au fost prejudiciate interesele celuilalt soţ legate de comunitatea de bunuri, soţul care nu a participat la încheierea actului nu poate pretinde decât doune-interese de la celălalt soţ, fără a fi afectate drepturile dobândite de terţii de bună-credinţă (este de bună-credinţă terţul dobânditor al unui bun
comun, care a depus diligenţa necesară pentru a se informa cu privire la natura bunului), competenţa de soluţionare a cererii revenind instanţei de tutelă (judecătoria sau tribunalul, în funcţie de valoarea obiectului litigiului) în a cărei rază teritorială se află domiciliul soţului chemat în judecată în calitate de pârât. Dacă terţul este de rea-credinţă, soţul care nu şi-a dat consimţământul poate cere anularea actului de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale, în baza art. 347 alin. (1) NCC.
7. Competenţa de soluţionare a acţiunii revine instanţei de tutelă - judecătoria sau tribunalul (în funcţie de valoarea obiectului litigiului) de la locul situării imobilului.
8. Dispoziţiile acestui articol sunt aplicabile şi căsătoriilor în fiinţă la data intrării în vigoare a noului Cod civil (1 octombrie 2011), dacă actul sau faptul juridic cu privire la un bun comun a intervenit după această dată.