Art. 471 Noul cod civil Raporturile dintre adoptator şi adoptat Efectele adopţiei Adopţia
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Adopţia
SECŢIUNEA a 3-a
Efectele adopţiei
Adopţia
SECŢIUNEA a 3-a
Efectele adopţiei
Art. 471
Raporturile dintre adoptator şi adoptat
(1) Adoptatorul are faţă de copilul adoptat drepturile şi îndatoririle părintelui faţă de copilul său firesc.
(2) În cazul în care cel care adoptă este soţul părintelui firesc al adoptatului, drepturile şi îndatoririle părinteşti se exercită de către adoptator şi părintele firesc căsătorit cu acesta.
(3) Adoptatul are faţă de adoptator drepturile şi îndatoririle pe care le are orice persoană faţă de părinţii săi fireşti.
| ← Art. 470 Noul cod civil Efectele asupra rudeniei Efectele... | Art. 472 Noul cod civil Decăderea adoptatorului din exerciţiul... → |
|---|
1. Chiar dacă dreptul de a adopta nu figurează ca atare între drepturile garantate de Convenţie, relaţiile între adoptator şi adoptat sunt, în principiu, de aceeaşi natură cu relaţiile familiale, protejate de art. 8 din Convenţie. Nu este evident că noţiunea de viaţă de familie potenţială ar trebui exclusă din sfera de aplicare a art. 8. Această dispoziţie s-ar putea extinde şi la relaţia potenţială ce se poate dezvolta, de exemplu, între un tată natural şi un copil născut în afara căsătoriei. Este adevărat că instanţele care au admis cererea de adopţie a reclamanţilor nu au
Citește mai mult
cerut consimţământul minorelor la adopţie. Totuşi nu este vorba de o omisiune. Minorele aveau 9 ani şi jumătate la data la care instanţele naţionale s-au pronunţat cu privire la cererea de adopţie a reclamanţilor, adică nu împliniseră încă vârsta la care consimţământul lor la adopţie este obligatoriu pentru ca adopţia să fie valabilă, această limită fiind de 10 ani, conform dreptului intern. Această limită de vârstă nu poate fi considerată nerezonabilă, convenţiile internaţionale în domeniu lăsând autorităţilor o libertate de apreciere cu privire la vârsta de la care copilul poate fi considerat suficient de matur pentru ca dorinţele sale să poată fi luate în seamă. Deşi nu poate fi vorba în speţă de o viaţă de familie pe deplin stabilită, având în vedere absenţa coabitării şi a unor legături de focto suficient de strânse între reclamanţi şi fiicele lor adoptive, atât înainte, cât şi după pronunţarea deciziilor de încuviinţare a adopţiei, acest fapt nu este imputabil reclamanţilor, care, alegând minorele pe baza unei simple fotografii, fără să existe contacte veritabile cu acestea în vederea pregătirii lor pentru adopţie, nu au făcut altceva decât să urmeze procedura stabilită în materie de statul român. în plus, reclamanţii s-au considerat tot timpul părinţii minorelor şi s-au comportat mereu ca atare faţă de ele, folosind singura cale ce le era deschisă, şi anume trimiţându-le scrisori, scrise în limba română. Din perspectiva celor expuse anterior, o astfel de relaţie, având la bază o adopţie legală şi reală, poate fi considerată ca suficientă pentru a beneficia de protecţia prevăzută de art. 8 din Convenţie.Când se analizează dacă autorităţile naţionale au dispus toate măsurile necesare la care pot fi obligate în mod rezonabil pentru a asigura reunirea copilului cu părinţii săi, o importanţă deosebită trebuie acordată interesului superior al copilului, care poate, în funcţie de natura şi de importanţa sa, să prevaleze faţă de cel al părintelui. Importanţa de a privilegia interesele copilului faţă de cele ale părinţilor este sporită în cazul unei relaţii care are la bază adopţia. Or, minorele au respins ideea de a se alătura părinţilor lor adoptivi şi de a pleca în Italia din momentul în care au atins o vârstă începând cu care se putea considera, în mod rezonabil, că personalitatea lor era suficient de structurată şi că ele dobândiseră maturitatea necesară pentru a-şi exprima părerea cu privire la mediul în care doresc să fie crescute. Cât timp legalitatea adopţiilor era contestată în cadrul unor proceduri aflate pe rolul instanţelor competente, autorităţilor le revenea sarcina de a se asigura că orice incertitudine cu privire la acest aspect este înlăturată. Această concluzie se impune cu atât mai mult deoarece, în cazul unei eventuale executări a deciziei pronunţate în favoarea reclamanţilor, însoţită de plecarea minorelor în Italia, întoarcerea acestora în România, ca urmare a unei decizii ulterioare prin care este desfiinţată sau desfăcută adopţia, ar fi fost dificilă şi dăunătoare interesului lor. Interesul copiilor impunea să se ţină cont de opiniile lor din momentul în care au atins maturitatea necesară pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la acest aspect. Autorităţile naţionale au putut aprecia astfel, în mod legal şi temeinic, că, în ciuda aspiraţiilor legitime ale reclamanţilor de a întemeia o familie, dreptul acestora la dezvoltarea de relaţii cu minorele adoptate este limitat de interesul copiilor. în concluzie, art. 8 din Convenţie nu a fost încălcat.
Datorită neexecutării lor, deciziile de încuviinţare a adopţiei a celor două minore, devenite definitive, au fost lipsite de forţa lor obligatorie şi au fost, astfel, transformate din acel moment în simple recomandări. Prin omisiunea, timp de 3 ani, de a lua măsuri eficiente, necesare pentru a asigura respectarea hotărârilor definitive şi executorii, autorităţile naţionale au lipsit, în speţă, prevederile art. 6 alin. (1) de orice efect util. Această concluzie se impune cu atât mai mult în speţă, având în vedere consecinţele - fără îndoială ireversibile - ale trecerii timpului asupra eventualei relaţii între reclamanţi şi fiicele lor adoptive. Sub acest aspect, şansele de a dezvolta această relaţie par a fi, dacă nu compromise în mod serios, cel puţin improbabile, dată fiind puternica împotrivire manifestată recent de către minore - în prezent în vârstă de 13 ani - cu privire la adopţie şi la plecarea lor în Italia. în consecinţă, acest articol a fost încălcat (C.E.D.O., Pini şi Bertani şi Monera şi Atripaldi c. României, 22 iunie 2004, M. Of. nr. 1245/2004).
Legislaţie conexă: Legea nr.
Citește mai mult
273/2004: „Art. 7‘. (3) în situaţia prevăzută la alin. (2) lit. c) (copilul adoptat are un singur părinte, necăsătorit, iar acesta se află într-o relaţie stabilă şi convieţuieşte cu o persoană de sex opus, necăsătorită, care nu este rudă cu acesta până la gradul al patrulea, şi declară prin act autentic notarial că noul adoptator a participat direct şi nemijlocit la creşterea şi îngrijirea copilului pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 5 ani, n.n.), dispoziţiile legale privitoare la adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv, precum şi cele privitoare la nume, domiciliu, drepturile şi obligaţiile dintre părinţi şi copii, exercitarea autorităţii părinteşti, drepturile succesorale, actele de identitate aplicabile pentru copilul născut în afara căsătoriei cu filiaţia stabilită faţă de ambii părinţi se aplică în mod corespunzător". Notă. Prevederile sunt aplicabile începând cu data de 7 aprilie 2012.1. Raporturile dintre adoptat şi adoptator, ca efect al adopţiei, sunt cele care există între copil şi părintele său firesc. Astfel, ca efect al adopţiei, asupra adoptatorului trec drepturile şi obligaţiile pe care părintele firesc le avea faţă de copilul său.
2. Prin derogare, atunci când se adoptă un copil de soţul părintelui firesc ori de partenerul părintelui firesc, persoană de sex opus şi necăsătorită, cu care părintele necăsătorit se află într-o relaţie stabilă şi convieţuieşte, care nu este rudă cu acesta până la gradul al patrulea, partener care a întreţinut copilul minim 5 ani, drepturile şi îndatoririle părintelui firesc faţă de copilul său se menţin şi se exercită împreună cu adoptatorul, soţ sau partener al părintelui firesc.
3. în acelaşi timp, adoptatul are faţă de adoptator drepturile şi obligaţiile pe care le avea faţă de părinţii fireşti.
4. Principala îndatorire faţă de copil este cea de întreţinere. în acelaşi timp, copilul nu este doar îndreptăţit la întreţinere, ci are şi îndatorirea de a presta întreţinere.
5. Domiciliul adoptatori minor este la adoptatori, dacă aceştia locuiesc împreună. Dacă adoptatorii locuiesc separat, aceştia vor stabili de comun acord la care dintre aceştia va fi domiciliul adoptatului. Dacă nu se înţeleg, va decide instanţa de tutelă, în funcţie de interesul superior al adoptatului. în cazul adoptatului major, locuinţa acestuia va fi acolo unde şi-a stabilit prin propria voinţă locuinţa principală.