Art. 348 Noul cod civil Aportul de bunuri comune Regimul comunităţii legale Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor

1. Norma instituie expres posibilitatea ca bunurile comune (mobile şi imobile) să formeze obiect al aportului soţilor la o societate comercială, asociaţie, fundaţie.

2. Aportul nu este altceva decât un contract încheiat între soţi, în calitate de asociaţi şi societatea comercială, un act de dispoziţie al acestora cu privire la bunurile ce constituie obiect al aportului.

3. Prin această reglementare s-a pus capăt discuţiilor doctrinare cu privire la posibilitatea aportării la capitalul unei societăţi comerciale a unor bunuri comune, ştiut fiind faptul că bunul adus ca aport devenea bun al

Citește mai mult

societăţii comerciale. în acest sens, potrivit art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, în lipsă de stipulaţie contrară, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în registrul comerţului.

4. Amintim că în literatura juridică, într-o opinie, s-a apreciat că acordul soţilor de a subscrie la capitalul unei societăţi comerciale bunuri comune reprezintă o convenţie lovită de nulitate, pentru că art. 35 C. fam. arată că soţii dispun împreună de bunurile comune, iar înstrăinarea sau grevarea terenurilor sau construcţiilor reprezentând bunuri comune necesită consimţământul expres al celuilalt soţ. Potrivit acestei opinii, soţii ar trebui să procedeze la împărţirea în totalitate sau în parte a bunurilor comune, urmând ca soţul sau soţii asociaţi să-şi subscrie aportul în natură din cotitatea repartizată ca urmare a partajului (O. Câpâţînâ, Societăţile comerciale, ed. II, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p. 141).

5. într-o altă opinie, s-a considerat că pot fi aduse bunuri comune ca aport al ambilor sau numai al unui singur soţ la constituirea capitalului social, argumentându-se că această operaţiune nu este una de înstrăinare, ci una de administrare, în privinţa căreia - potrivit prevederilor art. 30 C. fam. - funcţionează prezumţia de mandat tacit. Se mai arată că părţile sociale sau acţiunile dobândite în schimbul bunurilor comune aduse ca aport la societate reprezintă, de asemenea, un bun comun dobândit de oricare dintre soţi în timpul căsătoriei, ele înlocuind, deci, în patrimoniul soţilor, bunurile comune aduse ca aport şi urmând, în consecinţă, acelaşi regim juridic (St.D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. AII, Bucureşti, 1995, p. 154; M.-L. Belu Magdo, Drept comercial, Ed. HG, Bucureşti, 2003, p. 143).

6. Desigur, în prezent, în condiţiile renunţării la prezumţia de mandat tacit reciproc, a consacrării principiului gestiunii paralele, conform căruia oricare soţ poate face acte de administrare, conservare, folosinţă în privinţa bunurilor comune, singur, fără acordul celuilalt, exceptând actele de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale care au ca obiect un bun imobil comun sau cele de înstrăinare a bunurilor mobile supuse unei formalităţi de publicitate (cum sunt bunurile mobile corporale sau titlurile negociabile emise în formă materializată, care, potrivit art. 2480 NCC, pot constitui obiect al gajului, supuse publicităţii prevăzute de art. 2482 NCC, conform căruia publicitatea gajului bunurilor mobile corporale se realizează fie prin deposedarea debitorului, fie prin înscrierea gajului la arhivă; publicitatea gajului asupra sumelor de bani se realizează numai prin deţinerea acestora, iar gajul asupra titlurilor negociabile este perfectat prin remiterea sau, după caz, prin andosarea titlurilor), nimic nu îl împiedică pe un soţ să aducă un bun comun ca aport la capitalul social al unei societăţi comerciale.

7. Dispoziţiile acestui articol sunt aplicabile şi căsătoriilor în fiinţă la data intrării în vigoare a noului Cod civil (1 octombrie 2011), dacă actul sau faptul juridic cu privire la un bun comun a intervenit după această dată.