Art. 352 Noul cod civil Răspunderea subsidiară pentru datoriile comune Regimul comunităţii legale Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor

Art. 352

Răspunderea subsidiară pentru datoriile comune

(1) În măsura în care obligaţiile comune nu au fost acoperite prin urmărirea bunurilor comune, soţii răspund solidar, cu bunurile proprii. În acest caz, cel care a plătit datoria comună se subrogă în drepturile creditorului pentru ceea ce a suportat peste cota-parte ce i-ar reveni din comunitate dacă lichidarea s-ar face la data plăţii datoriei.

(2) Soţul care a plătit datoria comună în condiţiile alin. (1) are un drept de retenţie asupra bunurilor celuilalt soţ până la acoperirea integrală a creanţelor pe care acesta i le datorează.

Comentarii despre Art. 352 Noul cod civil Răspunderea subsidiară pentru datoriile comune Regimul comunităţii legale Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor

Nelson Denisa 12.01.2014

Legea de aplicare: Art. 35. Dispoziţiile art. 351-354 din Codul civil sunt aplicabile şi căsătoriilor în fiinţă la data intrării în vigoare a Codului civil, dacă datoria s-a născut după această dată.

Reglementarea anterioară: C. fam.: „Art. 34. Creditorii vor putea urmări şi bunurile proprii ale soţilor, însă numai după urmărirea bunurilor comune".

1. Ca regulă generală, creditorii comuni ai soţilor pot urmări bunurile comune. Numai în ipoteza în care aceste bunuri nu ar fi suficiente, creditorii comuni pot urmări bunurile personale ale fiecărui soţ.

2. Răspunderea soţilor cu bunurile proprii

Citește mai mult

pentru datoriile comune este o răspundere subsidiară. Aceasta înseamnă că, în ipoteza în care creditorii comuni ai soţilor urmăresc mai întâi bunurile proprii ale fiecărui soţ pentru datoriile comune ale soţilor, soţii pot invoca beneficiul de discuţiune, adică acea excepţie prin care soţii solicită creditorilor să urmărească mai întâi bunurile comune şi numai dacă acestea nu sunt îndestulătoare pentru realizarea creanţei, să procedeze la urmărirea bunurilor proprii.

3. în cazul datoriilor comune, ordinea urmăririi are un caracter imperativ.

4. în cadrul urmăririi subsidiare a bunurilor proprii, creditorul trebuie să îşi dividă urmărirea între cei doi soţi. în literatura juridică s-a apreciat că fiecare dintre soţi va putea fi urmărit de creditorul comun numai pentru jumătate din creanţa rămasă neachitată după urmărirea bunurilor comune, deşi porţiunea sa din comunitate se va determina precis numai la împărţirea bunurilor comune (A.A. Banciu p. 143-144).

5. Răspunderea soţilor cu bunurile comune este una solidară. Aceasta înseamnă că un creditor comun se poate îndrepta împotriva oricăruia dintre soţi pentru întreaga datorie rămasă nerecuperată.

6. în cazul în care soţul urmărit a plătit întreaga datorie comună, acesta se subrogă în drepturile creditorului pentru ceea ce a suportat peste cota-parte ce i-ar reveni din comunitate dacă lichidarea s-ar face la data plăţii datoriei. Este reglementată astfel acţiunea în regres a soţului care a plătit datoria peste partea care i se cuvenea.

7. Până la momentul la care soţul care a plătit datoria comună îşi recuperează de la celălalt soţ suma achitată în plus, peste cota sa parte din datorie, acesta are un drept de retenţie asupra bunurilor celuilalt soţ. Se recunoaşte astfel în favoarea soţului plătitor în locul celuilalt soţ dreptul la o acţiune proprie, prin care poate solicita instanţei reţinerea bunurilor celuilalt soţ până la acoperirea integrală a creanţelor pe care acesta i le datorează.

8. Dispoziţiile acestui articol sunt aplicabile şi căsătoriilor în fiinţă la data intrării în vigoare a noului Cod civil (1 octombrie 2011), dacă datoria s-a născut după această dată.

Răspunde

andreea dutu 1.11.2012

Dreptul de retenţie, numit şi debitum cum re iunctum, este acel drept real de garanţie imperfect, ce constă în posibilitatea deţinătorului unui lucru mobil sau imobil al altuia de a refuza remiterea sau restituirea acelui lucru către creditor până când acesta nu îşi execută obligaţia sa izvorâtă din acelaşi raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubeşte pentru cheltuielile necesare şi utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat [art. 2495 alin. (1) C.civ.].

Altă aplicare a dreptului de retenţie este art. 566 alin. (4)

Citește mai mult

C.civ. potrivit căruia, în cazul admiterii acţiunii în revendicare, „pârâtul are un drept de retenţie asupra produselor până la restituirea cheltuielilor făcute pentru producerea şi culegerea acestora, cu excepţia cazului în care proprietarul furnizează pârâtului o garanţie îndestulătoare”; art. 2029 C.civ., potrivit căruia, „pentru garantarea tuturor creanţelor sale împotriva mandantului izvorâte din mandat, mandatarul are un drept de retenţie asupra bunurilor primite cu ocazia executării mandatului de la mandant ori pe seama acestuia”; art. 2053 alin. (1) C.civ., potrivit căruia, „pentru creanţele sale asupra comitentului, comisionarul are un drept de retenţie asupra bunurilor acestuia, aflate în detenţia sa”.

Răspunde