Art. 349 Noul cod civil Regimul aporturilor Regimul comunităţii legale Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor
| Comentarii |
|
Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor
SECŢIUNEA a 2-a
Regimul comunităţii legale
Art. 349
Regimul aporturilor
(1) Sub sancţiunea prevăzută la art. 347, niciunul dintre soţi nu poate singur, fără consimţământul scris al celuilalt soţ, să dispună de bunurile comune ca aport la o societate sau pentru dobândirea de părţi sociale ori, după caz, de acţiuni. În cazul societăţilor comerciale ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată, soţul care nu şi-a dat consimţământul scris la întrebuinţarea bunurilor comune nu poate pretinde decât daune-interese de la celălalt soţ, fără a fi afectate drepturile dobândite de terţi.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), calitatea de asociat este recunoscută soţului care a aportat bunul comun, dar părţile sociale sau acţiunile sunt bunuri comune. Soţul asociat exercită singur drepturile ce decurg din această calitate şi poate realiza singur transferul părţilor sociale ori, după caz, al acţiunilor deţinute.
(3) Calitatea de asociat poate fi recunoscută şi celuilalt soţ, dacă acesta şi-a exprimat voinţa în acest sens. În acest caz, fiecare dintre soţi are calitatea de asociat pentru părţile sociale sau acţiunile atribuite în schimbul a jumătate din valoarea bunului, dacă, prin convenţie, soţii nu au stipulat alte cote-părţi. Părţile sociale sau acţiunile ce revin fiecăruia dintre soţi sunt bunuri proprii.
| ← Art. 348 Noul cod civil Aportul de bunuri comune Regimul... | Art. 350 Noul cod civil Dispoziţii testamentare Regimul... → |
|---|
1. Norma consacră o excepţie de la mecanismul gestiunii paralele, prevăzând mecanismul gestiunii colective în privinţa bunurilor comune aduse ca aport la o societate sau pentru dobândirea de pârţisociale sau acţiuni. Astfel, în privinţa acestor bunuri este interzis unuia dintre soţi să încheie orice acte de dispoziţie fără acordul scris al celuilalt
Citește mai mult
soţ.2. Consimţământul soţului la încheierea contractului de aport trebuie să îmbrace forma scrisă, ad probationem, fără a avea relevanţă obiectul aportului (bun mobil sau imobil).
3. Sancţiunea încălcării interdicţiei este nulitatea relativă a contractului de aport.
4. Dreptul la acţiunea în anularea actului este supus prescripţiei extinctive, în termen de 3 ani, care curge de la data la care soţul care nu şi-a dat consimţământul (care este un terţ faţă de actul încheiat) a cunoscut încheierea actului, acesta fiind momentul la care soţul a cunoscut existenţa cauzei de nulitate (faptul încheierii actului de dispoziţie fără consimţământul său - art. 2529 alin. (2) NCC].
5. Se impune a se face distincţia între bunurile comune aduse ca aport pentru dobândirea de acţiuni la o societate comercială ale cărei acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată şi bunurile comune aduse ca aport la o societate comercială ori pentru dobândirea de părţi sociale sau de acţiuni la o societate ale cărei acţiuni nu sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată. în ipoteza în care unul dintre soţi dispune de bunurile comune aduse ca aport pentru dobândirea de acţiuni la o societate ale cărei acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată, fără acordul scris al celuilalt soţ, soţul vătămat nu poate promova acţiune în anulare în scopul readucerii bunurilor în masa bunurilor comune, ci este îndreptăţit doar la o acţiune în obligarea celuilalt soţ la plata de daune-interese. Ca atare, într-o asemenea situaţie drepturile dobândite de terţi nu pot fi afectate. în celelalte situaţii, soţul vătămat, care nu şi-a dat consimţământul, poate pretinde anularea actului juridic şi restabilirea situaţiei anterioare, în sensul readucerii bunului din nou în masa bunurilor comune.
6. Definiţia pieţei reglementate se regăseşte în art. 125 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital (M. Of. nr. 571/2004), text conform căruia o piaţă reglementată este un sistem pentru tranzacţionarea instrumentelor financiare, aşa cum au fost definite la art. 2 alin. (1) pct. 11 [este vorba de: a) valori mobiliare; b) titluri de participare la organismele de plasament colectiv; c) instrumente ale pieţei monetare, inclusiv titluri de stat cu scadenţă mai mică de un an şi certificate de depozit; d) contracte futures financiare, inclusiv contracte similare cu decontare finală în fonduri; e) contracte forward pe rata dobânzii, denumite în continuare FRA; f) swap-uri pe rata dobânzii, pe curs de schimb şi pe acţiuni; g) opţiuni pe orice instrument financiar prevăzut la lit. a)-d), inclusiv contracte similare cu decontare finală în fonduri; această categorie include şi opţiuni pe curs de schimb şi pe rata dobânzii; h) instrumente financiare derivate pe mărfuri; i) orice alt instrument admis la tranzacţionare pe o piaţă reglementată într-un stat membru sau pentru care s-a făcut o cerere de admitere la tranzacţionare pe o astfel de piaţă], şi care: a) funcţionează regulat;
b) este caracterizată de faptul că reglementările emise şi supuse aprobării C.N.V.M. definesc condiţiile de funcţionare, de acces pe piaţă, condiţiile de admitere la tranzacţionare a unui instrument financiar; c) respectă cerinţele de raportare şi transparenţă în vederea asigurării protecţiei investitorilor stabilite de prezenta lege, precum şi reglementările emise de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, în conformitate cu legislaţia comunitară.
7. O asemenea diferenţă de tratament se justifică pentru protejarea terţilor ce fac tranzacţii cu acţiuni cotate la bursa de valori sau pe pieţe organizate şi care conferă încrederea că acţiunile tranzacţionate sunt proprietatea celui ce le înstrăinează. Dacă s-ar admite contrariul, s-ar pune în pericol aceste tranzacţii, ştiindu-se faptul că specificul pieţei de capital organizate pentru tranzacţionarea acestor acţiuni este celeritatea şi securitatea transferurilor (A.A. Banciu p. 149-150).
8. în doctrină s-a ridicat problema de a şti dacă soţul asociat poate singur cesiona părţile de interes, părţile sociale sau acţiunile dobândite ca urmare a aportului bunului comun la societate. S-a apreciat că o atare înstrăinare nu se supune regulii consacrate de art. 346 alin. (1) [L. Ungur, Regimul juridic al aportului de bunuri comune ale soţilor la o societate comerciala în lumina Proiectului de lege privind Codul civil român, referat masterat, 2006, citat de A.A. Banciu p. 150). Astfel, cesiunea, deşi este un act de dispoziţie, nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 346 alin. (1), ci sub incidenţa art. 349 alin. (2) partea finală, respectiv soţul asociat exercită singur drepturile ce decurg din această calitate. în argumentarea acestui punct de vedere s-a arătat că cesiunea de părţi de interes, părţi sociale ori acţiuni implică şi transmiterea calităţii de asociat ori a celei de acţionar. Or, prin ipoteză, calitatea de asociat sau de acţionar este deţinută numai de unul dintre soţi. Desigur, această calitate este deţinută numai de unul dintre soţi pe baza consimţământului expres dat de celălalt soţ, aşa cum impune art. 349 alin. (1), sub sancţiunea nulităţii relative, pentru ipoteza vizată de partea I a acestui text sau sub sancţiunea plăţii de daune-interese, pentru ipoteza vizată de partea a ll-a a textului de lege citat. în concluzie, se poate afirma că, deşi părţile de interes, părţile sociale ori acţiunile sunt bunuri comune, înstrăinarea acestora se face de soţul desemnat în calitate de asociat sau acţionar în virtutea dispoziţiilor legale care îi conferă această facultate. Dacă prin această tranzacţie se nasc anumite obligaţii ce atentează la patrimoniul comun al soţilor, se vor aplica dispoziţiile art. 345 alin. (4), respectiv soţul care nu a participat la încheierea tranzacţiei are dreptul la despăgubiri de la celălalt soţ, fără să fie afectate drepturile dobândite de terţii cesionari.
9. Se impune, aşadar, pentru identitate de raţiune, concluzia că dividendele au acelaşi regim juridic ca şi părţile de interes, părţile sociale sau acţiunile, după caz, în condiţiile în care societatea comercială se constituie în scopul de a obţine beneficii şi a le împărţi între acţionari sub formă de dividende (A.A. Banciu p. 151).
10. Calitatea de asociat este recunoscută exclusiv soţului care a adus bunul comun ca aport. Această calitate dă dreptul soţului asociat să exercite singur toate drepturile ce rezultă din această calitate, să transfere părţile sociale sau acţiunile deţinute, dându-se expresie mecanismului gestiunii paralele. în schimb, părţile sociale sau acţiunile sunt bunuri comune.
11. Poate avea calitate de asociat şi celălalt soţ, în cazul în care şi-a exprimat voinţa în acest sens. într-o astfel de situaţie, fiecare dintre soţi are calitatea de asociat pentru părţile sociale sau acţiunile atribuite în schimbul a jumătate din valoarea bunului. Dacă însă prin convenţie soţii au prevăzut alte cote-părţi, fiecare dintre soţi are calitatea de asociat pentru părţile sociale sau acţiunile atribuite în schimbul cotei-părţi din valoarea bunului stipulate în convenţia soţilor. Părţile sociale sau acţiunile ce revin fiecăruia dintre soţi au calitate de bunuri proprii.
12. Dispoziţiile acestui articol sunt aplicabile şi căsătoriilor în fiinţă la data intrării în vigoare a noului Cod civil (1 octombrie 2011), dacă actul sau faptul juridic cu privire la un bun comun a intervenit după această dată.
Rostul comunităţii de bunuri este acela de a permite soţilor să-şi îndeplinească obligaţiile asumate în căsnicie; asocierea soţilor sau chiar numai a unuia dintre soţi într-o societate comercială, având în vedere caracterul lucrativ al acesteia, urmăreşte tocmai realizarea de beneficii pentru căsnicie şi sporirea patrimoniului comun [I.C.C.J., dec. nr. 178/1992, în R.D.C. nr. 4/1994, p. 82).
Pentru aportul de bunuri comune, există două posibilităţi:
– în cazul în care unul dintre soţi nu doreşte să devină asociat sau acţionar, se ia acordul ambilor soţi la aportare, iar calitatea de asociat sau acţionar îi revine soţului care a aportat;
– în cazul in care ambii soţi doresc să devină asociaţi sau acţionari, se ia acordul ambilor soţi, iar bunurile sunt proprii în cotă de jumătate/jumătate, dacă
Citește mai mult
nu s-a dispus altfel prin convenţie matrimonială; prin excepţie de la prevederile art. 339 NCC, cota fiecărui soţ se poate stabili şi prin convenţie.În actul de aportare este esenţial să se stabilească acordul ambilor soţi de a deveni asociat/acţionar şi cota care îi revine fiecăruia.
Pentru societăţile tranzacţionate pe piaţă, deşi este nevoie la aport de acordul scris al celuilalt soţ, dacă nu şi-a exprimat acordul, acesta nu poate cere decât daune-interese.