Art. 353 Noul cod civil Urmărirea bunurilor comune Regimul comunităţii legale Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor

JURISPRUDENŢĂ

Prevederile art. 33 C. fam. prevăd că proprietatea comună în devălmăşie poate înceta în timpul căsătoriei şi la cererea creditorilor personali ai soţilor, în măsura necesară acoperirii creanţelor lor. Efectul este acela că bunurile partajate devin obiectul dreptului de proprietate exclusivă al fiecăruia dintre soţi. în cadrul comunităţii de bunuri a soţilor, constituie obiectul proprietăţii lor comune şi, deci, se află în devălmăşie numai acele bunuri asupra cărora ei au un drept de proprietate, în înţelesul art. 30 alin. (1) C. fam.: „Bunurile dobândite în timpul căsătoriei de

Citește mai mult

către oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor", ca o consecinţă firească a relaţiilor personale izvorâte din căsătorie şi ca o măsură legală de ocrotire a intereselor patrimoniale comune ale soţilor. Bunurile proprii ale fiecărui soţ, care sunt enumerate la art. 31 C. fam., nu intră în sfera bunurilor comune. Soţii pot avea două categorii de datorii: proprii şi comune. în consecinţă, există şi două categorii de creditori: personali şi comuni. în principiu, creditorul personal nu poate urmări pentru realizarea creanţei sale bunurile comune [art. 33 alin. (1) C. fam.], acesta putând urmări numai bunurile proprii ale soţului debitor. Dacă bunurile proprii ale soţului debitor nu sunt suficiente pentru acoperirea creanţelor creditorilor personali, aceştia pot cere împărţirea bunurilor comune, prin hotărâre judecătorească, însă numai în măsura necesară acoperirii creanţei, potrivit art. 33 alin. (2) C. fam. Pe cale de consecinţă, ca regulă, legitimare procesuală în cadrul acţiunii având ca obiect partajul bunurilor comune ale soţilor în timpul căsătoriei are numai creditorul personal al unuia dintre aceştia. în ipoteza în care datoria nu este personală, ci una comună soţilor, creditorul poate urmări bunurile comune, nemaiputându-se aprecia că are calitatea de creditor personal. Ca orice drept de proprietate, şi dreptul de proprietate comună în devălmăşie are în conţinutul său atributele de: posesie, folosinţă şi dispoziţie. Nici exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate comună nu trebuie absolutizată, legiuitorul fiind îndreptăţit să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate în conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Constituţie. Potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. în acest context, prevederile art. 33 alin. (2) şi (3) C. fam. nu aduc atingere dreptului de proprietate privată, consacrat prin art. 44 din Legea fundamentală, şi nici art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (C.C., dec. nr. 962/2011, M. Of. nr. 673/2011). Notă. Deşi în prezent dispoziţiile art. 33 C. fam. sunt abrogate, cu începere din momentul intrării în vigoare a noului Cod civil, prevederile analizate sub aspectul constituţionalităţii se regăsesc în cuprinsul art. 353 NCC, astfel că statuările instanţei constituţionale rămân valabile.