Art. 345 Noul cod civil Actele de conservare, de folosinţă şi de administrare Regimul comunităţii legale Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor
| Comentarii |
|
Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor
SECŢIUNEA a 2-a
Regimul comunităţii legale
Art. 345
Actele de conservare, de folosinţă şi de administrare
(1) Fiecare soţ are dreptul de a folosi bunul comun fără consimţământul expres al celuilalt soţ. Cu toate acestea, schimbarea destinaţiei bunului comun nu se poate face decât prin acordul soţilor.
(2) De asemenea, fiecare soţ poate încheia singur acte de conservare, acte de administrare cu privire la oricare dintre bunurile comune, precum şi acte de dobândire a bunurilor comune.
(3) Dispoziţiile art. 322 rămân aplicabile.
(4) În măsura în care interesele sale legate de comunitatea de bunuri au fost prejudiciate printr-un act juridic, soţul care nu a participat la încheierea actului nu poate pretinde decât daune-interese de la celălalt soţ, fără a fi afectate drepturile dobândite de terţii de bună-credinţă.
| ← Art. 344 Noul cod civil Formalităţile de publicitate Regimul... | Art. 346 Noul cod civil Actele de înstrăinare şi de grevare... → |
|---|
Reglementarea anterioară: C. fam.: „Art. 35. (1) Soţii administrează şi folosesc împreună bunurile comune şi dispun tot astfel de ele".
1. Norma recunoaşte fiecărui soţ dreptul de a folosi bunul comun fără consimţământul expres al celuilalt soţ, de a încheia singur acte de conservare, acte de administrare cu privire la oricare dintre bunurile comune,
Citește mai mult
precum şi acte de dobândire a bunurilor comune. Se exceptează actele de schimbare a destinaţiei bunului comun, care nu pot fi făcute decât prin acordul soţilor.2. Actele de conservare sunt cele prin care se urmăreşte păstrarea bunului sau preîntâmpinarea pierderii lui, cum ar fi întreruperea unei prescripţii. Actele de administrare sunt cele de întreţinere a bunurilor, cum ar fi încheierea unui contract de închiriere, efectuarea unor reparaţii. în categoria actelor de dispoziţie intră actele de înstrăinare, cele privind gajarea bunurilor, renunţarea la drepturile patrimoniale şi orice alte acte care depăşesc dreptul de a administra un bun.
3. Oricare dintre soţi care administrează sau foloseşte un bun comun o poate face singur, fără a avea nevoie de consimţământul celuilalt soţ. Aceasta spre deosebire de vechea reglementare, cuprinsă în art. 35 C. fam., conform căreia oricare dintre soţi putea exercita actele de administrare sau folosinţă a bunurilor comune, singur, prezumându-se că are consimţământul celuilalt soţ. Era vorba de o prezumţie relativă de mandat tacit reciproc între soţi. în prezent s-o renunţat la această teză a prezumţiei de mandat tacit reciproc, recunoscându-se dreptul oricărui soţ de a face acte de administrare, de conservare, de folosinţă a bunului comun fără consimţământul celuilalt soţ. S-a trecut astfel de la mecanismul gestiunii colective (sau al cogestiunii), ce presupune încheierea unui act numai prin acordul ambilor soţi, la mecanismul gestiunii paralele, reglementat de Codul civil belgian, care presupune posibilitatea încheierii unui act fie de un soţ, fie de celălalt, fiind suficient pentru valabilitatea actului consimţământul soţului care încheie actul, şi nu consimţământul ambilor.
4. Trecerea nu este însă totală, întrucât noul Cod civil menţine şi mecanismul gestiunii colective, întemeiat pe acordul ambilor soţi, în cazul actelor pentru care prin lege se prevede că nu se pot încheia decât cu consimţământul ambilor soţi (spre exemplu, actele de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale având ca obiect bunuri comune, care nu pot fi încheiate decât cu acordul ambilor soţi, exceptând cele cu titlu oneros având ca obiect bunuri mobile comune nesupuse publicităţii sau darurile de nuntă).
5. Sancţiunea lipsei consimţământului vreunuia dintre soţi este nulitatea relativă. Desigur, fiind o nulitate relativă, ea poate fi confirmată, în sensul că soţul care nu şi-a dat consimţământul la încheierea unui asemenea act poate confirma ulterior actul încheiat de soţul său.
6. Dreptul la acţiunea în anularea actului este supus prescripţiei extinctive, în termen de 3 ani, care curge de la data la care soţul care nu şi-a dat consimţământul (care este un terţ faţă de actul încheiat) a cunoscut încheierea actului, acesta fiind momentul la care soţul a cunoscut existenţa cauzei de nulitate (faptul încheierii actului de înstrăinare sau grevare fără consimţământul său - art. 2529 alin. (2) NCC].
7. Competenţa de soluţionare revine instanţei de tutelă (judecătoria) în a cărei rază teritorială se află domiciliul soţului chemat în judecată (dacă este vorba de acte privitoare la bunuri mobile), respectiv instanţei de tutelă (judecătoria) în a cărei rază teritorială se află imobilul bun comun (dacă este vorba de acte privitoare la imobile).
8. în ceea ce priveşte actele ce vizează locuinţa familiei, niciunul dintre soţi, chiar dacă este proprietar exclusiv, nu poate, fără consimţământul scris al celuilalt soţ, să dispună de drepturile asupra locuinţei familiei şi nici nu poate să încheie acte prin care ar fi afectată folosinţa acesteia. De asemenea, un soţ nu poate deplasa din locuinţa familiei bunurile ce o mobilează sau o decorează şi nu poate dispune de acestea fără consimţământul scris al celuilalt soţ. în cazul în care unul dintre soţi refuză să îşi dea consimţământul, celălalt soţ nu poate exercita drepturile asupra locuinţei familiei şi nici încheia acte prin care este afectată o astfel de locuinţă, ci se poate adresa instanţei de tutelă (care este judecătoria de la locul situării imobilului, respectiv pentru bunurile mobile judecătoria de la domiciliul soţului chemat în judecată, care a refuzat să-şi dea consimţământul), pentru ca aceasta să autorizeze încheierea actului, în condiţiile art. 322 NCC, care sunt aplicabile şi la care facem trimitere.
9. în cazul în care prin actul juridic încheiat de un soţ (de conservare, de folosinţă, de administrare, de dispoziţie cu privire la bunurile imobile şi la cele mobile comune) au fost prejudiciate interesele celuilalt soţ legate de comunitatea de bunuri, se recunoaşte soţului care nu a participat la încheierea actului dreptul la daune-interese de la celălalt soţ, fără a fi afectate drepturile dobândite de terţii de bună-credinţă (este de bună-credinţă terţul dobânditor al unui bun comun, care a depus diligenţa necesară pentru a se informa cu privire la natura bunului), competenţa de soluţionare a acţiunii revenind instanţei de tutelă (judecătoria sau tribunalul, în funcţie de valoarea obiectului litigiului) în a cărei rază teritorială se află domiciliul soţului chemat în judecată.
10. Poate fi considerat prejudiciu adus intereselor unui soţ legate de comunitatea de bunuri, spre exemplu, faptul închirierii sau dării în comodat a unui bun comun al soţilor necesar pentru viaţa de zi cu zi a soţilor, în general încheierea oricărui fel de act cu privire la bunurilor comune prin care este afectat traiul zilnic, viaţa de zi cu zi a soţilor, confortul acestora.
11. Dispoziţiile acestui articol sunt aplicabile şi căsătoriilor în fiinţă la data intrării în vigoare a noului Cod civil (1 octombrie 2011), dacă actul sau faptul juridic cu privire la un bun comun a intervenit după această dată.
Dispoziţiile art. 345-350 sunt aplicabile şi căsătoriilor în fiinţă la data intrării în vigoare a Codului civil, dacă actul sau faptul juridic cu privire la un bun comun a intervenit după această dată.