Art. 347 Noul cod civil Nulitatea relativă Regimul comunităţii legale Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor

Noul Cod Civil actualizat 2024 - Legea 287/2009
CAPITOLUL VI
Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor

SECŢIUNEA a 2-a
Regimul comunităţii legale

Art. 347

Nulitatea relativă

(1) Actul încheiat fără consimţământul expres al celuilalt soţ, atunci când el este necesar potrivit legii, este anulabil.

(2) Terţul dobânditor care a depus diligenta necesară pentru a se informa cu privire la natura bunului este apărat de efectele nulităţii. Dispoziţiile art. 345 alin. (4) rămân aplicabile.

← Art. 346 Noul cod civil Actele de înstrăinare şi de grevare...  Art. 348 Noul cod civil Aportul de bunuri comune Regimul... →

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 347 Noul cod civil Nulitatea relativă Regimul comunităţii legale Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor




Nelson Denisa 12.01.2014
1. Sancţiunea lipsei consimţământului vreunuia dintre soţi, când acordul comun este obligatoriu, este nulitatea relativă. Desigur, fiind o nulitate relativă, ea poate fi confirmată, în sensul că soţul care nu şi-a dat consimţământul la încheierea unui asemenea act poate confirma ulterior actul încheiat de celălalt soţ.

2. Dreptul la acţiunea în anularea actului este supus prescripţiei extinctive, în termen de 3 ani, care curge de la data la care soţul care nu şi-a dat consimţământul (care este un terţ faţă de actul încheiat) a cunoscut încheierea actului, acesta fiind momentul la care soţul a
Citește mai mult cunoscut existenţa cauzei de nulitate (faptul încheierii actului de înstrăinare sau grevare fără consimţământul său - art. 2529 alin. (2) NCC], competenţa de soluţionare revenind instanţei de tutelă în a cărei rază teritorială se află imobilul obiect al actului juridic încheiat sau domiciliul soţului chemat în judecată sau al terţului împotriva căruia se îndreaptă acţiunea, când obiectul actului îl constituie bunuri mobile supuse formalităţilor de publicitate.

3. Trebuie însă făcută distincţia între terţul de bună-credinţă şi cel de rea-credinţă la încheierea actului cu unul dintre soţi. Astfel, dacă terţul este de bună-credinţă, acesta păstrează dreptul dobândit prin actul juridic încheiat cu unul dintre soţi, soţul vătămat, care nu şi-a dat consimţământul, putând pretinde nu anularea actului juridic şi restabilirea situaţiei anterioare, ci doar plata de daune-interese de celălalt soţ, în cazul în care dovedeşte că interesele sale legate de comunitatea de bunuri au fost prejudiciate. în această situaţie, competenţa de soluţionare a acţiunii revine instanţei de tutelă (judecătoria sau tribunalul, în funcţie de valoarea obiectului litigiului) în a cărei rază teritorială se află domiciliul soţului chemat în judecată. Dimpotrivă, dacă terţul este de rea-credinţă, soţul vătămat poate promova acţiunea în anularea actului vătămător, cu consecinţa restabilirii situaţiei anterioare încheierii actului.

4. Dispoziţiile acestui articol sunt aplicabile şi căsătoriilor în fiinţă la data intrării în vigoare a noului Cod civil (1 octombrie 2011), dacă actul sau faptul juridic cu privire la un bun comun a intervenit după această dată.
Răspunde