Art. 353 Noul cod civil Urmărirea bunurilor comune Regimul comunităţii legale Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor

CAPITOLUL VI
Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor

SECŢIUNEA a 2-a
Regimul comunităţii legale

Art. 353

Urmărirea bunurilor comune

(1) Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi.

(2) Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor, creditorul său personal poate cere partajul bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanţei sale.

(3) Bunurile astfel împărţite devin bunuri proprii.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 353 Noul cod civil Urmărirea bunurilor comune Regimul comunităţii legale Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor




Pacuraru octavian 27.08.2018
Dacă unul din soti a făcut împrumut la banca si o plăteste facă că celalalt soț nu participa sunt bunuri comune
Răspunde
Nelson Denisa 12.01.2014
JURISPRUDENŢĂ

Prevederile art. 33 C. fam. prevăd că proprietatea comună în devălmăşie poate înceta în timpul căsătoriei şi la cererea creditorilor personali ai soţilor, în măsura necesară acoperirii creanţelor lor. Efectul este acela că bunurile partajate devin obiectul dreptului de proprietate exclusivă al fiecăruia dintre soţi. în cadrul comunităţii de bunuri a soţilor, constituie obiectul proprietăţii lor comune şi, deci, se află în devălmăşie numai acele bunuri asupra cărora ei au un drept de proprietate, în înţelesul art. 30 alin. (1) C. fam.: „Bunurile dobândite în timpul căsătoriei de
Citește mai mult către oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor", ca o consecinţă firească a relaţiilor personale izvorâte din căsătorie şi ca o măsură legală de ocrotire a intereselor patrimoniale comune ale soţilor. Bunurile proprii ale fiecărui soţ, care sunt enumerate la art. 31 C. fam., nu intră în sfera bunurilor comune. Soţii pot avea două categorii de datorii: proprii şi comune. în consecinţă, există şi două categorii de creditori: personali şi comuni. în principiu, creditorul personal nu poate urmări pentru realizarea creanţei sale bunurile comune [art. 33 alin. (1) C. fam.], acesta putând urmări numai bunurile proprii ale soţului debitor. Dacă bunurile proprii ale soţului debitor nu sunt suficiente pentru acoperirea creanţelor creditorilor personali, aceştia pot cere împărţirea bunurilor comune, prin hotărâre judecătorească, însă numai în măsura necesară acoperirii creanţei, potrivit art. 33 alin. (2) C. fam. Pe cale de consecinţă, ca regulă, legitimare procesuală în cadrul acţiunii având ca obiect partajul bunurilor comune ale soţilor în timpul căsătoriei are numai creditorul personal al unuia dintre aceştia. în ipoteza în care datoria nu este personală, ci una comună soţilor, creditorul poate urmări bunurile comune, nemaiputându-se aprecia că are calitatea de creditor personal. Ca orice drept de proprietate, şi dreptul de proprietate comună în devălmăşie are în conţinutul său atributele de: posesie, folosinţă şi dispoziţie. Nici exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate comună nu trebuie absolutizată, legiuitorul fiind îndreptăţit să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate în conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Constituţie. Potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. în acest context, prevederile art. 33 alin. (2) şi (3) C. fam. nu aduc atingere dreptului de proprietate privată, consacrat prin art. 44 din Legea fundamentală, şi nici art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (C.C., dec. nr. 962/2011, M. Of. nr. 673/2011). Notă. Deşi în prezent dispoziţiile art. 33 C. fam. sunt abrogate, cu începere din momentul intrării în vigoare a noului Cod civil, prevederile analizate sub aspectul constituţionalităţii se regăsesc în cuprinsul art. 353 NCC, astfel că statuările instanţei constituţionale rămân valabile.
Răspunde
Nelson Denisa 12.01.2014
Legea de aplicare: Art. 35. Dispoziţiile art. 351-354 din Codul civil sunt aplicabile şi căsătoriilor în fiinţă la data intrării în vigoare a Codului civil, dacă datoria s-a născut după această dată.

Reglementarea anterioară: C. fam.: „Art. 33. (1) Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi. (2) Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor, creditorul său personal poate cere împărţirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanţei sale. (3) în acest din urmă caz, bunurile atribuite prin împărţire
Citește mai mult fiecărui soţ devin proprii".

1. Principiul consacrat este cel potrivit căruia creditorii comuni urmăresc bunurile comune ale soţilor, iar creditorii personali ai unuia dintre soţi pot urmări doar bunurile proprii ale soţului debitor. Norma interzice urmărirea bunurilor comune de creditorii personali ai unuia dintre soţi.

2. Din interpretarea a contrario a prevederii conform căreia „bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi" rezultă că bunurile proprii pot constitui obiect al urmăririi creditorilor personali ai soţului debitor.

3. în cazul creditorilor personali, aceştia vor urmări mai întâi bunurile proprii ale soţului debitor, în măsura necesară realizării creanţei. Dacă bunurile proprii nu sunt îndestulătoare pentru acoperirea întregii creanţe, creditorii personali nu-şi pot îndrepta urmărirea înspre bunurile comune ale soţilor, ci au obligaţia de a solicita partajarea bunurilor comune, pentru ca ulterior partajului să poată urmări bunurile care revin în lotul soţului debitor, bunuri care prin partaj devin proprii ale soţului căruia i-au revenit. Creditorii personali ai unuia dintre soţi nu pot solicita partajul bunurilor comune decât în măsura necesară realizării creanţei lor.

4. Ca atare, urmărirea are loc într-o anumită ordine: mai întâi se urmăresc bunurile proprii, apoi cele devenite proprii prin efectul partajului, cu menţiunea că soluţia împărţirii bunurilor comune, de regulă parţială, intră în discuţie numai după ce a fost epuizată urmărirea bunurilor proprii, fără să se fi reuşit îndestularea creditorului.

5. Ordinea urmăririi este imperativă. întrucât legea opreşte numai urmărirea bunurilor comune de către creditorul personal, este admisibilă indisponibilizarea provizorie a unor bunuri din comunitate prin luarea de măsuri asigurătorii, cum ar fi sechestrul asigurător sau poprirea asigurătorie (£. Florian, Dreptul familiei, 2006, p. 164).

6. Dispoziţiile acestui articol sunt aplicabile şi căsătoriilor în fiinţă la data intrării în vigoare a noului Cod civil (1 octombrie 2011), dacă datoria s-a născut după această dată.
Răspunde